Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 20 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 20 din 17 octombrie 2011 privind recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 21 noiembrie 2011

Comenteaza legea

Dosar nr. 20/2011


    Rodica Aida Popa         - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
                               şi Justiţie, preşedintele completului
    Lavinia Curelea          - preşedintele Secţiei I civile
    Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Adrian Bordea            - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Corina Jîjîie            - preşedintele Secţiei penale
    Raluca Moglan            - judecãtor la Secţia I civilã
    Romaniţa Vrânceanu       - judecãtor la Secţia I civilã
    Bianca Elena Ţãndãrescu  - judecãtor la Secţia I civilã
    Creţu Dragu              - judecãtor la Secţia I civilã
    Carmen Elena Popoiag     - judecãtor la Secţia I civilã,
                               judecãtor raportor
    Florentin Sorin Drãguţ   - judecãtor la Secţia I civilã
    Corina Alina Corbu       - judecãtor la Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Carmen Frumuşelu         - judecãtor la Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Iuliana Rîciu            - judecãtor la Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Gabriela Bogasiu         - judecãtor la Secţia de contencios
                               administrativ şi fiscal
    Liliana Vişan            - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal, judecãtor raportor
    Gheorghiţa Luţac         - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
    Viorica Trestianu        - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Elena Daniela Marta      - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Roxana Popa              - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Aurelia Motea            - judecãtor la Secţia a II-a civilã,
                               judecãtor raportor
    Maura Olaru              - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Minodora Condoiu         - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Alixandri Vasile         - judecãtor la Secţia penalã
    Mariana Ghena            - judecãtor la Secţia penalã

    Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 20/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. (2) din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
    La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent şef al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat.
    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, şi a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatãrii existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat. Totodatã, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat cã aceleaşi sunt concluziile şi faţã de recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.
    Preşedintele completului de judecatã, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

