Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 2 din 15 februarie 1995 privind intelesul notiunii de "instanta judecatoreasca" in cadrul controlului de constitutionalitate pe cale de exceptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 47 din 13 martie 1995
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, prin Încheierea din 2 martie 1994, de cãtre Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), cap. II, art. 45 şi art. 46 din Legea nr. 94/1992 şi ale art. 52 din Legea nr. 15/1990, invocate în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional de cãtre piritii Stanasila Constantin, Pãtraşcu Paul Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei Mihai şi Florea Vlademir Constantin.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 2 iunie 1994, rãmasã definitiva prin nerecurare şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994, prima decizie pronunţatã ca urmare a sesizãrii unui asemenea organ de jurisdicţie, Curtea a reţinut ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992, este competenta sa soluţioneze excepţiile, iar sesizarea sa de cãtre o instanta administrativ-jurisdicţionalã nu este contrarã prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, care, în mod expres, se referã la instanţele judecãtoreşti, deoarece:
"a) judecãtorul administrativ - ca şi cel al unei instanţe judecãtoreşti - spune dreptul în scopul soluţionãrii unui litigiu; de aceea, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocatã în fata sa, ca şi în fata unei instanţe judecãtoreşti, cu aceeaşi semnificatie, a contestarii legitimitatii constituţionale a unei prevederi legale ce urmeazã sa se aplice pentru soluţionarea cauzei; dacã nu ar putea sesiza Curtea Constituţionalã, ar insemna sa poatã el transa litigiul legat de negarea legitimitatii constituţionale a prevederii contestate, deoarece ar fi de neconceput, într-un regim constituţional ce permite controlul constituţionalitãţii legii, ca judecãtorul a quo, chiar dacã este al unei instanţe administrative, sa soluţioneze pe fond litigiul dedus jurisdicţiei sale fãrã soluţionarea, în prealabil, a problemei legate de legitimitatea constituţionalã a legii ce urmeazã sa o aplice; este însã inadmisibil ca judecãtorul administrativ sa aibã un statut superior celui al instanţelor judecãtoreşti; în plus, o asemenea prerogativa ar fi şi contrarã prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora Curtea Constituţionalã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã a tarii;
b) excepţia de neconstituţionalitate este o garanţie constituţionalã a cetãţeanului, pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor sale fundamentale, cu ocazia soluţionãrii unui litigiu; de aceea, cît timp este supus unei jurisdicţii, indiferent de natura ei, administrativã sau judecãtoreascã, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constituţionalã a legii aplicabile procesului;
c) aplicarea, prin analogie, a prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi excepţiilor ridicate în fata judecãtorului administrativ se impune nu numai potrivit adagiului eadem ratio, eadem jus, dar şi pentru ca în domeniul jurisdicţiei constituţionale competenta materialã a Curţii Constituţionale este unica, astfel încît ea se aplica în toate cazurile în care ar urma sa se transeze un litigiu privind constituţionalitatea unei legi; tocmai de aceea Curtea Constituţionalã, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale; faptul ca legiuitorul constituant nu s-a referit expres şi la judecãtorul administrativ nu poate conduce la excluderea lui cît timp, fiind investit cu soluţionarea unui litigiu, el are, în acest sens, rolul ce revine oricãrui alt judecãtor, în general; desigur însã ca, pentru aceasta, este necesar ca prin statutul sau legal judecãtorul administrativ sa aibã garanţiile de independenta şi impartialitate în exercitarea jurisdicţiei sale, similare cu acelea ce rezulta din statutul constituţional al judecãtorilor din cadrul autoritãţii judecãtoreşti, cum este cazul instanţelor Curţii de Conturi, deoarece numai în aceste condiţii jurisdicţia administrativã este a unei instanţe administrative şi nu expresia unei simple competente, în cadrul procedurii administrative obişnuite."
Ulterior Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã de Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi şi de Colegiul jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi, pronuntindu-se pe fond prin deciziile nr. 90, 91 şi 92 din 12 octombrie 1994.
Deciziile nr. 91 şi nr. 92 au rãmas definitive prin nerecurare şi au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 14 decembrie 1994 şi, respectiv, nr. 348 din 15 decembrie 1994.
Impotriva Deciziei nr. 90/1994 Ministerul Public a declarat recurs, iar prin unul din motive se invoca faptul ca s-a procedat la judecarea exceptiei deşi sesizarea Curţii Constituţionale nu se încadreazã în limitele expres prevãzute de lege. Motivul de recurs a fost susţinut şi oral în şedinţa publica din 18 ianuarie 1995.
