Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 2 din 14 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 7 martie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paula Lăpuşneanu şi Constantin Lăpuşneanu în Dosarul nr. 6.058/280/2014 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 781D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 11 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.058/280/2014, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paula Lăpuşneanu şi Constantin Lăpuşneanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dreptul la un trai decent este încălcat prin stabilirea cauţiunii la o valoare mare raportat la venitul mediu pe economie şi la textul de lege, în cazul executării silite. Prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă, dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare. De aceea, Constituţia obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie socială corespunzătoare.
6. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că textul legal criticat este constituţional.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar, după renumerotare, art. 718 alin. (2) a devenit art. 719 alin. (2), soluţia legislativă fiind păstrată. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: "Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei."
12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, spre exemplu prin Decizia nr. 59 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 19 martie 2015, şi a reţinut că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. De asemenea, Curtea a constatat că instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.
14. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în sensul că prin instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni se aduce atingere dreptului la un nivel de trai decent, Curtea a apreciat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, întrucât instituirea unei cauţiuni ca garanţie a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti nu are legătură cu măsurile de dezvoltare economică şi protecţie socială ce trebuie luate de către stat. De asemenea, Curtea a mai constatat că, îndeplinindu-şi obligaţia de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, statul trebuie să asigure un just echilibru între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor.
15. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paula Lăpuşneanu şi Constantin Lăpuşneanu în Dosarul nr. 6.058/280/2014 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: