Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 2.794 din 17 decembrie 2014  privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 2.794 din 17 decembrie 2014 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU EFICIENŢĂ ENERGETICĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

    Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, şi ale art. 3 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,
    în temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. a), ale art. 3 alin. (4) şi ale art. 9 alin. (8) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,

    şeful Departamentului pentru eficienţă energetică emite următoarea decizie:

    ART. 1
    Se aprobă Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice, prevăzut în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezenta decizie.
    ART. 2
    Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie, prevăzut în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezenta decizie.

──────────
    *) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────

    ART. 3
    Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentei decizii.
    ART. 4
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 5
    La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă:
    a) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici şi a Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici şi acreditarea societăţilor prestatoare de servicii energetice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 3 iulie 2013;
    b) Decizia preşedintelui Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nr. 57/2003 privind aprobarea Ghidului de pregătire şi examinare a cursanţilor în domeniul elaborării bilanţurilor energetice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003;
    c) Decizia preşedintelui Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei nr. 58/2003 privind aprobarea Ghidului de pregătire şi examinare a cursanţilor în domeniul gestiunii energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 17 iunie 2003.

               Şeful Departamentului pentru eficienţă energetică,
                                  Emil Calotă

    Bucureşti, 17 decembrie 2014.
    Nr. 2.794.

    ANEXA 1

                              REGULAMENT
                 pentru atestarea managerilor energetici
         şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice, denumit în continuare Regulament, stabileşte condiţiile pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice.
    (2) Obiectul prezentului Regulament constă în:
    a) atestarea managerilor energetici care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în sectoarele: industrie, transporturi, servicii, denumiţi manageri energetici pentru industrie;
    b) atestarea managerilor energetici care asigură managementul energetic pentru localităţile cu peste 20000 locuitori, denumiţi manageri energetici pentru localităţi;
    c) agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în sectoarele: industrie, transporturi, servicii şi/sau managementul energetic pentru localităţile cu peste 20000 locuitori.
    ART. 2
    (1) Atestarea are ca scop recunoaşterea oficială la nivel naţional a competenţei tehnice de specialitate a managerilor energetici prin eliberarea a două tipuri de atestate de manager energetic: atestat de manager energetic pentru industrie şi atestat de manager energetic pentru localităţi.
    (2) Accesul participanţilor la piaţă care oferă servicii energetice se bazează pe criterii transparente şi nediscriminatorii.
    ART. 3
    Termenii de specialitate din prezentul regulament sunt definiţi în Anexa nr. 1 la Regulament.
    ART. 4
    Atestarea persoanelor fizice ca manager energetic pentru industrie, manager energetic pentru localităţi şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice se realizează de către Departamentul pentru Eficienţă Energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, denumit în continuare ANRE-DEE.

    CAP. II
    Condiţii de obţinere a avizului ANRE-DEE de către furnizorii de formare profesională pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic

    ART. 5
    (1) Cursurile de specialitate în domeniul managementului energetic sunt organizate de către instituţii de învăţământ superior din domeniul electric/energetic şi societăţi comerciale de formare profesională autorizate conform legislaţiei în domeniu, denumite în continuare furnizori de formare profesională, care au obţinut în prealabil avizul ANRE-DEE pentru organizarea acestor cursuri. Aceştia organizează cursuri de management energetic pentru industrie şi cursuri management energetic pentru localităţi.
    (2) Managerii energetici care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în sectoarele: industrie, transporturi, servicii trebuie să absolve un curs de management energetic pentru industrie iar managerii energetici care asigură managementul energetic pentru localităţile cu peste 20000 locuitori trebuie să absolve un curs de management energetic pentru localităţi.
    ART. 6
    Pentru obţinerea avizului ANRE-DEE, în vederea organizării cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic enumerate la art. 5 alin. (1), furnizorii de formare profesională trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
    a) experienţă de formare de minimum 10 ani în domeniul energetic;
    b) existenţa unui colectiv de minimum patru profesori universitari cu specialitatea în domeniul energetic;
    d) existenţa unei baze materiale adecvate, care constă din laboratoare specializate, dispunând de dotarea necesară, care să acopere toate capitolele din programa analitică.
    ART. 7
    Furnizorii de formare profesională vor depune la ANRE-DEE un dosar care să cuprindă următoarele:
    a) cerere de solicitare a avizului pentru organizarea de cursuri de specialitate în domeniul managementului energetic;
    a) statutul instituţiei;
    b) dovada experienţei de formare de minimum 10 ani în domeniul energetic;
    c) lista formatorilor, Curriculum Vitae al fiecăruia, copii ale diplomelor de licenţă/masterat/doctorat şi copii ale contractelor de muncă pentru fiecare formator;
    d) lista laboratoarelor specializate şi a altor instalaţii cu caracter experimental care pot servi ca bază materială pentru pregătirea practică în domeniul elaborării auditorilor energetice;
    e) o declaraţie semnată de reprezentantul împuternicit prin care furnizorii de formare profesională îşi asumă responsabilitatea respectării programei analitice avizată de către ANRE-DEE pentru cursurile de specialitate în domeniul managementului energetic.
    ART. 8
    Furnizorii de formare profesională pot forma consorţii care să organizeze prin cooperare desfăşurarea cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic, cu respectarea prevederilor art. 6 şi art. 7. În acest caz consorţiul primeşte avizul ANRE-DEE pentru organizarea cursurilor de specialitate.
    ART. 9
    Programa analitică a cursurilor de specialitate, avizată de ANRE-DEE, se publică pe pagina de internet a ANRE.
    ART. 10
    Documentele prezentate la art. 7 sunt analizate de către Comisia de autorizare a managerilor energetici, numită prin decizie a şefului DEE. Comisia propune şefului DEE avizul favorabil sau refuzul de aviz, după caz. Avizul este valabil numai pentru perioada în care sunt respectate cerinţele art. 6, în caz contrar acesta se retrage.
    ART. 11
    La absolvirea cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic, instituţiile de învăţământ superior din domeniul electric/energetic şi societăţile comerciale de formare profesională eliberează cursanţilor care au promovat testele de verificare, certificate de absolvire.
    ART. 12
    Lista furnizorilor de formare profesională care au primit avizul pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic este publicată pe site-ul ANRE şi se actualizează permanent de către direcţia de specialitate din cadrul ANRE-DEE.
    ART. 13
    Furnizorii de formare profesională care au primit avizul pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul managementului energetic notifică ANRE-DEE modificările intervenite în condiţiile care au stat la baza acordării avizului, în termen de 7 zile lucrătoare de la apariţia acestora.

    CAP. III
    Condiţiile obţinerii atestatului de manager energetic şi agreerii societăţilor prestatoare de servicii energetice

    ART. 14
    (1) În vederea obţinerii atestatului de manager energetic, persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
    b) să prezinte certificatul de cazier judiciar emis în condiţiile legii;
    c) să aibă pregătirea profesională, specializarea şi experienţa acumulată în domeniu, în condiţiile Regulamentului.
    (2) Experienţa profesională se referă la activitate didactică, cercetare, proiectare, execuţie sau exploatare, acumulată în domeniile tehnice menţionate în tabelul următor:

┌────┬──────────┬─────────────────────────────────┬───────────────┬───────────┐
│Nr. │ Tipul │ Pregătirea profesională │ Durata minimă │ Curs de │
│crt.│de atestat│ şi specializarea │ necesară │ pregătire │
│ │de manager│ │ a experienţei │în domeniul│
│ │energetic │ │profesionale de│ manage- │
│ │ │ │ specialitate │ mentului │
│ │ │ │ acumulată │ energetic │
├────┼──────────┼─────────────────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│ 1 │Manager │Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 2 ani │ Necesar │
│ │energetic │în domeniul: inginerie energetică│ │ │
│ │pentru ├─────────────────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│ │industrie │Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 3 ani │ Necesar │
│ │ │în domeniile: │ │ │
│ │ │- ingineria civilă │ │ │
│ │ │- ingineria instalaţiilor │ │ │
│ │ │- inginerie electrică │ │ │
│ │ │- mine, petrol şi gaze │ │ │
│ │ │- inginerie mecanică │ │ │
│ │ │- inginerie industrială │ │ │
│ │ │- inginerie şi management │ │ │
│ │ │- inginerie chimică │ │ │
│ │ │- inginerie electronică şi │ │ │
│ │ │ telecomunicaţii │ │ │
│ │ │- ingineria transporturilor │ │ │
│ │ │- ingineria materialelor │ │ │
├────┼──────────┼─────────────────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│ 2 │Manager │Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 2 ani │ Necesar │
│ │energetic │în domeniul: inginerie energetică│ │ │
│ │pentru ├─────────────────────────────────┼───────────────┼───────────┤
│ │localităţi│Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 5 ani │ Necesar │
│ │ │în domeniile: │ │ │
│ │ │- ingineria civilă │ │ │
│ │ │- ingineria instalaţiilor │ │ │
│ │ │- inginerie electrică │ │ │
│ │ │- mine, petrol şi gaze │ │ │
│ │ │- inginerie mecanică │ │ │
│ │ │- inginerie industrială │ │ │
│ │ │- inginerie şi management │ │ │
│ │ │- inginerie chimică │ │ │
│ │ │- inginerie electronică şi │ │ │
│ │ │telecomunicaţii │ │ │
│ │ │- ingineria transporturilor │ │ │
│ │ │- ingineria materialelor │ │ │
│ │ │- ingineria mediului │ │ │
└────┴──────────┴─────────────────────────────────┴───────────────┴───────────┘


    (3) Cerinţa referitoare la pregătirea în domeniul managementului energetic este îndeplinită prin absolvirea unui curs de specialitate conform art. 5 alin. (2), organizat de furnizorii de formare profesională prevăzuţi la art. 5 alin. (1), sau prin absolvirea cursurilor de master în eficienţă energetică la una dintre facultăţile care au primit avizul ANRE-DEE ori prin obţinerea doctoratului în unul dintre domeniile eligibile prevăzute la art. 14 alin. 2.
    (4) În vederea obţinerii agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice persoanele juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie prevăzută în obiectul de activitate prestarea de servicii energetice şi/sau activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea;
    b) să aibă minimum un manager energetic pentru industrie şi/sau localităţi atestat conform legii, angajat pe bază de contract individual de muncă; în cazul societăţilor cu răspundere limitată asociatul/asociaţii are/au dreptul să presteze activitate de manager energetic atestat, conform legii societăţilor.


    CAP. IV
    Procedura de atestare a managerilor energetici

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 15
    (1) Comisia de atestare a managerilor energetici analizează documentaţiile depuse de solicitanţi şi propune şefului ANRE-DEE:
    a) acordarea atestatului de manager energetic;
    b) modificarea atestatului de manager energetic;
    c) prelungirea atestatului de manager energetic;
    d) suspendarea atestatului de manager energetic;
    e) retragerea atestatului de manager energetic;
    f) eliberarea duplicatului atestatului de manager energetic;
    g) agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice.
    (2) Prin Decizie a şefului ANRE-DEE se numeşte Comisia de soluţionare a contestaţiilor depuse de cei interesaţi. Refuzul acordării atestatului se motivează, precizându-se căile legale de atac.
    ART. 16
    Termenul de analiză a documentaţiei depuse de solicitanţi este de 30 zile de la data depunerii complete a acesteia.
    ART. 17
    (1) Registrul de evidenţă a managerilor energetici şi a societăţilor prestatoare de servicii energetice este elaborat sub formă de document scris, publicat pe pagina de internet www.anre.ro, fiind actualizat permanent. Registrul cuprinde trei părţi: manageri energetici pentru industrie, manageri energetici pentru localităţi şi societăţi prestatoare de servicii energetice. Datele de contact ale managerilor energetici care au calitatea de PFA se înscriu în Registrul de evidenţă al societăţilor prestatoare de servicii energetice.
    (2) Informaţiile cuprinse în Registrul de evidenţă a managerilor energetici pentru industrie, localităţi şi a societăţilor prestatoare de servicii energetice sunt prezentate sub formă tabelară, cuprinzând următoarele date:
    a) operatorul economic care a desemnat managerul energetic pentru industrie, adresa operatorului economic, numele şi prenumele managerului energetic, numărul atestatului acestuia, tipul atestatului (pentru industrie sau localităţi) data până la care este valabil atestatul, date de contact (telefon, fax şi adresă e-mail) pentru managerii energetici;
    b) autoritatea locală care a desemnat managerul energetic pentru localitate, adresa instituţiei, numele şi prenumele managerului energetic, numărul atestatului acestuia, tipul atestatului (pentru industrie sau localităţi) data până la care este valabil atestatul, date de contact (telefon, fax şi adresă e-mail) pentru managerii energetici;
    c) denumirea societăţii prestatoare de servicii energetice, adresa acesteia, numele şi prenumele managerului energetic atestat, numărul atestatului acestuia, tipul atestatului (pentru industrie sau localităţi) data până la care este valabil atestatul, date de contact (telefon, fax şi adresă e-mail) pentru societăţile prestatoare de servicii energetice;
    d) denumirea PFA, numele şi prenumele managerului energetic care are calitatea de persoană fizică autorizată - PFA, adresa sediului social al acestuia, numărul atestatului acestuia, data până la care este valabil atestatul, date de contact: telefon, fax şi adresă e-mail.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Procedura de atestare