                              ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constatã urmãtoarele:
    1. Problema de drept care a generat practica neunitarã
    Recursurile în interesul legii vizeazã interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat.
    2. Examenul jurisprudenţial
    Prin recursurile în interesul legii se aratã cã în practica judiciarã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fãrã aplicarea diminuãrii cu 25%, prevãzutã de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
    3.1. Unele instanţe de judecatã au apreciat cã personalul didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat are dreptul la indemnizaţia de concediu aferentã anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fãrã aplicarea diminuãrii cu 25%, prevãzutã de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Aceste instanţe au reţinut, în esenţã, cã, în raport cu calitatea reclamanţilor de personal contractual, sunt aplicabile normele dreptului comun în materie, respectiv prevederile art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, ale art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 59 alin. 4 din Contractul colectiv de muncã unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, precum şi dispoziţiile art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Contractul colectiv de muncã unic la nivel de ramurã de învãţãmânt 2007-2008. În esenţã, aceste instanţe au reţinut faptul cã Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, iar dreptul cadrelor didactice la indemnizaţia de concediu s-a nãscut cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediu, adicã anterior datei indicate mai sus.
    3.2. Alte instanţe au avut un punct de vedere contrar celui expus anterior, în sensul cã sunt neîntemeiate cererile personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu de odihnã aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fãrã aplicarea diminuãrii cu 25%, prevãzutã de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În esenţã, aceste instanţe au reţinut cã indemnizaţia de concediu de odihnã se calculeazã în raport cu media zilnicã a veniturilor din fiecare lunã în care se efectueazã acest concediu, cu aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    4. Opinia procurorului general
    Procurorul general a opinat în sensul cã a doua orientare jurisprudenţialã, referitoare la aplicabilitatea reducerii cu 25% a indemnizaţiilor pentru concediul de odihnã aferent anului şcolar 2009-2010, ca efect al intrãrii în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este în acord cu litera şi spiritul legii.
    În esenţã, procurorul general a argumentat în sensul cã indemnizaţia de concediu cuvenitã personalului didactic şi didactic auxiliar se calculeazã în raport cu numãrul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnicã a salariului de bazã, a sporului de vechime şi, dupã caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreunã, corespunzãtoare fiecãrei luni calendaristice în care se efectueazã zilele de concediu de odihnã, iar aceastã indemnizaţie devine scadentã zi cu zi, pe mãsurã ce concediul de odihnã este efectuat, şi se calculeazã prin raportare la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se deruleazã. Astfel, în raport cu modalitatea legalã de determinare a indemnizaţiei pentru concediul legal de odihnã aferent anului şcolar 2009-2010 şi cu principiul neretroactivitãţii legii civile, diminuarea acestei indemnizaţii cu 25%, ca efect al intrãrii în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este aplicabilã acelor indemnizaţii corespunzãtoare concediului de odihnã efectuat dupã data intrãrii în vigoare a legii respective.
    5. Raportul asupra recursurilor în interesul legii
    Raportul cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamenteazã, doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevante, propunând un proiect de soluţie care a împãrtãşit practica judecãtoreascã de respingere a cererilor personalului didactic şi didactic auxiliar de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fãrã aplicarea diminuãrii cu 25%, prevãzutã de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    6. Înalta Curte
    Înalta Curte a fost învestitã, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunţarea unei decizii prin care sã se asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, în ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnã aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat.
    Conform art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, pentru perioada concediului de odihnã salariatul beneficiazã de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai micã decât salariul de bazã, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivã, prevãzute în contractul individual de muncã.
    Instanţa de contencios constituţional a interpretat reglementarea legalã anterior citatã în sensul cã stabileşte nivelul minim al indemnizaţiei pentru perioada concediului de odihnã, care nu poate fi mai mic decât valoarea totalã a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectivã, calculatã pe baza mediei zilnice a veniturilor, înmulţitã cu numãrul zilelor de concediu; textul aflat în discuţie nu reprezintã altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, care consacrã dreptul salariaţilor la concediul de odihnã plãtit, drept care, ca şi celelalte mãsuri de protecţie socialã a muncii, se stabileşte de lege; ca atare, legiuitorul este îndreptãţit sã stabileascã modul de calcul al valorii, indemnizaţiei de concediu cuvenite (Decizia Curţii Constituţionale nr. 385/2007).
    Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, acest act normativ se aplicã şi raporturilor de muncã reglementate prin legi speciale, numai în mãsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
    Totodatã, art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã] prevede cã dispoziţiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în mãsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncã prevãzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.
    În perioada aflatã în discuţie (anul şcolar 2009-2010), dreptul la concediu de odihnã al personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Art. 17 teza întâi din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, prevede cã modul de efectuare a concediului de odihnã cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învãţãmântului.
