Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), în temeiul <>art. 5 lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), emite urmãtoarea decizie: ART. 1 Se aproba Regulamentul pentru acreditarea consumatorilor eligibili de gaze naturale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie. ART. 2 Departamentul preţuri, tarife, reglementãri comerciale şi protecţia consumatorilor va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii. Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Iulian Iancu ANEXA 1 REGULAMENTpentru acreditarea consumatorilor eligibili de gaze naturale CAP. 1 Dispoziţii generale SECŢIUNEA 1 Obiect ART. 1 Prezentul regulament stabileşte: a) cerinţele şi criteriile de eligibilitate pentru acreditarea consumatorilor finali de gaze naturale, denumiţi în continuare consumatori; b) procedura de acreditare a consumatorilor eligibili, inclusiv relaţiile şi schimbul de informaţii între Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, furnizori şi cei care solicita acreditarea pentru eligibilitate. SECŢIUNEA a 2-a Domeniu de aplicare ART. 2 Regulamentul se aplica consumatorilor finali de gaze naturale care solicita acreditarea pentru a deveni eligibili, sub condiţia îndeplinirii de cãtre aceştia a cerinţelor şi a criteriilor prevãzute în prezentul regulament. SECŢIUNEA a 3-a Definiţii ART. 3 În sensul prezentului regulament termenii de mai jos au urmãtorul înţeles: a) consumator eligibil - consumatorul de gaze naturale care are dreptul sa îşi aleagã furnizorul şi sa contracteze direct cu acesta, având acces la reţelele de transport şi/sau de distribuţie; b) acreditarea consumatorului eligibil - acordarea dreptului unui consumator de a fi eligibil, în baza prezentului regulament; c) acces la reţea - dreptul consumatorilor eligibili de a se racorda şi de a folosi în condiţiile legii reţelele de transport şi/sau de distribuţie; d) consumator final de gaze naturale - persoana fizica sau juridicã, romana sau strãinã, care cumpara gaze naturale pentru propria sa utilizare; e) furnizor de gaze naturale - persoana juridicã romana sau strãinã, titulara a licenţei de furnizare a gazelor naturale; f) bonitate financiarã - mãsura încrederii, de natura financiarã, pe care o prezintã o persoana juridicã în momentul în care solicita participarea pe piata gazelor naturale, în calitate de consumator eligibil; g) gradul de deschidere a pieţei de gaze naturale - ponderea procentualã a consumului pentru consumatorii eligibili în consumul intern total de gaze naturale, realizat în anul precedent; acesta se stabileşte de ANRGN; h) reţea de transport şi/sau de distribuţie - ansamblu de conducte conectate între ele, inclusiv instalaţiile şi echipamentele aferente, destinate vehicularii gazelor naturale în regim de presiune, conform standardelor specifice; i) loc de consum - amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, unde se consuma gazele naturale furnizate prin una sau mai multe instalaţii de alimentare; un consumator poate avea mai multe locuri de consum. SECŢIUNEA a 4-a Documente de referinta ART. 4 Prezentului regulament îi sunt aplicabile urmãtoarele reglementãri: a) <>Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANGRN), cu modificãrile şi completãrile ulterioare; b) <>Ordonanta Guvernului nr. 60/2000 privind reglementarea activitãţilor din sectorul gazelor naturale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. CAP. 2 Cerinţe şi criterii de eligibilitate SECŢIUNEA 1 Cerinţe de eligibilitate ART. 5 Cerinţele de eligibilitate sunt condiţii obligatorii care trebuie îndeplinite de un consumator pentru a fi acreditat în calitate de consumator eligibil. Neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe atrage dupã sine respingerea cererii de acreditare a consumatorului în cauza. ART. 6 Cerinţele de eligibilitate cuprind: a) cerinţe de natura tehnologicã; b) cerinţe de natura juridicã; c) cerinţe de natura economico-financiarã. ART. 7 Cerinţele de natura tehnologicã au în vedere un consum de gaze naturale de minimum 5.000 mii mc, înregistrat în anul calendaristic precedent momentului solicitãrii. ART. 8 Cerinţele de natura juridicã sunt: a) solicitantul