    ART. 18
    (1) Pentru acordarea atestatului de manager energetic pentru industrie, solicitanţii prezintă următoarele documente:
    a) cererea de eliberare a atestatului de manager energetic, conform modelului prezentat în Anexa nr. 2 la Regulament;
    b) copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de atestare;
    c) copia diplomei de licenţă a unei facultăţi cu profil tehnic în domeniile menţionate la art. 14 alin. (2);
    d) documente în original sau copie certificată, emise în condiţiile legii, din care să rezulte vechimea în activitatea de specialitate cerută pe o perioadă cel puţin egală cu cea stabilită conform art. 14 alin. (2);
    e) copia certificată "conform cu originalul" a contractului individual de muncă;
    f) memoriul tehnic de activitate în domeniu, conţinând şi lista lucrărilor şi proiectelor elaborate personal sau în colaborare;
    g) copia certificatului de absolvire a unui curs de specialitate în managementului energetic, organizat de un furnizor de formare profesională care a primit avizul ANRE-DEE, conform art. 14 alin. (3) sau, după caz, diplomă de master în eficienţă energetică absolvit la una dintre facultăţile care au primit avizul ANRE-DEE ori diplomă de doctor în unul dintre domeniile eligibile prezentate la art. 14 alin. (2);
    h) cazier judiciar;
    i) în cazul persoanelor fizice, trimise spre atestare de către o persoană juridică prestatoare de servicii energetice, acestea vor trebui să prezinte o copie a actului constitutiv al persoanei juridice, din care să rezulte că desfăşoară activităţi în domeniul serviciilor energetice şi/sau ingineriei şi consultanţei tehnice legate de acestea.
    j) documentele emise de autorităţile competente omoloage dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European sunt însoţite de traduceri autorizate în limba română, în condiţiile legii.
    (2) Persoanele fizice atestate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European obţin echivalarea atestatului de manager energetic în România, dacă fac dovada cunoaşterii legislaţiei româneşti în domeniu, în urma susţinerii unui interviu pe teme de specialitate. În acest scop, solicitanţii trebuie să depună la ANRE - DEE următoarele documente:
    a) copia certificată a atestatului eliberat într-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European;
    b) referinţe privind activitatea desfăşurată în ultimii 3 ani ca manager energetic.
    (3) Documentele menţionate la alin. (1) şi alin. (2) se prezintă îndosariate, şi vor fi însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu menţiunea "Dosar pentru solicitarea obţinerii atestatului de manager energetic", numele persoanei fizice solicitante, data solicitării;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea menţionată conform alin. (1), alin. (2) şi alin. (4).
    (4) Persoanele fizice din statele din afara Uniunii Europene trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) atestatul de echivalare/recunoaştere a diplomei de studii universitare aferente, eliberat de Consiliul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor.
    (5) Atestarea constă în întocmirea unui proiect de management energetic şi susţinerea unui interviu pe teme de specialitate.
    (6) Proiectul de management energetic se întocmeşte conform Anexei nr. 3 la Regulament şi se depune odată cu documentele menţionate la alin. (1)-(4).
    (7) În cazul persoanelor fizice propuse pentru atestare de un operator economic, proiectul de management energetic va fi întocmit pentru acest operator; în cazul persoanelor fizice, propuse pentru atestare de către o persoană juridică prestatoare de servicii energetice sau în cazul PFA, proiectul de management energetic va fi întocmit pentru un operator economic consumator de energie dintr-un sector economic liber ales.
    (8) Dacă media obţinută prin notarea proiectului de management energetic de către membrii comisiei este minimum 7,5 candidatul susţine interviul.
    (9) Candidatul este considerat promovat dacă obţine nota 7,5 rezultată ca medie între nota acordată la proiectul de management energetic şi media notelor acordate la interviu.
    (10) Nota obţinută conform alin. (9) este convertită în puncte corespunzătoare prin înmulţirea cu 10, rotunjindu-se prin lipsă în cazul fracţiunilor sub 50% şi prin adaos, în cazul fracţiunilor peste 50%. Punctajul maxim este de 100 puncte.
    ART. 19
    (1) Pentru obţinerea atestatului de manager energetic pentru localităţi solicitanţii trebuie să îndeplinească prevederile art. 18 alin. (1)-(4).
    (2) Atestarea constă în întocmirea unui proiect de management energetic şi susţinerea unui interviu pe teme de specialitate.
    (3) Proiectul de management energetic se întocmeşte conform Anexei nr. 4 la Regulament şi se depune odată cu documentele menţionate la alin. (1).
    (4) În cazul persoanelor fizice trimise la atestare de către autorităţile locale ale unei localităţi cu peste 20000 locuitori, proiectul de management energetic va fi întocmit pentru localitatea respectivă; în cazul persoanelor fizice, trimise la atestare de către o persoană juridică prestatoare de servicii energetice sau în cazul PFA, proiectul de management energetic va fi întocmit pentru o localitate la alegere.
    (5) Condiţiile de promovabilitate sunt conforme celor prevăzute la art. 18 alin. (8), alin. (9) şi alin. (10).
    ART. 20
    (1) Contestaţiile cu privire la rezultatele atestării prevăzute la art. 18 şi art. 19 se depun la ANRE-DEE în termen de 3 zile de la data afişării rezultatelor şi se soluţionează de către o comisie numită în acest scop, în termen de 10 zile de la data depunerii.
    (2) Rezultatele contestaţiilor se publică pe pagina de internet a ANRE-DEE.
    (3) Solicitanţii nemulţumiţi de rezultatele contestaţiilor se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, conform legii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Procedura de agreere

    ART. 21
    (1) Pentru obţinerea agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice persoana juridică prezintă următoarele documente:
    a) cerere de obţinere a agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice, conform modelului prezentat în Anexa nr. 5 la Regulament;
    b) copia actului constitutiv al persoanei juridice, din care să rezulte că prestează servicii energetice şi/sau activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea;
    c) copia Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
    d) certificat constatator în original sau copie legalizată cu privire la înregistrarea şi situaţia operatorului economic solicitant, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 10 zile calendaristice înainte de data depunerii la autoritatea competentă;
    e) copia atestatului de manager energetic al persoanei angajate de către persoana juridică solicitantă;
    f) copia contractului individual de muncă al managerului energetic angajat în cadrul persoanei juridice solicitante;
    g) cazier judiciar.
    (2) Documentele menţionate la alin. (1) se prezintă îndosariate, şi vor fi însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu menţiunea "Dosar pentru obţinerea agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice", numele persoanei juridice solicitante, data solicitării;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea menţionată conform alin. (1).
    ART. 22
    (1) Contestaţiile cu privire la neacordarea agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice se depun la ANRE-DEE în termen de 3 zile de la data afişării rezultatelor şi se soluţionează de către o comisie numită în acest scop în termen de 10 zile de la data depunerii.
    (2) Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul ANRE şi se publică pe pagina de internet a acesteia.
    ART. 23
    (1) În funcţie de tipul de atestat al managerului energetic angajat al societăţii prestatoare de servicii energetice, aceasta poate încheia contracte de management energetic cu:
    a) operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie mai mare de 1000 tep, dacă are angajat cel puţin un manager energetic pentru industrie;
    b) autorităţile locale din localităţile cu peste 20000 locuitori, dacă au angajat cel puţin un manager energetic pentru localităţi;
    c) cu ambele tipuri de beneficiari ai contractului de management energetic enumerate la lit. a) şi lit. b), dacă au angajat cel puţin un manager energetic pentru industrie şi cel puţin un manager energetic pentru localităţi.
    (2) Datele de contact ale societăţilor prestatoare de servicii agreate şi tipul de contract de management energetic pe care îl pot încheia, respectiv pentru industrie, pentru localităţi, sunt publicate pe pagina de internet a ANRE.

    CAP. V
    Acordarea atestatului de manager energetic şi agreerea ca societate prestatoare de servicii energetice

    ART. 24
    (1) ANRE-DEE acordă atestatul de manager energetic în termen de 30 de zile de la data publicării rezoluţiilor Comisiei de atestare pe pagina de internet a acesteia sau, după caz, de la data publicării rezultatelor la contestaţiile depuse. Perioada de valabilitate a atestatului de manager energetic este de 3 ani de la data acordării acestuia.
    (2) Atestatul îşi menţine valabilitatea în cazul în care posesorul îşi schimbă locul de muncă la un alt operator economic, la o altă autoritate locală, la o persoană juridică prestatoare de servicii energetice sau dobândeşte statutul de PFA.
    (4) Atestatul are forma prezentată în Anexa nr. 6 la Regulament.
    (5) Şeful ANRE-DEE aprobă publicarea datelor de contact ale societăţilor prestatoare de servicii agreate în condiţiile prezentului Regulament, pe site-ul www.anre.ro.

    CAP. VI
    Modificarea atestatului de manager energetic; Modificarea condiţiilor care au stat la baza agreerii

    ART. 25
    (1) Persoanele fizice atestate au obligaţia să informeze ANRE-DEE, în termen de 30 de zile, asupra oricărei modificări a condiţiilor care au stat la baza acordării atestatului.
    (2) Societăţile prestatoare de servicii energetice agreate au obligaţia să informeze ANRE-DEE, în termen de 30 de zile, asupra oricărei modificări a condiţiilor care au stat la baza agreerii.
    (3) Modificările menţionate la alin. (2) sunt consemnate în Registrul de evidenţă al societăţilor prestatoare de servicii energetice pe baza următoarelor documente:
    a) cerere de solicitare a consemnării modificărilor intervenite;
    b) certificat constatator în original sau copie legalizată cu privire la înregistrarea şi situaţia operatorului economic solicitant, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii la autoritatea competentă;
    c) copia atestatului de manager energetic angajat în cadrul operatorului economic în cauză la data solicitării modificării intervenite;
    d) copia contractului individual de muncă al managerului energetic angajat în cadrul operatorului economic în cauză, la data solicitării modificării intervenite.

    CAP. VII
    Prelungirea valabilităţii atestatului de manager energetic

    ART. 26
    (1) Atestatul de manager energetic pentru industrie sau localităţi se poate prelungi o singură dată, pe o perioadă de 3 ani.
    (2) Prelungirea valabilităţii atestatului se aprobă prin Decizie a şefului ANRE-DEE, la propunerea scrisă a Comisiei de atestare, pe baza următoarelor documente:
    a) cerere de prelungire prezentată cu minim 45 zile anterior datei de expirare a valabilităţii atestatului, întocmită conform Anexei nr. 8 la Regulament;
    b) copie după chitanţa sau ordinul de plată a tarifului de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic;
    c) atestatul deţinut, în copie; după caz, se va depune dovada declarării pierderii atestatului, publicată într-un ziar local;
    d) memoriul tehnic de activitate al managerului energetic, cu prezentarea realizărilor din perioada de după obţinerea atestatului;
    (3) Documentele menţionate la alin. (2) se prezintă îndosariate, în ordinea precizată în prezentul Regulament şi vor fi însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu menţiunea "Dosar pentru solicitarea obţinerii prelungirii valabilităţii atestatului de manager energetic", numele persoanei fizice solicitante, data solicitării;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea menţionată conform alin. (2).
    ART. 27
    Managerii energetici atestaţi care au încheiat contracte de management energetic în calitate de PFA precum şi societăţile agreate ca societăţi prestatoare de servicii energetice au obligaţia de a transmite la ANRE-DEE, până la data de 30 ianuarie a anului următor, un raport referitor la contractele de management energetic încheiate în anul anterior, furnizând următoarele informaţii:
    a) Beneficiarul contractului de management energetic;
    b) Perioada pentru care a fost încheiat contractul de management energetic.
    c) Măsuri de eficienţă energetică propuse şi implementate şi economii de energie estimate sau realizate.

    CAP. VIII
    Plata tarifului de atestare manager energetic şi a tarifului de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic

    ART. 28
    Cererea privind solicitarea atestatului de manager energetic şi cererea de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic generează o obligaţie financiară a solicitantului faţă de ANRE-DEE, având la bază tarifele în vigoare, actualizate anual prin ordin al preşedintelui ANRE.
    ART. 29
    Solicitantul achită integral obligaţia financiară respectivă la ANRE, cel mai târziu la data înregistrării cererii prevăzute la art. 28.
    ART. 30
    Sumele achitate de solicitanţi, în contul ANRE, ca plată a tarifului de atestare manager energetic sau a tarifului de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic nu se restituie în următoarele situaţii:
    a) solicitantului care nu se prezintă la interviul la care a fost convocat, cu excepţia situaţiei în care a solicitat reprogramarea în termen de 3 zile lucrătoare de la data înştiinţării;
    b) solicitantului care nu obţine minim media 7,5 la notarea proiectului de management energetic;
    c) solicitantului care nu obţine minim nota 7,5 rezultată ca medie între nota obţinută la proiectul de management energetic şi media notelor acordate la interviu;
    d) documentaţia depusă de solicitant nu este conformă cu prevederile art. 18 sau art. 19, după caz, din prezentul Regulament.

    CAP. IX
    Suspendarea atestării, retragerea atestării, încetarea agreerii şi eliberarea duplicatului

    ART. 31
    (1) Suspendarea atestatului de manager energetic se face de către Comisia de atestare în una dintre următoarele situaţii:
    a) la solicitarea operatorului economic angajator, a autorităţilor din localităţile în care îşi desfăşoară activitatea managerul energetic sau a beneficiarului contractului de management, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitate de manager energetic;
    b) nerespectarea obligaţiilor referitoare la raportările anuale prevăzute în Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.
    (2) Comisia de atestare analizează solicitările menţionate la alin. (1) şi notifică managerul energetic în cauză.
    (3) În termen de 10 zile de la data notificării, Comisia de atestare propune suspendarea atestatului sau respingerea solicitării, după caz.
    (4) În termen de 15 zile de la data notificării şeful ANRE-DEE emite o decizie de suspendare a atestatului de manager energetic care va fi comunicată persoanei în cauză.
    (5) Direcţia de specialitate din cadrul ANRE-DEE face menţiunea "atestat suspendat", cu specificarea perioadei de suspendare din decizia respectivă, în Registrul de evidenţă al managerilor energetici.
    (6) Managerul energetic căruia i s-a emis o decizie de suspendare a atestatului poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
    (7) Contestaţia împotriva deciziei de suspendare a atestatului de manager energetic se depune la ANRE-DEE şi va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop.
    (8) Pe perioada suspendării atestatului de manager energetic al unei persoane fizice atestate din cadrul unei societăţi prestatoare de servicii energetice, datele de contact ale societăţii în cauză se radiază din Registrul de evidenţă al societăţilor prestatoare de servicii energetice dacă aceasta nu face dovada că îndeplineşte prevederile art. 14 alin. (4) lit. b) din prezentul Regulament.
    (9) Dacă în termen de 60 zile de la data comunicării deciziei de suspendare persistă una dintre situaţiile care au dus la suspendarea atestatului, Comisia de atestare propune retragerea acestuia.
    (10) ANRE-DEE emite o decizie de retragere a atestatului de manager energetic, în baza propunerilor primite din partea Comisiei de atestare, care se comunică persoanei fizice atestate în cauză, iar direcţia de specialitate radiază persoana în cauză din Registrul de evidenţă al managerilor energetici.
    (11) Managerul energetic, căruia i s-a emis o decizie de retragere a atestatului de manager energetic poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
    (12) Contestaţia se depune la ANRE-DEE şi va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la depunerea ei, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop.
    ART. 32
    (1) Încetarea agreerii ca societate prestatoare de servicii energetice constă în radierea acesteia din Registrul de evidenţa al societăţilor prestatoare de servicii energetice şi este propusă de către Comisia de atestare în următoarele situaţii:
    a) la încetarea contractului de muncă al managerului energetic atestat de către ANRE-DEE, angajat al societăţii, în situaţia în care societatea are un singur manager energetic angajat;
    b) la retragerea atestatului de manager energetic al persoanei fizice angajate a societăţii în cauză, în situaţia în care societatea are un singur manager energetic angajat.
    (2) Societatea prestatoare de servicii energetice căreia i s-a retras agreerea poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
    (3) Contestaţiile se depun la ANRE-DEE şi vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de la depunerea lor de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop.
    ART. 33
    (1) Atestatul de manager energetic/Decizia de prelungire a acestuia pierdut/pierdută se declară nul/nulă într-un ziar local, titularul având dreptul de a solicita eliberarea unui duplicat.
    (2) În vederea eliberării unui duplicat al atestatului de manager energetic sau al deciziei de prelungire a acestuia, solicitantul depune la ANRE-DEE următoarele documente:
    a) Cerere de eliberare a unui duplicat al atestatului de manager energetic sau al deciziei de prelungire a acestuia, conform modelului prezentat în Anexa nr. 7 la Regulament;
    b) Copia cărţii de identitate a solicitantului;
    c) Copie după anunţul publicat într-un ziar local;
    d) Copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de eliberare a unui duplicat al atestatului de manager energetic sau al deciziei de prelungire a acestuia;
    (3) Tariful de eliberare a duplicatului se aprobă anual prin ordin al preşedintelui ANRE.