    Ca atare, ministrul educaţiei naţionale a emis Ordinul nr. 3.251/1998 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare.
    În cauzã sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998:
    - art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
    "Art. 103. - Cadrele didactice beneficiazã de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, cu o duratã de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sãrbãtorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învãţãmânt poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauzã urmând a fi remunerate pentru munca depusã; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învãţãmântului împreunã cu sindicatele recunoscute pe plan naţional";
    - art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare:
    "Art. 7. - (1) Pe durata concediului de odihnã, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculatã în raport cu numãrul de zile de concediu înmulţite cu media zilnicã a salariului de bazã, sporului de vechime şi, dupã caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreunã, corespunzãtoare fiecãrei luni calendaristice în care se efectueazã zilele de concediu de odihnã.
    (2) Media zilnicã a veniturilor prevãzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numãrul zilelor lucrãtoare din fiecare lunã în care se efectueazã zilele de concediu.
    (3) Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normã, indemnizaţia de concediu de odihnã se calculeazã avându-se în vedere veniturile prevãzute la alin. (1), cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de normã care se iau în calcul.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplicã şi în cazul efectuãrii concediului restant din anul 1991.
    (5) Indemnizaţia de concediu de odihnã se plãteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecãrii în concediu.";
    - Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998:
    - pct. 21: "Pe durata concediului de odihnã, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie, calculatã în raport cu numãrul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnicã a salariului de bazã, a sporului de vechime şi, dupã caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreunã, corespunzãtoare fiecãrei luni calendaristice în care se efectueazã zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnã se efectueazã în cursul a douã luni consecutive, media veniturilor se calculeazã distinct pentru fiecare lunã în parte.";
    - pct. 22: "Media zilnicã a veniturilor se stabileşte în raport cu numãrul zilelor lucrãtoare din fiecare lunã în care se efectueazã zilele de concediu de odihnã.";
    - pct. 23: "În calculul indemnizaţiei concediului de odihnã acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bazã, conform Legii nr. 128/1997.";
    - pct. 24: "Orice convenţie prin care se renunţã, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnã este interzisã.";
    - pct. 25: "Pentru cei încadraţi cu fracţiuni de normã, indemnizaţia de concediu se calculeazã avându-se în vedere veniturile prevãzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracţiunea de normã sau fracţiunile de normã care se iau în calcul.";
    - pct. 26: "Indemnizaţia de concediu de odihnã se plãteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecãrii în concediu."
    La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care, în art. 1, prevede urmãtoarele:
    "Art. 1. - (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valutã, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, se diminueazã cu 25%.
    (2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultã o valoare mai micã decât valoarea salariului de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, suma care se acordã este de 600 lei."
    La soluţionarea recursului în interesul legii sunt avute în vedere şi argumente referitoare la noţiunea de ierarhie a actelor normative, relaţia existentã între legea generalã şi legea specialã şi principiul neretroactivitãţii legii, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat cã dispoziţiile art. 1-8 şi cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt constituţionale.
    Algoritmul de calcul al indemnizaţiei cuvenite personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnã este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicatã, pentru celelalte categorii de salariaţi, în cazul cãrora se are în vedere media zilnicã a salariilor de bazã, indemnizaţiilor şi sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectueazã concediul.
    Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, indemnizaţia de concediu cuvenitã personalului didactic se calculeazã în raport cu numãrul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnicã a salariului de bazã, a sporului de vechime şi, dupã caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreunã, corespunzãtoare fiecãrei luni calendaristice în care se efectueazã zilele de concediu.
    Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultã faptul cã indemnizaţia de concediu de odihnã cuvenitã personalului didactic devine scadentã zi cu zi, pe mãsurã ce concediul este efectuat, şi se calculeazã prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectueazã.
    Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnã pentru personalul didactic anterior prezentatã, dar şi principiul neretroactivitãţii legii, reducerea cu 25% statuatã prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este aplicabilã şi indemnizaţiei aflate în discuţie, desigur de la momentul intrãrii în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnã este efectuat dupã aceastã datã.
    O altã interpretare juridicã ar conduce la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, pentru cã indemnizaţia de concediu înlocuieşte salariul (care devine scadent pe mãsura prestãrii activitãţii), motiv pentru care aceasta devine scadentã în aceeaşi modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, dupã data de 3 iulie 2010, ar obţine venituri salariale inferioare celor obţinute de salariatul care se aflã în concediu de odihnã în aceeaşi perioadã.
    Cu alte cuvinte, chiar dacã art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu conţine o referire expresã la indemnizaţia de concediu de odihnã a personalului din învãţãmânt, aceasta este strâns legatã prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lunã calendaristicã în care se efectueazã concediul de odihnã, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplicã în mod indiscutabil.
