Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", în numele şi pentru membrii săi, în Dosarul nr. nr. 989/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.245D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.028D/2020 şi nr. 1.848D/2020, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 26.964/3/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, respectiv în Dosarul nr. 56/114/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.028D/2020 şi nr. 1.848D/2020 la Dosarul nr. 3.245D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona litigii privind drepturile salariale ale funcţionarilor publici. Referitor la celelalte dispoziţii criticate, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că acestea sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 195 din 7 aprilie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 23 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 989/3/2019*, şi prin Încheierea din 30 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 56/114/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, ale art. 54 alin. (l) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 914 din 5 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 26.964/3/2019, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. 9. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", în numele şi pentru membrii săi, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de recalculare a drepturilor salariale şi de achitare a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv plătite şi drepturile salariale ce vor rezulta prin recalculare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă că dispoziţiile art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, precum şi ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta privind precizia şi claritatea legii, întrucât nu conferă nici măcar experţilor legii - judecători - reprezentarea că sunt incidente şi aplicabile la soluţionarea unui litigiu privind drepturi băneşti între angajaţi - funcţionari publici - şi instituţia publică angajatoare, pentru stabilirea instanţei competente material şi teritorial, precum şi pentru stabilirea compunerii/constituirii completului de judecată. Astfel, din anul 2011 şi până în prezent, instanţele judecătoreşti ignoră fără excepţie aceste dispoziţii legale, conflictele de muncă ale funcţionarilor publici privind drepturile băneşti de natură salarială fiind soluţionate de către secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, în complet de primă instanţă format dintr-un singur judecător. 11. În sensul susţinerilor privind neclaritatea textelor de lege criticate, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 30 din 27 ianuarie 2016 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la claritatea legii. 12. Atât timp cât, în practica judiciară din anul 2011 până în prezent, calificarea legală a litigiului funcţionarului public în categoria conflictelor de muncă, precum şi exigenţele legale privind compunerea şi specializarea completului competent să soluţioneze un litigiu de muncă al funcţionarului public sunt ignorate de toate instanţele, aceste conflicte de muncă ale funcţionarului public fiind soluţionate de către secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, în complet de primă instanţă format dintr-un singur judecător, este pe deplin dovedit caracterul echivoc şi imprevizibil al textelor criticate. 13. Referitor la încălcarea dreptului de acces la justiţie, în componenta privind egalitatea de tratament juridic, se susţine că angajaţii funcţionari publici sunt supuşi unui tratament procesual diferenţiat, nejustificat şi discriminatoriu, prin comparaţie cu angajaţii cu contract de muncă ce aduc în faţa instanţelor litigii izvorâte din aceste contracte. Astfel, prin comparaţie cu categoria favorizată a angajaţilor cu contract de muncă şi care aduc litigiile băneşti cu angajatorul în faţa instanţelor de judecată, funcţionarilor publici aflaţi în situaţie similară li se impune de către instanţe, în mod discriminatoriu, cerinţa plângerii prealabile, nu li se recunoaşte beneficiul art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, nu li se recunoaşte dreptul la apel, drept cale de atac. De asemenea, în mod discriminatoriu, deşi conflictele funcţionarilor publici sunt încadrate de legiuitor în sfera litigiilor de muncă, funcţionarii publici sunt lipsiţi nejustificat şi discriminatoriu de dreptul de a beneficia de instanţe specializate în dreptul muncii, în compunerea reglementată special de art. 54 şi 55 din Legea nr. 304/2004. 14. Referitor la celelalte dispoziţii criticate, se susţine, în esenţă, că acestea conţin formulări de trimitere la cuantumuri salariale stabilite într-o lună anterioară, potrivit legislaţiei în vigoare în luna respectivă, astfel: "se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna (...)", "se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna (...)", "îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la aceasta dată". Niciuna dintre normele mai sus menţionate nu reglementează concret, precis, clar cuantumurile elementelor salariale, ceea ce generează o situaţie cu totul ieşită din comun, în care salarizarea personalului bugetar a fost reglementată, în perioada 2010-2017, printr-un lanţ nesfârşit de norme de trimitere la norme precedente care, în loc să conţină norme de reglementare substanţială, conţine norme de trimitere care, în final, regresează la legislaţia de salarizare valabilă în anul 2009. Se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece fiecare normă criticată este lipsită de claritate şi precizie, întrucât nu reglementează efectiv cuantumurile drepturilor salariale vizate de reglementare. De asemenea, fiecare normă criticată trimite la o altă normă de trimitere şi ultraactivează normele de salarizare care au precedat-o şi care şi-au încetat efectele la intrarea în vigoare a normei criticate, fie prin abrogare expresă, fie prin atingerea termenului de valabilitate a normei. Cu titlu de exemplu, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 a fost abrogat formal la intrarea în Vigoare a Legii- cadru nr. 153/2017, dar ultraactivat prin art. 38 alin. (2) lit. a) din legea-cadru. Similar, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 a fost ultraactivat prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. 