    CAP. X
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 34
    Activitatea managerului energetic atestat sau a societăţii prestatoare de servicii energetice agreată va fi verificată periodic de către personalul împuternicit din cadrul ANRE-DEE.
    ART. 35
    Atestatele de manager energetic acordate anterior intrării în vigoare a prezentului Regulament, sunt asimilate atestatelor de manager energetic pentru industrie.
    ART. 36
    Pentru activitatea sa managerul energetic răspunde civil, administrativ, material sau penal, după caz, conform legii.
    ART. 37
    Anexele nr. 1-8 la Regulament fac parte integrantă din prezentul Regulament.


    ANEXA 1
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                         TERMENI DE SPECIALITATE

    În înţelesul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    Atestare - activitatea desfăşurată de către ANRE-DEE privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisă a competenţelor persoanelor fizice care solicită obţinerea calităţii de manager energetic pentru industrie sau localităţi, în conformitate cu prezentul regulament şi cu reglementările tehnice în vigoare.
    Agreere - activitatea prin care, în urma verificării documentaţiilor solicitanţilor, se confirmă că societăţile prestatoare de servicii energetice respectă prevederile Regulamentului, în scopul încheierii contractelor de management energetic, şi se postează pe site-ul www.anre.ro datele de contact ale societăţii prestatoare de servicii energetice în Registrul de evidenţă al societăţilor prestatoare de servicii energetice.
    Consum energetic total anual, exprimat în tone echivalent petrol - t.e.p./an - reprezintă suma cantităţilor de energie electrică, termică şi a tuturor formelor de combustibili şi carburanţi (gaze, lichid, solid), transformate în tone echivalent petrol, consumate într-un an.
    Management energetic - ansamblul activităţilor de organizare, conducere şi de gestionare a proceselor energetice ale unui consumator;
    Manager energetic pentru localităţi- managerul energetic care asigură managementul energetic al localităţilor cu peste 20000 locuitori;
    Manager energetic pentru industrie - managerul energetic care care asigură managementul energetic al operatorilor economici cu activitate în cadrul sectoarelor: industrie, transporturi, servicii.
    Măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice - acţiuni care, în mod normal, conduc la îmbunătăţirea eficienţei energetice, verificabilă, care poate fi măsurată sau estimată;
    Programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice - activităţi care se concentrează pe grupuri de consumatori finali şi care, în mod normal, conduc la o îmbunătăţire a eficienţei energetice verificabilă, măsurabilă sau estimabilă;
    Societate prestatoare de servicii energetice (SSE) - persoană juridică sau fizică autorizată care prestează servicii energetice şi/sau alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în cadrul instalaţiei sau incintei consumatorului sau pentru autorităţile locale din localităţile cu peste 20000 locuitori şi care, ca urmare a prestării acestor servicii şi/sau măsuri, acceptă un grad de risc financiar. Plata pentru serviciile prestate este bazată, integral sau parţial, pe îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pe îndeplinirea altor criterii de performanţă convenite de părţi.

    Semnificaţia altor termeni şi expresii din Regulament este prevăzută în Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.


    ANEXA 2
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice


                               MODEL
            de cerere de înscriere la examenul de obţinere
                 a atestatului de manager energetic
                        [] pentru industrie
                        [] pentru localităţi

    INFORMAŢII PERSONALE:
    Nume ........ iniţiala tatălui ........ prenume ..........
    Data naşterii ............. locul naşterii ...............
    Act de identitate ..... seria ........ nr. ......... eliberat de ........ la data de ..........
    CNP .....................
    Domiciliu:
    str. ........... nr. ..... bl. ..... sc. ..... et. .... ap. ..... loc. ......... jud. .........
    Telefon ............ fax .......................
    e-mail .........................................
    PLĂTITOR*) ....................................................................................
──────────
    *) Informaţii necesare pentru emiterea facturii aferente tarifului de atestare
──────────

    Str. ............. nr. ...... loc. ............. jud. ...............
    Telefon............. Fax .......................
    e-mail .........................................
    Nume şi prenume director general/primar .......................................................
    Număr de înmatriculare în Registrul comerţului/an..............................................
    Cod fiscal .....................................
    Cont bancar .................................... deschis la Banca .............................

    Subsemnatul/Subsemnata, ............., solicit înscrierea la examenul de obţinere a atestatului
de manager energetic în cadrul unităţii ...........................................................

    În cazul în care în urma examinării primesc atestatul de mai sus, solicit înscrierea mea în
Registrul de evidenţă a managerilor energetici. Sunt de acord cu publicarea datelor mele în acest
Registru.

    Anexez documentele necesare, în conformitate cu prevederile Regulamentului în vigoare. Toate
informaţiile furnizate sunt corecte.

    Am luat cunoştinţă de faptul că, potrivit prevederilor art. 30 din prezentul Regulament sumele
achitate de solicitanţi, în contul ANRE, ca plată a tarifului de atestare manager energetic sau
a tarifului de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic nu se restituie în cazul
în care, în urma analizei documentaţiei transmise la ANRE-DEE, se constată că nu sunt îndeplinite
prevederile prezentului Regulament.

    Educaţie, cursuri de instruire:
┌──────┬────────────┬──────────────────┬────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Perioada │ Diploma obţinută │ Instituţia care a eliberat diploma │
│ crt. │ │ │ │
├──────┼────────────┼──────────────────┼────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │
└──────┴────────────┴──────────────────┴────────────────────────────────────┘
    (Se vor ataşa copii după diplomele de absolvire.)

    Situaţia profesională actuală:

    Profesia ........., vechimea în muncă ......., funcţia ........., vechimea în funcţie ........,
responsabilităţi: ....................................

    Experienţa profesională:
┌────┬────────────┬─────────────────────┬────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ Perioada │ Denumirea │Funcţia deţinută│ Responsabilităţi │
│crt.│ │operatorului economic│ │ │
├────┼────────────┼─────────────────────┼────────────────┼──────────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴─────────────────────┴────────────────┴──────────────────┘

    Semnătura solicitantului ............

    Data ................................

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de atestare a managerilor energetici



    ANEXA 3
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                            CONŢINUTUL-CADRU
         al Proiectului de management energetic pentru industrie

    I. Date privind candidatul care solicită obţinerea atestatul de manager energetic
    1. Numele şi funcţia;
    2. Responsabilităţile şi atribuţiile conform fişei postului;
    3. Atribuţii ale candidatului ca urmare a obţinerii Atestatului, prin susţinerea examenului la ANRE-DEE;
    4. Numele şi poziţia persoanei căreia i se subordonează candidatul;
    5. Datele de contact ale candidatului (telefon, fax, mobil, e-mail).
    6. Lucrările şi proiectele de eficienţă energetică în care este implicat direct candidatul, la data la care se întocmeşte lucrarea.

    II. Prezentarea operatorului economic consumator de energie la care este angajat candidatul sau pentru care a întocmit proiectul de management energetic
    1. Date generale
    a) Adresa la sediul principal şi la sediile secundare;
    b) Numărul de înregistrare la Registrul Comerţului, codul fiscal, contul de virament şi banca la care este deschis;
    c) Tipul capitalului, cu precizarea ponderii procentuale a capitalului de stat şi a celui privat, după caz;
    d) Numele conducătorului unităţii şi al celor de la sediile secundare;
    e) Datele de contact la conducere şi la sediile secundare (telefon, fax, mobil, e-mail).
    2. Date privind activitatea desfăşurată în cadrul operatorului economic:
    a) Domeniul de activitate la sediul principal şi la sediile secundare, cu precizarea încadrării în codurile CAEN;
    b) Numărul de persoane angajate la sediul principal şi la sediile secundare;
    c) Evoluţia producţiei, a productivităţii şi alţi indicatori economici, după caz.

    III. Prezentarea energetică a operatorului economic
    1. Descrierea principalelor contururi de consum de energie (secţii, ateliere, utilaje, instalaţii, echipamente), cu precizarea dotării cu mijloace de măsură, control şi înregistrare a consumurilor de energie aferente:
    a) Prezentarea principalelor contururi de consum de energie şi a reţelelor energetice interioare, pe baza unui plan de situaţie a amplasării secţiilor tehnologice; structura generală a consumului pe tipuri de energie - grafice, cu precizarea ponderii fiecărei forme de energie consumate
    b) Prezentarea principalelor utilaje şi echipamente consumatoare de energie, pentru fiecare contur de consum de energie definit mai sus; structura consumului de energie pe tipuri de consumatori - grafice, cu precizarea ponderii fiecărei forme de energie consumate
    c) Energie electrică: numărul de transformatoare de alimentare, puterea instalată a acestora şi apartenenţa (numele unităţii furnizoare de energie electrică); valoarea tensiunii electrice (medie tensiune, joasă tensiune) de alimentare şi tipul de tarif la care se face contorizarea pentru plata energiei electrice; puterea totală instalată conform avizului de racordare (cu precizarea numărului, datei şi a emitentului)
    d) Energie termică - utilităţi interne: centrale termice proprii cu descrierea dotării acestora cu utilaje şi echipamente energetice
    e) Energie termică - utilităţi externe: racordarea la terţi, care furnizează energie termică
    f) Alte utilităţi: instalaţii de abur industrial; instalaţii de apă fierbinte; instalaţii de încălzire a spaţiilor; instalaţii de aer comprimat; centrală de condiţionare; instalaţii de frig; instalaţii de producere şi/sau stocare oxigen; instalaţie de producere acetilenă; staţie de epurare ape reziduale; alte tipuri de instalaţii
    g) Gaze naturale: debitul instalat aprobat, conform avizului energetic (cu precizarea numărului, datei şi a emitentului acestuia)
    h) Combustibili lichizi: CLU; păcură; alţi combustibili lichizi utilizaţi
    i) Combustibili solizi: cărbune (lignit, huilă, cocs); deşeuri combustibile (coji de floarea soarelui, puzderii de in şi cânepă, rumeguş, alte deşeuri agricole); alţi combustibili solizi utilizaţi
    j) Tipuri de energie recuperată, modul de utilizare
    k) Date privind utilizarea energiei regenerabile (solară, eoliană, biomasă, geotermală, hidro); estimări ale potenţialului utilizabil în cadrul unităţii agentului economic
    l) Carburanţi: motorină, benzină, alţi carburanţi utilizaţi.
    2. Descrierea evoluţiei consumurilor de energie, pe baza datelor statistice prezentate grafic, cu interpretarea acestora, în raport cu evenimentele petrecute (variaţia producţiei, dezvoltarea unităţii sau reducerea activităţii, creşterea eficienţei energetice etc.), pe perioada ultimilor 3 ani.
    3. Indicatori specifici: consumuri specifice de energie, pe tipuri de produse sau prestaţii; intensităţi energetice - date de comparaţie (cu unităţi de acelaşi profil din ţară, eventual din străinătate), interpretarea valorii acestor indicatori.

    IV. Legislaţia de eficienţă energetică
    Încadrarea unităţii în prevederile legislaţiei privind eficienţa energetică, aflată în vigoare în România. Atenţie specială acordată pentru prevederile cuprinse în:
    1. Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică;
    2. Legislaţia în domeniul energeticii clădirilor.

    V. Organizarea activităţii de management energetic în cadrul operatorului economic
    1. Modul de organizare a colectivului cu responsabilităţi privind consumul de energie în cadrul unităţii. Existenţa unor centre de consum sau centre de gestiune economică a consumurilor energetice.
    2. Accesul personalului energetic la informaţia de specialitate privind eficienţa energetică; existenţa conexiunii la Internet. Comunicarea în interiorul unităţii între specialiştii tehnologi şi cei energetici.
    3. Diagnoza energetică a întreprinderii - prezentarea problemelor principale; completarea matricei de management energetic, prin selectarea nivelului corespunzător situaţiei în care se află unitatea la momentul respectiv, pentru fiecare din cele şase criterii (politică energetică, organizare, angajament, sistem de informare, marketing, investiţii), conform tabelului de mai jos.