    Pe de altã parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnã al personalului didactic din învãţãmânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotãrârii Guvernului nr. 250/1992, republicatã, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, prevede faptul cã indemnizaţia de concediu de odihnã se plãteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecãrii în concediu.
    Aceastã dispoziţie normativã nu poate influenţa aplicarea criteriilor pe baza cãrora se stabileşte cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnã. Ea reglementeazã doar plata în avans a acestor drepturi bãneşti, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaţilor din învãţãmânt.
    Ca atare, indemnizaţia de concediu de odihnã se acordã pentru perioada în care acesta se efectueazã, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate şi s-a primit salariu.
    În altã ordine de idei, prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu se realizeazã încãlcarea dreptului de proprietate, prevãzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului.
    Astfel, la data adoptãrii Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reclamanţii nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internaţional anterior arãtat, adicã în legãturã cu dreptul la indemnizaţia de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate dupã momentul intrãrii în vigoare a legii, mai precis dupã data de 3 iulie 2010.
    Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul cã art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie reglementeazã trei reguli de bazã, şi anume: a) principiul respectãrii proprietãţii; b) privarea de proprietate în interes public şi condiţiile în care aceasta poate fi fãcutã; şi c) controlul folosinţei bunurilor.
    Cu privire la prima regulã enunţatã anterior trebuie analizat dacã la data adoptãrii Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reclamanţii erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul Convenţiei în ceea ce priveşte indemnizaţia cuvenitã pentru zilele de concediu efectuate dupã data de 3 iulie 2010.
    În urma analizãrii jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauzã în care instanţa europeanã sã fi stabilit cã "salariul" pentru o perioadã viitoare (prin asimilare, şi indemnizaţia de concediu) reprezintã un "bun".
    Pe de altã parte, se reţine faptul cã Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privinţa salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariaţi vizaţi de acest act normativ dupã data de 3 iulie 2010 şi care, în mod evident, vor deveni exigibile dupã aceastã datã, ştiut fiind faptul cã drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe mãsura prestãrii muncii în favoarea angajatorului.
    De altfel, în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg în care a fost analizatã problema acordãrii drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, dupã cum se va preciza în continuare.
    În Hotãrârea din 19 aprilie 2007, pronunţatã în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat urmãtoarele: "Convenţia nu conferã dreptul de a continua sã primeşti un salariu într-un anume cuantum [...].
    O creanţã poate fi consideratã o valoare patrimonialã, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacã are o bazã suficientã în dreptul intern, de exemplu dacã este confirmatã prin jurisprudenţa bine stabilitã a instanţelor de judecatã." (paragraful 94 din hotãrâre).
    În Hotãrârea din 8 noiembrie 2005, pronunţatã în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizeazã faptul cã: "[...] este la latitudinea statului sã determine ce sume vor fi plãtite angajaţilor sãi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, fãcând modificãrile legislative necesare. Totuşi, dacã printr-o dispoziţie legalã în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritãţile nu pot, în mod deliberat, sã amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotãrâre).
    Totodatã, se reţine cã politica salarialã a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de naturã salarialã fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achitã, iar statul, prin legislativul sãu, dispune de o largã latitudine, prin prisma Convenţiei, de a stabili politica economicã şi socialã a ţãrii (Hotãrârea din 21 februarie 1986, pronunţatã în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii).
    De asemenea, "speranţa legitimã", invocatã de reclamanţi, a fost reţinutã de aceeaşi Curte europeanã ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotãrâre judecãtoreascã dreptul la o creanţã suficient de bine determinatã împotriva statului pentru a fi exigibilã (Hotãrârea din 15 iunie 2010, pronunţatã în Cauza Mureşanu contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificãri legislative, în special prin intervenţia Guvernului prin ordonanţe succesive, s-a cãutat sã se contracareze mãsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea şi: Hotãrârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunţatã în Cauza Strãin şi alţii împotriva României; Hotãrârea din 1 decembrie 2005, pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României; Hotãrârea din 20 iulie 2006, pronunţatã în Cauza Radu împotriva României).
    Pe de altã parte, chiar dacã s-ar considera cã reclamanţii ar avea un "bun" în sensul Convenţiei, se apreciazã cã ingerinţa statului asupra bunului acestora este conformã celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeanã a drepturilor omului.
    În analiza respectãrii regulii anterior amintite se reţine cã în astfel de cauze ingerinţa statului nu este de tipul "privãrii de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea din 2 februarie 2010, pronunţatã în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei). Curtea nu analizeazã situaţia reducerii pensiilor sau salariilor ca şi cum ingerinţa ar fi o "privare de proprietate". În consecinţã, lipsa despãgubirii pentru ingerinţã nu conduce, ex ipso, la încãlcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului.
    În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se statueazã faptul cã statul se bucurã de o largã marjã de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constatã cã nu este rolul sãu de a verifica în ce mãsurã existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmãrit, cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autoritãţilor este vãdit lipsitã de orice temei. (Hotãrârea din 8 decembrie 2009, pronunţatã în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotãrârea din 19 decembrie 1989, pronunţatã în Cauza Mellacher şi alţii contra Austriei, paragraful 53).
