Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.400/1/2016
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Daniel Grădinaru - judecător la Secţia penală
Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală
Leontina Şerban - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Mariana Ghena - judecător la Secţia penală
Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, dacă, "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Maria Mihaela Albu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.400/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, faptul că la dosar au fost transmise puncte de vedere (unele însoţite şi de hotărâri relevante) asupra problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, de la curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi Piteşti şi instanţele arondate acestora. De asemenea, a învederat că a transmis punct de vedere Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a relevat totodată că, la data de 23 august 2016, prin Adresa nr. 9.639/C/1.774/III-5/2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept dacă, "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal". În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, domnul judecător Daniel Grădinaru, care a fost înaintat părţilor la data de 19 septembrie 2016, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Apelantul inculpat D.V., prin avocat, a înaintat punctul său de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Irina Kuglay, a precizat că problema de drept este aceea dacă pluralitatea de victime în cazul infracţiunii de proxenetism în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei atrage şi o pluralitate infracţională, atunci când victimele sunt atât persoane minore, cât şi persoane majore. Autorul sesizării se referă la dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal, caracterul continuat al infracţiunii, fiind o chestiune de fapt care trebuie stabilită de la caz la caz după ce se rezolvă problema de principiu, dacă pluralitatea de victime minore şi majore atrage şi o pluralitate de infracţiuni. Referitor la această chestiune, procurorul a susţinut concluziile formulate de procurorul general, respectiv că pluralitatea de victime minore şi majore nu atrage o pluralitate de infracţiuni, atunci când fapta este săvârşită în aceeaşi împrejurare faţă de minori şi majori; legiuitorul a statuat în art. 213 din Codul penal că fapta constituie o unitate de infracţiune căreia i-a instituit şi o variantă agravată în alin. (3) al art. 213 din acelaşi cod. Totodată, prin textele de lege sus-menţionate s-a derogat de la regula privind pluralitatea de infracţiuni în cadrul pluralităţi de victime în materia infracţiunilor contra persoanei. De aceea, faptele săvârşite în aceeaşi împrejurare faţă de o persoană minoră şi majoră constituie o singură infracţiune de proxenetism în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei prevăzută de art. 213 alin. (1) cu agravanta din alin. (3). Atunci când faptele nu sunt săvârşite în aceeaşi împrejurare, dar sunt săvârşite faţă de mai multe persoane majore şi minore, dispoziţiile alin. (1) ale art. 213 din Codul penal, derogatorii privind caracterul unitar al infracţiunii, nu vor fi aplicabile, ci regulile concursului de infracţiuni. Concluzionând, reprezentantul Ministerului Public a menţionat că infracţiunea este continuată în condiţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal numai dacă faţă de aceleaşi persoane, în aceleaşi împrejurări şi la diferite intervale de timp se săvârşeşte infracţiunea în aceeaşi modalitate. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.395/30/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I penală - a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal. II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 108 din 15 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia penală, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor: C.A.I., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două infracţiuni), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracţiune) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracţiunile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul penal (o infracţiune), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracţiune) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. D.V., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal şi de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracţiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal (o infracţiune) şi de art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracţiune) cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. S.V., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două infracţiuni) cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal (o infracţiune). În temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. (2) din Codul penal a fost condamnată inculpata C.A.I. la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism raportat la victimele minore B.V. şi F. P. În temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. (2) din Codul penal a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de proxenetism raportat la partea vătămată majoră D.E. În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu. În temeiul art. 38 din Codul penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatei C.A.I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 7 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare. În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism raportat la victima minoră B.V. În temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism raportat la C.A. În temeiul art. 38 din Codul penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care a fost aplicat sporul obligatoriu de 8 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 213 alin (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare pentru infracţiunea de proxenetism raportat la victimele minore B.V. şi F.P. În temeiul art. 67 alin. (2) din Codul penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b) şi