Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 21 septembrie 2009 pentru examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 , referitor la posibilitatea acordarii si cuantificarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 16 decembrie 2009
Dosar nr. 9/2009
Sub preşedinţia doamnei judecãtor Lidia Bãrbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, referitor la posibilitatea acordãrii şi cuantificãrii drepturilor bãneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind prezenţi 85 de judecãtori din totalul de 113 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã nu sunt întemeiate acţiunile formulate de funcţionarii publici pentru acordarea şi cuantificarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor de judecatã s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar în legãturã cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitor la posibilitatea acordãrii şi cuantificãrii drepturilor bãneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare.
Astfel, unele instanţe au admis cererile reclamanţilor şi au obligat autoritãţile pârâte la plata drepturilor bãneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, doar pentru trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în unele cazuri şi pentru viitor, fãrã a le cuantifica, reţinând, în esenţã, cã cele douã drepturi au fost expres prevãzute în favoarea funcţionarilor publici prin art. 31 (fost <>art. 29) alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale cãrui prevederi au fost suspendate pânã la data de 31 decembrie 2006, potrivit dispoziţiilor <>art. 44 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, şi <>art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.
Alte instanţe, admiţând acţiunile reclamanţilor, au stabilit un cuantum al celor douã suplimente salariale, respectiv un procent de câte 25% din salariul de bazã pentru fiecare, şi au obligat autoritãţile pârâte la plata acestor drepturi fie de la data de 1 ianuarie 2004 pânã la data pronunţãrii, fie şi pentru viitor.
Alte instanţe, dimpotrivã, au respins acţiunile reclamanţilor, reţinând cã suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare sunt componente ale salariului de bazã cuvenit funcţionarilor publici şi îşi gãsesc corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale şi treptele de salarizare.
În fine, alte instanţe au respins acţiunile reclamanţilor - funcţionari publici prin care se solicita obligarea angajatorilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de bazã, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reţinând, în esenţã, cã procentul celor douã suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin <>Legea nr. 188/1999 şi nici prin actele normative subsecvente, iar instanţele de judecatã nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în privinţa acordãrii efective a unui drept prevãzut de lege.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Problema de drept care se cere a fi soluţionatã prin recursul în interesul legii vizeazã posibilitatea acordãrii drepturilor bãneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare, pentru perioada 2004-2006 şi în continuare, în temeiul <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În conformitate cu prevederile <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, "pentru activitatea desfãşuratã, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bazã;
b) sporul pentru vechime în muncã;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare".
Art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ statueazã în mod expres cã salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Cum nu a fost adoptatã o lege de salarizare a funcţionarilor publici, drepturile salariale ale acestei categorii profesionale au fost reglementate anual, prin ordonanţe ale Guvernului.
Astfel, au fost adoptate <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 76/2005 , şi <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 417/2006 .
Totodatã, prin dispoziţiile <>art. 44 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 92/2004 şi, respectiv, <>art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 s-a suspendat pentru perioada noiembrie 2004-31 decembrie 2006 aplicarea dispoziţiilor art. 29 (devenit ulterior <>art. 31) din Legea nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Pentru perioada 2007-2009 drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici au fost reglementate tot pe calea unor ordonanţe ale Guvernului adoptate pentru fiecare an în parte, însã nu s-a mai preluat soluţia legislativã de suspendare a aplicãrii dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 .
Cuantumul celor douã suplimente salariale nu a fost însã stabilit nici prin <>Legea nr. 188/1999 şi nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu existã baza legalã pentru calcularea şi acordarea acestora.
Pentru cuantificarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare, ca pãrţi componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesarã existenţa unor dispoziţii date în aplicarea <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 , atribuţie ce revine fie Parlamentului, în cazul promovãrii unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativã sau prin adoptarea unei hotãrâri date în aplicarea acestor prevederi legale.
În condiţiile în care nu este reglementatã modalitatea de calcul al suplimentului postului şi al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezenţa doar a unei intenţii a legiuitorului de a acorda funcţionarilor publici douã drepturi de naturã salarialã, intenţie materializatã prin instituirea drepturilor, dar nefinalizatã deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cãrora pot fi calculate.
În atare situaţie, nefiind creat cadrul funcţional de acordare a drepturilor, acestea rãmân doar drepturi "virtuale".
În consecinţã, cele douã drepturi nu pot fi obţinute prin promovarea unor acţiuni în instanţã, cãci acordarea lor pe cale judecãtoreascã ar însemna sã se facã fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de cãtre instanţã în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivaleazã cu o substituire în atribuţiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 3 iulie 2008 , în cuprinsul cãreia s-a reţinut cã instanţele judecãtoreşti nu au competenţa sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, admiterea unor asemenea acţiuni, în condiţiile în care dispozitivul sentinţei nu ar identifica, pentru cã nu are cum, suma la care urmeazã a fi obligatã autoritatea pârâtã, ar presupune pronunţarea unor hotãrâri judecãtoreşti nesusceptibile de executare, de naturã a reprezenta o încãlcare a art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a reţinut cã dreptul de a apela la o instanţã ar fi iluzoriu, dacã ordinea juridicã internã a unui stat contractant ar permite ca o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi obligatorie sã fie ineficientã în detrimentul unei pãrţi (Imobiliara Saffi împotriva Italiei - 1999, paragraful 63; Dorneanu împotriva României - 2007, paragraful 32).
Totodatã, prin pronunţarea unei hotãrâri de admitere a acţiunilor reclamanţilor, fãrã indicarea unor criterii pe baza cãrora creanţa conţinutã de titlul executoriu sã devinã certã, se lasã posibilitatea debitorului (instituţia publicã angajatoare) de a refuza ori de a stabili el însuşi întinderea şi aplicarea titlului executoriu.
Nu poate fi promovatã nici soluţia de cuantificare a celor douã suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a arãtat anterior, în lipsa unui act normativ care sã stabileascã modalitatea de calcul al acestor drepturi, instanţele de judecatã nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
În situaţia neacordãrii acestor sporuri nu se încalcã prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care obligã statele pãrţi sã adopte mãsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezenţa unui "bun", noţiune cu semnificaţie autonomã, în sensul Convenţiei, care, fãrã a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonialã.
Nu se poate vorbi nici de existenţa unei "speranţe legitime" a reclamanţilor, în sensul avut în vedere în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a reţinut cã atunci când interesul patrimonial aparţine categoriei juridice "creanţã" nu poate fi considerat "valoare patrimonialã" şi implicit "speranţã legitimã" decât dacã are o bazã suficientã în dreptul intern, spre exemplu o dispoziţie legalã, sau dacã existenţa sa este confirmatã printr-o jurisprudenţã clarã şi concordantã a instanţelor naţionale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 şi 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. şi alţii c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franţa - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franţa - 2005, paragrafele 63-70).
Or, drepturile salariale în discuţie nu au o suficientã bazã în dreptul intern, în absenţa criteriilor legale de cuantificare a acestora.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se interpreteazã în sensul cã în lipsa unei cuantificãri legale nu se pot acorda pe cale judecãtoreascã drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, stabilesc cã în lipsa unei cuantificãri legale nu se pot acorda pe cale judecãtoreascã drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzãtor treptei de salarizare.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 21 septembrie 2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
