Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 208 din 25 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13/1999
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Mariana Trofimescu - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vipet 38" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.953/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 26 septembrie 2000 şi au fost consemnate în Încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 octombrie 2000 şi apoi pentru datele de 17 octombrie 2000, 24 octombrie 2000 şi 25 octombrie 2000.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 8 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.953/1999, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vipet 38" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauza având ca obiect contestarea de cãtre aceasta societate a legalitãţii şi temeiniciei unui proces-verbal încheiat în temeiul <>Legii nr. 105/1997 de Administraţia financiarã a sectorului 3 Bucureşti. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca procedura administrativã instituitã prin <>Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, incalca prevederile constituţionale ale art. 48 alin. (1) şi (2), ale art. 24, 21, ale art. 16 alin. (2), ale art. 49 şi ale art. 11, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, cu privire la încãlcarea prevederilor art. 48 din Constituţie se arata ca vãtãmarea dreptului persoanei se produce prin actul administrativ de control sau de impunere ce se întocmeşte de cãtre organele Ministerului Finanţelor act care nu poate fi contestat în justiţie. Potrivit art. 9 din legea criticata, persoana al carei drept a fost vãtãmat poate sesiza instanta de judecata doar cu privire la decizia Ministerului Finanţelor pronunţatã în soluţionarea cãilor administrative de atac, asa încât obligaţia stabilitã prin actul administrativ de control sau de impunere îşi pãstreazã valabilitatea, mentinandu-se deci vãtãmarea dreptului persoanei. Se considera ca <>Legea nr. 105/1997 a fost adoptatã ca lege ordinarã, incalcandu-se în felul acesta dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca limitele şi condiţiile exercitãrii dreptului persoanei vãtãmate se stabilesc prin lege organicã. Se mai arata ca dispoziţiile acestei legi contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, prin aceea ca instituie taxa de timbru pentru soluţionarea cãilor administrative de atac, taxa care uneori este mai mare decât taxa judiciarã de timbru, fiind deci de natura sa ingradeasca accesul liber la justiţie. De asemenea, se susţine ca legea criticata contravine şi dreptului la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie, deoarece soluţionarea cãilor administrative de atac se realizeazã fãrã participarea petentilor. În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, se susţine ca prin instituirea cãilor administrative de atac Ministerul Finanţelor capata o poziţie privilegiatã în raport cu petentii, prin faptul ca termenele stabilite de lege pentru depunerea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor sunt termene de prescripţie, iar termenele de soluţionare a acestora de cãtre organele Ministerului Finanţelor sunt termene de recomandare, a cãror depasire nu este sancţionatã. Absenta unei asemenea sancţiuni contravine, în opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate, art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu se asigura un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor. Se apreciazã ca prevederile art. 6 din convenţie prevaleazã în raport cu dreptul intern şi, în consecinta, legea criticata incalca şi dispoziţiile art. 11 din Constituţie. În sfârşit, se mai susţine ca prin conţinutul sau <>Legea nr. 105/1997 impiedica repararea dreptului vãtãmat în timp util, ceea ce are ca efect încãlcarea art. 49 din Constituţie privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 105/1997 este neîntemeiatã sub aspectul încãlcãrii dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţie, deoarece instituirea procedurii administrativ-jurisdicţionale nu inlatura intervenţia instanţelor judecãtoreşti, iar principiul egalitãţii în fata legii se referã la cetãţeni, iar nu la persoane juridice. Se mai arata ca dispoziţiile legii criticate nu incalca nici prevederile art. 48 din Constituţie, care dispun ca limitele şi condiţiile exercitãrii dreptului de a sesiza instanta de judecata se stabilesc prin lege organicã, întrucât <>Legea nr. 105/1997 este, în sensul prevederilor <>art. 3 din Legea nr. 29/1990 , legea specialã care reglementeazã procedura administrativã prealabilã în cazul contestarii impozitelor, taxelor şi a altor venituri bugetare. Se considera, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi fata de dispoziţiile art. 24 şi 11 din Constituţie, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii care se referã la proceduri judiciare, iar nu la procedurile administrativ-jurisdicţionale care au reguli de desfãşurare diferite de cele dintâi. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se apreciazã ca <>Legea nr. 105/1997 , care instituie procedura administrativã pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor privind sumele constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor şi competenta de soluţionare în cadrul acestei proceduri, nu este contrarã principiilor liberului acces la justiţie şi egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Se arata, de asemenea, ca potrivit prevederilor <>art. 3 din Legea nr. 29/1990 , care este lege organicã, cererile formulate în materia impozitelor şi taxelor se soluţioneazã de organele şi în condiţiile stabilite prin lege ordinarã, iar <>Legea nr. 105/1997 este legea ordinarã în acest domeniu, astfel încât nu este încãlcat art. 48 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea instituirii unor taxe de timbru în cadrul procedurii prevãzute de legea criticata, se apreciazã ca art. 48 din Constituţie, invocat ca fiind încãlcat, nu prevede sub acest aspect nici o interdicţie. În legatura cu contrarietatea dispoziţiilor <>Legii nr. 105/1997 cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se considera întemeiate argumentele instanţei de judecata, sub aspectul "distinctiei dintre procedurile administrativ-jurisdicţionale şi cele judiciare, acestea din urma fãcând obiectul convenţiei în cauza". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 . Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile <>Legii nr. 105/1997 , prin care se instituie procedura administrativ-jurisdicţionalã de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, sunt contrare prevederilor art. 11, art. 16 alin. (2), art. 21, 24, art. 48 alin. (1) şi (2) şi ale art. 49 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În esenta, în opinia autorului exceptiei încãlcarea prevederilor constituţionale menţionate consta în aceea ca legea criticata nu stabileşte sancţiuni pentru depãşirea de cãtre organele competente ale Ministerului Finanţelor a termenelor de soluţionare pe cale administrativã a obiectiunilor, contestaţiilor sau a plangerilor formulate de contestatori impotriva actelor de control sau de impunere întocmite de acele organe. În consecinta, se apreciazã ca "Procedura cãilor administrative de atac amana în mod nepermis perioada când partea se poate adresa instanţei pentru apãrarea dreptului vãtãmat", "neasigurand un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor", ceea ce contravine art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând aceste sustineri ale autorului exceptiei, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţii referitoare la procedura administrativ-jurisdicţionalã de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor formulate de contestatori impotriva actelor de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor se regãsesc în <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 . În conformitate cu <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, aceasta "decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Asa fiind, în cauza de fata Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe numai cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 , dispoziţii al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. 2: "Impotriva mãsurilor dispuse prin procesele-verbale sau prin alte acte ale organelor cu atribuţii de control sau de impunere se pot face obiecţiuni care se depun, în termen de 5 zile lucrãtoare de la comunicare, la organul care a încheiat procesul-verbal sau alt act al organului cu atribuţii de control sau de impunere. Rãspunsul la obiecţiuni se comunica în termen de 15 zile de la înregistrarea acestora, prin hotãrâre motivatã, semnatã de şeful organului care a întocmit procesul-verbal sau care a comunicat actul organului cu atribuţii de control sau de impunere."; - Art. 3: "Impotriva hotãrârii se poate depune, în termen de 15 zile de la data comunicãrii acesteia, la organele care au emis hotãrârea, contestaţie care se soluţioneazã de direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti, dupã caz. Contestaţia, împreunã cu actele care au stat la baza hotãrârii, va fi remisã direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Contestaţia adresatã direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, nu poate avea ca obiect alte sume şi alte mãsuri decât cele asupra cãrora s-au emis hotãrâri prin care s-au soluţionat obiectiunile. Contestaţia se soluţioneazã în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei, prin dispoziţie motivatã, semnatã de directorul general."; - Art. 4: "Impotriva dispoziţiei date de directorul general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, se poate face plângere la Ministerul Finanţelor în termen de 15 zile de la data comunicãrii acesteia. Ministerul Finanţelor soluţioneazã plângerea, prin decizie motivatã, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia." ; - Art. 5: "Plângerea adresatã Ministerului Finanţelor se depune la direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, care o va inainta, în termen de 5 zile, Ministerului Finanţelor, împreunã cu documentul original de plata a taxei de timbru şi cu dosarul contestaţiei." ; - Art. 6: "Contestaţiile adresate direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestatã, dar nu mai puţin de 10.000 lei, iar plângerile adresate Ministerului Finanţelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestatã, dar nu mai puţin de 10.000 lei. Sumele plãtite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestaţiei şi plângerii, se restituie, la cerere, integral sau parţial, în raport cu admiterea integrala sau parţialã a acestora."; - Art. 7: "Plângerile adresate Ministerului Finanţelor nu pot avea ca obiect alte sume şi alte mãsuri decât cele asupra cãrora s-au emis dispoziţii prin care s-au soluţionat contestaţiile de cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, dupã caz." Textele constituţionale invocate ca fiind incalcate prin dispoziţiile criticate sunt, în ordinea indicarii lor de cãtre autorul exceptiei, urmãtoarele: - Art. 48: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. [...]."