La termenul din 24 ianuarie 1995, data pentru care s-a aminat pronunţarea în recursul declarat impotriva Deciziei nr. 90/1994, completul de cinci judecãtori a hotãrît, prin încheierea de la acel termen, sesizarea Plenului Curţii Constituţionale în vederea schimbãrii practicii Curţii Constituţionale în legatura cu posibilitatea investirii sale de cãtre alte organe de jurisdicţie decît instanţele judecãtoreşti. Hotãrîrea de sesizare a plenului se întemeiazã pe dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit cãrora "În cazul în care completul de 3 judecãtori sau completul de 5 judecãtori doreşte sa se îndepãrteze de interpretarea juridicã continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitiva a unui complet, se va adresa plenului, acordind termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majoritãţii judecãtorilor este obligatorie pentru completul de judecata."
PLENUL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
examinînd deciziile nr. 64/1994, nr. 90/1994, nr. 91/1994 şi nr. 92/1994, pronunţate în fond de cãtre completele de 3 judecãtori ale Curţii Constituţionale, recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei nr. 90/1994, Încheierea din 24 ianuarie 1995, prevederile din Constituţie şi din Legea nr. 47/1992 vizind atribuţiile şi sesizarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Constituţia stabileşte în art. 144 lit. c) atributia Curţii Constituţionale de a hotãrî asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.
În aplicarea acestei dispoziţii constituţionale, art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se referã, de asemenea, în mod expres, la excepţiile ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizatã. Astfel, la alin. (4) al art. 23 se prevede ca "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune în instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere". Faptul ca în acest alineat legea se referã numai la instanta nu poate duce la concluzia ca se are în vedere orice organ de jurisdicţie, deoarece art. 23 trebuie interpretat sistematic şi din moment ce în alin. (1) al acestuia, în concordanta cu art. 144 lit. c) din Constituţie, se arata despre care instanţe este vorba, din motive de redactare în alineatele urmãtoare (2, 4, 5, 6) nu mai este necesar sa fie circumstantiate.
Este fãrã nici o indoiala deci ca atît Constituţia, prin art. 144 lit. c), cît şi art. 23 din Legea nr. 47/1992 recunosc numai instanţelor judecãtoreşti dreptul de a sesiza Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în fata lor.
Pentru a stabili care sînt instanţele judecãtoreşti urmeazã sa ne raportam în primul rind la Constituţie, care, în art. 125 alin. (1) (text ce are ca titlu "Instanţele judecãtoreşti"), dispune ca "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege" Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã prevede în art. 10 ca "Instanţele judecãtoreşti sînt: a) judecãtoriile; b) tribunalele; c) curţile de apel; d) Curtea Suprema de Justiţie". La acestea se pot adauga instanţele militare organizate, în temeiul art. 11 din Legea nr. 92/1992, prin Legea nr. 54/1993 în: tribunale militare, tribunalul militar teritorial, Curtea Militarã de Apel.
Asa fiind, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi facuta, în mod legal, decît de una dintre instanţele judecãtoreşti enumerate de lege. În acelaşi sens a interpretat Curtea Constituţionalã noţiunea de instanţe judecãtoreşti şi în cazurile în care s-a pronunţat cu privire la respectarea accesului liber la justiţie, or nu este de acceptat ca aceleiaşi notiuni sa i se dea interpretãri diferite. Desigur, alta ar fi fost situaţia dacã art. 144 lit. c) din Constituţie s-ar fi referit la "instanta", deoarece aceasta notiune este folositã, atît de legiuitor, cît şi de doctrina, în sensul larg, incluzind şi alte organe de jurisdicţie. Textul constituţional se referã însã la "instanţe judecãtoreşti", care sînt expres şi limitativ stabilite de lege, şi deci nu este posibil ca sfera lor sa fie extinsã prin analogie. Faptul ca instanţele Curţii de Conturi nu sînt instanţe judecãtoreşti rezulta şi din împrejurarea ca art. 139 din Constituţie care se referã la Curtea de Conturi nu este înscris în capitolul VI al titlului III "Autoritatea judecãtoreascã". Pe de alta parte, aceste instanţe nu infaptuiesc justiţia, deoarece art. 139 alin. (1) prevede doar ca "În condiţiile legii, Curtea de Conturi exercita şi atribuţii jurisdicţionale".
