Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 20 din 14 aprilie 1993 exceptia de neconstitutionalitate a decretelor nr. 194/1987 , nr. 121/1988, nr. 148 si nr. 190/1989, pronuntate in temeiul art. 4 din Decretul nr. 467/1979
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 8 iunie 1993
Victor-Dan Zlatescu - preşedinte
Miklos Fazakas - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Florin Bucur-Vasilescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent.
Pe rol pronunţarea asupra recursului formulat de Prefectura judeţului Cluj impotriva Deciziei nr. 1/12 ianuarie 1993 a Curţii Constituţionale.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 7 aprilie 1993 şi au fost consemnate în Încheierea aceleiaşi şedinţe, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astãzi, pronunţând decizia de fata:
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
deliberând asupra motivelor de recurs retine urmãtoarele:
Consiliul municipiului Dej, prin Hotãrârea nr. 10 din 8 aprilie 1992, a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor imobile din municipiul Dej, expropriate prin decretele fostului Consiliu de Stat nr. 194/1987 , nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989, foştilor proprietari ai acestora, ca urmare a abrogãrii <>Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1/1989, retinand ca nu au fost îndeplinite condiţiile prevãzute de <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 pentru ca imobilele sa între în proprietatea statului.
Prefectura judeţului Cluj a atacat aceasta hotãrâre în contencios administrativ în fata Tribunalului judeţean Cluj.
În şedinţa din 22 decembrie 1992 a Sectiei civile şi de contencios administrativ a acestui tribunal, Consiliul municipiului Dej a invocat excepţia de neconstituţionalitate a decretelor nr. 194/1987 , nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989, pronunţate în temeiul <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 , sustinand ca acestea sunt contrare Constituţiei, care garanteazã dreptul de proprietate, astfel ca, în baza art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, trebuie considerate abrogate.
Prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 1993, Curtea Constituţionalã a constatat ca prevederile <>art. 4 din Decretul nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau cu plata în proprietatea statului, prin expropriere sau în alte cazuri prevãzute de lege, sunt abrogate de la data intrãrii în vigoare a Constituţiei României din 1991 şi, în consecinta, a reţinut ca, de la aceeaşi data, decretele nr. 194 din 17 august 1987 , nr. 121 din 25 aprilie 1988, nr. 148 din 22 iunie 1989 şi nr. 190 din 10 august 1989 au devenit caduce, în mãsura în care imobilele la care se referã nu au fost preluate efectiv în vederea demolarii, pana la intrarea în vigoare a acestei Constituţii.
În motivarea deciziei s-a reţinut ca decretele de expropriere amintite formeazã corp comun cu <>Legea nr. 58/1974 , care a fost abrogatã expres prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, astfel încât a dispãrut însuşi temeiul juridic al acestor decrete. Imobilele expropriate, care nu au fost preluate de cãtre organele locale, nu vor mai putea fi preluate de acestea pe baza planurilor de sistematizare elaborate în conformitate cu acea lege, întrucât planurile şi-au pierdut suportul legal.
S-a reţinut ca, potrivit <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 , imobilele expropriate treceau în proprietatea statului pe data preluãrii lor efective în vederea demolarii. Deci, potrivit acestui text, dreptul de proprietate al statului se constituia numai ca urmare a preluãrii efective a imobilului în vederea demolarii, astfel încât, pana la acea data, proprietarul, deşi expropriat, era în continuare titularul dreptului de proprietate. S-a opinat ca altfel, pe intervalul dintre adoptarea decretului de expropriere şi trecerea în patrimoniul statului - care, uneori, poate fi foarte mare -, bunul rãmâne fãrã stãpân. Aceasta situaţie ar fi fost de natura sa atragã aplicarea art. 477 Cod civil, bunul urmând sa treacã în patrimoniul statului, potrivit acestui text, ceea ce ar veni în contradictie cu prevederile articolului citat din <>Decretul nr. 467/1979 , care dispune ca statul devine proprietar numai ca urmare a preluãrii efective în vederea demolarii.