15. Astfel, s-a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice întrucât, pe lângă împrejurarea că normele s-au ultraactivat unele pe altele, lanţul normelor de trimitere regresivă a ultraactivat şi a perpetuat ultraactivitatea sistemului de salarizare valabil în anul 2009, dar abrogat de la 1 ianuarie 2019. În mod particular, lanţul normelor de trimitere a ultraactivat normele abrogate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, reglementând coeficienţi de funcţie şi de grad profesional pentru reclamanţi, valoare de referinţă sectorială, sporuri şi alte suplimente, metode de calcul. 16. Se mai susţine că normele contestate încalcă şi principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece Guvernul a utilizat mecanismul ordonanţelor de urgenţă succesive pentru a bloca efectul legilor- cadru de salarizare adoptate de Parlament, ca autoritate legiuitoare. Legile-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010 au prevăzut coeficienţi noi de funcţie şi o valoare unică de referinţă, care însă nu s-au aplicat niciodată, ca efect al textelor contestate din ordonanţele de urgenţă succesive. Toate legile-cadru de salarizare din anul 2010 până în prezent au stabilit, ca principiu general, principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii. O normă care trimite generic la nişte cuantumuri dintr-o lună precedentă care, de altfel, nu sunt precizate nici în normele de salarizare care au precedat-o nu întruneşte exigenţele de precizie şi claritate care caracterizează un act normativ şi creează insecuritate juridică, destinatarii legii fiind în imposibilitate de a-şi adapta conduita exigenţelor legii. 17. În final, se invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale privind criteriile de calitate a legii (spre exemplu, Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 sau Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017) şi prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 18. Tribunalul Bucureşti - Secţia a Ii-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, stabilirea competenţei în ceea ce priveşte litigiile privind funcţionarii publici este clară, deoarece, potrivit art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. Totodată, nu există o discriminare a funcţionarilor publici raportat la ceilalţi reclamanţi angajaţi cu contract de muncă. Referitor la dispoziţiile privind salarizarea, instanţa consideră că acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010. 24. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă, referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 62/2011, că art. 209 din acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Aşadar, art. 209 din Legea nr. 62/2011 nu era în vigoare la data formulării acţiunii în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Totodată, la data de 25 decembrie 2022, Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022. Referitor la Legea nr. 304/2004, Curtea observă că, la data de 16 decembrie 2022, aceasta a fost abrogată prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate se referă, în realitate, la prevederile art. II art. 1 alin. (1) din acest act normativ. De asemenea, observă că prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Totodată, Curtea reţine că art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 au avut aplicabilitate limitată în timp, în cursul anului 2017. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", şi faptul că dispoziţiile legale criticate sunt incidente în cauzele în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra acestora. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 62/2011 au următorul cuprins: - Art. 1 lit. e), g) şi n): "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] e) angajator - persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu; [...] g) angajat - persoana fizică, parte a unui contract individual de muncă ori raport de serviciu, care prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile contractelor sau acordurilor colective de muncă aplicabile; [...] n) conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale;"; – Art. 208: "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal."; – Art. 209: "Instanţele judecătoreşti competente să judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se stabilesc prin lege."; – Art. 210: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." 25. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 304/2004 au următorul cuprins: - Art. 54 alin. (1): "Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. În condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii stagiari pot asista, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată ale completurilor formate din judecători definitivi."; – Art. 55 alin. (1): "Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari. Dispoziţiile art. 11 şi ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător." 26. Celelalte dispoziţii care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate au următorul cuprins: - Art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: "Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;"; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: "În perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: "În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: "În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 20l3 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."; – Art. IIart. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: "Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: Art. 1. - (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. – Art. 1 din Legea nr. 285/2010: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege." – Art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: "(1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009." 27. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, iar celelalte prevederi criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 209 din Legea nr. 62/2011, că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013, astfel că nu erau în vigoare la data formulării acţiunii în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a art. 209 din Legea nr. 62/2011 urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, deoarece textul criticat nu mai este în vigoare şi nici nu se aplică litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, fiind deja abrogat la data formulării cererii de chemare în judecată. 