sa fie persoana juridicã romana sau strãinã, constituitã cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, şi/sau ale altor legi speciale; b) solicitantul sa poatã fi acţionat în justiţie în nume propriu. ART. 9 (1) Cerinţele de natura economico-financiarã sunt: a) achitarea integrala a facturilor pentru gazele naturale contractate; b) bonitatea financiarã a solicitantului. (2) La stabilirea datoriilor cãtre furnizori se va tine seama de creanţele consumatorilor în relaţiile cu aceştia. (3) Bonitatea financiarã se determina prin calcularea unor indicatori financiari, pe baza datelor din bilanţul contabil şi din contul de profit şi pierderi, dupã cum urmeazã: a) lichiditatea globalã; b) solvabilitatea patrimonialã; c) rata profitului brut. (4) Metodologia de determinare a bonitaţii financiare este prevãzutã în anexa nr. 1 la prezentul regulament. SECŢIUNEA a 2-a Criterii de eligibilitate ART. 10 (1) Criteriile de eligibilitate stabilesc ordinea în care sunt înscrişi consumatorii în lista cuprinzând candidaţii pentru acreditare. (2) Criteriile menţionate la alin. (1) cuprind: a) criteriul A - criteriul consumului anual de gaze naturale; b) criteriul B - criteriul ponderii exportului în cifra de afaceri; c) criteriul C - criteriul ponderii costului cu gazele naturale în costurile totale ale produselor/serviciilor. (3) Pentru fiecare criteriu se acorda un punctaj, conform anexei nr. 2 la prezentul regulament. SECTUNEA 3 Stabilirea listei cuprinzând consumatorii eligibili ART. 11 Consumatorii care îndeplinesc cerinţele de eligibilitate sunt ierarhizati de ANRGN într-o lista centralizata la nivel naţional, în ordinea punctajului rezultat din aplicarea criteriilor de eligibilitate. ART. 12 Consumatorii eligibili sunt selectaţi în baza ordinii rezultate, astfel: a) se determina consumul total de gaze naturale pentru consumatorii eligibili, corespunzãtor gradului de deschidere a pieţei de gaze naturale; b) se insumeaza consumurile de gaze naturale ale consumatorilor pana la nivelul consumului eligibil; se admite o diferenţa de maximum 5.000 mii mc(N)/an. ART. 13 Etapele procedurii de acreditare sunt prevãzute în anexa nr. 3 la prezentul regulament. SECŢIUNEA a 4-a Perioada de valabilitate ART. 14 Acreditarea se face pentru o perioada nelimitatã. ART. 15 Consumatorul pierde calitatea de consumator eligibil în situaţia în care nu îşi îndeplineşte, în mod repetat, obligaţiile prevãzute în contractul încheiat cu furnizorul ales. În acest caz furnizorul este îndreptãţit sa solicite ANRGN suspendarea sau anularea acreditãrii de consumator eligibil şi, dupã caz, încheierea între cele doua pãrţi a unui nou contract de furnizare a gazelor naturale, conform contractelor-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii captivi, elaborate de ANRGN şi aprobate prin decizie a preşedintelui ANRGN. ART. 16 Acreditarea noilor consumatori eligibili se face o data pe an, pana la data de 31 ianuarie inclusiv. CAP. 3 Procedura de emitere şi de contestare a deciziilor privind acreditarea/neacreditarea consumatorilor ART. 17 (1) Decizia preşedintelui ANRGN privind acreditarea/neacreditarea consumatorilor eligibili, inclusiv motivatiile de respingere a acreditãrii, se comunica solicitanţilor în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de acreditare şi se afişeazã la sediul ANRGN. (2) Decizia preşedintelui ANRGN poate fi contestatã în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicãrii acesteia. (3) ANRGN are obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrãrii acesteia. (4) Persoanele care se considera vãtãmate în drepturile lor prin actul de soluţionare a contestaţiei sau prin necomunicarea acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrãrii contestaţiei îl pot ataca la instanta de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi ale Codului de procedura civilã. CAP. 4 Dispoziţii speciale ART. 18 Furnizarea gazelor naturale cãtre consumatorii eligibili se face în baza Contractului-cadru de vanzarecumparare a gazelor naturale pentru consumatorii eligibili, elaborat de ANRGN şi aprobat prin decizie a preşedintelui ANRGN. ART. 19 Consumatorii eligibili pot încheia contracte distincte