Constituirea dreptului de proprietate al statului era afectatã de condiţia suspensivã a acestei preluãri efective. Atât timp cat aceasta condiţie nu mai poate fi îndeplinitã - întrucât temeiul pe care îl ofereau planurile de sistematizare a dispãrut - rezulta ca prevederea legalã care a instituit condiţia respectiva este, de asemenea, afectatã, devenind astfel inoperantã. Un asemenea regim juridic, în care condiţia ce afecta exerciţiul deplin al dreptului a devenit imposibila, este contrar prevederilor a doua texte constituţionale: art. 41, care garanteazã dreptul de proprietate privatã, şi art. 135 alin. ultim, potrivit cãruia proprietatea privatã este inviolabilã.
Ca urmare, decizia, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, a constatat ca prevederile <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 sunt abrogate şi, ca urmare, decretele de expropriere nr. 194/1987 , nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989 au devenit caduce.
S-a reţinut însã ca, pentru constatarea faptului ca decretele amintite nu opereazã în fiecare caz în parte şi ca, pana la data intrãrii în vigoare a Constituţiei, condiţia impusa de <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 nu s-a îndeplinit, sunt competente instanţele ordinare, în raport cu probele ce s-ar administra în fiecare caz în parte.
Impotriva acestei decizii, Prefectura judeţului Cluj a declarat recurs în termen legal.
Prin motivele de recurs depuse la dosar şi susţinute oral de reprezentantul recurentului se arata, mai întâi, ca decretele de expropriere privind doar cazuri individuale, fãrã sa cuprindã dispoziţii normative, nu se încadreazã în sintagma "legi şi ordonanţe" la care se referã <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , pentru a defini sfera de competenta a controlului de constitutionalitate.
Se considera ca motivarea deciziei în sensul ca în competenta Curţii Constituţionale intra examinarea exceptiei invocate în cauza este nefondata. Se susţine ca operaţiunile tehnico-materiale de preluare fac parte integrantã din actul preluãrii în proprietatea statului, subliniind lipsa deciziei administrative propriu-zise. De altfel, administraţia financiarã a radiat din evidenta sa acele imobile.
În recurs se mai susţine ca nu s-au examinat cu suficienta atentie efectele caducitatii, care reprezintã "ineficacitatea ce loveste un act juridic valid, ce nu a produs încã efecte datoritã unui eveniment survenit ulterior întocmirii sale valabile şi independent de vointa celui care l-a elaborat". Un act care a primit un început de executare - ca în speta - nu poate fi caduc. Se arata ca Prefectura judeţului Cluj a înţeles necesitatea reglementãrii situaţiei imobilelor expropriate şi nedemolate, le-a inventariat şi a interzis demolarea lor, apreciind însã ca mãsura restituirii acestora fãrã sa existe un cadru normativ adecvat este prematura.
Pentru aceste considerente se solicita admiterea recursului şi, în fond, respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
Fata de actele şi lucrãrile dosarului, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
Problema în discuţie se pune în cadrul general al protecţiei dreptului de proprietate.
Articolul 41 din Constituţia României proclama ca dreptul de proprietate este garantat. Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.
Ocrotirea proprietãţii este una din valorile majore ale unui stat de drept şi aceasta trebuie sa fie premisa oricãrei hotãrâri judecãtoreşti.
Este suficient sa citam în acest sens prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care, în art. 17, dupã ce proclama ca orice persoana, singura sau în colectivitate, are dreptul la proprietate, menţioneazã: "Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa".
Trebuie, de asemenea, reţinut ca potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Se prevede în acelaşi timp ca, dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.
În acest sens, prevederile art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ca şi prevederile din alte pacte şi tratate ratificate de ţara noastrã la care ne-am referit mai sus trebuie considerate ca incluzandu-se în legislaţia nationala.
Ca urmare, nici un text dintr-un act normativ care ar contrazice ideea ca nimeni nu poate fi privat arbitrar de proprietatea sa nu mai poate fi aplicat, cel puţin de la adoptarea Constituţiei, iar o reglementare cum este cea prevãzutã de <>Decretul nr. 467/1979 , sub aspectul aflat în discuţie, este vadit contrarã textului constituţional, trebuind sa fie consideratã ca abrogatã pe data intrãrii în vigoare a acesteia.