    Matricea managementului energetic


┌─────┬─────────────┬────────────┬────────────────┬────────────┬─────────────┬─────────────┐
│Nivel│ Politică │ Organizare │ Angajament │ Sistem de │ Marketing │ Investiţii │
│ │ energetică │ │ │ informare │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 4 │Implicare │Complet │Întregul │Sistem bine │Marketing │Discriminare │
│ │activă a │integrată │personal deţine │pus la punct│extins în │pozitivă în │
│ │conducerii │cu celelalte│responsabilităţi│cu raportări│interiorul şi│favoarea │
│ │superioare │forme de │pentru economii │zilnice │în exteriorul│eficienţei │
│ │ │management │de energie │ │instituţiei │energetice │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 3 │Politică │Împărţire │Majoritatea │Sistem M&T │Campanii │Aceleaşi │
│ │oficială, dar│clară a │marilor │lunar pentru│regulate de │criterii de │
│ │fără aplicare│sarcinilor │consumatori sunt│centre sau │publicitate │apreciere ca │
│ │urmărită de │şi a │motivaţi pentru │zone │ │şi pentru │
│ │conducere │bugetelor │a economisi │individuale │ │restul │
│ │ │ │energia │ │ │investiţiilor│
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 2 │Politică │Stabilire de│Motivare │Sistem M&T │Acţiuni │Numai │
│ │nehotărâtă │sarcini, dar│neritmică sau │lunar pe │sporadice de │investiţii cu│
│ │ │responsa- │sporadică │tipuri de │conştien- │termen redus │
│ │ │bilităţi │ │combustibili│tizare a │de recuperare│
│ │ │nealocate │ │ │personalului │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 1 │Direcţii de │Stabilire │Relativă │Verificarea │Contacte │Numai măsuri │
│ │acţiune │de sarcini │conştientizare │facturilor │neoficiale │cu costuri │
│ │neformulate │cu diverse │a personalului │ │pentru │reduse │
│ │ │ocazii │despre │ │promovarea │ │
│ │ │ │importanţa │ │economiilor │ │
│ │ │ │economiilor │ │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 0 │Nici o │Nici o │Lipsă de │Nici un │Nici un fel │Nici o │
│ │politică │delegare de │conştientizare │sistem de │de marketing │investiţie │
│ │explicită │responsa- │a necesităţii │informare │sau │în │
│ │ │bilităţi │de a economisi │sau de │diseminare │ameliorarea │
│ │ │pe parte │energia │contabi- │ │eficienţei │
│ │ │energetică │ │lizare a │ │energetice │
│ │ │ │ │consumurilor│ │ │
└─────┴─────────────┴────────────┴────────────────┴────────────┴─────────────┴─────────────┘


    Notă: M&T = monitoring and targeting (monitorizarea continuă a consumurilor de energie şi aplicarea măsurilor de creştere a eficienţei energetice)

    VI. Lucrări de creştere a eficienţei energetice
    1. Stadiul actual al auditurilor energetice efectuate recent şi măsurile principale propuse de executant pentru creşterea eficienţei energetice. Precizări privind consultanţa de specialitate.
    2. Stadiul actual al elaborării Programului de îmbunătăţire a eficienţei energetice, cu precizarea principalelor măsuri care se pot implementa pe termen scurt, mediu şi lung.
    Stadiul actual al lucrărilor de investiţii care conduc la creşterea eficienţei energetice în cadrul unităţii.

    VII. Studiu de caz
    Se poate aborda, la alegere, orice tip de lucrare de implementare a unor măsuri pentru creşterea eficienţei energetice, de tip electroenergetic, termoenergetic, pentru clădiri, sau aferente utilităţilor, inclusiv pentru utilizarea energiei recuperate şi a unor forme de energie regenerabilă.
    Studiul de caz trebuie să includă o prezentare tehnico-economică, însoţită de indicatorii de prefezabilitate, evaluare ce poate fi preluată dintr-un studiu, cu menţionarea acestuia, sau o evaluare aproximativă prin calcule proprii, fotografii, grafice şi interpretările acestora.


    ANEXA 4
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                            CONŢINUTUL-CADRU
        al Proiectului de management energetic pentru localităţile
                         cu peste 20000 locuitori

    I. Date privind candidatul care doreşte să obţină atestatul de manager energetic
    1. Numele şi funcţia;
    2. Responsabilităţile şi atribuţiile conform fişei postului;
    3. Atribuţii candidatului ca urmare a obţinerii Atestatului, prin susţinerea examenului la ANRE-DEE;
    4. Numele şi poziţia persoanei căreia i se subordonează candidatul;
    5. Datele de contact ale candidatului (telefon, fax, mobil, e-mail).
    6. Lucrările şi proiectele de eficienţă energetică în care este implicat direct candidatul, la data la care se întocmeşte lucrarea.

    II. Prezentarea generală localităţii
    1. Date generale
    a) Adresa;
    d) Numele primarului;
    e) Datele de contact ale primăriei: telefon, fax, mobil, e-mail.
    2. Prezentarea localităţii
    a) număr de locuitori;
    b) aspecte climatice: temperatura medie anuală, temperaturi minime şi maxime înregistrate, vânt, regim de precipitaţii;
    c) prezentarea specificului localităţii (dezvoltare industrială, turism, etc);
    d) surse de venituri la bugetul local (taxe, impozite, subvenţii, transferuri, împrumuturi, etc.)

    III. Prezentarea energetică a localităţii
    1. Descrierea principalelor contururi de consum de energie
    a) prezentarea principalilor consumatori de energie pe sectoare de activitate: rezidenţial, transporturi, utilităţi, servicii;
    b) structura generală a consumului pe tipuri de energie - grafice, cu precizarea ponderii fiecărei forme de energie consumate
    c) energie electrică: furnizori, distribuitori, descrierea situaţiei iluminatului public, cogenerare;
    d) energie termică: prezentarea situaţiei alimentării cu energie termică la nivel local;
    e) gaze naturale;
    f) combustibili lichizi: CLU; păcură; alţi combustibili lichizi utilizaţi;
    g) combustibili solizi: cărbune (lignit, huilă, cocs); deşeuri combustibile (coji de floarea soarelui, puzderii de in şi cânepă, rumeguş, alte deşeuri agricole); alţi combustibili solizi utilizaţi;
    h) carburanţi: motorină, benzină, alţi carburanţi utilizaţi;
    i) alimentare cu apă şi canalizare;
    j) staţii de epurare;
    k) date privind utilizarea energiei regenerabile (solară, eoliană, biomasă, geotermală, hidro); estimări ale potenţialului utilizabil în cadrul localităţii;
    l) clădiri publice;
    m) transport public;
    n) deşeuri urbane.
    2. Descrierea evoluţiei consumurilor de energie, pe baza datelor statistice prezentate grafic, cu interpretarea acestora, în raport cu evenimentele petrecute (intemperii, debranşări de la sistemul de încălzire centralizată, creşterea eficienţei energetice etc.), pe perioada ultimilor 3 ani. Se vor prezenta evoluţiile consumurilor: pe sectoare de activitate şi pe tipuri de purtători de energie

    IV. Legislaţie relevantă în domeniul eficienţei energetice
    a) Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică;
    b) H.G. nr. 1069/2007 pentru aprobarea Strategiei Energetice a României 2007-2020, actualizată pentru perioada 2011-2020;
    c) H.G. nr. 163/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul eficienţei energetice;
    d) H.G. nr. 1460/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă a României - Orizonturi 2013-2020-2030;
    e) H.G. nr. 882/2014 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate (H.G. nr. 882/2014);
    f) H.G. nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazată pe cererea de energie termică utilă;
    g) Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, publicată cu modificările şi completările ulterioare
    h) Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    i) O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală;
    j) H.G. nr. 462/2006 pentru aprobarea programul "Termoficare 2006-2015 căldură şi confort" şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Se pot face propuneri, recomandări, observaţii referitoare la îmbunătăţirea reglementărilor privind eficienţa energetică.

    V. Organizarea activităţii de management energetic în cadrul localităţii
    1. Modul de organizare a colectivului cu responsabilităţi privind consumul de energie în cadrul autorităţii locale.
    2. Accesul personalului energetic la informaţia de specialitate privind eficienţa energetică; Existenţa unei baze de date. Comunicarea între autoritatea locală şi specialiştii energetici.
    3. Diagnoza energetică a localităţii - prezentarea problemelor principale; completarea matricei de management energetic, prin selectarea nivelului corespunzător situaţiei în care se află localitatea la momentul respectiv, pentru fiecare din cele şase criterii (politică energetică, organizare, angajament, sistem de informare, marketing, investiţii), conform tabelului de mai jos.

    Matricea managementului energetic


┌─────┬─────────────┬────────────┬────────────────┬────────────┬─────────────┬─────────────┐
│Nivel│ Politică │ Organizare │ Angajament │ Sistem de │ Marketing │ Investiţii │
│ │ energetică │ │ │ informare │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 4 │Implicare │Complet │Întregul │Sistem bine │Marketing │Discriminare │
│ │activă a │integrată cu│personal deţine │pus la punct│extins în │pozitivă în │
│ │autorităţii │celelalte │responsabilităţi│cu raportări│interiorul şi│favoarea │
│ │locale │forme de │pentru economii │zilnice │în exteriorul│eficienţei │
│ │ │management │de energie │ │instituţiei │energetice │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 3 │Politică │Împărţire │Majoritatea │Sistem M&T │Campanii │Aceleaşi │
│ │oficială, dar│clară a │marilor │lunar pentru│regulate de │criterii de │
│ │fără aplicare│sarcinilor │consumatori │centre sau │publicitate │apreciere ca │
│ │urmărită de │şi a │sunt motivaţi │zone │ │şi pentru │
│ │conducere │bugetelor │pentru a │individuale │ │restul │
│ │ │ │economisi │ │ │investiţiilor│
│ │ │ │energia │ │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 2 │Politică │Stabilire │Motivare │Sistem M&T │Acţiuni │Numai │
│ │nehotărâtă │de sarcini, │neritmică sau │lunar pe │sporadice │investiţii │
│ │ │dar │sporadică │tipuri de │de conştien- │cu termen │
│ │ │responsa- │ │combustibili│tizare a │redus de │
│ │ │bilităţi │ │ │personalului │recuperare │
│ │ │nealocate │ │ │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 1 │Direcţii de │Stabilire de│Relativă │Verificarea │Contacte │Numai măsuri │
│ │acţiune │sarcini cu │conştientizare │facturilor │neoficiale │cu costuri │
│ │neformulate │diverse │a personalului │ │pentru │reduse │
│ │ │ocazii │despre │ │promovarea │ │
│ │ │ │importanţa │ │economiilor │ │
│ │ │ │economiilor │ │ │ │
├─────┼─────────────┼────────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┤
│ 0 │Nici o │Nici o │Lipsă de │Nici un │Nici un fel │Nici o │
│ │politică │delegare de │conştientizare │sistem de │de marketing │investiţie în│
│ │explicită │responsa- │a necesităţii │informare │sau │ameliorarea │
│ │ │bilităţi │de a economisi │sau de con- │diseminare │eficienţei │
│ │ │pe parte │energia │tabilizare a│ │energetice │
│ │ │energetică │ │consumurilor│ │ │
└─────┴─────────────┴────────────┴────────────────┴────────────┴─────────────┴─────────────┘

    Notă: M&T = monitoring and targeting (monitorizarea continuă a consumurilor de energie şi aplicarea măsurilor de creştere a eficienţei energetice)

    VI. Lucrări de creştere a eficienţei energetice
    1. Stadiul actual al auditurilor energetice efectuate recent şi măsurile principale propuse de executant pentru creşterea eficienţei energetice. Precizări privind consultanţa de specialitate.
    2. Stadiul actual privind elaborarea/actualizarea/implementarea Programului de îmbunătăţire a eficienţei energetice, cu precizarea principalelor măsuri care se pot implementa pe termen scurt, mediu şi lung.
    3. Stadiul de realizare al Master planului energetic al localităţii, dacă este cazul.
    4. Desfăşurarea de campanii de diseminare a informaţiei privind eficienţa energetică adresate locuitorilor. Proiecte pilot, proiecte demonstrative. Acţiuni privind schimbarea comportamentului consumatorilor casnici de energie.
    5. Programul de reabilitare termică a clădirilor publice.
    6. Achiziţii publice de produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică (conform Anexei 1 la Legea nr. 121/2014)

    VII. Studiu de caz
    Se poate alege orice tip de lucrare de implementare a unor măsuri pentru creşterea eficienţei energetice, de tip electroenergetic, termoenergetic, pentru clădiri, sau aferente utilităţilor, inclusiv pentru utilizarea energiei recuperate şi a unor forme de energie regenerabilă.
    Studiul de caz poate aborda o măsură de eficienţă energetică implementată deja la nivelul localităţii respective sau propusă spre realizare. Se vor evidenţia: consumurile energetice înainte şi după implementarea măsurii de eficienţă energetică, economiile de energie (estimate sau realizate) în t.e.p, perioada de recuperare a investiţiei, alţi indicatori tehnico-economici relevanţi pentru studiul de caz. Se pot folosi fotografii şi/sau grafice însoţite de interpretări.


    ANEXA 5
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                                 MODEL
        de cerere de solicitare a agreerii ca societate prestatoare
                          de servicii energetice

    Persoana juridică (denumirea), .....................................
    ....................................................................
    Codul fiscal ................ înregistrat în Registrul Comerţului cu
    nr. ........ cu sediul în ............ str. ............ nr.........
    judeţul/sectorul ........... telefon/fax ........ e-mail ...........
    reprezentată legal prin director/manager (numele şi prenumele)
    ........................ solicit agreerea ca societate prestatoare de
    servicii energetice.
    Subsemnatul/Subsemnata ................ solicit înscrierea persoanei
    juridice pe care o reprezint în Registrul de evidenţă a societăţilor
    prestatoare de servicii energetice. Sunt de acord cu publicarea
    denumirii persoanei juridice şi a datelor sale de contact, în acest
    Registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului
    în vigoare.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.

    Data .......... Semnătura şi ştampila persoanei juridice
                                       (nume, prenume, funcţie)

──────────
    *) NOTĂ: Persoana juridică va fi reprezentată în relaţia cu organismul
    de autorizare de către un reprezentant împuternicit.
──────────

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de atestare manageri energetici



    ANEXA 6
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                               MODEL
                   de atestat de manager energetic

                  Nr. ........... din ..............

    În baza Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi a Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice, aprobat prin Decizia Şefului Departamentului pentru Eficienţă Energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr......., ca urmare a obţinerii de către candidatul examinat a calificativului "admis", prin acumularea a ............... puncte la examenul de atestare, prezentul atestat de manager energetic se acordă domnului (doamnei) ..................., de profesie ............, cu domiciliul în localitatea .............., str. ............ nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ............., şi îi conferă calitatea de:

                          MANAGER ENERGETIC

    Atestatul de manager energetic îşi menţine valabilitatea exclusiv pentru exercitarea funcţiei de manager energetic în cadrul localităţilor cu peste 20000 locuitori/operatorilor economici care desfăşoară activităţi în sectoarele: industrie, transporturi, servicii.
    Atestatul de manager energetic este valabil 3 ani de la data emiterii.
    Prelungirea valabilităţii atestatului de manager energetic se poate face la cererea posesorului, cu respectarea prevederilor stipulate în Regulamentul în vigoare.
    Atestatul de manager energetic este netransmisibil.