    Având în vedere cã nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporţionalitate nu poate consta, în principal şi exclusiv, în verificarea acordãrii de cãtre stat a unei despãgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce mãsurã angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Hotãrârea din 12 octombrie 2004, pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcţionarul şi familia sa au fost lipsiţi în totalitate de mijloace de subzistenţã (Hotãrârea din 20 iunie 2002, pronunţatã în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacã mãsura este discriminatorie (hotãrârea pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citatã mai sus, paragraful 39).
    Privitã prin prisma acestor principii, se apreciazã ca ingerinţa statului este proporţionalã în raport cu interesele particulare afectate.
    În plus, conform instrumentului european aflat în discuţie, ingerinţa statului asupra "proprietãţii" reclamanţilor trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele cerinţe principale: a) sã fie prevãzutã de lege; b) sã fie justificatã de un interes public; c) sã existe o proporţionalitate a mãsurii cu situaţia care a determinat-o.
    Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cere ca ingerinţa autoritãţii publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor sã fie legalã.
    În acest sens se reţine cã diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevãzutã în Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, act normativ care conţine prevederi suficient de clare, precise şi accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    Cu privire la scopul ingerinţei, mãsura diminuãrii cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este justificatã de un interes public ("utilitatea publicã"), astfel cum rezultã din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi din deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
    Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, se apreciazã cã existã o legãturã de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmãrit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi cã existã un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivitãţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
    De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectã în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, aşadar şi în cea de a doua tezã care trebuie coroboratã cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie sã existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice mãsurã care priveazã o persoanã (Hotãrârea din 20 noiembrie 1955, pronunţatã în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. şi alţii împotriva Belgiei).
    Pentru a determina dacã mãsura litigioasã respectã justul echilibru necesar şi, în special, dacã nu obligã reclamanţii sã suporte o sarcinã disproporţionatã trebuie sã se ia în considerare modalitãţile de compensare prevãzute de legislaţia naţionalã. În aceastã privinţã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat deja cã fãrã plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivã şi cã lipsa totalã a despãgubirilor nu poate fi justificatã în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurãri excepţionale (Cauza Sfintele mãnãstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/1994; Hotãrârea din 22 iunie 2004, pronunţatã în Cauza Broniowski împotriva Poloniei).
    În caz contrar, dupã cum s-a pronunţat deja Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, dacã o reformã radicalã a sistemului politic şi economic al unei ţãri sau situaţia sa financiarã poate justifica, în principiu, limitãri drastice ale despãgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar fi principiul legalitãţii şi cel al autoritãţii şi efectivitãţii puterii judecãtoreşti (Cauza Broniowski, citatã anterior). Cu atât mai mult, absenţa totalã a despãgubirilor nu se poate justifica nici mãcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie (Cauza Strãin şi alţii împotriva României).
    În altã ordine de idei, se reţine faptul cã mãsura legislativã criticatã este aplicatã în mod nediscriminatoriu, în sensul cã reducerea de 25% este incidentã tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod.
    Ca atare, se considerã cã prin mãsurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenţie (cum sunt nediscriminarea sau preeminenţa dreptului).
    În cauza de faţã, în raport cu modul de constituire a indemnizaţiei de concediu, nu se poate aprecia cã reclamanţii deţineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, cu privire la o indemnizaţie de concediu într-un cuantum nediminuat.
    În concluzie, întrucât dupã intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în acelaşi mod şi indemnizaţia de concediu cuvenitã personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat dupã aceastã datã (3 iulie 2010) se impune a fi diminuatã proporţional, ca urmare a faptului cã se calculeazã în raport cu media zilnicã a veniturilor din fiecare lunã în care se efectueazã concediul.

    Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

                       ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava în sensul cã:
    Stabileşte cã dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile ulterioare, şi art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnã şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publicã, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitãţile bugetare, republicatã, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic şi didactic auxiliar din învãţãmântul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnã aferente anului şcolar 2009-2010, dupã intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 17 octombrie 2011.

                               VICEPREŞEDINTELE
                     ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                               RODICA AIDA POPA

                           Magistrat-asistent-şef,
                              Bogdan Georgescu

                                 ------------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 20 din 17 octombrie 2011

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"