Pe de alta parte, contradictia cu Constituţia se manifesta şi prin modul în care decretul amintit reglementeazã trecerea în proprietatea statului a imobilelor expropriate.
Potrivit art. 4 din decret, aceasta trecere are loc pe data preluãrii efective de cãtre organele administraţiei de stat a imobilelor, în vederea demolarii. Pana la aceasta preluare, proprietarul, deşi expropriat, rãmâne în continuare titularul imobilului.
Constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului expropriat este, astfel cum în mod întemeiat a reţinut completul care a judecat în fond, afectat de preluarea efectivã pentru demolare.
În acest context, este incident şi textul art. 41 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire.
Întrucât în speta s-a renunţat la realizarea planurilor de sistematizare pentru care fusese facuta exproprierea, rezulta ca aceasta nu se mai întemeiazã în prezent pe o cauza de utilitate publica. În aceste condiţii, considerente de echitate impun ca trecerea în patrimoniul statului a imobilelor ce formeazã obiect de expropriere în cauza sa nu mai aibã loc, o asemenea trecere fiind în mod vadit anticonstitutionala.
Fata de toate cele de mai sus, se retine ca în mod legal şi temeinic completul de fond a stabilit ca textul <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 este contrar prevederilor Constituţiei, astfel încât el a fost abrogat potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã.
Afirmatia facuta în recurs ca operaţiunile tehnico-materiale de preluare fac parte integrantã din actul preluãrii în proprietatea statului, suplinind lipsa deciziei administrative propriu-zise, se inlatura ca nefondata. Se retine ca însuşi recurentul recunoaşte ca organele administraţiei de stat nu au adoptat în fapt nici o decizie de eşalonare a preluãrii imobilelor în cauza, astfel încât pretinsele operaţiuni tehnico-materiale nici nu au existat. Se mai retine apoi ca prevederile <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 sunt lipsite de echivoc, trecerea în patrimoniul statului fiind condiţionatã de emiterea deciziei administrative, act juridic ce nu poate fi suplinit de nici o operaţiune tehnico-materialã.
Se respinge, de asemenea, pentru aceleaşi ratiuni şi susţinerea ca un act care a primit un început de executare, în speta acele operaţiuni tehnico-materiale, nu poate fi caduc. Atât timp cat decizia nu mai poate fi emisã, actele respective şi-au pierdut orice ratiune.
S-a mai ridicat în recurs şi problema ca decretele de expropriere în cauza au caracterul unor acte individuale, ele neincadrandu-se nici între legi, nici între celelalte categorii de acte normative (cu caracter general) care sunt abrogate de textul constituţional în mãsura în care sunt contrare Constituţiei.
Afirmatia, exactã în sine, nu este însã de natura a duce la o soluţie diferita de cea la care s-a oprit completul de fond.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate soluţionatã îl formeazã <>art. 4 din Decretul nr. 467/1979 , act normativ cu aplicare generalã.
Decizia atacatã constata, în dispozitivul sau, ca prevederile acestui text sunt abrogate pe data intrãrii în vigoare a Constituţiei.
Decretele nenormative de expropriere la care se referã recursul îşi gãsesc temeiul tocmai în prevederile textului la care ne-am referit. Ca urmare, decizia atacatã a apreciat în mod întemeiat ca, drept urmare a abrogãrii temeiului lor, aceste acte au devenit caduce. Aceasta constatare are semnificatia unei precizãri necesare, fãrã ca ea sa reprezinte o statuare asupra constituţionalitãţii actelor amintite, statuare care, evident, nu ar fi fost de competenta Curţii Constituţionale.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 41 alin. (1), art. 135 alin. final, art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã retine ca recursul formulat de Prefectura judeţului Cluj impotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 1993 este neîntemeiat. Ca urmare,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Prefectura judeţului Cluj impotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 1993 a Curţii Constituţionale.
Definitiva.
Pronunţatã astãzi, 14 aprilie 1993.
PREŞEDINTE,
Victor-Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
