Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 209 din 28 iunie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 25 octombrie 2001
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de Dana Abbas Mawlood în Dosarul nr. 1.665/2001 al Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 128C/2001 având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Faredun Mohammad Baiz în Dosarul nr. 1.666/2001 al Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti. La apelul nominal în Dosarul nr. 128C/2001 se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedura civilã, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001, deoarece cauzele au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate. Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate. În acest sens se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001*), nepublicata, prin care Curtea s-a mai pronunţat în legatura cu constituţionalitatea textelor de lege criticate şi prin excepţiile de fata. Se arata ca prin acea decizie s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi ale <>art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , dispoziţii referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei şi în consecinta excepţia a fost admisã. Asa fiind, în dosarele de fata excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la aceste texte urmeazã sa fie respinse ca inadmisibile. În schimb, prin aceeaşi decizie Curtea a statuat în sensul constituţionalitãţii prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi alin. (6), ale art. 21 alin. (1)-(5) şi alin. (6) (cu excepţia celor privind caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei), precum şi ale art. 22 din ordonanta criticata. Ca atare, se apreciazã ca excepţiile de neconstituţionalitate a acestor din urma dispoziţii de lege urmeazã sa fie respinse ca neintemeiate, întrucât soluţia pronunţatã anterior îşi pãstreazã valabilitatea şi în aceste dosare.
---------------
*) Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 16 februarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001, Judecãtoria Sectorului 6, municipiul Bucureşti, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Dana Abbas Mawlood şi de Faredun Mohammad Baiz.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, al cãror conţinut este identic, se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20, art. 23 alin. (1)-(4), art. 24, art. 49 şi ale art. 123 din Constituţie, ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiatilor, fãrã însã ca autorii excepţiilor sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încãlcãri.
Judecãtoria Sectorului 6, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001, apreciazã în esenta ca textele vizate de excepţiile de neconstituţionalitate sunt conforme cu prevederile constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciazã ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. În esenta se arata ca textele de lege criticate "reglementeazã condiţiile pe care trebuie sa le îndeplineascã cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amanuntite, care au menirea de a fi intelese şi folosite cu usurinta de cetãţeni strãini, care solicita acordarea statutului de refugiati". Se mai arata ca dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind incalcate "reglementeazã obligaţiile statului roman de a îndeplini cu buna credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele internaţionale, care fac parte din dreptul intern, şi ca statutul de refugiat se acorda numai în condiţiile legii".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, texte al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 13 alin. (1) lit. a): "Pana la soluţionarea cererii sale prin hotãrâre definitiva şi irevocabilã strainul care solicita acordarea statutului de refugiat are urmãtoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de şedere în România, pana la expirarea unui termen de 15 zile de la rãmânerea definitiva şi irevocabilã a hotãrârii pronunţate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepţia cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluţionãrii acestora în cadrul procedurilor accelerate;";
- Art. 17 alin. (1) şi (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile evident nefondate;
b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumitã grupare, prezintã un pericol pentru siguranta nationala ori pentru ordinea publica în România;
c) cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.
(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevãzute la art. 4.";
- Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este consideratã evident nefondata dacã se constata:
a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1);
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în urmãtoarele cazuri:
a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);
b) solicitantul nu oferã date sau informaţii în sensul ca ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale;
c) cererea este evident lipsitã de credibilitate, în sensul ca relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata fata de situaţia din ţara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscuta şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati.
(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivã la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fãrã a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;
b) dupã depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legatura cu aceasta;
c) cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrãinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitãrii şi acordãrii statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale;
d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a impiedica punerea iminenta în executare a unei mãsuri dispuse de autoritãţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de mãsuri a avut posibilitatea sa depunã o asemenea cerere;
f) a încãlcat în mod flagrant obligaţiile prevãzute la art. 13;
g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupã ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";
- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza urmãtoarelor criterii:
a) numãrul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetãţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut;
b) situaţia respectãrii drepturilor fundamentale ale omului;
c) funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care sa asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
d) existenta unor factori de stabilitate.
(2) Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevãzute la alin. (1).
(3) Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsã ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevãzutã la art. 7-16.";
- Art. 20: "(1) Funcţionarul prevãzut la art. 12 alin. (2), dupã efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii.
(2) În cazul în care a fost pronunţatã o hotãrâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.
(3) Plângerea este de competenta judecãtoriei în a carei raza teritorialã îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza cãreia îşi are resedinta contestatarul.
(4) Instanta soluţioneazã plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotãrâre motivatã.
(5) Hotãrârea definitiva este executorie de drept.
(6) Impotriva hotãrârii instanţei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";
- Art. 22: "(1) Strainul care solicita acordarea statutului de refugiat în România rãmâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat pana la primirea hotãrârii de aprobare a intrãrii în România sau, dupã caz, pana la rãmânerea definitiva şi executorie a hotãrârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.
(2) Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege suprafata situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinatã stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport şi bunurilor pana la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaţionale, prin zona de tranzit se înţelege suprafata situata între punctul de imbarcare/debarcare şi locul unde se efectueazã controlul pentru trecerea frontierei.
(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire şi cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne şi având regimul juridic al zonei de tranzit.
(4) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), dacã cererea nu este soluţionatã printr-o hotãrâre definitiva şi executorie, strainului i se permite intrarea în ţara.