g) din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: Inculpata C.A.I., în perioada octombrie 2014-august 2015, le-a racolat pe persoanele vătămate minore F.P.M. şi B.V.A. în vederea practicării prostituţiei, sens în care le-a primit în apartamentul său, ulterior le-a închiriat un alt apartament şi le-a adus clienţi dobândind venituri financiare cu titlu de împrumut din activitatea de prostituţie realizată de minorele B.V.A. şi F.P.M. În vara anului 2015 aceeaşi inculpată a înlesnit practicarea prostituţiei de către persoana vătămată majoră D.E. prin furnizarea de clienţi. Inculpatul D.V. în perioada octombrie 2014-august 2015 a primit-o pe persoana vătămată B.V.A, în vederea practicării prostituţiei, în apartamentul din T., dobândind venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituţie realizată de inculpată. Acelaşi inculpat a înlesnit practicarea prostituţiei de către inculpata C.A.I. căreia i-a închiriat apartamentele pe care le deţinea în T., dobândind venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituţie realizată de inculpată. În ce îl priveşte pe inculpatul S.V., s-a reţinut că în perioada octombrie 2014-august 2015 le-a primit pe persoanele vătămate minore B.V.A. şi F.M.P., în vederea practicării prostituţiei în apartamentele din T., dobândind venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cunoscând că provin din activitatea de prostituţie realizată de minorele B.V. şi F.M.P. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Timişoara, inculpaţii C.A.I., D.V. şi persoana vătămată B.V.A. În motivarea apelului, parchetul a invocat nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei C.A.I., precum şi netemeinicia schimbării încadrării juridice din infracţiunile de trafic de minori prevăzută de art. 211 din Codul penal în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (2) din Codul penal (o infracţiune), art. 213 alin. (1) din Codul penal (o infracţiune) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Apărătorul ales al inculpatului D.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În acest sens, inculpatul a învederat că sunt îndeplinite condiţiile infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 din Codul penal, întrucât există unitatea subiectului activ; faptele deduse judecăţii au constat în săvârşirea, la diferite intervale de timp, a mai multor acţiuni sau inacţiuni, respectiv ar fi cazat două persoane, pe coinculpata C.A.I. în luna octombrie a anului 2014 până în august 2015 şi pe partea civilă B.V.A. în perioada octombrie-noiembrie 2014; acţiuni ce au fost considerate activităţi de înlesnire, perceperea chiriilor de la acestea a fost considerată o acţiune de obţinere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, iar actele materiale comise au prezentat fiecare, în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Totodată, inculpatul a susţinut că unitatea infracţională nu este afectată când unele dintre actele componente ale infracţiunii continuate sunt susceptibile de încadrare în textul ce incriminează fapta în forma de bază, iar altele în variante calificate ale acesteia [situaţia art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal], fiind suficient ca ansamblul pluralităţii actelor să aibă la bază o unică hotărâre, să existe o omogenitate a acţiunilor compatibile cu unitatea de rezoluţie; precum şi că în raport cu art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dar şi art. 213 alin. (1) teza finală din Codul penal este îndeplinită şi condiţia unităţii de subiect pasiv. La termenul din 16 iunie 206, instanţa a pus în discuţie cererea inculpatului D.V. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea dezlegare chestiunii de drept: "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal." Prin încheierea de sesizare din data de 16 iunie 2016, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitor la chestiunea de drept anterior menţionată. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată a apreciat că, în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei săvârşirea faptelor faţă de o persoană majoră şi de una minoră, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, conduce la întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Argumentele în susţinerea acestei soluţii derivă din însăşi voinţa legiuitorului, în sensul că pluralitatea de subiecţi pasivi nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci o infracţiune unică de proxenetism, iar în alin. (3) al art. 213 din Codul penal este reglementată o variantă agravată a infracţiunii care absoarbe în conţinutul său forma-tip. Astfel, formularea din art. 213 alin. (1) din Codul penal - de către una sau mai multe persoane conduce la concluzia că numărul subiecţilor pasivi, indiferent de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârşite, constituie element de circumstanţiere şi nu conduce la reţinerea mai multor infracţiuni. Totodată, varianta agravată a unei infracţiuni presupune mai întâi condiţiile conţinutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanţiale, care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecţii acesteia, ori la locul şi timpul săvârşirii acesteia, conducând la o gravitate mai ridicată. În cazul infracţiunii de proxenetism, reglementarea variantei agravate din art. 213 alin. (3) din Codul penal are în vedere calitatea subiectului pasiv, aceea de persoană minoră, circumstanţă care se grefează pe elementele constitutive de la alin. (1) al aceluiaşi articol şi nu conduce la o pluralitate de infracţiuni. În plus, în opinia completului de judecată al Curţii de Apel Timişoara, nu pot fi reţinute ca argumente dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât în noua reglementare infracţiunea de proxenetism este o infracţiune contra persoanei. Astfel, o analiză în acest sens a fost efectuată de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 874 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care s-a arătat că: Raţiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecţiei persoanelor vulnerabile faţă de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituţiei - au impus însă legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalităţile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât şi în modalităţile agravate reglementate la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită faţă de cea avută în vedere de Codul penal anterior. De altfel, Codul penal din 1969 prevedea infracţiunea de proxenetism în titlul IX - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială", la cap. IV - Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială", în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecţiei persoanei, care este titlul I - "Infracţiuni contra persoanei", printre infracţiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în cap. VII - "Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile". Astfel, pornind de la grupul de infracţiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană. Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului şi ţinând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerţul sexual, a fost necesară, totodată, şi definirea "practicării prostituţiei", în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, completul de judecată a apreciat că subiectul pasiv principal al infracţiunii de proxenetism este persoana asupra căreia se răsfrâng activităţile menţionate de art. 213 alin. (1) din Codul penal. IV. Punctele de vedere ale procurorului şi părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Apărătorul inculpatul D.V. a opinat în sensul că în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, săvârşirea faptelor faţă de o persoană majoră şi de una minoră conduce la realizarea elementelor constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. A subliniat că se face o diferenţiere netă de infracţiunile contra persoanei (cum ar fi chiar cea de la art. 211 traficul de minori, dar şi de alte infracţiuni cu subiecţi pasivi multipli, unde pluralitatea acestora atrage pluralitatea infracţională, iar noma de la art. 213 alin. (1) din Codul penal transformă o pluralitate într-o unitate legală, prin voinţa legii, aceasta nefiind afectată de numărul persoanelor la care se referă. Totodată, apărătorul inculpatului D.V. a susţinut că ar fi absurd să se accepte că, din moment ce art. 213 din Codul penal este structurat sub forma arătată, unitatea infracţională este aplicabilă doar alin. (1) luat individual ori doar alin. (3) referitor la minori. Norma arată cu claritate că, indiferent de numărul subiecţilor pasivi secundari, indiferent dacă sunt toţi majori sau minori sau unii majori şi unii minori, este vorba de o infracţiune unică; în caz contrar, ar fi mai favorabilă unui inculpat înlesnirea practicării prostituţiei de către un număr ridicat doar de minore, decât al unei majore şi al unei minore, ceea ce ar fi întru totul absurd şi contrar spiritului reglementării. În susţinerea acestei soluţii au mai fost invocate şi dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care s-a dorit a fi o atenuare a rigorilor art. 35 din Codul penal privitor la infracţiunea continuată. În acest sens, a învederat că doctrina de drept penal a statuat în unanimitate că în situaţia infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal subiectul pasiv principal este statul, iar nu persoanele a căror activitate este înlesnită, aceste persoane fiind doar subiecţi pasivi secundari, deoarece, spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 211 din Codul penal, ele nu sunt exploatate, silite la a practica prostituţia, ci doar ajutate. Concluzionând, a arătat că din coroborarea art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu aspectul că subiectul pasiv principal al infracţiunii sunt statul şi societatea, alături de prevederea din finalul alin. (1) al art. 213 din Codul penal, a rezultat că pluralitatea de infracţiuni este exclusă în cazul infracţiunii de proxenetism, în toate cazurile. În acest sens, a fost invocată şi Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 cu privire la raportul dintre infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal şi infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008). Reprezentantul Ministerului Public şi avocaţii aleşi ai celorlalte părţi s-au raliat punctului de vedere al celui care a solicitat sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept în cauză. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi Piteşti şi instanţele arondate acestora. În urma analizei răspunsurilor primite au rezultat, în principal, două opinii în legătură cu problema sesizată: Prima este în sensul că, în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi una minoră, sunt întrunite elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de proxenetism, în varianta agravată prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal. S-a apreciat că, din conţinutul normei de incriminare, pluralitatea subiecţilor pasivi nu determină o pluralitate de infracţiuni. În continuare, s-a arătat că alta ar fi fost situaţia în cazul în care legiuitorul ar fi folosit în alin. (1) al art. 213 din Codul penal sintagma "de către o persoană", iar ulterior, într-un alt alineat, o formă agravată dată de numărul subiecţilor pasivi. În cea de-a doua opinie s-a arătat că, în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal, în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, săvârşirea faptelor faţă de o persoană majoră şi de una minoră, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, conduce la întrunirea elementelor constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În alin. (3) al art. 213 din Codul penal este reglementată o variantă agravată a infracţiunii, care absoarbe în conţinutul său forma-tip. Astfel, formularea din art. 213 alin. (1) din Codul penal "de către una sau mai multe persoane" conduce la concluzia că numărul subiecţilor pasivi, indiferent de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârşite, constituie element de circumstanţiere şi nu conduce la reţinerea mai multor infracţiuni. A fost exprimată şi o opinie cvasisingulară (Judecătoria Câmpina şi Judecătoria Sinaia) în sensul că, în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei - în situaţia