Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 iunie 2014, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.576/256/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 803D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa de 17 martie 2015 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi în prezenţa părţii Bogdănel Constantin Moraru şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru 31 martie 2015. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Decizia penală nr. 513 din 31 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.576/256/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 iunie 2014, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei sesizări cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile transmise de comisia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, "prin raportare la împrejurarea că s-a stabilit că pentru astfel de condamnaţi cărora li s-a reţinut anterior dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală şi s-a redus corespunzător pedeapsa nu s-ar mai ţine cont la reverificarea pedepsei, potrivit legii noi, de art. 396 din Codul de procedură penală, prin comparaţie cu inculpaţii care, judecaţi fiind la acest moment, beneficiază de o astfel de prevedere". 5. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 6. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 7. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 8. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2014. Prevederile criticate ale art. 6 alin. (1) din Codul penal au următorul conţinut: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim." 9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi. 10. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în cauza dedusă judecăţii numitul B. C. M. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 634 din 25 mai 2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 793 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, la pedeapsa de 4 ani închisoare. 11. În critica formulată se arată că, de vreme ce condamnatul a fost sancţionat cu pedeapsa de 4 ani închisoare, ar trebui ca în analiza aplicării art. 6 alin. (1) din Codul penal să se ţină seama de faptul că, potrivit noii legi, acesta nu poate primi o pedeapsă mai mare de 3 ani şi 4 luni, rezultată din maximumul pedepsei de 5 ani prevăzute de actualul Cod penal şi reduse cu o treime în acord cu exigenţele referitoare la recunoaşterea vinovăţiei. În aceste condiţii se arată că, dacă un alt inculpat cercetat pentru o infracţiune identică ar fi judecat sub imperiul legii noi, i s-ar aplica o pedeapsă mai mică faţă de cea care s-a aplicat condamnatului sub imperiul legii vechi, situaţie care înfrânge principiul egalităţii în faţa legii care stabileşte că la situaţii identice se aplică soluţii identice, data condamnării neavând relevanţă. 12. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o critică formulată din această perspectivă pune în realitate probleme de interpretare şi aplicare a legii, care excedează controlului instanţei de contencios constituţional. Cu toate acestea, ţinând seama de jurisprudenţa în materie se poate constata că, în ce priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea a statuat cu valoare de principiu că o normă din Codul penal (în speţă raportarea se făcea la art. 5 din Codul penal) este compatibilă cu Legea fundamentală câtă vreme nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile (a se vedea Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014). Cu acel prilej s-a arătat că legea penală mai favorabilă se determină prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii mai favorabile şi, în final, aplicarea acesteia în ansamblu, sens în care legile se compară, dar nu se combină. O combinare a dispoziţiilor mai favorabile dintre două legi succesive este hibridă şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia), consecinţă inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine, intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului (paragrafele 24 şi 25). O atare concluzie nu neagă principiul aplicării legii penale mai favorabile care urmează a fi incident, însă nu prin combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, pentru că, în caz contrar, s-ar anula voinţa legiuitorului care are în vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic într-un nou cod şi nicidecum dispoziţii ori instituţii autonome. Altfel spus, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală (paragraful 37). 13. În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 iunie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 320^1 din Codul de procedură penală se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoaşterii vinovăţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2014, prin care a statuat că "în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reţinută condamnatului şi valorificată în pedeapsa concretă." 14. Această concluzie se fundamentează pe ideea că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal operează cu două noţiuni, şi anume pedeapsă prevăzută de lege şi sancţiune aplicată, care impun aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă după condamnarea definitivă a inculpatului numai dacă sancţiunea aplicată depăşeşte maximumul special al pedepsei prevăzute de lege, fără a se lua în considerare alte cauze de reducere ori de majorare a pedepsei care apar valorificate în sancţiunea deja aplicată. De altfel, art. 6 din Codul penal realizează echilibrul dintre principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, prin necesitatea asigurării efectivităţii principiului legalităţii pedepsei (aceasta trebuind să aibă un suport legal atât în momentul pronunţării sale, cât şi în cel al executării). De aceea, în acord şi cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie referitor la principiul legalităţii pedepsei, după condamnare nu se pot repune în discuţie aspecte legate de reindividualizarea pedepsei, unica raţiune de a fi a aplicării legii penale mai favorabile în acest caz constând în înlăturarea de la executare a acelei părţi din sancţiune care depăşeşte maximumul prevăzut de legea nouă. 15. În sfârşit, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. 16. Astfel, Curtea a apreciat că nu poate fi pus semnul egalităţii între toate persoanele definitiv condamnate, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică, deoarece diferenţa rezidă în aceea că, în cazul unei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celeilalte categorii sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. 17. De aceea, nu poate fi primită nici comparaţia făcută de autorul excepţiei între categoriile de persoane care au săvârşit infracţiuni identice dar au fost condamnate anterior sau după intrarea în vigoare a Codului penal la data de 1 februarie 2014, deoarece cele două categorii de persoane nu se află în aceeaşi situaţie juridică, fiind condamnate sub imperiul unor legi diferite în vigoare la momentul pronunţării hotărârii de condamnare. 18. Cu alte cuvinte, dacă, în urma individualizării, un inculpat ar fi fost condamnat pentru o infracţiune la pedeapsa închisorii de 9 ani şi în urma aplicării procedurii de recunoaştere a vinovăţiei ar fi fost sancţionat cu 6 ani, atunci, în măsura în care maximul pedepsei din noua lege este de 5 ani, sancţiunea aplicată se va reduce la acest maxim, fără a se ţine seama de cauza specială de reducere, pentru că aceasta a fost deja valorificată în pedeapsa concretă. Tot astfel, în situaţia în care, în urma individualizării, inculpatul ar fi fost condamnat pentru aceeaşi infracţiune la o pedeapsă de 6 ani şi în urma recunoaşterii vinovăţiei ar fi fost sancţionat cu 4 ani, atunci sancţiunea aplicată nu mai poate fi redusă, deoarece nu depăşeşte maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă. 19. Prin urmare, acesta este înţelesul constituţional al dispoziţiilor legale criticate, motiv pentru care comparaţia se va face întotdeauna între sancţiunea aplicată şi maximul special al pedepsei prevăzute de lege. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.576/256/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 iunie 2014 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
