Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 199 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dionis Nicorici în Dosarul nr. 3.239/97/2015 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.575D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către partea statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiei criticate, din perspectiva unor critici identice, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. Apreciază că cele reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 871 din 10 decembrie 2015 şi nr. 817 din 24 noiembrie 2015 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.239/97/2015, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dionis Nicorici cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul criticat incriminează ca infracţiune fapta unei persoane săvârşită în modalităţile reglementate la art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 241/2005 în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Totodată, legea care incriminează fapta ca infracţiune face trimitere în mod expres la codul fiscal şi la Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte noţiunea de obligaţii fiscale. Cu toate acestea, codul fiscal şi Codul de procedură fiscală nu indică expressis verbis în cuprinsul lor care sunt obligaţiile fiscale ce intră în sfera penalului, mai precis ce ar putea face obiectul incriminării de la art. 9 din Legea nr. 241/2005. Astfel, prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece din modul de definire a infracţiunii nu poate fi determinată cu exactitate noţiunea de obligaţii fiscale, aşa încât persoana nu poate să îşi dea seama dacă acţiunea sau inacţiunea sa intră sub incidenţa normei penale. 6. În continuare arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă. În ciuda acestei prevederi constituţionale, legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, ceea ce determină lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a textului criticat. 7. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată întrucât textul de lege criticat prevede în termeni clari, fără echivoc, fapta care constituie infracţiune - omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în cauză, nu se pune problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, ci este vorba de o problemă strict de aplicare a acestora, în raport cu situaţia de fapt ce urmează a fi reţinută de către instanţa de judecată. În final, se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011. 10. Avocatul Poporului arată că redactarea actuală a textului de lege criticat poate conduce la înţelegerea clară a conţinutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar şi a conduitei interzise. Identificarea cu exactitate a faptei incriminate şi a elementelor constitutive ale infracţiunii reglementate prin art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu este îngreunată de utilizarea excesivă a unor norme de trimitere şi de analiza a numeroase acte normative, care ar fi de natură să conducă la inaccesibilitate. Terminologia şi tehnica de redactare utilizate de legiuitor sunt de natură să asigure previzibilitatea normei, o înţelegere facilă a acesteia de către cetăţeni. Totodată, subliniază faptul că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că, din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 241/2005, prin bun sau sursă impozabilă sau taxabilă putem înţelege toate veniturile şi bunurile impozabile sau taxabile, iar prin ascunderea bunului se are în vedere ascunderea acestuia atât în sens fizic, cât şi juridic. În privinţa dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie menţionează că normele criticate dau întocmai expresie acestui text constituţional, dar şi celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care instituie competenţa legiuitorului de a reglementa infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Prin urmare, este de netăgăduit faptul că legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate." 14. În opinia autorului excepţiei textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi în art. 23 alin. (12), potrivit cărora o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 29 mai 2015, înregistrat pe rolul instanţei la data de 5 iunie 2015, înainte de intrarea în vigoare a Legii privind codul fiscal nr. 227/2015 şi a Legii privind Codul de procedură fiscală nr. 207/2015, criticile formulate având în vedere vechile reglementări în domeniul fiscal, aplicabile la momentul săvârşirii faptelor. Curtea reţine că s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 din perspectiva unor critici identice. 16. Curtea apreciază că cele reţinute în această decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 17. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, astfel că o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, însă aceasta nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. 18. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea a observat că, potrivit acestora, constituie infracţiune de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la lit. a)-g) ale art. 9, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia "obligaţii fiscale" se referă la obligaţiile prevăzute de codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal, "codul stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ", precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Astfel, codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale. 19. În acest context, Curtea a reţinut că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin Decizia 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reţinut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. 20. Plecând de la aceste premise, Curtea a apreciat că sintagma "obligaţii fiscale" prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 21. Curtea apreciază că atât considerentele, cât şi soluţia din decizia precitată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, În numele legii, DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dionis Nicorici în Dosarul nr. 3.239/97/2015 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016.