în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi una minoră, sunt realizate elementele constitutive a două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal. VI. Opinia specialiştilor consultaţi Nu au fost înaintate opinii din partea specialiştilor în drept penal asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate asupra problemei de drept în discuţie. Ca urmare a comunicării opiniei judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi instanţelor arondate, au fost înaintate următoarele hotărâri: Sentinţa penală nr. 166 din 3 decembrie 2015, a Tribunalului Hunedoara (nedefinitivă) prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor C.M.C., P.O.D. şi P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două fapte) şi art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Sentinţa penală nr. 638 din 30 decembrie 2014 a Judecătoriei Sibiu (nedefinitivă), prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor I.F.C., în temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal, şi a inculpatului I.C.A., în temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă agravată. Ca urmare a comunicării opiniei majoritare a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi instanţelor arondate (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa şi Judecătoria Alexandria), au fost înaintate următoarele hotărârii: Decizia penală nr. 617/A din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală pronunţată în soluţionarea apelurilor formulate împotriva Sentinţei penale nr. 50 din 2 februarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. 18.126/300/2014, prin care s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de apelanţii inculpaţi M.I.G., D.D.M., F.A., M.L.C., G.D., V.Ş. şi Z.E.M. împotriva sentinţei mai sus menţionate prin care în temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 36 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1) şi (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 79 alin. (3) din Codul penal au fost condamnaţi inculpaţii mai sus menţionaţi. Sentinţa penală nr. 50 din 2 februarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor M.I.G., Z.E.M., D.D.M.S, V.Ş.F.A. şi G.D. în temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 36 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1) şi (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 79 alin. (3) din Codul penal. Sentinţa penală nr. 183 din 6 mai 2016 a Judecătoriei Alexandria -- Secţia penală privind pe inculpaţii G.N., S.D., S.N.I., P.R.P. şi R.D.A. prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor în temeiul art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 77 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost următoarea: Acţiunea de înlesnire a practicării prostituţiei, săvârşită faţă de o persoană majoră şi un minor, constituie infracţiunea unică de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal. În această ipoteză, pluralitatea de subiecţi pasivi nu generează un concurs de infracţiuni, ci o unică infracţiune de proxenetism. Acţiunile de înlesnire a practicării prostituţiei, săvârşite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, faţă de aceleaşi persoane (persoana majoră şi minorul), constituie infracţiunea unică de proxenetism în formă continuată prevăzută în art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În acest caz, condiţia privind unitatea subiectului pasiv stabilită în art. 35 alin. (1) din Codul penal este îndeplinită. Acţiunile distincte de înlesnire a practicării prostituţiei, săvârşite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, separat faţă de o persoană majoră şi faţă de un minor, generează un concurs de infracţiuni conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) din Codul penal în raport cu persoana majoră şi ale infracţiunii de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal în raport cu minorul. În această ipoteză nu există o unitate a subiectului pasiv, în accepţiunea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât o acţiune distinctă de înlesnire a practicării prostituţiei comisă faţă de o persoană majoră şi o acţiune distinctă de înlesnire a practicării prostituţiei comisă faţă de un minor nu prezintă unitatea subiectului pasiv şi determină, în consecinţă, existenţa unui concurs de infracţiuni. În argumentarea acestui punct de vedere s-a susţinut că pluralitatea de subiecţi pasivi generează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni, cu excepţia infracţiunilor contra persoanei pentru care, prin voinţa exprimată în norma de incriminare, legiuitorul construieşte o unitate de infracţiune în ipoteza pluralităţii de subiecţi pasivi. Deopotrivă, s-a susţinut că în dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal legiuitorul a reglementat o variantă agravată a infracţiunii de proxenetism, stabilind că, dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal, referindu-se la "fapte", încorporează fapta descrisă în art. 213 alin. (1) din Codul penal (forma tipică sau de bază a infracţiunii) şi fapta descrisă în art. 213 alin. (2) din Codul penal (o primă variantă agravată). Prin urmare, o acţiune de înlesnire a practicării prostituţiei de către o persoană majoră şi de către un minor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de proxenetism prevăzute în art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Astfel, ori de câte ori acţiunile de înlesnire a practicării prostituţiei sunt săvârşite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, faţă de aceiaşi subiecţi pasivi (persoana majoră şi minorul), există o infracţiune unică de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 9.639/C/1.774/III-5/2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat concluziile asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara cu consecinţa stabilirii faptului că "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în măsura în care elementul material se săvârşeşte, cu privire la toate persoanele/subiecţi pasivi, într-o unitate de împrejurare, sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal", în măsura în care elementul material nu este realizat într-o unitate de împrejurare. În argumentarea soluţiei s-a arătat că va exista o unitate de infracţiune dacă fapta a fost comisă într-o unitate de împrejurare, indiferent dacă faţă de una dintre persoane fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, iar faţă de alta cu intenţie indirectă şi indiferent dacă rezoluţia infracţională a fost luată concomitent faţă de toate persoanele sau succesiv. S-a mai susţinut că existenţa unei unităţi de împrejurare este o chestiune de fapt (de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii penale, instanţă care va verifica şi stabili eventuala existenţă a acesteia). X. Dispoziţii legale incidente: Art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal - Proxenetismul "(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. ................................................................................ (3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate." Art. 35 din Codul penal - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe "(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. (2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală." Art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal "În aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: ........................................................................ b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic." "Art. 38 din Codul penal - Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni." XI. Opinia judecătorului-raportor Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul de a se admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 9.395/30/2015 şi a se stabili că în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în "aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzute de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A) Cu privire la admisibilitatea sesizării Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, se constată că ne aflăm în prezenţa unui complet sesizat cu soluţionarea în ultimă instanţă a cauzei, respectiv Curtea de Apel Timişoara a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C.A.I., D.V., persoana vătămată B.V.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 108 din 15 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9.395/30/2015. De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs; soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Astfel, în legătură cu această ultimă condiţie se constată că în cazul inculpatului apelant D.V. s-a dispus de către prima instanţă soluţia de condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi de art. 213 alin. (1) din Codul penal, în concurs, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, iar în ipoteza în care se va statua în sensul că este posibilă o încadrare juridică într-o singură infracţiune prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, tratamentul sancţionator este în acest caz mai favorabil inculpatului. De altfel, unul dintre motivele de apel formulate în cauză vizează însăşi schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În concluzie, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îndeplineşte cumulativ cerinţele legale pentru admisibilitatea acesteia. B) Chestiunea de drept ce face obiectul sesizării Potrivit art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracţiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. O primă observaţie care se impune a fi făcută sub aspectul incriminării faptei de proxenetism în noul Cod penal este legată de locul în care se află aceasta, respectiv în titlul I al părţii speciale, în cap. VII - Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile. În Codul penal din 1969, această faptă era incriminată (într-o variantă modificată) în art. 329, situat în titlul IX - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, cap. IV - Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. În doctrină, este considerată firească incriminarea în titlul destinat protecţiei persoanei, printre infracţiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, libertatea persoanei fiind principala valoare protejată prin aceasta (V. Cioclei în Codul penal - Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 446). A doua observaţie care trebuie făcută este legată de dispoziţiile care definesc infracţiunea continuată în actualul Cod penal. Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Se observă, aşadar, că faţă de reglementarea anterioară (art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969), legiuitorul a impus o condiţie suplimentară pentru a ne afla în prezenţa unei infracţiuni continuate. Astfel, pe lângă unitatea de subiect activ, de rezoluţie infracţională şi a actelor de executare, noul legiuitor a impus şi condiţia unităţii persoanei vătămate. Pentru a aprecia însă dacă într-o anumită situaţie ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că, în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. În concret, pentru a aprecia dacă în cazul infracţiunii de proxenetism sunt aplicabile dispoziţiile din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012), este necesar a se stabili care este obiectul juridic, respectiv valoarea socială ocrotită, şi, drept urmare, titularul acesteia. În acest demers, se consideră că trebuie avută în vedere, pe lângă consideraţiile privitoare la capitolul în care se află această incriminare, şi Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cu privire la raportul dintre infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal şi infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008). Astfel, potrivit deciziei amintite, distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal (din 1969) este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, aceasta este apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal (din 1969), apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă. Înalta Curte consideră utilă această decizie întrucât, potrivit Codului penal actual, infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 se află în acelaşi capitol în care se găsesc şi infracţiunile de trafic de