Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Minel Popescu în Dosarul nr. 1.822/204/2013* al Judecătoriei Câmpina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa de 17 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru 31 martie 2015. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 25 august 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.822/204/2013*, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Minel Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva măsurii asigurătorii luate de instanţa de judecată. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc un regim discriminatoriu între persoanele împotriva cărora măsura asigurătorie s-a luat de către instanţă şi persoanele împotriva cărora aceeaşi măsură a fost dispusă de către procuror, întrucât în ultimul caz se poate face contestaţie atât împotriva luării măsurii, cât şi împotriva modului de ducere la îndeplinire, pe când în primul caz se poate face contestaţie numai împotriva modului de ducere la îndeplinire a măsuri asigurătorii. 5. Judecătoria Câmpina opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în cazul în care măsura asigurătorie a fost dispusă de instanţa competentă să judece cauza pe fond (cum este cazul în speţa de faţă), atunci aceasta poate fi contestată, în acord cu art. 408 alin. (2) coroborat cu art. 409 alin. (1) lit. b) şi f) din Codul de procedură penală, cu apel odată cu sentinţa atacată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 7. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (6) - Contestarea măsurilor asigurătorii din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii." 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală având ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a infracţiunii prevăzute de art. 215^1 din Codul penal din 1969 tot în formă continuată, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal anterior. Astfel, prin încheierea din 13 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.822/204/2013 al Judecătoriei Câmpina, a fost admisă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror nr. 2.492/P/2009 şi confirmată prin Rezoluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. 319/II/2/2013, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost reţinută spre judecată cauza privind pe inculpatul Minel Popescu. S-a fixat termen de fond pentru data de 29 octombrie 2013. După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, prin Încheierea de şedinţă din 7 februarie 2014, în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, cauza a fost trimisă în cameră preliminară pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală. Prin Încheierea din 17 martie 2014, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost constatată legalitatea efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Minel Popescu şi s-a dispus începerea judecăţii. Drept urmare, la data de 25 iulie 2014 instanţa de judecată a dispus prin încheiere, în baza art. 249 din Codul de procedură penală, instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil, a numit prin tragere la sorţi executorul judecătoresc în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii şi, în lipsa raportului de expertiză, a amânat judecarea cauzei pe fond pentru 5 septembrie 2014. Aşa fiind, atât împotriva luării, cât şi împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii dispusă de instanţa de judecată la termenul din 25 iulie 2014, inculpatul a formulat contestaţie şi prin încheierea din 25 august 2014 instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă contestaţia împotriva luării măsurii asigurătorii şi a admis în parte contestaţia inculpatului împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, sens în care a anulat actele încheiate de executorul judecătoresc cu privire la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de executare. Totodată, instanţa de judecată a menţionat că această încheiere poate fi atacată odată cu fondul. De asemenea, prin aceeaşi încheiere instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în prezenta cauză. 13. Autorul excepţiei a criticat dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevăd nicio cale de atac împotriva măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată. 14. În ce priveşte critica raportată la imposibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, Curtea constată că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în prezenta cauză măsura asigurătorie nu a fost dispusă de către judecătorul de cameră preliminară. 15. Cât priveşte teza referitoare la luarea măsurii asigurătorii de către instanţa de judecată, Curtea constată că nu poate fi primită critica formulată, aceasta fiind neîntemeiată. Astfel, în cazul în care măsura asigurătorie a fost dispusă prin încheiere de instanţa competentă să judece cauza pe fond (cum este cazul în speţa de faţă), atunci măsura poate fi contestată, în acord cu art. 408 alin. (2) coroborat cu art. 409 alin. (1) lit. b) şi f) din Codul de procedură penală, cu apel, odată cu sentinţa atacată prin care se soluţionează fondul cauzei. 16. Faptul că, spre deosebire de măsura asigurătorie dispusă de către instanţa de judecată în acord cu art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, cea dispusă de procuror poate fi contestată, în acord cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil măsura fiind supusă astfel controlului efectuat de un judecător. De altfel, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai de lege". Dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. 17. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (a se vedea Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia unei acuzaţii în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie stabileşte că dreptul consacrat de paragraful 1 poate face obiectul unor excepţii fie în cazul infracţiunilor minore, fie când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale. 18. Aşa fiind, faptul că de la momentul luării măsurii şi până la momentul în care partea are posibilitatea efectivă de a o contesta trece un interval de timp nu este de natură a înlătura ori a diminua caracterul şi consecinţele ce pot decurge din folosirea căii de atac odată cu fondul, pentru că nu goleşte de conţinut reexaminarea în sine. 19. A fortiori şi în situaţia în care nu ar fi existat o astfel de cale de atac, Curtea constată că nu ar putea fi primită critica referitoare la afectarea drepturilor reclamate, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Aşa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, situaţie deplin respectată de dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală. De altfel, dublul grad de jurisdicţie nu figurează printre garanţiile dreptului la un proces echitabil şi este, în acord cu art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, specific numai materiei penale, fiind operabil numai în situaţia în care acesta poartă asupra examinării unei declaraţii de vinovăţie ori asupra condamnării de către o jurisdicţie superioară. Este de reţinut că expresia "materie penală" folosită de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie corespunde cu noţiunea de "acuzaţie în materie penală" prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în sensul că ea a fost definită de Curtea de la Strasbourg ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante (a se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei, paragraful 22). De aceea, din moment ce o astfel de procedură nu priveşte "temeinicia" unei acuzaţii penale în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie, pentru aceleaşi motive nu se poate susţine că se impune existenţa unui dublu grad de jurisdicţie. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Minel Popescu în Dosarul nr. 1.822/204/2013* al Judecătoriei Câmpina şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