                           VICEPREŞEDINTE,
           ŞEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU EFICIENŢĂ ENERGETICĂ
                         Semnătură/ştampilă



    ANEXA 7
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                  Cerere de eliberare a unui duplicat

    [] al atestatului de manager energetic nr..../......
    [] al deciziei de prelungire nr......../ .........a atestatului de manager
       energetic nr...../......
    (se bifează cu semnul "X" căsuţa corespunzătoare solicitării)

    Subsemnatul/a Numele ........., iniţiala tatălui ......, prenumele ........,
    data naşterii .........., locul naşterii ........, actul de identitate .....
    seria ....... nr. ........, eliberat de ........ la data de ...............,
    codul numeric personal ...............

    Domiciliul ...................., telefon/fax/e-mail ........................

    Loc de muncă ...............................................................
    Str. ........... nr. ......... loc. ............. jud. .....................
    Telefon/fax/e-mail .........................................................

    Vă rog să-mi aprobaţi eliberarea unui DUPLICAT după atestatul de manager
    energetic nr.../.....
    Motivul pentru care solicit eliberarea duplicatului:
    ............................................................................
    ............................................................................

    Data: Semnătură:

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de atestare manageri energetici



    ANEXA 8
    la Regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice

                                MODEL
               de cerere de prelungire a valabilităţii
                  atestatului de manager energetic

                         [] pentru industrie
                         [] pentru localităţi

    INFORMAŢII PERSONALE:
    Nume ............ iniţiala tatălui ........... prenume...............
    Data naşterii ............. locul naşterii ..........................
    Act de identitate ....... seria ........ nr. ............ eliberat de
    ................... la data de ..................
    CNP ...........................
    Domiciliu:
    str. ............ nr. ...... bl. ...... sc. ..... et. ..... ap. .....
    loc. ........... jud. .............
    Telefon ............. fax ................
    e-mail ...................................
    PLĂTITOR*) ..........................................................
──────────
    *) Informaţii necesare pentru emiterea facturii aferente tarifului de
    prelungire a atestatului
──────────

    Str. ............... nr. ..... loc. ............ jud. ...............
    Telefon ............. Fax.................
    e-mail ...................................
    Nume şi prenume director general/primar .............................
    Număr de înmatriculare în Registrul comerţului/an....................
    Cod fiscal ...............................
    Cont bancar ................ deschis la Banca .......................

    Subsemnatul/Subsemnata, ....................., posesor/posesoare al/a
    atestatului de manager energetic pentru industrie/comunităţi urbane,
    angajat în cadrul operatorului economic/primăriei/persoanei juridice
    prestatoare de servicii energetice ............., solicit prelungirea
    valabilităţii atestatului, precum şi menţinerea înscrierii mele în
    Registrul de evidenţă a managerilor energetici. Sunt de acord cu
    publicarea datelor mele în acest Registru.

    Anexez documentele necesare, în conformitate cu prevederile
    Regulamentului în vigoare.

    Am luat cunoştinţă de faptul că, potrivit prevederilor art. 30 din
    prezentul Regulament sumele achitate de solicitanţi, în contul ANRE,
    ca plată a tarifului de atestare manager energetic sau a tarifului
    de prelungire a valabilităţii atestatului de manager energetic nu se
    restituie în cazul în care, în urma analizei documentaţiei transmise
    la ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică se constată că
    nu sunt îndeplinite prevederile prezentului Regulament.

    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.

    Semnătura solicitantului...........
    Data ..............................
    Către:
    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică
    Comisia de atestare a managerilor energetici



    ANEXA 2

                             REGULAMENT
        pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie, denumit în continuare Regulament, stabileşte condiţiile de autorizare pentru persoanele fizice şi juridice care efectuează audituri energetice cu identificarea soluţiilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice din sectoarele economiei naţionale.
    (2) Prevederile prezentului regulament se aplică:
    a) persoanelor fizice şi juridice, române şi străine care solicită autorizarea în vederea elaborării de audituri energetice din industrie, pe teritoriul României, cu respectarea legilor şi normelor în vigoare în domeniul eficienţei energetice;
    b) persoanelor fizice şi juridice, române şi străine care desfăşoară, în baza autorizaţiilor obţinute, activităţi de elaborare a auditurilor energetice pentru industrie.
    (3) Prevederile prezentului regulament nu se aplică auditorilor energetici pentru clădiri.
    ART. 2
    (1) Calitatea de auditor energetic din industrie, denumit în continuare auditor energetic, se dovedeşte prin autorizaţia de auditor energetic, ştampilă şi legitimaţie.
    (2) Modelele autorizaţiilor de auditor energetic, ştampila şi legitimaţia acestuia sunt prevăzute în Anexele nr. 1, 2 şi 3 la Regulament.
    ART. 3
    Termenii de specialitate din prezentul Regulament sunt definiţi în Anexa nr. 1 la Regulament.
    ART. 4
    Autorizarea persoanei fizice sau juridice având activitate în domeniul serviciilor şi/sau al consultanţei energetice, ca auditor energetic se realizează de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - Departamentul pentru Eficienţă Energetică, denumit în continuare ANRE-DEE.

    CAP. II
    Criterii minime pentru auditurile energetice, inclusiv cele desfăşurate ca parte a sistemelor de gestionare a energiei

    ART. 5
    (1) Auditurile energetice se bazează pe următoarele criterii minime:
    1. Conţin date operaţionale actualizate, măsurate, verificabile şi trasabile privind consumul de energie şi profilurile de sarcină pentru energia electrică, astfel:
    a) utilizează date privind consumul de energie privind toate tipurile de combustibili folosiţi;
    b) folosesc informaţiile din facturile de la furnizorii de energie, cât şi datele de exploatare curentă din evidenţa primară, rezultate din citirea aparatelor de măsură şi control aflate în dotarea normală a echipamentelor şi instalaţiilor;
    c) verifică existenţa acestor aparate conform proiectului, cât şi modul de realizare a controlului metrologic;
    d) analizează, împreună cu personalul de exploatare, realizarea de puncte de măsură suplimentare şi posibilitatea de realizare a măsurătorilor cu echipamentul auditorului. Trasabilitatea este o proprietate a rezultatului unei măsurări de a putea fi raportat la o referinţă prin intermediul unui lanţ neîntrerupt şi documentat de etalonări, fiecare contribuind la incertitudinea de măsurare; în cazul unor variaţii mari a parametrilor măsuraţi se recomandă trasarea unor curbe de regresie pentru determinarea unor valori de calcul relevante întocmirii auditului. Se precizează factorii de conversie utilizaţi la transformarea unităţilor fizice de energie în unităţi echivalente de energie.
    2. Conţin o revizuire detaliată a profilului de consum de energie al operaţiunilor sau instalaţiilor industriale, inclusiv transporturile.
    a) La auditurile energetice pentru industrie se analizează consumul de energie al proceselor individuale; în faza de pregătire a auditului energetic se stabileşte conturul de consum energetic în vederea auditării şi un regim caracteristic de funcţionare a instalaţiei/instalaţiilor auditate, în special funcţie de gradul de încărcare uzual al acesteia; în acest scop se recomandă analiza pe o perioada de timp a regimurilor de funcţionare, cât şi prevederile funcţionării în perspectivă şi se decide asupra regimului considerat caracteristic;
    b) La auditurile energetice pentru transporturi se au în vedere următoarele aspecte: componenţa flotei, caracteristici tehnice ale vehiculelor, numărul de ore de exploatare ale unui vehicul pentru o perioadă de referinţă, indicatori specifici cum ar fi tone/km sau persoane/km, consumul de energie şi posibilităţi de reducere a acestuia, programe de întreţinere, programe de optimizare a rutei, programe de formare a conducătorilor auto.
    3. Analiza costurilor ciclului de viaţă şi a perioadelor simple de rambursare pentru a lua în considerare economiile pe termen lung, valorile reziduale ale investiţiilor pe termen lung şi ratele de actualizare. Se calculează şi se analizează valoarea actualizată netă şi rata internă de rentabilitate pentru investiţiile aferente masurilor recomandate în urma auditului energetic; calculul perioadelor simple de rambursare se aplică numai măsurilor cu timp de recuperare redus al investiţiilor.
    4. Proporţionalitate, reprezentativitate pentru a permite crearea unei imagini fiabile a performanţei energetice globale şi identificarea fiabilă a celor mai semnificative oportunităţi de îmbunătăţire.
    (2) Auditurile energetice permit calcule detaliate şi validate pentru măsurile propuse, astfel încât să furnizeze informaţii clare cu privire la economiile potenţiale. Datele furnizate prin audit trebuie să fie suficiente pentru iniţierea unui studiu de pre/fezabilitate.
    (3) Datele utilizate în auditurile energetice sunt stocabile în scopul analizei istorice şi al urmăririi performanţei. Sunt păstrate datele utilizate din cel puţin ultimele 2 audituri, fie în format electronic, fie în format letric. Analiza comparativă a performanţelor se va realiza în condiţii comparabile, ţinând seama de influenţa unor variabile aleatoare: gradul de încărcare al echipamentului, condiţiile climatice, calitatea materiei prime, cantitatea rebuturilor, etc.
    (4) La elaborarea auditurilor energetice se recomandă luarea în considerare a prevederilor din:
    a) Ghidul de elaborare a auditurilor energetice aprobat prin Decizia preşedintelui ANRE nr. 2123/2014, publicat pe pagina de internet a ANRE;
    b) Standardul SR EN 16247-1-2013. Audit energetic. Partea 1: Cerinţe generale.

    CAP. III
    Clase şi tipuri de audituri energetice

    ART. 6
    Se definesc două clase şi trei tipuri de audituri energetice, după cum urmează:

┌───────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ CLASA │ TIPUL DE AUDIT ENERGETIC │
├───────┼────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────┤
│ │ Audit electroenergetic │ Audit termoenergetic │ Audit complex │
├───────┼────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│ I │ P(i) ≤ 1000 kW │ P(i) ≤ 2000 kW │ P(i) ≤ 3.000 kW │
├───────┼────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│ II │ P(i) > 1000 kW │ P(i) > 2000 kW │ Nelimitat │
└───────┴────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────┘
──────────
    *) P(i) - puterea instalată pe conturul de audit energetic
──────────


    ART. 7
    (1) Persoanele fizice care au calitatea de auditor energetic sunt autorizate să efectueze audituri energetice de clasa I.
    (2) Persoanele juridice care au calitatea de auditor energetic sunt autorizate să efectueze audituri energetice de clasa I sau clasa II.

    CAP. IV
    Condiţii de obţinere a avizului ANRE-DEE de către furnizorii de formare profesională pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice

    ART. 8
    Cursurile de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice sunt organizate de către instituţii de învăţământ superior din domeniul electric/energetic şi societăţi comerciale de formare profesională autorizate conform legislaţiei în domeniu, denumite în continuare furnizori de formare profesională, care au obţinut în prealabil avizul ANRE-DEE pentru organizarea acestor cursuri.
    ART. 9
    Pentru obţinerea avizului ANRE-DEE, în vederea organizării cursurilor de specialitate pentru elaborarea auditurilor energetice, furnizorii de formare profesională trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
    a) experienţă de formare de minimum 10 ani în domeniul energetic;
    b) existenţa unui colectiv de minimum patru profesori universitari cu specialitatea în domeniul energetic;
    d) existenţa unei baze materiale adecvate, care constă din laboratoare specializate, dispunând de dotarea necesară, care să acopere toate capitolele din programa analitică.
    ART. 10
    Furnizorii de formare profesională vor depune la ANRE-DEE un dosar care să cuprindă următoarele:
    a) cerere de solicitare a avizului pentru organizarea de cursuri de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice;
    a) statutul instituţiei;
    b) dovada experienţei de formare de minimum 10 ani în domeniul energetic;
    c) lista formatorilor, Curriculum Vitae al fiecăruia, copii ale diplomelor de licenţă/masterat/doctorat şi copii ale contractelor de muncă pentru fiecare formator;
    d) lista laboratoarelor specializate şi a altor instalaţii cu caracter experimental care pot servi ca bază materială pentru pregătirea practică în domeniul elaborării auditorilor energetice;
    e) o declaraţie semnată de reprezentantul împuternicit prin care furnizorii de formare profesională îşi asumă responsabilitatea respectării programei analitice avizată de către DEE pentru cursurile de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice.
    ART. 11
    Furnizorii de formare profesională pot forma consorţii care să organizeze prin cooperare desfăşurarea cursurilor de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice, cu respectarea prevederilor art. 9 şi art. 10. În acest caz consorţiul primeşte avizul ANRE-DEE pentru organizarea cursurilor de specialitate.
    ART. 12
    Programa analitică a cursurilor de specialitate, avizată de ANRE-DEE, se publică pe pagina de internet a ANRE.
    ART. 13
    Documentele prezentate la art. 10 sunt analizate de către Comisia de autorizare a auditorilor energetice, numită prin decizie a şefului ANRE-DEE. Comisia propune şefului ANRE-DEE avizul favorabil sau refuz de aviz, după caz. Avizul este valabil numai pentru perioada în care sunt respectate cerinţele art. 9, în caz contrar, acesta se retrage.
    ART. 14
    La absolvirea cursurilor de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice, instituţiile de învăţământ superior din domeniul electric/energetic şi societăţile comerciale de formare profesională eliberează cursanţilor care au promovat testele de verificare, certificate de absolvire.
    ART. 15
    Lista furnizorilor de formare profesională care au primit avizul pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul elaborării auditorilor energetice este publicată pe site-ul ANRE şi se actualizează permanent de către direcţia de specialitate din cadrul ANRE-DEE.
    ART. 16
    Furnizorii de formare profesională care au primit avizul pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul elaborării auditorilor energetice notifică ANRE-DEE modificările intervenite în condiţiile care au stat la baza acordării avizului, în termen de 7 zile lucrătoare de la apariţia acestora.

