Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.188/1/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă
Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă
Romaniţa Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă -
judecător-raportor
Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă
Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă
Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă -
judecător-raportor
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă
Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal - judecător-raportor
Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.188/1/2015 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.813/84/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practică judiciară şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că nu s-au depus puncte de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2015 în Dosarul nr. 1.813/84/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, în apel, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari. II. Expunerea succintă a procesului 2. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a fost învestită în Dosarul nr. 1.813/84/2014 cu soluţionarea apelului declarat de reclamanta Liga Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, în numele membrilor de sindicat, împotriva Sentinţei civile nr. 3.133 din 20 octombrie 2014 a Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Şcoala Gimnazială nr. 1 Boghiş, Consiliul Local şi primarul comunei Boghiş, prin care a fost respinsă acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei la încadrarea membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, ţinând cont de prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, începând cu data de 14 mai 2011 până la data de 31 mai 2012, raportat la activitatea desfăşurată de fiecare pârât, precum şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare şi salariile efectiv încasate începând cu data de 14 mai 2011 până la data de 31 mai 2012, actualizate cu coeficientul de inflaţie până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi rămânerii ei definitive, şi în continuare. 3. În motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţă, că după data de 31 mai 2011 aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, trebuie să se facă în raport cu prevederile Legii nr. 221/2008, în sensul că, pentru perioada 14 mai 2011 până la 31 mai 2012, pârâta trebuie să calculeze şi să plătească aceste drepturi salariale ca diferenţă între drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare. La 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat Ordonanţa nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008. Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, şi care reprezintă valoare de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare. Deşi ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse, aceasta a rămas aplicabilă în condiţiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de 31 decembrie 2009. 4. Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008, pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, a fost confirmată în cadrul unui recurs în interesul legii şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011. 5. Prin hotărâre judecătorească s-a recunoscut pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 dreptul personalului din învăţământ la un salariu calculat şi plătit cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008. În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâta trebuind să stabilească salariile personalului didactic şi didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară. 6. Pârâtul nu a respectat dispoziţiile legale, refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde reclamanţilor salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009. 7. La data de 25 ianuarie 2010 Guvernul României a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanţă de urgenţă ce prevede la art. 5 alin. (1) păstrarea în plată a salariului avut. 8. Sintagma "salariul avut" trebuie înţeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul şi valoarea coeficienţilor de calcul al salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referinţă de la care porneşte stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010. 9. Conform art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 "reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009". Prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituţionalitate şi, prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a constatat că: "...textul legal criticat a fost abrogat prin dispoziţiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curţii de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Însă această situaţie nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerinţă în sfera de competenţă a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în materia salarizării personalului din învăţământ." 10. În acest sens s-a pronunţat ulterior şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în soluţionarea recursului în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012, că, "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008". 11. Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-au majorat salariile diminuate de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, cu 15%, în acelaşi fel, fără a se modifica coeficienţii de calculare a salariilor de bază. Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabileşte că salarizarea în anul 2011 porneşte de la salariile de referinţă stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi, implicit, cu luarea în considerare şi a prevederilor Legii nr. 221/2008. 12. La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a schimbat sistemul de calculare a salariilor. În loc de coeficientul de multiplicare 1 = 400 şi coeficienţii de ierarhizare care, înmulţiţi, dădeau valoarea salariului de bază de încadrare, s-au introdus valori absolute ale salariului de bază de încadrare ierarhizate direct în funcţie de nivelul studiilor, funcţia îndeplinită şi vechimea în învăţământ, precizate în anexa nr. 2 şi anexa nr. 3a. 13. Dar Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a readus (redus) salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând salariile legale din luna iunie 2010, precum şi salariile legale din luna aprilie 2011, reducând practic salariile fără nicio justificare, discriminatoriu numai în învăţământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, cât şi prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 14. Restrângerea salarială rezultată din prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, raportată la salariile legale din luna iunie 2010, precum şi a salariilor legale din luna aprilie 2011 nu este justificată, nefiind întrunite în mod cumulativ nici cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 15. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 16. Faţă de prevederile din legislaţia internaţională, dar şi din Constituţia României (art. 53) s-a învederat în mod expres că dacă Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a redus salariile pentru întregul personal bugetar, fără discriminare, pe o perioadă limitată pentru motive de securitate naţională, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a redus salariile numai în învăţământ, discriminatoriu, pe perioadă nelimitată, fără a fi motivată în niciun fel. Motivarea intrinsecă potrivit căreia se schimbă sistemul de calculare a salariilor nu justifică diminuarea salariilor. 17. Nici majorările salariale stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 şi cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012, nu au acoperit reducerea de peste 35% operată de Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, deşi în expunerea de motive se precizează: "măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul iniţial al acestor drepturi, ţinând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010". 18. Majorările impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, nu au asigurat principiul de bază al acestei ordonanţe de urgenţă, acela de a se reveni "la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010". 19. Prin Sentinţa civilă nr. 3.133 din 20 octombrie 2014, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a respins ca nefondată acţiunea, reţinând, în esenţă, că instanţa nu are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi nu poate institui, ea însăşi, o normă juridică nediscriminatorie ori să aplice dispoziţii prevăzute în alte acte normative, întrucât s-ar nesocoti principiul separaţiei puterilor în stat. 20. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, reiterând argumentele din cererea introductivă. 21. La 2 martie 2015, din oficiu, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 22. Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2015 în Dosarul nr. 1.813/84/2014, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice faţă de alte categorii socioprofesionale şi dacă au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de un drept, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât: Prin dispoziţiile acestei legi s-a pus capăt de către legiuitor aplicării creşterilor salariale introduse, în ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, prin Legea nr. 221/2008. Prin mai multe măsuri legislative, adoptate pe calea ordonanţelor de guvern, s-a încercat anularea acestei creşteri salariale. Creşterea a fost însă menţinută atât prin deciziile Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea acestor ordonanţe, cât şi, la nivel jurisprudenţial, prin pronunţarea deciziilor în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a adoptat în final Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, cu aşezarea unei noi grile salariale, fără vreo legătură cu salarizarea anterioară, întemeiată pe dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 221/2008. Prin acţiuni repetitive, de ordinul miilor, similare celei de faţă, cadrele didactice invocă încălcarea principiului nediscriminării, datorită faptului că efectul Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, este de revenire, în ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, la salariile astfel cum au fost ele reduse prin dispoziţiile Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au fost apreciate ca fiind constituţionale prin multiple decizii pronunţate de Curtea Constituţională a României, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Mihăieş şi Senteş contra României, că sunt compatibile cu garanţiile oferite de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, tocmai în considerarea faptului că diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor a fost o măsură temporară care i a afectat pe toţi bugetării. Or, arată reclamanţii, în dosarele similare celui de faţă, prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, mai precis prin sistemul de salarizare adus de aceasta, se încalcă egalitatea de tratament, fiind defavorizată prin diminuarea salariilor cu aproximativ 25% o singură categorie de salariaţi bugetari. Ca atare, legea este apreciată a determina privarea de un bun a destinatarilor ei. b) Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre. Curtea de apel are în vedere doar deciziile pronunţate în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece doar aceste hotărâri au efect obligatoriu în raport cu instanţele naţionale, celelalte hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind decizii de speţă cu efect obligatoriu doar pentru părţile în proces. În plus, nu intră în competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie litigiile de muncă, astfel încât instanţa supremă nu are o jurisprudenţă proprie în materie. c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 2 martie 2015. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 23. Potrivit încheierii de sesizare, apelanta-reclamantă a considerat că prin punerea în aplicare a Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au fost puse într-o situaţie de discriminare raportat la alte categorii socioprofesionale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat, prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari. Intimaţii-pârâţi nu şi-au exprimat punctul de vedere. 24. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii deduse judecăţii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 25. Completul de judecată nu a exprimat un punct de vedere propriu, limitându-se la a face o enumerare a tuturor actelor normative pe care le-a apreciat ca fiind relevante în cauză, în evoluţia lor cronologică, şi arătând că există o multitudine de dosare referitoare la problema încălcării dreptului cadrelor didactice la nediscriminare sub raport salarial faţă de celelalte categorii profesionale salarizate de la buget, că, fiind cazul unei speţe ce ridică probleme noi şi care este repetitivă, este necesară pronunţarea unei asemenea hotărâri, pentru a se preveni crearea de situaţii discriminatorii pe cale judiciară, între membrii aceleiaşi categorii profesionale, prin crearea unei eventuale practici neunitare în soluţionarea acestui gen de dosare, impactul fiind important şi din punct de vedere financiar şi, de asemenea, sub raportul numărului de cetăţeni afectaţi de aceste soluţii judiciare. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 26. Jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj: prezentându-şi jurisprudenţa, instanţa de trimitere a depus hotărâri judecătoreşti în sensul că drepturile salariale ale personalului din învăţământ au fost reglementate prin acte normative diferite, ultima reglementare fiind cea cuprinsă în Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, că prin deciziile nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit că pentru anii 2009 şi 2010 personalul din învăţământ are dreptul la un salariu lunar stabilit conform Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare; că, în acest context, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, stabileşte drepturile salariale pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile dobândite în perioada anterioară intrării sale în vigoare; că jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru munca prestată. 27. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: majoritar, instanţele care au avut pe rol asemenea cereri au pronunţat hotărâri definitive prin care acţiunile reclamanţilor-cadre didactice au fost respinse, reţinându-se că nu a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, faţă de marja de apreciere a statului în determinarea oportunităţii şi intensităţii politicilor sale în domeniul salarizării. Au fost avute în vedere succesiunea în timp a actelor normative incidente, precum şi hotărârile pronunţate de Curtea Constituţională în materie. 28. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - cauzele având ca obiect salarizarea cadrelor didactice nu intră în competenţa materială a instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 29. Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, a format obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, toate fiind respinse ca neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014). Recent, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, menţinând soluţia şi considerentele din hotărârile menţionate anterior. 30. De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că în urma verificării jurisprudenţei în problema de drept privind "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) teza I din Cap. I al Anexei V la acest act normativ, în referire la stabilirea, începând cu data de 13 mai 2011, a drepturilor salariale pentru această categorie de personal prin includerea majorărilor stabilite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008" s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât s-a constatat caracterul majoritar unitar al practicii judiciare în sensul că, începând cu data de 13 mai 2011, modul de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este diferit de cel prevăzut în legislaţia anterioară, respectiv de Legea nr. 221/2008. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă deoarece: chestiunea de drept supusă dezbaterii nu vizează o problemă punctuală, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, fiind o întrebare ipotetică, ce are ca finalitate rezolvarea unor chestiuni cu valoare de principiu; în cuprinsul sesizării nu se regăseşte punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei; absenţa unei motivări temeinice poate da naştere unui abuz procesual. 32. Asupra fondului sesizării, judecătorii-raportori au apreciat că, deşi autorul sesizării susţine că Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sine, ar produce o discriminare sub aspectul salarizării personalului din învăţământ în raport cu celelalte categorii socioprofesionale, această discriminare nu poate fi reţinută, deoarece nu poate fi inclusă în niciunul dintre criteriile prevăzute în Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, discriminarea presupunând aplicarea unui tratament diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională, unor persoane aflate în situaţii asemănătoare. 33. Există o practică constantă a Curţii Constituţionale, reflectată şi în jurisprudenţă, în sensul că nu se poate constata pe cale judecătorească existenţa unei discriminări prin lege, având în vedere că Parlamentul şi, prin derogare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective. IX. Înalta Curte Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 34. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 35. Potrivit dispoziţiilor amintite, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". 36. Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; - instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; - cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; - soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 37. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze. 38. În cauză, însă, nu este îndeplinită o cerinţă esenţială de admisibilitate a sesizării, respectiv aceea a existenţei unei chestiuni de drept disputate într-un litigiu pendinte, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. 39. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept". În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "probleme de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă". 40. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 41. În acelaşi timp, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. 42. În doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 43. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. 44. În cazul prezentei sesizări, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează o asemenea chestiune de drept punctuală, concretă, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, solicitându-se practic o interpretare abstractă, cu un grad de generalitate ridicat. 45. Întrebarea formulată de autoarea sesizării, prin gradul său de generalitate, nu este una calificată, ci doar ipotetică, având ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, respectiv dacă prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari. 46. Din această perspectivă, sesizarea Curţii de Apel Cluj cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 47. Totodată, examinând sesizarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că în cuprinsul acesteia nu se regăseşte punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. 48. Din încheierea de sesizare lipseşte total argumentarea admisibilităţii sesizării instanţei supreme, în sensul delimitării şi relaţionării normelor juridice enumerate, care să conducă la concluzia existenţei unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite preventiv o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie. 49. Pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, iar aceasta este o altă condiţie de admisibilitate a sesizării. 50. Or, în speţă, sesizarea Curţii de Apel Cluj nu îndeplineşte nici această condiţie de admisibilitate. 51. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.813/84/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Adriana Stamatescu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