29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, criticate prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 16 şi 21 din Constituţie, Curtea observă că, în realitate, problema de drept invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu este una de constituţionalitate a acestor texte de lege, ci una care ţine de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. Astfel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că instanţele judecătoreşti ignoră dispoziţiile de lege criticate, conflictele de muncă ale funcţionarilor privind drepturile băneşti de natură salarială fiind soluţionate de către secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, în complet de primă instanţă format dintr-un singur judecător, şi că li se impune reclamanţilor respectarea cerinţei plângerii prealabile, nu li se recunoaşte beneficiul art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi nu li se recunoaşte dreptul la apel, drept cale de atac. 30. Curtea observă că problema determinării instanţei competente material să soluţioneze litigii privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici a fost analizată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 22 din 14 septembrie 2020 pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în litigiile de funcţie publică vizând stabilirea/acordarea drepturilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, paragraful 71, a reţinut că Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la prevederile Codului muncii şi ale Legii nr. 62/2011 sub aspectul condiţiilor şi termenelor în care funcţionarii publici pot sesiza cu acţiuni directe instanţele de contencios administrativ pentru a obţine obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale şi că, pe de altă parte, completarea, în această privinţă, cu dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, care prevăd posibilitatea formulării acţiunilor directe într-un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor juridice de muncă ale funcţionarilor publici. În concluzie, instanţa supremă a stabilit că, "în litigiile de funcţie publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcţionarului public, acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi". 31. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, instanţa supremă a reţinut - în cazul unor litigii de funcţie publică, în care problemele de drept referitoare la stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de a soluţiona anumite cauze rezultă din calificarea diferită a litigiilor ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ - că, în cauzele analizate, pretenţia concretă dedusă judecăţii, obiect al cererii de chemare în judecată, consta în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi băneşti aferente desfăşurării activităţii în cadrul unor raporturi juridice de serviciu de către anumite categorii de persoane şi că, în toate cazurile analizate, refuzul angajatorului, autoritate publică, nu se înfăţişează ca obiect al acţiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acţiunii (causa petendi), competenţa generală a jurisdicţiei administrative fiind atrasă în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar nu în considerarea prevederilor art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (1) lit. f) şi i) şi alin. (2) şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă una dintre părţile aflate în litigiu era o autoritate publică. 32. În concluzie, toate aceste aspecte privind stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de a soluţiona cauze privind plata unor drepturi băneşti aferente desfăşurării activităţii în cadrul unor raporturi juridice de serviciu de către funcţionarii publici reprezintă chestiuni privind interpretarea şi aplicarea legii la cazuri concrete deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti, iar nu veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 33. Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, criticate prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, sau Decizia nr. 195 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 5 august 2022, excepţia de neconstituţionalitate fiind ridicată de acelaşi autor. 34. Curtea a invocat jurisprudenţa sa prin care a reţinut, în esenţă, că, deşi după anul 2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intenţiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi care face greu de înţeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare anului 2010. 35. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragrafele 21 şi 22 ale Deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2022, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57). Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc în ceea ce priveşte destinatarii şi efectele juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 36. La paragraful 23 al Deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2022, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În consecinţă, considerentele acestei decizii nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 37. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 38. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragraful 25 al Deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2022, că, sub aspectul competenţei de legiferare, relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, la art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020). 39. Prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 dispun în sensul neaplicării valorii de referinţă şi coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceste prevederi legale fac inaplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, dar nu în sensul contracarării voinţei legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale plătite din fonduri publice. 40. În consecinţă, Curtea a constatat că nu se poate reţine că prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă criticate s-ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. 41. Cât priveşte critica referitoare la tehnica de reglementare, Curtea a precizat că aceasta relevă o problemă de legiferare, ce nu poate fi soluţionată însă decât de legiuitor, iar nu de Curtea Constituţională în cadrul competenţelor sale, consacrate de Legea fundamentală. 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile nr. 624 din 7 octombrie 2021 şi nr. 195 din 7 aprilie 2022, precitate, îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), g) şi n) şi ale art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum şi ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", în numele şi pentru membrii săi, în dosarele nr. 989/3/2019* şi nr. 56/114/2020 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 26.964/3/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar sunt ' constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