persoane (art. 210 din Codul penal), respectiv trafic de minori (art. 211 din Codul penal). Aşadar, reţinând şi considerentele expuse mai sus, dar şi pe cele din decizia amintită, se poate trage concluzia că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 din Codul penal este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana "exploatată", care devine astfel subiect pasiv al infracţiunii. În sprijinul acestei opinii este şi Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016), sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. În considerentele acestei decizii s-a arătat că "Pornind de la grupul de infracţiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană". Concluzionând, cu privire la acest aspect, Înalta Curte consideră că subiectul pasiv principal al acestei infracţiuni este persoana "exploatată", nefiind incidente dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012) amintite mai sus, privitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal în unele situaţii speciale. În aceste condiţii se impune a concluziona că, ori de câte ori, prin acte de executare diferite (de înlesnire a practicării prostituţiei), ar fi vătămate mai multe persoane, nu ne-am afla în prezenţa unei infracţiuni unice continuate, ci a unui concurs de infracţiuni, dat de numărul persoanelor vătămate prin săvârşirea acelei infracţiuni. Aceasta deoarece, potrivit art. 38 din Codul penal, există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. De asemenea, se prevede că există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Însă, conform art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracţiunea de proxenetism, aşa cum s-a arătat, determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. Astfel că, faţă de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal din 1969), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să aibă vreo influenţă în a caracteriza activitatea infracţională ca fiind o infracţiune unică. Numărul persoanelor "exploatate" are ca efect firesc agravarea răspunderii făptuitorului între limitele speciale de pedeapsă. Aşadar, în cazul în care infracţiunea de proxenetism se săvârşeşte asupra mai multor subiecţi pasivi, persoane majore, fapta este tipică în forma unităţii (în acelaşi sens şi noul Cod penal - partea specială, coordonator Sergiu Bogdan, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 139). Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care victimele sunt minore întrucât dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal trimit la alin. (1) şi, respectiv, la alin. (2) ale aceluiaşi articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în acest caz. În situaţia în care printre persoanele "exploatate" se află şi minori alături de majori, încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Pe de altă parte, nu se poate reţine o infracţiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârşeşte acte de executare tipice acestei infracţiuni faţă de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalităţile concrete de săvârşire etc. Astfel, deşi în cazurile analizate mai sus s-a reţinut că există o infracţiune unică de proxenetism, chiar dacă sunt mai multe persoane vătămate, nu se vorbeşte de o infracţiune unică continuată, ci de o infracţiune unică complexă. S-au avut în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul penal care prevăd că infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Incriminări similare există şi în alte dispoziţii ale Codului penal [de exemplu, art. 189 alin. (1) lit. f) sau art. 192 alin. (3)] şi au existat şi în cele ale Codului penal din 1969 [de exemplu, art. 176 lit. b) sau art. 178 alin. 5], când fapta a fost săvârşită asupra a două sau mai multe persoane. Însă pentru a exista o singură infracţiune (complexă), doctrina şi practica au stabilit că este necesar ca acţiunile să fie săvârşite în aceeaşi împrejurare sau cu aceeaşi ocazie (Decizia de îndrumare nr. 4 din 28 mai 1970 a Plenului Tribunalului Suprem). Se apreciază că, faţă de modul de săvârşire a infracţiunii de proxenetism, care de cele mai multe ori presupune o anumită desfăşurare în timp şi o repetare a actelor de executare, date de natura infracţiunii, o legătură între actele de executare exercitate asupra mai multor persoane (sub forma înlesnirii practicării prostituţiei) ar putea fi dată de locul, timpul sau modalitatea concretă de săvârşire. Pe de altă parte, atunci când infracţiunea se săvârşeşte de către o persoană asupra aceleiaşi/aceloraşi persoane vătămate, prin acte de executare repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 35 alin. (1) din Codul penal, se vor reţine aceste dispoziţii, infracţiunea fiind unică în formă continuată. Faţă de cele expuse mai sus, se apreciază că: - ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra unei singure persoane vătămate majore sau minore, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 213 alin. (3) din Codul penal, după caz; - în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore, "în aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, în formă simplă; - în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate minore, în "aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (3) din Codul penal, în formă simplă; - în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în "aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă; - în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte de către o persoană asupra aceloraşi persoane vătămate majore şi/sau minore, prin acte repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) din Codul penal; - ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal. Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal". Stabileşte că, în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în "aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal". Stabileşte că în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în "aceeaşi împrejurare", se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător Mirela Sorina Popescu Magistrat-asistent, Maria Mihaela Albu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