Prin faptul ca art. 144 lit. c) din Constituţie impune ca invocarea exceptiei de neconstituţionalitate sa se facã în fata instanţelor judecãtoreşti nu se afecteazã dreptul cetãţenilor de a contesta legitimitatea constituţionalã a legii aplicabile procesului lor în cazul în care cererea este de competenta altui organ de jurisdicţie, deoarece principiul accesului liber la justiţie, înscris în art. 21 din Constituţie, asigura în orice litigiu accesul la instanţele judecãtoreşti, în fata cãrora se poate ridica excepţia. Astfel este asigurata în orice litigiu respectarea supremaţiei Constituţiei. Cu referire la instanţele Curţii de Conturi, este de necontestat ca impotriva hotãrîrilor lor se poate exercita, dupã epuizarea cãilor administrativ-jurisdicţionale, recursul la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 4 din Legea nr. 29/1990, unde se poate invoca excepţia de neconstituţionalitate. Împrejurarea ca excepţia poate fi invocatã numai în fata instanţei judecãtoreşti şi deci judecãtorul financiar ar fi obligat sa soluţioneze pe fond litigiul, fãrã rezolvarea în prealabil a constituţionalitãţii legii ce urmeazã sa o aplice, nu este specific numai cazurilor în care cauzele sînt de competenta altor organe de jurisdicţie, deoarece şi instanţele judecãtoreşti, cu excepţia Curţii Supreme de Justiţie, pot proceda la soluţionarea fondului, în condiţiile în care legea lasa la latitudinea lor suspendarea judecaţii [art. 23 alin (6) din Legea nr. 47/1992 şi art. 32 din Legea nr. 56/1993]. De aceea art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 îngãduie rejudecarea proceselor dacã s-a stabilit, prin decizia definitiva a Curţii Constituţionale, neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe.
În sfîrşit, faptul ca unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã este Curtea Constituţionalã şi ca aceasta este singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale nu este relevant, deoarece problema care se pune nu este aceea a competentei, ci aceea a sesizãrii Curţii. Un organ jurisdicţional poate fi competent, chiar singurul competent în acea materie, dar dacã nu a fost investit în condiţiile legii nu poate trece la soluţionarea unei cauze. Or, este fãrã indoiala ca art. 144 lit. c) din Constituţie da în competenta Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiilor privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor, dar prevede ca acestea sînt ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti, iar art. 23 din Legea nr. 47/1992 stabileşte modul de sesizare a Curţii Constituţionale de cãtre instanţele judecãtoreşti astfel încît, înainte de a examina competenta, trebuie rezolvatã problema investirii Curţii.
Deciziile care au fost pronunţate pînã în prezent la sesizarea instanţelor Curţii de Conturi şi au rãmas definitive prin nerecurare sînt obligatorii, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, şi îşi produc efectele pe fond. În problema investirii Curţii Constituţionale de cãtre instanţele Curţii de Conturi, completele de judecata urmeazã însã sa aplice pe viitor soluţia prezentei decizii, deoarece numai astfel se asigura respectarea riguroasã a dispoziţiilor constituţionale şi legale. Plenul Curţii Constituţionale a avut în vedere şi faptul ca practica consacratã prin Decizia nr. 64/1994 ar fi de natura sa asigure mai devreme şi, eventual, cu mai putine cheltuieli din partea pãrţilor, soluţionarea legitimitatii constituţionale a legii sau ordonanţei de care depinde soluţionarea unui litigiu aflat în fata altor organe de jurisdicţie decît instanţele judecãtoreşti, dar Curtea Constituţionalã nu poate aplica prin analogie norme constituţionale sau legale cu caracter special, care sînt de stricta interpretare şi, cu atît mai mult, nu poate modifica dispoziţiile în vigoare. Numai Parlamentul are competenta sa modifice textele avute în vedere, dacã apreciazã ca este necesar.
Fata de considerentele de mai sus şi vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de 8 voturi,
DECIDE:
1. Excepţiile privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor se pot ridica numai în fata instanţelor judecãtoreşti stabilite, în baza art. 125 alin. (1) din Constituţie, de Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 54/1993.
2. Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanta judecãtoreascã în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere, în condiţiile stabilite de art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Ca urmare, instanţele Curţii de Conturi nu pot sesiza Curtea Constituţionalã cu excepţii de neconstituţionalitate.
Deliberarea a avut loc la data de 15 februarie 1995 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion P. Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
Decizia se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