    CAP. V
    Condiţiile obţinerii autorizaţiei de auditor energetic:

    ART. 17
    (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic, persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
    b) să prezinte certificatul de cazier judiciar emis în condiţiile legii;
    c) să aibă pregătirea profesională, specializarea şi experienţa acumulată în domeniu cerute de prezentul Regulament.
    (2) Experienţa profesională se referă la activitate didactică, cercetare, proiectare, execuţie sau exploatare acumulată în domeniile tehnice menţionate în tabelul următor:

┌─────────────────────────────────┬───────────────────────┬───────────┐
│ Pregătirea profesională │Condiţii minime privind│ Curs de │
│ şi specializarea │experienţa profesională│ pregătire │
│ │ pe care trebuie │în domeniul│
│ │ să le îndeplinească │ auditului │
│ │ persoana fizică │ energetic │
├─────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
│Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 2 ani │ Necesar │
│în domeniul: inginerie energetică│ │ │
├─────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤
│Absolvenţi ai ciclului de licenţă│ 3 ani │ Necesar │
│în domeniile: │ │ │
│- ingineria civilă │ │ │
│- ingineria instalaţiilor │ │ │
│- inginerie electrică │ │ │
│- mine, petrol şi gaze │ │ │
│- inginerie mecanică │ │ │
│- inginerie industrială │ │ │
│- inginerie şi management │ │ │
│- inginerie chimică │ │ │
└─────────────────────────────────┴───────────────────────┴───────────┘


    (3) Cerinţa referitoare la pregătirea în domeniul elaborării auditurilor energetice este îndeplinită prin absolvirea unui curs de specialitate privind elaborarea auditurilor termoenergetice şi/sau electroenergetice organizat de furnizorii de formare profesională prevăzuţi la art. 8 sau prin absolvirea cursurilor de master în eficienţă energetică la una dintre facultăţile care au primit avizul ANRE-DEE ori prin obţinerea doctoratului în unul din domeniile eligibile prevăzute la art. 17 alin. (2).
    (4) În funcţie de tipul autorizaţiei solicitate persoana fizică trebuie să prezinte certificat de absolvire a cursului de specialitate, conform tabelului de mai jos:

┌─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ Tipul de autorizaţie solicitată │ Cursul de specialitate necesar │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ Clasa I, tip Electroenergetic │ Elaborare audituri electroenergetice │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ Clasa I, tip Termoenergetic │ Elaborare audituri termoenergetice │
├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ Elaborare audituri electroenergetice │
│ Clasa I, tip Complex │ şi │
│ │ Elaborare audituri termoenergetice │
└─────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘


    (5) Solicitantul trebuie să facă dovada că are în dotare echipamente de măsurare, verificate metrologic, specifice auditurilor respective. Lista de echipamente care include minimum de aparate necesare efectuării măsurătorilor la elaborarea auditurilor energetice este prezentată în Anexa nr. 5 la Regulament.
    ART. 18
    În vederea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic, persoanele juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie prevăzută în obiectul de activitate prestarea de servicii energetice, activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de aceasta sau activităţi de testări şi analize tehnice;
    b) să aibă minim 3 auditori energetici autorizaţi conform legii, angajaţi pe bază de contract individual de muncă; în cazul societăţilor cu răspundere limitată asociatul/asociaţii are/au dreptul să presteze activitate de auditor energetic autorizat, conform legii;
    c) să facă dovada că au în dotare echipamente de măsurare, verificate metrologic, specifice auditurilor energetice pentru care solicită autorizarea.
    d) pentru obţinerea autorizaţiei de auditor energetic clasa II, tip complex, solicitantul, persoana juridică, trebuie să aibă în componenţa echipei trei auditori energetici conform prevederilor de la lit. b) dintre care cel puţin un auditor energetic să deţină autorizaţie clasa I, tip termoenergetic şi un altul autorizaţie clasa I, tip electroenergetic sau, cel puţin un auditor energetic cu autorizaţie clasa I, tip complex.

    CAP. VI
    Procedura de autorizare şi documentele necesare la solicitarea autorizării de către persoanele fizice şi juridice

    ART. 19
    (1) Documentaţiile depuse de solicitanţi sunt analizate de către Comisia de autorizare a auditorilor energetici care propune şefului ANRE-DEE:
    a) acordarea autorizaţiei de auditor energetic;
    b) modificarea autorizaţiei de auditor energetic;
    c) prelungirea autorizaţiei de auditor energetic;
    d) suspendarea autorizaţiei de auditor energetic;
    e) retragerea autorizaţiei de auditor energetic;
    f) eliberarea duplicatului autorizaţiei de auditor energetic.
    (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor depuse de cei interesaţi, se constituie, atunci când este cazul, o comisie de soluţionare a acestora, numită prin Decizie a şefului ANRE-DEE. Refuzul acordării autorizaţiei se motivează, precizându-se căile de atac legale.
    ART. 20
    Termenul de analiză a documentaţiei depuse de solicitanţi este de 30 de zile de la data depunerii complete a acesteia.
    ART. 21
    (1) Registrul de evidenţă a auditorilor energetici este elaborat sub formă de document scris, se publică pe pagina de internet www.anre.ro şi este actualizat permanent. Registrul cuprinde două părţi: auditori energetici persoane fizice şi auditori energetici persoane juridice.
    (2) Informaţiile din Registrul de evidenţă a auditorilor energetici sunt prezentate sub formă tabelară, cuprinzând următoarele date:
    a) numele şi prenumele auditorului energetic pentru persoanele fizice şi denumirea operatorului economic pentru persoanele juridice;
    b) adresa auditorului energetic persoană juridică;
    c) numărul autorizaţiei de auditor energetic;
    d) clasa şi tipul de audit energetic pentru care este autorizat;
    e) data până la care este valabilă autorizaţia de auditor energetic;
    f) date de contact: telefon, fax, e-mail.
    ART. 22
    (1) Pentru acordarea autorizaţiei, persoana fizică prezintă următoarele documente:
    a) cerere de eliberare a autorizaţiei de auditor energetic, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 6 la Regulament;
    b) copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de autorizare;
    c) copia diplomei licenţă eliberată de o facultate cu profil tehnic în domeniile menţionate la art. 17 alin. (2);
    d) memoriu tehnic de activitate care să demonstreze experienţa profesională dobândită pe o perioadă cel puţin egală cu cea stabilită conform art. 17 alin. (2);
    e) documente în original sau copie certificată "conform cu originalul", emise în condiţiile legii, din care să rezulte vechimea în activitatea de specialitate cerută pe o perioadă cel puţin egală cu cea stabilită conform conform art. 17 alin. (2);
    f) copia certificatului de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul elaborării auditurilor energetice, organizat de un furnizor de formare profesională, conform art. 17 alin. (4) sau, după caz, diplomă de master în eficienţă energetică absolvit la una din facultăţile la una dintre facultăţile care au primit avizul ANRE-DEE ori diplomă de doctor în unul din domeniile eligibile prezentate la art. 17 alin. (2);
    g) lista cu echipamentele deţinute de solicitantul persoană fizică, necesare pentru lucrările specifice auditurilor energetice pentru care persoana fizică solicită autorizarea, însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al acestora, şi/sau copia contractului de închiriere sau de comodat a echipamentelor de măsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de echipamente;
    h) solicitanţii angajaţi cu contract individual de muncă la o persoană juridică autorizată ca auditor energetic sau aflată în curs de autorizare, prezintă lista echipamentelor însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al persoanei juridice angajatoare asupra echipamentelor;
    i) cazier judiciar;
    j) documentele emise de autorităţile competente omoloage dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European sunt însoţite de traduceri autorizate ale acestora.
    (2) Persoanelor fizice autorizate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European li se echivalează autorizaţia de auditor energetic în România, dacă fac dovada cunoaşterii legislaţiei româneşti în domeniu, în urma susţinerii unui interviu.
    (3) Pentru echivalarea autorizaţiei, solicitanţii trebuie să depună la ANRE-DEE următoarele documente:
    a) copia certificată a autorizaţiei eliberată într-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European,
    b) referinţe privind activitatea desfăşurată în ultimii 3 ani ca auditor energetic;
    c) lista cu echipamentele deţinute de solicitantul persoană fizică, necesare pentru lucrările specifice auditurilor energetice pentru care persoana fizică solicită autorizarea, însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al acestora, şi/sau copia contractului de închiriere sau de comodat a echipamentelor de măsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de echipamente;
    (4) Persoanele fizice din statele din afara Uniunii Europene trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) atestatul de echivalare/recunoaştere a diplomei de studii universitare aferente eliberat de Consiliul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor.
    (5) Documentele menţionate la alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) se prezintă îndosariate, şi vor fi însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu menţiunea "Dosar pentru solicitarea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic clasa I, tipul......", numele persoanei fizice solicitante, data înregistrării solicitării la DEE;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea menţionată conform alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) cu semnătura solicitantului.
    ART. 23
    (1) Pentru acordarea autorizaţiei, persoana juridică prezintă următoarele documente:
    a) cerere de eliberare a autorizaţiei de auditor energetic - persoană juridică, conform modelului prezentat în Anexa nr. 7 la Regulament.
    b) copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de autorizare;
    c) copia actului constitutiv al persoanei juridice, din care să rezulte că desfăşoară activitate în domeniul serviciilor energetice, ingineriei şi consultanţei tehnice legate de aceasta sau activităţi de testări şi analize tehnice;
    d) copia Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
    e) certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în original sau copie legalizată, cu maxim 10 zile anterior depunerii cererii de acordare a autorizaţiei;
    f) copiile contractelor individuale de muncă ale auditorilor energetici autorizaţi, angajaţi în cadrul persoanei juridice solicitante;
    g) copiile autorizaţiilor de auditor energetic clasa I ale auditorilor energetici autorizaţi, angajaţi în cadrul persoanei juridice solicitante;
    h) lista cu echipamentele aflate în proprietatea sau folosinţa persoanei juridice solicitante, necesare pentru lucrările specifice auditurilor energetice pentru care persoana juridică solicită autorizarea, însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al acestora şi/sau copia contractului de închiriere sau de comodat a echipamentelor de măsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotări;
    i) cazier judiciar
    (2) Persoanelor juridice autorizate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European li se echivalează autorizaţia de auditor energetic în România, dacă reprezentanţii acestora fac dovada cunoaşterii legislaţiei româneşti în domeniu în urma susţinerii unui interviu.
    (3) Pentru echivalarea autorizaţiei, solicitanţii trebuie să depună la ANRE-DEE următoarele documente:
    a) copia certificată a autorizaţiei eliberată într-un stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European;
    b) referinţe privind activitatea desfăşurată de persoana juridică în ultimii 3 ani, în calitate de auditor energetic în industrie şi/sau în alte sectoare economice cu excepţia sectorului clădiri;
    c) lista cu echipamentele aflate în proprietatea sau folosinţa persoanei juridice solicitante, necesare pentru lucrările specifice auditurilor energetice pentru care persoana juridică solicită autorizarea, însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al acestora şi/sau copia contractului de închiriere sau de comodat a echipamentelor de măsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de dotări.
    (4) Documentele menţionate la alin. (1) şi alin. (3) se prezintă îndosariate, şi vor însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu precizarea "Dosar pentru solicitarea obţinerii autorizaţiei de auditor energetic clasa II, tipul......", numele persoanei juridice solicitante, data înregistrării solicitării la ANRE-DEE;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea precizată conform alin. (1) şi alin. (3) cu semnătura solicitantului.

    CAP. VII
    Acordarea, modificarea, prelungirea, suspendarea, retragerea şi eliberarea duplicatului autorizaţiilor de auditor energetic

    SECŢIUNEA 1
    Acordarea autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 24
    ANRE-DEE acordă autorizaţia de auditor energetic persoană fizică sau juridică în termen de 30 de zile de la data publicării rezoluţiilor Comisiei de autorizare pe pagina de internet a acesteia. Perioada de valabilitate a autorizaţiei de auditor energetic este de 3 ani de la data acordării acesteia.
    ART. 25
    (1) Decizia privind refuzul acordării autorizaţiei de auditor energetic poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării; răspunsul ANRE-DEE la contestaţie se comunică solicitantului, în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia.
    (2) Rezultatele contestaţiilor se publică pe pagina de internet a ANRE-DEE.
    (3) Solicitanţii nemulţumiţi de rezultatele contestaţiilor se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, conform legii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Modificarea autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 26
    (1) Persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate au obligaţia să informeze ANRE-DEE asupra oricărei modificări a condiţiilor care au stat la baza acordării autorizaţiei.
    (2) În cazul persoanelor juridice modificarea autorizaţiei se realizează pe baza documentului care atestă schimbările intervenite.
    (3) Modificarea autorizaţiei de auditor energetic persoană juridică se realizează în următoarele situaţii:
    a) schimbarea denumirii persoanei juridice;
    b) schimbarea statutului şi/sau a formei de organizare a persoanei juridice;
    c) schimbarea adresei sediului social al persoanei juridice.
    (4) Documentele necesare la solicitarea modificării autorizaţiei de auditor energetic persoană juridică sunt următoarele:
    a) cerere de solicitare a modificării autorizaţiei de auditor energetic cu precizarea schimbărilor intervenite;
    b) certificatul constatator în original sau copie legalizată cu privire la înregistrarea şi situaţia operatorului economic solicitant, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii la ANRE-DEE";
    c) Copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de modificare a autorizaţiei de auditor energetic persoană juridică.
    (5) Tariful de modificare a autorizaţiei de auditor energetic persoană juridică, se aprobă, anual, prin ordin al preşedintelui ANRE.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Prelungirea autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 27
    (1) Valabilitatea autorizaţiei de auditor energetic este de 3 ani de la data acordării şi se poate prelungi, o singură, dată pe o perioadă de 3 ani.
    (2) Prelungirea valabilităţii se realizează prin Decizie a şefului ANRE-DEE, la propunerea scrisă a Comisiei de autorizare, pe baza următoarelor documente:
    a) cerere de prelungire prezentată cu minim 45 de zile anterior datei de expirare a valabilităţii autorizaţiei, întocmită conform Anexei nr. 9 la Regulament, pentru auditorul energetic persoană fizică şi conform Anexei nr. 10 la Regulament, pentru auditorul energetic persoană juridică;
    b) copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic;
    c) autorizaţia de auditor energetic deţinută anterior, în copie; solicitantul persoană juridică trebuie să ataşeze la dosar şi copii xerox ale autorizaţiilor auditorilor energetici angajaţi pe bază de contract; după caz, se va depune dovada declarării pierderii autorizaţiei, publicată într-un ziar de circulaţie la nivel naţional;
    d) copiile contractelor de muncă ale auditorilor energetici angajaţi, ataşate de către solicitantul persoană juridică;
    e) memoriu tehnic de activitate al auditorului energetic persoană fizică, respectiv Raportul multianual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice, pentru auditorul energetic persoană juridică, după caz;
    f) minim două recomandări emise de beneficiarii auditurilor energetice elaborate, inclusiv lista măsurilor rezultate în urma auditului şi care au fost implementate de beneficiar, după caz;
    g) lista cu echipamentele deţinute de solicitantul persoană fizică sau juridică, necesare pentru lucrările specifice auditurilor energetice pentru care se solicită autorizarea, însoţită de documentele care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă al acestora, şi/sau copia contractului de închiriere sau de comodat a echipamentelor de măsurare încheiat cu un operator economic/o instituţie care are astfel de echipamente;
    h) în cazul solicitanţilor persoane fizice angajaţi cu contract individual de muncă la o persoană juridică autorizată ca auditor energetic, aceştia includ în documentaţie lista echipamentelor însoţită de documentele ce atestă apartenenţa acestora la patrimoniul persoanei juridice angajatoare.
    (3) Documentele menţionate la alin. (2) se prezintă îndosariate, în ordinea precizată în prezentul Regulament şi vor fi însoţite de:
    a) o pagină de titlu, cu precizarea "Dosar pentru solicitarea prelungirii valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic clasa ..., tipul ...", numele persoanei fizice sau juridice solicitante, data înregistrării solicitării la ANRE-DEE;
    b) o pagină de "Cuprins", conţinând enumerarea documentelor incluse în dosar, în ordinea precizată conform alin. (2), cu semnătura solicitantului.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Suspendarea şi retragerea autorizaţiei de auditor energetic

    ART. 28
    (1) Suspendarea autorizaţiei de auditor energetic a persoanei fizice sau a persoanei juridice se realizează de către Comisia de autorizare în una dintre următoarele situaţii:
    a) nerespectarea Codului de conduită al auditorului energetic autorizat, prezentat în Anexa nr. 11 Regulament;
    b) nerespectarea criteriilor minime prevăzute la art. 5, pentru elaborarea auditurilor energetice;
    c) lipsa numărului minim de auditori energetici persoane fizice din cadrul persoanei juridice;
    d) netransmiterea Raportului anual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice, până la data de 30 ianuarie a anului următor celui analizat către Comisia de autorizare. Raportul se transmite pe suport de hârtie şi în format electronic. Conţinutul şi modul de întocmire al raportului sunt prezentate în Anexa nr. 12 la Regulament.
    (2) Suspendarea autorizaţiei de auditor se realizează pe o perioada de maxim 60 de zile.
    ART. 29
    (1) Sesizarea situaţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) poate fi efectuată de o persoană fizică sau juridică ori de către auditorul energetic în cauză.
    (2) Comisia de autorizare analizează situaţiile sesizate şi notifică auditorul energetic în cauză.
    (3) În termen de 10 zile de la data notificării, în cazul în care auditorul nu dă curs solicitării notificării, Comisia de autorizare propune şefului DEE suspendarea autorizaţiei.
    (4) În termen de 10 zile de la data propunerii suspendării autorizaţiei, şeful ANRE-DEE emite Decizia de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic care va fi comunicată persoanei în cauză.
    (5) Direcţia de specialitate din cadrul din ANRE-DEE face menţiunea "autorizaţie suspendată", cu specificarea perioadei de suspendare din decizia respectivă în Registrul de evidenţă al auditorilor energetici persoane juridice.
    (6) Auditorul energetic căruia i s-a emis o decizie de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
    (7) Contestaţia împotriva deciziei de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic se depune la ANRE-DEE şi va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop.
    (8) Dacă în termen de 60 zile de la data comunicării deciziei de suspendare persistă una din situaţiile care au dus la suspendarea autorizaţiei, Comisia de autorizare propune retragerea acesteia.
    (9) Şeful DEE emite o decizie de retragere a autorizaţiei de auditor energetic care va fi comunicată persoanei în cauză, iar direcţia de specialitate radiază persoana în cauză din Registrul de evidenţă a auditorilor energetici.
    (10) Auditorul energetic, căruia i s-a emis o decizie de retragere a autorizaţiei de auditor energetic poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
    (11) Contestaţia se depune la ANRE-DEE şi va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la depunerea ei, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop.
    ART. 30
    (1) La retragerea autorizaţiei de auditor energetic a unei persoanei fizice, ANRE-DEE transmite o înştiinţare de suspendare a autorizaţiei de auditor energetic persoanei juridice angajatoare, dacă în condiţiile date, numărul total de auditori energetici autorizaţi angajaţi s-a redus sub cel prevăzut de la art. 18 lit. b).
    (2) Auditorul energetic persoană juridică care a primit o înştiinţare de suspendare a autorizaţiei notifică ANRE-DEE cu privire la numărul total al auditorilor energetici persoane fizice angajate în termen de 10 zile de la data comunicării înştiinţării de suspendare.
    (3) Suspendarea autorizaţiei de auditor energetic a persoanei juridice angajatoare, se face la 30 de zile de la data emiterii deciziei de retragere a autorizaţiei de auditor energetic a unuia dintre auditorii energetici autorizaţi din cadrul acesteia, dacă numărul total al auditorilor energetici angajaţi s-a redus sub cel prevăzut la art. 18 lit. b).
    (4) DEE emite o decizie de suspendare în baza propunerilor primite din partea Comisiei de autorizare.
    ART. 31
    Autorizaţia de auditor energetic a unei persoane juridice se retrage de către ANRE-DEE la 30 de zile de la comunicarea deciziei de suspendare, dacă în acest interval de timp numărul total de auditori energetici autorizaţi angajaţi s-a redus sub cel prevăzut la art. 18 lit. b).

    SECŢIUNEA a 5-a
    Eliberarea duplicatului autorizaţiei de auditor energetic; eliberarea deciziei de prelungire a autorizaţiei

    ART. 32
    (1) Autorizaţia de auditor energetic persoană fizică sau juridică/Decizia de prelungire a acesteia pierdut/pierdută se declară nulă într-un ziar local, titularul având dreptul de a solicita eliberarea unui duplicat.
    (2) În vederea eliberării unui duplicat al autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau juridică/deciziei de prelungire a acesteia, solicitantul depune la ANRE-DEE următoarele documente:
    a) cerere de eliberare a unui duplicat al autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau juridică/deciziei de prelungire a acesteia, conform modelului prezentat în Anexa nr. 8 la Regulament;
    b) copia cărţii de identitate a solicitantului sau împuternicirea şi copia cărţii de identitate a reprezentantului împuternicit pentru persoana juridică;
    c) copie după anunţul publicat într-un ziar local;
    d) copia chitanţei sau ordinului de plată a tarifului de eliberare a unui duplicat al autorizaţiei de auditor energetic sau deciziei de prelungire a autorizaţiei de auditor energetic, după caz.
    (3) Tariful de eliberare a duplicatului se aprobă anual prin ordin al preşedintelui ANRE.

    CAP. IX
    Plata tarifului de autorizare auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică, a tarifului de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică

    ART. 33
    Cererea de eliberare a autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică şi cererea de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică generează o obligaţie financiară a solicitantului faţă de ANRE, având la bază tarifele în vigoare, actualizate anual prin ordin al preşedintelui ANRE.
    ART. 34
    Solicitantul achită integral obligaţia financiară respectivă direct la ANRE, la înregistrarea cererii sale ori înainte de înregistrarea acesteia, prin transmiterea sumei în contul ANRE.
    ART. 35
    Sumele achitate de solicitanţi, în contul ANRE, ca plată a tarifului de autorizare auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică sau a tarifului de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică nu se restituie în cazul în care, în urma analizei documentaţiei transmise la ANRE-DEE se constată că nu sunt îndeplinite prevederile prezentului Regulament.

    CAP. X
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 36
    Autorizaţiile auditorilor energetici persoane fizice/şi/juridice emise anterior intrării în vigoare a prezentului Regulament îşi menţin valabilitatea.
    ART. 37
    Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul Regulament.


    ANEXA 1
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                                 MODEL
             de autorizaţie de auditor energetic-persoană fizică
                        Nr. ......... din ..........

    În baza Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Decizia Şefului Departamentului pentru Eficienţă Energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. ....., ca urmare a verificării documentelor transmise Comisiei de autorizare a auditorilor energetici de către solicitant, prezenta autorizaţie de auditor energetic se acordă domnului (doamnei) ............, de profesie ......, cu domiciliul în localitatea .........., str. ........... nr. ..., bl. ....., sc. ..., et. ..., ap. ....., judeţul/sectorul ........., şi conferă calitatea de:

                    AUDITOR ENERGETIC AUTORIZAT CLASA I

                  ELECTROENERGETIC/TERMOENERGETIC/COMPLEX
           (tipul de audit energetic pentru care este autorizat)

    Autorizaţia de auditor energetic este valabilă numai pentru tipul şi clasa de audit energetic precizate mai sus, servind pentru dovedirea competenţei tehnice de specialitate a posesorului, în vederea elaborării de audituri energetice pe bază contractuală, în următoarele sectoare de activitate: industrie, transporturi, servicii.
    Autorizaţia de auditor energetic este valabilă 3 ani de la data emiterii.
    Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic se face la cererea titularului, cu respectarea prevederilor Regulamentului în vigoare.
    Autorizaţia de auditor energetic este netransmisibilă.

                           VICEPREŞEDINTE,
           ŞEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU EFICIENŢĂ ENERGETICĂ,
                         Semnătură/Ştampilă


    ANEXA 2
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                               MODEL
          de autorizaţie de auditor energetic-persoană juridică
                      Nr. ......... din .........

    În baza Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici, aprobat prin Decizia Şefului Departamentului pentru Eficienţă Energetică din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. ......., ca urmare a verificării documentelor transmise Comisiei de autorizare a auditorilor energetici de către solicitant, se autorizează persoana juridică .........., având sediul în ........, numărul de înregistrare în Registrul Comerţului ........ şi codul fiscal .........

                     AUDITOR ENERGETIC AUTORIZAT CLASA II
                   ELECTROENERGETIC/TERMOENERGETIC/COMPLEX
           (tipul de audit energetic pentru care este autorizat)

    Autorizaţia de auditor energetic este valabilă numai pentru tipul şi clasa de audit energetic menţionate mai sus, servind pentru dovedirea competenţei tehnice de specialitate a persoanei juridice titulare, în vederea elaborării de audituri energetice pe bază contractuală, în următoarele sectoare de activitate: industrie, transporturi, servicii.
    Autorizaţia de auditor energetic este valabilă 3 ani de la data emiterii.
    Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic se face la cererea persoanei juridice titulare, cu respectarea prevederilor Regulamentului în vigoare.
    Autorizaţia de auditor energetic este netransmisibilă.

                             VICEPREŞEDINTE,
            ŞEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU EFICIENŢĂ ENERGETICĂ,
                            Semnătură/Ştampilă


    ANEXA 3
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                    Model de ştampilă şi legitimaţie
               pentru auditor energetic persoană fizică

──────────
    *) Notă CTCE:
    Modelul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 bis din 13 ianuarie 2015, la paginile 56-57 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


    ANEXA 4
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

              DEFINIŢII, TERMENI DE SPECIALITATE ŞI ABREVIERI

    În înţelesul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    Audit complex - auditul energetic care are la bază bilanţul complex urmărind contabilizarea tuturor formelor de energie ale căror fluxuri sunt monitorizate în interiorul conturului de bilanţ.
    Audit electroenergetic - auditul energetic care are la bază bilanţul electroenergetic urmărind contabilizarea fluxurilor de energie electrică.
    Audit termoenergetic - auditul energetic care are la bază bilanţul termoenergetic urmărind contabilizarea fluxurilor de energie termică şi combustibili.
    Autorizare - procedura şi activitatea desfăşurate de organismul de autorizare privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisă a competenţelor persoanelor fizice sau juridice care doresc să obţină calitatea de auditor energetic, în conformitate cu prezentul regulament şi cu reglementările tehnice în vigoare.
    Autorizaţia de auditor energetic - act ce dovedeşte competenţa tehnică a persoanelor fizice şi juridice care efectuează audituri energetice în România.
    Cod CAEN - codul clasificaţiilor activităţilor economice din România
    PFA - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă; înregistrată la Registrul Comerţului.

    Semnificaţia altor termeni şi expresii din Regulament este cea prevăzută în Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.


    ANEXA 5
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

         Lista de echipamente care include minimum de aparate necesare
         efectuării măsurătorilor la elaborarea auditurilor energetice

    A. Pentru elaborarea auditurilor electroenergetice sunt necesare următoarele echipamente:
    1. Analizor trifazat de energie electrică
    2. Trusă de măsură pentru parametrii electrici
    3. Multimetru
    4. Luxmetru

    B. Pentru elaborarea auditurilor termoenergetice sunt necesare următoarele echipamente:
    1. Cameră de termoviziune
    2. Pirometru
    3. Analizor de gaze de ardere
    4. Termometru cu sonde de contact
    5. Debitmetru ultrasonic
    6. Termohigrometru


    ANEXA 6
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                                 MODEL
         cerere de eliberare a autorizaţiei de auditor energetic
                          Nr. ......./.........

              PERSOANĂ FIZICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA I

          TIPUL DE AUDIT PENTRU CARE SE SOLICITĂ AUTORIZAREA:
                    [] [] []
             ELECTROENERGETIC TERMOENERGETIC COMPLEX

    INFORMAŢII PERSONALE
    Nume .............. iniţiala tatălui ............. prenume ...............
    Data naşterii .................. locul naşterii ..........................
    Act de identitate .... seria ....... nr. ....... eliberat de .............
    la data de .............
    CNP ....................
    Domiciliu:
    str. ................. nr. ...... bl. ..... sc. ..... et. ..... ap. .....
    loc. .......... jud. ..................
    Telefon .............. fax ............
    e-mail ................................
    PLĂTITOR*)................................................................
──────────
    *) Informaţii necesare pentru emiterea facturii aferente tarifului de
       autorizare
──────────

    Str. ................. nr. ...... loc. ............ jud. .................
    Telefon .............. Fax ............
    e-mail ................................
    Nume şi prenume director general..........................................
    Număr de înmatriculare în Registrul comerţului/an ........................
    Cod fiscal ............................
    Cont bancar............................ deschis la Banca..................

    Subsemnatul/Subsemnata, solicit autorizarea mea pentru clasa I şi tipul de
auditor energetic menţionat mai sus şi înscrierea mea în Registrul de evidenţă
a auditorilor energetici. Sunt de acord cu publicarea numelui meu, a coordona-
telor şi a detaliilor înscrise în autorizaţie, în acest registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţă de prevederile Codului de conduită al auditorului
energetic şi voi acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activităţilor
de elaborare a auditurilor energetice.
    Am luat cunoştinţă de faptul că, potrivit prevederilor art. 35 din
prezentul Regulament sumele achitate de solicitanţi, în contul ANRE, ca plată
a tarifului de autorizare auditor energetic persoană fizică sau persoană
juridică sau a tarifului de prelungire a valabilităţii autorizaţiei de auditor
energetic persoană fizică sau persoană juridică nu se restituie în cazul în
care, în urma analizei documentaţiei transmise la ANRE - Departamentul pentru
Eficienţă Energetică se constată că nu sunt îndeplinite prevederile prezentului
Regulament.

    EDUCAŢIE, CURSURI DE INSTRUIRE
    Se vor ataşa copii după diplomele de absolvire
┌────────┬────────────┬──────────────────┬──────────────────────────────────┐
│Nr. Crt.│ Perioada │ Diploma obţinută │Instituţia care a eliberat diploma│
├────────┼────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │
└────────┴────────────┴──────────────────┴──────────────────────────────────┘

    SITUAŢIA PROFESIONALĂ ACTUALĂ
    Profesia ................... vechime în muncă .................
    Funcţia..................... vechime în funcţie................
    Responsabilităţi ..............................................
    ...............................................................

    EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
┌────┬─────────┬─────────┬──────────────────────┬──────────┬────────────────┐
│Nr. │ Din │ Până │Denumirea operatorului│ Funcţia │Responsabilităţi│
│crt.│ anul │ în anul │ economic │ deţinută │ │
├────┼─────────┼─────────┼──────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴─────────┴──────────────────────┴──────────┴────────────────┘

    Semnătura solicitantului ................... Data .............

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de autorizare a auditorilor energetici



    ANEXA 7
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                                 MODEL
          de cerere de eliberare a autorizaţiei de auditor energetic
                        Nr. ........../.........

               PERSOANĂ JURIDICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA II

    Persoana juridică (denumirea), ...........................................
    ..........................................................................
    Codul fiscal ......... înregistrat în Registrul Comerţului cu nr. ........
    cu sediul în ........... str. ............ nr. .......... judeţul/sectorul
    ................ telefon/fax. ............... e-mail .....................
    reprezentat legal prin director/manager (numele şi prenumele) ............
    Cont bancar .................. deschis la Banca ..........................

              TIPUL DE AUDIT PENTRU CARE SE SOLICITĂ AUTORIZAREA:

                       [] [] []

                ELECTROENERGETIC TERMOENERGETIC COMPLEX

    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de reprezentant delegat*) solicit
eliberarea autorizaţiei de auditor energetic pentru persoana juridică: ........
........................................................... pentru clasa II şi
tipul de audit energetic menţionat şi înscrierea persoanei juridice pe care o
reprezint în Registrul de evidenţă a auditorilor energetici. Sunt de acord cu
publicarea denumirii persoanei juridice, a coordonatelor şi a detaliilor
înscrise în autorizaţie, în acest Registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului în
vigoare. Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţă de prevederile Codului de conduită al auditorului
energetic şi vom acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activităţilor
de elaborare a auditurilor energetice. Am luat cunoştinţă de faptul că, potrivit
prevederilor art. 35 din prezentul Regulament sumele achitate de solicitanţi,
în contul ANRE, ca plată a tarifului de autorizare auditor energetic persoană
fizică sau persoană juridică sau a tarifului de prelungire a valabilităţii
autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică nu se
restituie în cazul în care, în urma analizei documentaţiei transmise la ANRE -
Departamentul pentru Eficienţă Energetică se constată că nu sunt îndeplinite
prevederile prezentului Regulament.

    Data ........... Semnătura şi ştampila persoanei juridice
                                    (nume, prenume, funcţie)

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de autorizare a auditorilor energetici

──────────
    *) NOTĂ: Persoana juridică va fi reprezentată în relaţia cu organismul de
autorizare de către un reprezentant împuternicit.
──────────



    ANEXA 8
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                     Cerere de eliberare a unui duplicat

    [] al autorizaţiei de auditor energetic nr..../......
    [] al deciziei de prelungire nr......../ .........a autorizaţiei de auditor
       energetic nr...../......
    (se bifează cu semnul "X" căsuţa corespunzătoare solicitării)

    Subsemnatul/a: Numele ..............., iniţiala tatălui ..................,
    prenumele ............, data naşterii ..........., locul naşterii ........,
    actul de identitate ...... seria ...... nr. ........, eliberat de..........
    la data de ........., codul numeric personal ........... Domiciliul .......
    .............., telefon/fax/e-mail ........................

    Loc de muncă ..............................................................
    Str. ............ nr. ....... loc. .......... jud. .........
    Telefon/fax/e-mail ......................

    Vă rog să-mi aprobaţi eliberarea unui DUPLICAT după:
    [] autorizaţia de auditor energetic nr. ..../.....
    [] decizia de prelungire nr. ......./......... a autorizaţiei de auditor
       energetic nr. ..../.....
    (se bifează cu semnul "X" căsuţa corespunzătoare solicitării)

    Motivul pentru care solicit eliberarea duplicatului:
    .........................................................................
    .........................................................................

    Data: Semnătură:

    Către ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de atestare manageri energetici



    ANEXA 9
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                                 MODEL
                de cerere de prelungire a valabilităţii
                   autorizaţiei de auditor energetic
                       Nr. ........./..........

              PERSOANĂ FIZICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA I

       TIPUL DE AUDIT PENTRU CARE SE SOLICITĂ PRELUNGIREA AUTORIZĂRII:

                    [] [] []
            ELECTROENERGETIC TERMOENERGETIC COMPLEX

    Nume ........... iniţiala tatălui ..... prenume ...................
    Data naşterii ............. locul naşterii ........................
    Act de identitate ..... seria ......... nr. ........... eliberat de
    ............... la data de ..................
    CNP .....................
    Domiciliu:
    str. ............ nr. ...... bl. ...... sc. .... et. .... ap. .....
    loc. .......... jud. ...........
    Telefon .......... fax ...........
    e-mail ...........................

    PLĂTITOR*) ........................................................
──────────
    *) Informaţii necesare pentru emiterea facturii aferente tarifului
       de prelungire a autorizaţiei de auditor energetic
──────────

    Str. ........... nr. ...... loc. .............. jud. ..............
    Telefon ............. Fax ...............
    e-mail ..................................
    Nume şi prenume director general ..................................
    Număr de înmatriculare în Registrul comerţului/an..................
    Cod fiscal ........................................................
    Cont bancar ................ deschis la Banca .....................

    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de auditor energetic autorizat
solicit prelungirea valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic
pentru clasa I şi tipul menţionat mai sus, precum şi menţinerea înscrierii
mele în Registrul de evidenţă a auditorilor energetici. Sunt de acord cu
publicarea numelui meu, a coordonatelor şi a detaliilor înscrise în
autorizaţie în acest Registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului
în vigoare.
    Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţă de prevederile Codului de conduită al auditorului
energetic şi voi acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activităţilor
de elaborare a auditurilor energetice.
    Am luat cunoştinţă de faptul că, potrivit prevederilor art. 35 din
prezentul Regulament sumele achitate de solicitanţi, în contul ANRE, ca
plată a tarifului de autorizare auditor energetic persoană fizică sau
persoană juridică sau a tarifului de prelungire a valabilităţii autorizaţiei
de auditor energetic persoană fizică sau persoană juridică nu se restituie
în cazul în care, în urma analizei documentaţiei transmise la ANRE -
Departamentul pentru Eficienţă Energetică se constată că nu sunt îndeplinite
prevederile prezentului Regulament.

    Semnătura solicitantului ................ Data ............

    Către:

    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de autorizare a auditorilor energetici



    ANEXA 10
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                                 MODEL
           de cerere de prelungire a valabilităţii autorizaţiei
                          de auditor energetic
                        Nr. ........../.........

              PERSOANĂ JURIDICĂ - AUDITOR ENERGETIC CLASA II

    Persoana juridică (denumirea), .........................................
    Codul fiscal ................... înregistrat în Registrul Comerţului cu
    nr. ......... cu sediul în ............. str. ........... nr. ..........
    judeţul/sectorul ........... telefon/fax ........... e-mail ............
    reprezentat legal prin director/manager (numele şi prenumele) ..........
    Cont bancar .............. deschis la Banca ..............

        TIPUL DE AUDIT PENTRU CARE SE SOLICITĂ PRELUNGIREA AUTORIZĂRII

                      [] [] []
               ELECTROENERGETIC TERMOENERGETIC COMPLEX

    Subsemnatul/Subsemnata, în calitate de reprezentant delegat*) solicit
prelungirea valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic pentru clasa II
şi tipul menţionat mai sus, pentru persoana juridică ............. precum şi
menţinerea înscrierii persoanei juridice pe care o reprezint în Registrul de
evidenţă a auditorilor energetici. Sunt de acord cu publicarea denumirii
persoanei juridice, a coordonatelor şi a detaliilor înscrise în autorizaţie
în acest Registru.
    Anexez dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului în
vigoare. Toate informaţiile furnizate sunt corecte.
    Am luat cunoştinţă de prevederile Codului de conduită al auditorului
energetic şi vom acţiona pentru respectarea acestora în cadrul activităţilor
de elaborare a auditurilor energetice. Am luat cunoştinţă de faptul că,
potrivit prevederilor art. 35 din prezentul Regulament sumele achitate de
solicitanţi, în contul ANRE, ca plată a tarifului de autorizare auditor
energetic persoană fizică sau persoană juridică sau a tarifului de prelungire
a valabilităţii autorizaţiei de auditor energetic persoană fizică sau persoană
juridică nu se restituie în cazul în care, în urma analizei documentaţiei
transmise la ANRE - Departamentul pentru Eficienţă Energetică se constată că
nu sunt îndeplinite prevederile prezentului Regulament.

    Data ............ Semnătura şi ştampila persoanei juridice
                                         (nume, prenume, funcţie)

    Către:


    ANRE-Departamentul pentru Eficienţă Energetică

    Comisia de autorizare a auditorilor energetici

──────────
    *) NOTĂ: Persoana juridică va fi reprezentată în relaţia cu organismul de
autorizare de către un reprezentant delegat.
──────────



    ANEXA 11
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

              CODUL DE CONDUITĂ AL AUDITORULUI ENERGETIC AUTORIZAT

    Realizarea auditurilor energetice se desfăşoară pe baza principiilor precizate în continuare, a căror respectare de către auditorii energetici autorizaţi ca persoane fizice şi juridice este obligatorie, pentru evitarea unor incompatibilităţi şi/sau conflicte de interese ce ar putea fi generate în desfăşurarea acestei activităţi.
    Auditorul energetic autorizat:
    1. Acţionează profesional, fără discriminare.
    2. Acţionează în sensul creşterii competenţei proprii şi asistă pe cei aflaţi în subordinea sa să îşi dezvolte abilităţile relaţionale în activitatea de realizare a auditurilor energetice.
    3. Nu activează ca reprezentant al unor producători de echipament energetic.
    4. Păstrează confidenţialitatea datelor obţinute sau rezultate în urma auditului energetic, cu excepţia cazurilor în care este obligat să le facă cunoscute în condiţiile legii, sau obţine consimţământul scris al beneficiarului auditului energetic în acest sens.
    5. Nu comunică informaţii eronate care să compromită activitatea de realizare a auditului energetic sau procesul de autorizare.
    6. Nu prejudiciază prin activităţile sale reputaţia organismului de autorizare.


    ANEXA 12
    la Regulamentul pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie

                              Conţinutul cadru
            al Raportului anual privind activitatea de elaborare
            a auditurilor energetice de către persoanele juridice
                              autorizate şi PFA

    Raportul va avea următorul cuprins:

    a) Formă tipărită va cuprinde:
    1. Date de identificare ale auditorului autorizat, persoană juridică sau PFA;
    2. Lista cronologică a auditurilor energetice efectuate în anul raportat şi beneficiarii acestora;
    3. Fişa auditului (va cuprinde elementele tehnice principale ale fiecărui audit);
    4. Note privind oportunitatea aplicării unor măsuri cu grad ridicat de replicabilitate şi creştere semnificativă a eficienţei energetice.

    b) Forma electronică va cuprinde:

    Tabel 1
    la Raportul anual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice

┌────┬────────────┬────────────┬─────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Auditorul │Beneficiarul│ Tipul auditului energetic │
│crt.│ energetic │ auditului ├────────────────┬──────────────┬─────────┤
│ │ PJ │ energetic │ Audit │ Audit │ Audit │
│ │ │ │electroenergetic│termoenergetic│ complex │
├────┼────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┼─────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┼─────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┼─────────┤
│ . │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┼─────────┤
│ . │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┼─────────┤
│ n │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────────┴────────────────┴──────────────┴─────────┘


    Tabel 2
    la Raportul anual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice

┌────┬────────────┬───────────┬─────────┬────────────────────────────────┐
│Nr. │Beneficiarul│Domeniul de│Conturul │Principalele măsuri de eficienţă│
│Crt.│ auditului │activitate │auditului│ energetică propuse │
│ │ energetic │ al benefi-│energetic├───────────┬──────────┬─────────┤
│ │ │ ciarului │ │ Denumirea │ Economii │ Costul │
│ │ │ │ │ măsurii │de energie│implemen-│
│ │ │ │ │ │ estimate │ tării │
│ │ │ │ │ │ (tep) │(mii RON)│
├────┼────────────┼───────────┼─────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
├────┼────────────┼───────────┼─────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
├────┼────────────┼───────────┼─────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
├────┼────────────┼───────────┼─────────┼───────────┼──────────┼─────────┤
└────┴────────────┴───────────┴─────────┴───────────┴──────────┴─────────┘


                   Conţinut cadru al Fişei auditului

    Fişa cadru trebuie să conţină următoarele informaţii:
    1. Tipul auditului energetic
    2. Auditul real:
       a) conturul de audit şi enumerarea proceselor tehnologice aflate în funcţiune;
       b) consumul total real de combustibili şi energie pe anul anterior efectuării auditului, corespunzător conturului de audit;
       c) indicatorii specifici de consum de combustibili şi energie;
       d) concluzii cu privire la situaţia existentă.
    3. Auditul optimizat:
       Notă: Pentru acest tip de audit se vor prezenta informaţii similare cu cele menţionate mai sus pentru auditul real.
    4. Măsuri propuse pentru creşterea eficienţei energetice, grupate pe categorii şi estimarea tehnico-economică a aplicării acestora (consumuri specifice de combustibili şi energie, randamente energetice, durata de recuperare a investiţiei, rata internă de rentabilitate).

                                 -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016