Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 201 din 4 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282 alin. 2 si ale art. 299 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 6 noiembrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Compania Nationala "Posta Romana" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, prin consilier juridic, precum şi Oficiul Concurentei - Inspectoratul de Concurenta Bucureşti, prin consilier juridic.
Reprezentantul autorului exceptiei solicita admiterea exceptiei şi constatarea ca dispoziţiile art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedura civilã sunt parţial neconstituţionale.
În motivarea exceptiei se susţine ca aceste dispoziţii contravin art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 şi 128 din Constituţie, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale atacate, impotriva încheierilor premergãtoare nu se poate face apel decât o data cu fondul, în afarã de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii, or, arata autorul exceptiei, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are un regim special, determinat de caracterul special al contenciosului constituţional, care deroga de la dreptul comun.
De asemenea, arata ca aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului statuand în jurisprudenta sa ca trebuie sa se recunoascã un drept de recurs fata de orice hotãrâre judecãtoreascã. Sunt menţionate în acest sens cazul H. versus Belgia şi cazul Ruiz-Mateos versus Spania. În continuare arata ca în fata instanţei de recurs a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/2001 , pe care instanta a respins-o fãrã a-şi motiva aceasta soluţie. În aceasta situaţie, neavând posibilitatea atacarii acestei hotãrâri, instanta a pronunţat o hotãrâre "nefundamentata" din punct de vedere juridic. În sustinere depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, apreciind ca dispoziţiile criticate nu incalca prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la apãrare şi la exercitarea cãilor de atac. De asemenea, se sutine ca dispoziţiile criticate de autorul exceptiei sunt în concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la "proces echitabil", precum şi cu jurisprudenta în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 4.593/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Compania Nationala "Posta Romana" - S.A. într-o cauza având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţionalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20, 21, 24 şi 128 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece a invocat în fata instanţei de recurs doua excepţii de neconstituţionalitate, iar prin încheierile pe care instanta le-a pronunţat excepţiile au fost respinse, fãrã ca impotriva acestor încheieri sa existe vreo cale de atac. În acest fel autorul considera ca i se ingradeste accesul liber la justiţie şi la cãile de atac prevãzute de lege şi ca i se incalca dreptul la apãrare şi la un proces echitabil.
Instanta de judecata în fata cãreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate apreciazã ca aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare: "Soluţia prevãzutã de legiuitor cu privire la cãile de atac ce pot fi exercitate impotriva încheierilor premergãtoare se bazeazã pe regimul juridic al acestor încheieri, regim dat de conţinutul şi de efectele acestora. Încheierile premergãtoare preced şi pregãtesc hotãrârea judecãtoreascã şi sunt clasificate, în doctrina şi în practica, în încheieri preparatorii şi încheieri interlocutorii. Dacã încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanta adopta unele mãsuri în vederea soluţionãrii cauzei, fãrã ca prin aceasta sa anticipeze asupra soluţiei finale, pregatind doar aceasta decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adopta mãsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferã şi calitatea de a anticipa decizia finala. Privitor la cãile de atac ce pot fi exercitate impotriva acestor încheieri, legiuitorul, având în vedere regimul prezentat mai sus, s-a oprit, în mod firesc, la soluţia atacarii încheierilor premergãtoare cu apel, respectiv cu recurs, o data cu hotãrârea pe care o pregãtesc sau pe care o anticipeaza."
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedura civilã, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001.
Ca urmare a acestor modificãri, dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
Art. 282 alin. 2: "Impotriva încheierilor premergãtoare nu se poate face apel decât o data cu fondul, în afarã de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii.";
Art. 299: "Hotãrârile date fãrã drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevãzute de lege, hotãrârile altor organe cu activitate jurisdicţionalã sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzãtor."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate urmãtoarele prevederi constituţionale:
Art. 20:
"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
Art. 21:
"(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
Art. 24:
"(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
Art. 128:
"Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
De asemenea, se invoca încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile criticate nu incalca dreptul la apãrare, accesul liber la justiţie sau la cãile de atac şi nici dreptul la un proces echitabil, în cauzele deduse judecaţii.
În activitatea sa jurisdicţionalã anterioarã Curtea Constituţionalã a examinat dacã liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacã el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea cãilor de atac.
Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.
Cu privire la exercitarea cãilor de atac şi la concordanta legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac al hotãrârilor judecãtoreşti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de cãtre toate pãrţile din proces".
Curtea constata de asemenea ca stabilirea regulii conform cãreia încheierile premergãtoare - cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecaţii - nu pot fi atacate cu apel, decât o data cu fondul, impiedica prelungirea excesiva a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei privind împiedicarea accesului la justiţia constituţionalã, prin refuzul instanţei de judecata de a sesiza instanta de contencios constituţional, Curtea retine urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie prevãd în mod expres şi limitativ competenta Curţii Constituţionale în materia controlului concret de constitutionalitate, în sensul ca aceasta "hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". <>Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, reluand aceasta dispoziţie constituţionalã, precizeazã competenta Curţii de a "decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". De asemenea, din examinarea dispoziţiilor alin. (6) al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, rezulta ca excepţiile de neconstituţionalitate contrare prevederilor alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol sunt inadmisibile, astfel încât instanta judecãtoreascã le respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã.
În aceste condiţii este firesc ca instanta judecãtoreascã sa poatã aprecia dacã este cazul sa sesizeze Curtea Constituţionalã, fãrã ca soluţia pronunţatã de ea, în sensul admiterii sau al respingerii cererii formulate de partea care a ridicat excepţia, sa poatã fi atacatã separat de hotãrârea prin care se soluţioneazã fondul procesului.
Fata de cele mai sus arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedura civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Compania Nationala "Posta Romana" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 iulie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