(5) Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistenta juridico-socialã şi la ajutoare umanitare din partea organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în materie de refugiati, precum şi din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati şi, de asemenea, are drepturile şi obligaţiile prevãzute la art. 13, cu excepţia celor care intra în contradictie cu prevederile acestei proceduri."
Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), precum şi ale art. 23, 24, 49 şi 123, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 18: "(1) Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 23. alin. (1)-(4): "(1) Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depãşi 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitãţii mandatului, arestatul se poate plange judecãtorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotãrâre motivatã. Prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata. [...]";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii."
În susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca şi încãlcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd:
- Art. 6 pct. 1: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
De asemenea, se invoca încãlcarea prevederilor art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiatilor, potrivit cãrora:
"1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice.
2. Beneficiul prezentei dispoziţii nu va putea totuşi fi invocat de cãtre un refugiat fata de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se gãseşte sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o ameninţare pentru comunitatea tarii respective."
Analizând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
I. În legatura cu dispoziţiile <>art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, ulterior sesizãrii cu excepţiile din prezentele dosare Curtea Constituţionalã s-a pronunţat într-o alta cauza având ca obiect şi aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din acte internaţionale, ca şi în cauzele de fata. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , statuand în esenta ca aceste prevederi, potrivit cãrora "Hotãrârea definitiva este executorie de drept", incalca dreptul la apãrare garantat de art. 24 din Constituţie. Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut ca, întrucât "hotãrârea primei instanţe este definitiva şi executorie, aceasta hotãrâre urmeazã a fi pusã în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de cãtre prima instanta, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fata instanţei de recurs".
Ulterior pronunţãrii <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptatã <>Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit articolului unic, pct. 1 din lege, pe data intrãrii sale în vigoare, alineatul (5) al articolului 20 va avea urmãtorul cuprins: "(5) Hotãrârea instanţei este definitiva şi irevocabilã."
Ca urmare a acestei modificãri, la data pronunţãrii prezentei decizii <>art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , în redactarea criticata de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, aceasta nu se poate pronunţa decât asupra dispoziţiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constitutionalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislaţie. Acesta este şi sensul în care Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.
În consecinta, în temeiul prevederilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, care prevãd ca excepţia este inadmisibila atunci când este contrarã prevederilor alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România urmeazã sa fie respinsã ca devenitã inadmisibila.
De asemenea, Curtea constata ca, potrivit pct. 2 al articolului unic din <>Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, pe data intrãrii în vigoare a acesteia "Alineatul (6) al articolului 20 se abroga."
Asa fiind, rezulta ca în temeiul aceloraşi dispoziţii din <>Legea nr. 47/1992 , anterior enunţate, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alin. (6) al <>art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 urmeazã sa fie respinsã ca devenitã inadmisibila.
II. Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 alin. (1)-(4) şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , dispoziţii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituţionale, Curtea constata ca şi acestea au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate.
Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1), excepţiile de neconstituţionalitate ridicate referitoare la aceleaşi dispoziţii din <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale ca şi cele din prezentele dosare, Curtea Constituţionalã a reţinut în esenta, urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, pretins a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanta criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetãţean roman.
În legatura cu susţinerea referitoare la încãlcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constituţie, care statueazã cu privire la cetãţenii strãini şi apatrizi, Curtea a observat ca, între drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o forma de protecţie, legea romana prevede: liberul acces la instanţele de judecata - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat şi de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe intreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum şi dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepţiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate şi dispoziţia constituţionalã menţionatã.
Susţinerile privind neconstituţionalitatea normelor din <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 care reglementeazã procedura accelerata (art. 17-20) şi acelea care reglementeazã procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 şi 22), prin raportare la art. 49 din Constituţie, au fost respinse, deoarece textele de lege criticate nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului roman.
Curtea a observat ca textele criticate nu conţin nici o prevedere care sa contravina principiului infaptuirii justiţiei în numele legii, al independentei judecãtorilor şi al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituţie, astfel ca şi aceasta sustinere a autorilor excepţiilor a fost înlãturatã.
Prin aceeaşi decizie Curtea a mai reţinut ca "de altfel, pentru aceleaşi motive, urmeazã a fi respinse şi excepţiile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii din ordonanta".
În sfârşit, în legatura cu încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea a reţinut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care conditioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".
Curtea apreciazã ca nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea soluţiei de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , astfel ca cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2000 îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezentele dosare.
III. În plus, în aceste dosare autorii excepţiilor susţin ca <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , text care reglementeazã procedura pentru acordarea statutului de refugiat, incalca şi dispoziţiile art. 23 alin. (1)-(4) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 33 al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiatilor, fãrã însã a se arata în ce consta aceasta încãlcare.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textele constituţionale şi internaţionale invocate ca fiind incalcate nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece art. 23 alin. (1)-(4) din Constituţie stipuleazã cu privire la "Libertatea individualã" a persoanei şi condiţiile în care se pot realiza perchezitii, reţineri şi arestari şi faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege, iar art. 33 al Convenţiei din 1951 stabileşte cazurile în care un refugiat nu poate fi expulzat sau returnat de cãtre un stat contractant. În consecinta, şi aceasta critica urmeazã sa fie respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1),
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) şi (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , excepţii ridicate de Dana Abbas Mawlood şi de Faredun Mohammad Baiz în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti.
2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi ale <>art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 28 iunie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
