Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 26 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Moţoi în Dosarul nr. 15.327/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 416D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.327/280/2012, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Ion Moţoi cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, având calitatea de parte vătămată - făptuitor în Dosarul nr. 5.646/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, soluţionat prin ordonanţa cu acelaşi număr din 30 aprilie 2012, comunicată la 28 mai 2012, a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe la prim-procurorul parchetului la 18 iunie 2012. Cum plângerea nu a fost soluţionată de prim-procuror în termenul rezultant de 40 de zile, care reiese din coroborarea alin. 1 şi 2 ale art. 278^1 din Codul de procedură penală, s-a adresat cu plângere Judecătoriei Piteşti, înregistrată la data de 27 iulie 2012. Cu mult peste termenul de 40 de zile mai sus arătat, prin Ordonanţa nr. 1.395/II/2/2012 din 3 septembrie 2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a admis în parte plângerea înregistrată la 18 iunie 2012, ordonanţa fiind comunicată petentului la 5 octombrie 2012. Mai arată că împotriva acestei ordonanţe nu a mai făcut plângere, considerând formale aspectele în legătură cu care prim-procurorul a dispus admiterea.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 278 alin. 2 şi 3 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, astfel cum acestea trebuie interpretate conform Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009 -, încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil în ceea ce priveşte componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei juridice. Astfel, consideră că soluţia de netrimitere în judecată nu poate fi infirmată de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, ci în cea prevăzută de art. 278 alin. 3^1 din Codul de procedură penală, întrucât în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală pot fi atacate toate celelalte acte ale procurorului, cu excepţia celui de soluţionare a cauzei prin netrimitere în judecată. Mai arată că, în măsura în care procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia de netrimitere în judecată nu soluţionează plângerea în termen de 40 de zile de la primirea acesteia, persoana nemulţumită este decăzută din dreptul de a se mai plânge instanţei, potrivit Deciziei nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009 -, fiind evident că persoana nemulţumită nu are de unde să ştie ce soluţie va fi dată plângerii sale de procurorul ierarhic superior. De asemenea, arată că, în situaţia în care plângerea adresată procurorului ierarhic superior este admisă doar în parte, persoana nemulţumită ar trebui, pe de o parte, să se adreseze superiorului acestuia pentru aspectele infirmate de procurorul ierarhic superior, dar soluţionate de acesta tot prin netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, pentru aspectele menţinute de procurorul ierarhic superior ar trebui să se adreseze instanţei de judecată, ceea ce este cu totul nefiresc. În fine, pune întrebarea dacă în situaţia în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior al procurorului ierarhic superior infirmă soluţia acestuia din urmă, dar dă tot o soluţie de netrimitere în judecată, trebuie oare mers la cel de-al treilea nivel de procuror ierarhic superior, în condiţiile în care ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid la instanţa de judecată.
De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 278 alin. 3, 3^1 şi 4 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât persoana nemulţumită trebuie să se adreseze aceluiaşi procuror ierarhic superior care a verificat soluţia procurorului de netrimitere în judecată şi nu a infirmat-o în condiţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia "Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale". Dispoziţiile de lege criticate determină aşadar, pe de-o parte, o dedublare, o repetare a controlului intern, iar pe de altă parte, atacarea soluţiei la acelaşi procuror ierarhic superior, care însă nu este o instanţă independentă şi imparţială, în înţelesul dat de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, sens în care invocă Hotărârea din 22 mai 1998 pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României.
Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, având în vedere că autorităţile judiciare la care se referă textele atacate sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil, dispoziţiile de lege criticate fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Împrejurarea că prin rezoluţia prim-procurorului parchetului poate fi modificat temeiul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procurorul de caz nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, acestea beneficiind de garanţii procesuale adecvate care asigură soluţionarea cauzei în mod legal şi temeinic de către o instanţă independentă şi imparţială, care are posibilitatea să cenzureze inclusiv soluţia dispusă de prim-procurorul parchetului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Astfel, arată că dispoziţiile art. 278 alin. 2-4 din Codul de procedură penală reglementează procedura căii de atac ce se poate exercita în interiorul ierarhiei Ministerului Public împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de către procurorul de caz. Împrejurarea că, în temeiul art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi în virtutea principiului subordonării ierarhice a procurorilor în cadrul Ministerului Public, soluţiile nelegale ale procurorului de caz pot fi infirmate de procurorul ierarhic superior nu determină o stare de incompatibilitate pentru acesta din urmă în soluţionarea plângerii întemeiate pe art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală. În acest sens, precizează că art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 instituie un control facultativ, care se exercită din oficiu şi vizează exclusiv infirmarea soluţiilor nelegale, iar nu verificarea tuturor soluţiilor dispuse de procurorul de caz. În plus, în ipoteza în care, în urma controlului exercitat conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, soluţia procurorului de caz este infirmată şi se dispune netrimiterea în judecată, persoana interesată poate formula plângere împotriva acestei soluţii la procurorul ierarhic superior celui care a dispus-o. Mai arată că art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală recunoaşte oricărei persoane vătămate prin soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror dreptul de a se adresa instanţei, solicitând verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei soluţii. Exercitarea dreptului de a sesiza instanţa este condiţionată de epuizarea căii de atac în cadrul ierarhiei Ministerului Public, prin formularea prealabilă a unei plângeri la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. De