Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 204 din 4 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 15 octombrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 , excepţie ridicatã de Alin-Constantin Putan în Dosarul nr. 38/2002 al Judecãtoriei Giurgiu.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei.
CURTEA
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 martie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 38/2002, Judecãtoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, excepţie ridicatã de Alin-Constantin Putan în dosarul acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (9) din Constituţie, referitoare la legalitatea pedepsei, întrucât <>Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat prin dispoziţiile <>art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190 din 9 noiembrie 2000 privind regimul metalelor preţioase în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000. Se arata ca, deşi prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295 din 30 decembrie 2000 pentru suspendarea aplicãrii sau abrogarea unor ordonanţe şi ordonanţe de urgenta ale Guvernului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, s-a prevãzut ca pe data de 1 ianuarie 2001 se suspenda, între altele, şi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , dispoziţia privind abrogarea <>Decretului nr. 244/1978 (<>art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 ) nu poate fi suspendatã deoarece este un text de imediata aplicare. În consecinta, afirma autorul exceptiei la data de 16 noiembrie 2000, când a fost publicatã <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , <>Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat. În opinia autorului exceptiei suspendarea aplicãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 nu înseamnã implicit reintrarea în vigoare a <>Decretului nr. 244/1978 . Se invoca în sprijinul afirmatiei fãcute Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 19 decembrie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , excepţie respinsã ca devenitã inadmisibila, deoarece dupã sesizarea Curţii Constituţionale, la 5 iunie 2000, prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, <>Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat.
Autorul exceptiei susţine contrarietatea <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale ale art. 15, ale art. 41 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 din Constituţie.
În opinia Judecãtoriei Giurgiu dispoziţiile <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 nu contravin prevederilor art. 23 alin. (9) din Constituţie, deoarece la data de 26 aprilie 2001 când s-a sãvârşit fapta <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , prin care se abrogase iniţial <>Decretul nr. 244/1978 , era suspendatã prin dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 , intrata în vigoare la 30 decembrie 2000. De altfel, ratiunea suspendãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 a fost tocmai aceea ca <>Decretul nr. 244/1978 sa îşi producã în continuare efectele. Instanta mai arata ca textul de lege criticat nu incalca nici prevederile constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate în art. 41 alin. (1) şi (2) şi în art. 135, întrucât, potrivit acestor norme, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, tocmai în cuprinsul <>art. 50 din Decretul nr. 244/1978 sunt prevãzute aceste limite. În consecinta, instanta apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 a suspendat cu începere de la 1 ianuarie 2001 aplicarea, printre altele, a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 pana la "adoptarea legilor de aprobare sau de respingere de cãtre Parlament", indicând ca "pe perioada suspendãrii [...] se aplica reglementãrile în materie existente la data intrãrii în vigoare a acestor ordonanţe". În aceasta situaţie se poate constata faptul ca, în lipsa unei legi de aprobare sau de respingere a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , suspendarea acesteia prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 îşi produce încã efectele şi deci <>Decretul nr. 244/1978 este în vigoare. Asa fiind, controlul de constitutionalitate trebuie aplicat legii în vigoare în materie, şi anume <>Decretului nr. 244/1978 , respectiv dispoziţiilor art. 50 alin. 1 lit. d). Sub acest aspect, invocarea prevederilor art. 23 alin. (9) din Constituţie este neîntemeiatã.
Textul de lege criticat nu incalca nici prevederile constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, întrucât potrivit acestor norme constituţionale "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege". Or, tocmai în cuprinsul art. 50 din decret sunt prevãzute aceste limite, iar, potrivit art. 41 alin. (8) din Constituţie, confiscarea specialã a bunurilor are loc numai în condiţiile legii.
Referindu-se la Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 19 decembrie 2000, Guvernul arata ca aceasta decizie a fost adoptatã în intervalul 16 decembrie 2000 - 1 ianuarie 2001, adicã în perioada în care <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 , prin care s-a abrogat <>Decretul nr. 244/1978 , era în vigoare, suspendarea sa aplicându-se începând cu 1 ianuarie 2001.