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate este invocatã şi încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãror conţinut este urmãtorul: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa [...]." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata urmãtoarele: În legatura cu legitimitatea constituţionalã a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţionalã a statuat, de principiu, ca instituirea unor astfel de proceduri nu contravine principiilor constituţionale. Curtea Constituţionalã retine ca existenta unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicţionale este acceptatã şi în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenta prin care, în legatura cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, s-a subliniat ca "Ratiuni de flexibilitate şi eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioarã a unor organe administrative sau profesionale [...] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele mentionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de traditia juridicã a mai multor state membre ale Consiliului Europei" (cazul "Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei", 1981). Având în vedere cele statuate prin Decizia Plenului nr. 1/1994, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţionalã retine ca instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este, eo ipso, neconstitutionala. În ceea ce priveşte însã susţinerea potrivit cãreia procedura administrativ-jurisdicţionalã instituitã prin <>Legea nr. 105/1997 nu asigura un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor, Curtea Constituţionalã constata ca sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, urmând sa fie admisã, pentru considerentele care urmeazã. 1. Astfel, în lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 11, care prevãd ca "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.", precum şi în lumina prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora, "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.", prevederile <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. [...]." În jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, în legatura cu aplicarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din convenţie, s-a stabilit ca imperativul soluţionãrii cauzei "într-un termen rezonabil" include dies a quo şi durata unor asemenea proceduri prealabile sesizãrii instanţei judecãtoreşti (de exemplu, cazurile "Golder contra Regatului Unit", 1975 şi "Vallee contra Frantei", 1994), precum şi ca "termenul rezonabil" se calculeazã pana la dies ad quem soluţionarea finala a cauzei (de exemplu, cazurile "Eckle contra Republicii Federale a Germaniei", 1982 şi "Bricmont contra Belgiei", 1986). În sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se considera ca fiind soluţionare finala a cauzei pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti prin care doar se recunoaşte existenta dreptului (de exemplu, existenta dreptului de a fi despãgubit, în cadrul rãspunderii civile), fãrã a se fi stabilit însã şi cuantumul concret al sumei de bani (de exemplu, cuantumul despãgubirii), ceea ce ar presupune un proces separat (în acest sens, cazurile "Guincho contra Portugaliei", 1984, şi "Silva Pontes contra Portugaliei", 1994). De asemenea, aceeaşi jurisprudenta stabileşte ca procedurile pentru punerea în executare a hotãrârii judecãtoreşti nu sunt acoperite de garanţia "termenului rezonabil" (cazurile "X contra Regatului Unit", 1981 şi "Alsterlund contra Suediei", 1988). În stabilirea modului în care cerinta "termenului rezonabil" este satisfacuta Curtea Europeanã a Drepturilor Omului acorda o relevanta specialã situaţiei în care, pe parcursul soluţionãrii litigiului, sunt percepute penalitãţi sau dobânzi asupra sumei de bani ce constituie obiectul acestuia, astfel încât întârzierea soluţionãrii procesului are un caracter impovarator pentru reclamant (cazul "Schouten şi Meldrum contra Olandei", 1994). În sfârşit, Curtea Constituţionalã constata ca cerinta ca litigiul sa fie soluţionat "într-un termen rezonabil" intereseazã nu numai sub aspectul pur "temporal" al procedurii administrativ-jurisdicţionale instituite prin <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 , ci, în contextul dispoziţiilor art. 6 din convenţie, cu privire la dreptul la un "proces echitabil", finalitatea acestei locutiuni atrage şi conotatia "într-o modalitate rezonabila". De aceea, procedura administrativ-jurisdicţionalã prevãzutã la <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 contravine acestei finalitati, întrucât stabileşte trei proceduri intermediare similare ("organele cu atribuţii de control sau de impunere", "direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti", "Ministerul Finanţelor"), care impiedica desfãşurarea unui "proces echitabil". 2. Curtea Constituţionalã constata ca, pe de alta parte, potrivit <>art. 10 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, "Obligaţiile bugetare stabilite de organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se plãtesc în termen de cel mult 15 zile de la data semnãrii sau a comunicãrii documentului de verificare sau de constatare, care constituie şi înştiinţare de plata", iar conform alin. 2 al aceluiaşi text legal, în redactarea data prin <>art. I pct. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 108/1996 , "Exercitarea cãilor de atac la organele competente, de cãtre plãtitori, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspenda obligaţia acestora de plata". În temeiul acestor dispoziţii, actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, la care se referã obiectiunile, contestaţiile şi plângerile reglementate prin <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 , sunt puse în executare înainte de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale prealabile stabilite de aceste texte, iar pana la obţinerea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte dacã suma contestatã este datoratã sau nu, cerinta "termenului rezonabil" impus de prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu este satisfacuta. Totodatã trebuie avutã în vedere şi împrejurarea ca de cele mai multe ori, dupã obţinerea unei hotãrâri judecãtoreşti prin care se constata nelegalitatea actului de control sau de impunere întocmit de organele Ministerului Finanţelor, este necesarã promovarea unui nou proces în justiţie, prin care sa se ceara actualizarea cuantumului sumei ce trebuie restituitã, precum şi stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat contestatorului prin lipsirea sa de posibilitatea utilizãrii acelei sume de bani pe parcursul procesului. Acest nou proces, a cãrui durata poate fi comparabila cu durata celui anterior, trebuie analizat - sub aspectul îndeplinirii exigenţei "termenului rezonabil" - împreunã cu durata celui dintâi proces. Este adevãrat ca <>art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 prevede la alin. 3, în redactarea modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999 , ca "[...] Ministerul Finanţelor sau, dupã caz, autoritãţile administraţiei publice locale, prin organele lor competente în soluţionarea obiectiunilor, pot dispune, la cererea plãtitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea obligaţiei de plata la bugetul de stat sau, respectiv, la bugetele locale, pana la soluţionarea primei cai de atac.", iar <>art. 76 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 permite formularea unei contestaţii la instanta judecãtoreascã, dar suspendarea executãrii silite nu opereazã eo ipso, ci se pronunţa, asa cum prevede art. 78 alin. 1 din aceeaşi ordonanta, de cãtre instanta, "[...] la cerere, prin încheiere motivatã [...]". Din acest ansamblu de reglementãri legale rezulta ca procedura executãrii creanţelor bugetare, care se caracterizeazã în mod justificat printr-o deosebita celeritate şi eficienta, asigura punerea foarte rapida în executare a actelor de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, la care se referã obiectiunile, contestaţiile şi plângerile reglementate prin <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 . Aceasta înseamnã ca în cea mai mare parte a cazurilor executarea creanţelor bugetare este finalizatã anterior parcurgerii procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale astfel reglementate, cu consecinta ca în momentul în care organele Ministerului Finanţelor desfãşoarã aceasta procedura subiectul de drept care a formulat obiecţiunea, contestaţia sau plângerea se vede deja lipsit, dupã caz, de sume de bani executate din contul sau bancar ori de alte bunuri mobile sau de bunuri imobile din patrimoniul sau, ce au constituit obiectul executãrii silite. 3. În aceste condiţii apare evident ca parcurgerea procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale, astfel cum este reglementatã în prezent, devine deosebit de împovãrãtoare şi, prin urmare, în discordanta cu conceptul "termen rezonabil" stabilit la art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. 4. Pronunţând soluţia de constatare a neconstitutionalitatii prevederilor <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 , Curtea Constituţionalã revine asupra jurisprudenţei sale referitoare la constituţionalitatea acestor prevederi legale (de exemplu, Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999, şi Decizia nr. 50 din 23 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999). Curtea observa ca în motivarea acelor excepţii de neconstituţionalitate nu fusese invocatã contrarietatea dispoziţiilor <>Legii nr. 105/1997 cu prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la cerinta "termenului rezonabil". Pe de alta parte, potrivit <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor, precum şi dovezile necesare". 5. În sfârşit, ţinând seama de prevederile <>art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. [...]", precum şi de propria jurisprudenta referitoare la limitele competentei sale (de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999), Curtea retine ca nu poate îndeplini rolul de "legislator pozitiv" şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru înlocuirea, parţialã sau totalã, a dispoziţiilor neconstituţionale ale <>art. 2-7 din Legea nr. 105/1997 ori pentru selectarea, în vederea declarãrii ca fiind neconstitutional, a unuia sau a altuia dintre textele legale prin care sunt reglementate cele 3 etape ale procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale. În aceste condiţii şi având în vedere totodatã ca instituirea prin lege a unei asemenea proceduri nu constituie eo ipso o mãsura neconstitutionala, nimic nu exclude posibilitatea ca legiuitorul, exercitandu-şi atribuţiile constituţionale, sa reglementeze din nou procedura prealabilã, anterioarã accesului la justiţie, dar care, de aceasta data, sa asigure soluţionarea cauzei într-un "termen rezonabil".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vipet 38" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.953/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, şi constata ca prevederile art. 2-7 sunt neconstituţionale. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 octombrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