pentru serviciile de transport/distribuţie a gazelor naturale prestate de furnizori. ART. 20 Acreditarea consumatorilor eligibili care deţin mai multe sucursale - locuri de consum de gaze naturale - se acorda pentru fiecare loc de consum, în urmãtoarele condiţii: a) cerinţele de eligibilitate, cu excepţia celor de natura tehnologicã, se aplica societãţii comerciale; b) criteriile de eligibilitate şi cerinţele de natura tehnologicã se aplica locului de consum. CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 21 Consumatorii care la data intrãrii în vigoare a prezentului regulament sunt parte într-un contract direct de import de gaze naturale aflat în derulare şi care nu au fost acreditaţi consumatori eligibili vor respecta pentru anul în curs clauzele contractuale convenite. În continuare dreptul de import va putea fi reconfirmat o data cu acreditarea de consumator eligibil. ART. 22 (1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului regulament ANRGN va elabora Metodologia de monitorizare a consumatorilor eligibili, în scopul verificãrii modului în care sunt îndeplinite cerinţele şi criteriile de eligibilitate. (2) Metodologia prevãzutã la alin. (1) se aproba prin decizie a preşedintelui ANRGN. ART. 23 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantã din prezentul regulament. ANEXA 1 -------la regulament------------- METODOLOGIEde determinare a bonitaţii consumatorilor Bonitatea se determina prin calcularea urmãtorilor indicatori financiari:
datorii curente
în care: - active circulante = stocuri + alte active circulante; - datorii curente (în termen de pana la un an) = furnizori şi conturi asimilate + împrumuturi pe termen scurt + salarii + impozite şi taxe.
total pasiv, mai puţin
creditori şi conturi
regularizate şi asimilate
rezultatul brut al exerciţiului
financiar
3. Rata profitului brut = -------------------------------- x 100 [%]
cifra de afaceri
Punctajul indicatorilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Indicatori U.M. 25 de 20 de 15 puncte 10 puncte
crt. puncte puncte
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Lichiditatea globalã % >200% 150-200% 100-150% <100%
2. Solvabilitatea % >80% 50- 80% 30- 50% <30%
patrimonialã
3. Rata profitului brut % >12% 8- 12% 4- 8% 0-4%
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Solicitantii care întrunesc un numãr de minimum 35 de puncte sunt consideraţi cu bonitate financiarã acceptabilã. ANEXA 2 -------la regulament------------- PUNCTAJUL aferent criteriilor de eligibilitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Criteriul*) Punctajul
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Criteriul A
- pentru un consum între 100.000-500.000 - interpolare liniara între 10 şi
mii mc(N)/an 20 de puncte
- pentru un consum între 50.000-100.000 - interpolare liniara între 5 şi
mc(N)/an 10 puncte
- pentru un consum între 5.000-50.000 - interpolare liniara între 1 şi
mii mc(N)/an 5 puncte
Criteriul B - un punct la 10%
Criteriul C - un punct la 10%
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Datele se referã la anul calendaristic precedent. ANEXA 3 -------la regulament------------- ETAPELEprocedurii de acreditare a consumatorilor eligibili
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Acţiuni Termene Responsabilitãţi
crt.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Depunerea cererii de acreditare, - 10 zile lucrãtoare Consumatorii
conform modelului prevãzut în de la publicarea
anexa nr. 4, însoţitã de: Regulamentului pentru
- fişa de prezentare şi declaraţia acreditarea consumatorilor
financiarã, conform modelului eligibili - în anul 2000;
prezentat în anexa nr. 5; - pana la data de 31 ianuarie
- dovada achitãrii tarifului de - în urmãtorii ani
înscriere, prevãzut în anexa nr. 6
- alte acte sau documente
relevante care însoţesc cererea
2. Verificarea datelor, a cerinţelor, - 10 zile lucrãtoare de la ANRGN
aplicarea criteriilor, selectarea încheierea perioadei de DTRCPC*)
consumatorilor eligibili depunere a cererilor, în
cazul cunoaşterii gradului
de deschidere a pieţei
gazelor naturale;
- 10 zile lucrãtoare de la
anunţul oficial al gradului
de deschidere a pieţei