Concluzia acestui punct de vedere este aceea ca prevederile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244 din 10 iulie 1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 63 din 15 iulie 1978, care au urmãtorul conţinut: "Constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit legii penale: [...]
d) ascunderea, în scopul sustragerii de la controlul vamal, a metalelor preţioase sub orice forme, precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, dacã valoarea lor depãşeşte 1.000 lei;"
Textele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmãtoarea redactare:
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 23 alin. (9): "Nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii." ;
- Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Proprietatea este publica sau privatã.
(3) Proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(4) Bogãţiile de orice natura ale subsolului, cãile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 , Curtea constata urmãtoarele:
<>Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat la data de 16 decembrie 2000 prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190 din 9 noiembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, intrata în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicãrii [art. 35 alin. (1) din ordonanta]. Abrogarea decretului a fost constatatã şi de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 269 din 19 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001.
Ulterior, prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295 din 30 decembrie 2000 s-a dispus suspendarea aplicãrii, cu începere de la data de 1 ianuarie 2001, printre alte ordonanţe şi ordonanţe de urgenta ale Guvernului, şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 . Ordonanta de suspendare prevede la art. 1 ca îşi produce efectele pana la adoptarea legilor de aprobare sau de respingere de cãtre Parlament a ordonanţelor suspendate, iar pe perioada suspendãrii respectivelor ordonanţe se aplica reglementãrile în materie existente la data intrãrii în vigoare a acestora. Prin urmare, sunt repuse în vigoare, începând cu data de 1 ianuarie 2001, dispoziţiile <>Decretului nr. 244/1978 .
La data de 13 mai 2002, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, s-a aprobat <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 prin <>Legea nr. 261 din 29 aprilie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2002; astfel, de la acea data ordonanta a reinceput sa îşi producã efectele, iar <>Decretul nr. 244/1978 şi-a încetat aplicabilitatea.
În sfârşit, prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 67 din 13 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2002, s-a prorogat termenul de intrare în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 pentru data de 1 ianuarie 2003.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca în realitate se solicita instanţei constituţionale sa se pronunţe asupra aplicãrii în timp a prevederilor legale criticate ca fiind neconstituţionale. Or, sub acest aspect, jurisprudenta Curţii Constituţionale a statuat în mod constant ca nu intra în competenta Curţii controlul aplicãrii dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii lor în timp, ci numai constatarea dacã, sub aspectul retroactivitatii, aceste dispoziţii sunt în concordanta cu Constituţia. Competenta rezolvarii conflictului de legi în timp revine instanţei judecãtoreşti, care este singura indrituita sa constate textele de lege aplicabile în speta. De altfel, tot instanta judecãtoreascã este chematã sa respecte principiul constituţional consacrat de art. 15 alin. (2), conform cãruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile", iar în cazul în care constata ca, pe parcursul procesului, a intervenit o lege penalã mai favorabilã inculpatului sa facã aplicarea principiului "mitior lex".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, excepţie ridicatã de Alin-Constantin Putan în Dosarul nr. 38/2002 al Judecãtoriei Giurgiu.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 iulie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
*
OPINIE CONCURENTA
Neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta constituie o stare intrinseca a actului sau textului dedus controlului, concluzie ce rezulta din <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãruia "[...] Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
Altfel şi mai transant spus, Curtea nu este abilitata sa deducã neconstituţionalitatea unui sau unor texte legale dintr-o interpretare şi aplicare a acestora, contrarã unor dispoziţii din Legea fundamentalã, ci, exclusiv, ca urmare a sesizãrii, în cadrul unei examinari nemijlocite a literei şi spiritului lor, a unor contradictii cu textele constituţionale de referinta.
Analizând critica de neconstituţionalitate a <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 , prin prisma celor arãtate, urmeazã sa constatam ca, în realitate, aceasta nu are în vedere şi, deci, nu evidenţiazã nici o contradictie între textul legal dedus controlului, în substanta sa, şi art. 23 alin. (9) din Constituţie, ci priveşte, exclusiv, împrejurarea ca, deşi art. 50 alin. 1 lit. d) nu mai era în vigoare, ca urmare a abrogãrii <>Decretului nr. 244/1978 , fapta sãvârşitã de autorul exceptiei, a primit, totuşi, încadrare juridicã, în temeiul prevederilor sale.