asemenea, acest drept este supus unui termen procedural de decădere, ce curge fie de la data comunicării rezoluţiei prim-procurorului sau, după caz, a procurorului ierarhic superior, când acesta soluţionează plângerea înăuntrul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală - potrivit art. 278^1 alin. 1 -, fie de la expirarea acestui din urmă termen, când procurorul ierarhic superior nu respectă termenul de soluţionare a plângerii, ipoteză avută în vedere de art. 278^1 alin. 2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, acestea dau posibilitatea persoanei vătămate să se adreseze instanţei de judecată chiar dacă nu a primit o soluţie din partea procurorului ierarhic superior, într-un termen ce poate fi determinat obiectiv prin raportare la momentul înregistrării plângerii adresate acestuia. Face trimitere şi la Decizia nr. 718/2012, prin care Curtea Constituţională a statuat că nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 a statuat univoc acest lucru. Prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea cauzei, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legii de către procuror să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care într-o atare situaţie ar trebui să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Observă că, în fapt, autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci sugerează o completare a legii în sensul de a reglementa posibilitatea atacării în faţa judecătorului a soluţiilor date de procuror fără ca acestea să poată fi supuse controlului procurorului ierarhic superior, motivat de faptul că "ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid al celui nemulţumit de soluţia procurorului la instanţa de judecată". O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În plus, eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie cauza nemulţumirii autorului acesteia, nu pot constitui însă motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În fine, face trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 568/2012.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală raportată la prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta este întemeiată sub aspectul lipsei de previzibilitate a normei şi, prin urmare, dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, prin Decizia nr. XV/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi ale art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sub aspectul naturii juridice a termenelor, a stabilit ca acestea sunt termene de decădere. Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenul stabilit de art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în aceste condiţii devine tardivă. Avocatul Poporului consideră că discuţiile determinate de sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării termenelor în mare măsură au fost generate şi de reglementarea existentă, care nu cuprinde elemente clare de referinţă pentru calcularea acestora. Astfel, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru ca o persoană să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor, criterii ce constituie tot atâtea garanţii ale dreptului oricărui cetăţean la un proces echitabil. Arată că, în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Consideră că termenul prevăzut de textul de lege criticat este imprevizibil, întrucât depinde de factori externi, independenţi de voinţa petentului, care nu i se pot imputa. De regulă, persoana care a transmis prin poştă plângerea împotriva soluţiei procurorului, după primirea comunicării, nu are posibilitatea să cunoască data la care a fost înregistrată la parchet pentru a calcula momentul de la care începe să curgă termenul în care trebuie să se adreseze instanţei de judecată. Acesta este şi motivul pentru care, în cazul nerezolvării plângerii în cele 20 de zile şi, implicit, al necomunicării soluţiei, pierde termenul de introducere a plângerii la instanţă. În acest context, în cazul valorificării unui drept procesual într-o anumită perioadă de timp, curgerea termenului este pusă, de regulă, în legătură cu luarea la cunoştinţă sau cu data comunicării într-o anumită formă a actului care urmează a fi contestat; de exemplu, termenul de apel curge de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. În cazul în care procurorul ierarhic competent nu a soluţionat plângerea transmisă prin poştă în termenul stabilit de lege, este încălcat dreptul persoanei de a avea acces liber la justiţie, prin faptul că, necunoscând data de la care începe să curgă termenul pentru a formula plângere la instanţa de judecată, pierde dreptul de a se adresa acesteia.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. Cuprinsul art. 278 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, iar alin. 3^1 al aceluiaşi articol a fost introdus prin Legea nr. 480/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4: "În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
[...] În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 278^1 alin. 1 şi 2: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acelaşi autor a mai ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, invocate şi în prezenta cauză, dar cu o motivare diferită, astfel încât decizia pronunţată de Curtea Constituţională cu acel prilej nu are autoritate de lucru judecat în cauza de faţă.
Dispoziţiile de lege criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă, şi cu motivări similare, Curtea statuând, în mod constant, că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 568 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală privind plângerea împotriva actelor procurorului constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenţei sale constituţionale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituţie, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiţie, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanţa de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. De asemenea, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanţa de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată reprezintă tocmai o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalităţi de verificare de către instanţa de judecată a activităţii procurorului şi a soluţiilor acestuia.
În acelaşi sens este şi Decizia nr. 329 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 10 iulie 2012.
Pentru motivele arătate, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De altfel, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală de către organele de urmărire penală şi de instanţa de judecată. Eventualele abuzuri ale procurorilor sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care face referire autorul excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestuia, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Moţoi în Dosarul nr. 15.327/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 3^1 şi 4 şi ale art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