gazelor naturale, în cazul
necunoasterii iniţiale
a acestuia
3. Publicarea la sediul ANRGN - 2 zile lucrãtoare de la ANRGN
a listei cuprinzând consumatorii finalizarea analizei DTRCPC
eligibili şi comunicarea individualã
4. Publicarea în Monitorul Oficial - 20 de zile lucrãtoare de ANRGN
al României, Partea a IV-a, a listei la finalizarea analizei DTRCPC
cuprinzând consumatorii eligibili,
sub condiţia achitãrii de cãtre
aceştia a tarifului de acordare
prevãzut în anexa nr. 6.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Departamentul preţuri, tarife, reglementãri comerciale şi protecţia consumatorilor. ANEXA 4 -------la regulament------------- ................. (antetul) MODELUL cererii de acreditare Cãtre Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Calea Dorobantilor nr. 30, sectorul 1, Bucureşti Societatea Comercialã ................................., cu sediul în ........................................., reprezentatã prin ..........................., în temeiul <>art. 5 lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), solicita acreditarea drept consumator eligibil. În susţinerea cererii de acreditare anexãm urmãtoarele documente: - ...................................... - ...................................... - ...................................... - ...................................... . Director general, ................... ANEXA 5 -------la regulament------------- MODELULfisei de prezentare şi al declaraţiei financiare 1. Fişa de prezentare 1. Date generale 1.1. Denumirea societãţii comerciale ............................. Adresa ........................................... Telefon .......................................... Fax .............................................. 1.2. Obiectul de activitate ...................................... 1.3. Forma de proprietate ........................................ 2. Date specifice activitãţii*) 2.1. Loc de consum ................................................ 2.2. Consumul anual de gaze naturale 1997 ....... mii mc(N)/an 1998 ....... mii mc(N)/an 1999 ....... mii mc(N)/an 2.3. Ponderea costului gazelor naturale în costul total al produselor/serviciilor (%) .... 2.4. Exista în derulare contracte directe cu furnizori de gaze naturale din strãinãtate: DA [] Valoare (mii mc(N)/an) NU [] 2.5. Ponderea în cifra de afaceri a încasãrilor din contracte externe (%) .... 2.6. Restantele la achitarea facturilor (milioane lei): 1997 ...... 1998 ...... 1999 ...... 2.7. Creanţele la furnizori (milioane lei): 1997 ...... 1998 ...... 1999 ...... 3. Date privind statutul juridic 3.1. Rezident sau cu domiciliul permanent în România DA [] NU [] 3.2. Beneficiar al imunitatii penale DA [] NU [] 3.3. Poate fi acţionat în justiţie în nume propriu DA [] NU [] Director general, Oficiul juridic .................. ................. 2. Declaraţia financiarã
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indicatorul U.M. 1997 1998 1999
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Lichiditatea globalã %
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Solvabilitatea patrimonialã %
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Rata profitului brut %
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Director economic, ....................--------------- *) Completãrile se fac, dacã este cazul, pentru fiecare loc de consum care realizeazã un consum de minimum ..... mii mc(N)/an. ANEXA 6 -------la regulament------------- TARIFELEpentru acreditarea consumatorilor eligibili 1. Tarif pentru înscriere - 10.000.000 lei; 2. Tarif pentru acordarea eligibilitãţii - 500 lei/1000 mc*).-------------- *) (1) Tariful pentru acordarea eligibilitãţii se achitã de cãtre consumatorii în cauza în termen de 10 zile calendaristice de la data publicãrii listei prevãzute la art. 11 din regulament, respectiv la pct. 3 din anexa nr. 3 la acesta. (2) Pierderea calitãţii de consumator eligibil atrage obligativitatea parcurgerii etapelor prevãzute în anexa nr. 3 la regulament. (3) Tarifele prevãzute în prezenta anexa vor fi actualizate anual, în funcţie de indicele de inflaţie, prin decizie a preşedintelui ANRGN. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.