Ceea ce se critica nu este, deci, textul în sine, ci modul deficitar de aplicare a acestuia, consecinta a unei solutionari gresite a conflictului de legi în timp.
O atare opinie nu este arbitrarã, ci este intemeiata pe chiar susţinerile autorului exceptiei, din care citam, "prin trimiterea în judecata în baza textului menţionat [art. 50 alin. 1 lit. d) n.n.] se solicita condamnarea pentru o fapta care nu este prevãzutã de legea penalã, <>Decretul nr. 244/1978 fiind abrogat expres prin <>Ordonanta de urgenta nr. 190/2000 ".
Fata de aceasta precizare, care evidenţiazã în ce consta obiectul criticii, este fãrã relevanta faptul ca, în prealabil, acelaşi autor arata ca, "prin prevederile <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 sunt incalcate dispoziţiile art. 23 alin. 9 din Constituţie, potrivit cãrora nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii".
Între aceste doua sustineri exista o evidenta contradictie, întrucât modul de aplicare a textului criticat - cãci, evident, trimiterea în judecata şi solicitarea condamnãrii, în baza acestuia, sunt chestiuni care ţin de aplicare - este cu totul altceva decât constituţionalitatea sa, decurgând din conformitatea cu art. 23 alin. (9) din Constituţie.
Urmãrind sa implice Curtea Constituţionalã în soluţionarea unei probleme - în opinia sa - incorect rezolvatã de organele de urmãrire penalã şi de instanta ordinarã -, aceea a aplicãrii, în cazul faptei sãvârşite de el, a unui text incriminator care fusese abrogat, autorul exceptiei a conferit, aparent, criticii sale, o alta finalitate decât cea realã, invocand o pretinsa neconcordanta a textului legal cu dispoziţiile constituţionale, deşi, ceea ce urmarea era, exclusiv, confirmarea faptului ca art. 50 alin. 1 lit. d) nu mai era în vigoare la data sãvârşirii faptei.
A admite ca, în speta, ne gasim, într-adevãr, în prezenta unei critici de neconstituţionalitate este de natura sa confrunte Curtea cu o veritabila dilema. Astfel, dacã se constata ca textul legal dedus controlului este abrogat, se impune respingerea exceptiei ca inadmisibila, iar dacã se constata ca este în vigoare, excepţia urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã. Asadar, în nici o situaţie, aceasta excepţie nu poate fi admisã. Insolitul situaţiei se explica tocmai prin aceea ca soluţionarea exceptiei nu presupune raportarea textului legal criticat, în sine, la dispoziţiile de referinta din Constituţie, neconstituţionalitatea acestuia decurgând, în opinia autorului exceptiei, din aplicarea sa, în condiţiile în care îşi incetase incidenta, ca urmare a abrogãrii.
Cele arãtate impun concluzia univoca ca obiectul sesizãrii Curţii îl constituie nu neconstituţionalitatea <>art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 , ci modul de aplicare a acestuia, problema de competenta exclusiva a instanţelor ordinare.
Desigur ca, pentru a se putea pronunţa asupra faptului dacã încadrarea faptei în prevederile textului menţionat este legalã, aceste instanţe urmeazã sa verifice dacã respectivul text era în vigoare, la data sãvârşirii faptei şi ulterior, pe întreg parcursul derulãrii procesului, în raport cu prevederile actelor normative care au reglementat, succesiv şi în mod diferit, aplicabilitatea <>Decretului nr. 244/1978 şi ţinând seama de dispoziţiile art. 10-13 din Codul penal, privitoare la aplicarea legii penale în timp.
Nici cercetarea cu un atare obiect şi nici constatarea ce rezulta nu intra în competenta Curţii Constituţionale care, fata de obiectul exceptiei, urma sa o respingã ca fiind inadmisibila, aceasta fiind, în opinia subsemnatului, soluţia ce se impunea.
Judecãtor,
Şerban Viorel Stanoiu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
