Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 199 din 10 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (5), (6) si (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 5 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (5), (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Lucian Eugen Şipoteanu şi Magdalena Şipoteanu în Dosarul nr. 2.300/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.300/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (5), (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Lucian Eugen Şipoteanu şi Magdalena Şipoteanu într-o cauzã civilã având ca obiect obligare emitere act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textul de lege criticat este neconstituţional şi contravine dispoziţiilor constituţionale care reglementeazã dreptul de proprietate, întrucât prin procedurile stabilite de reglementarea criticatã nu se acordã despãgubiri echitabile la preţul pieţei imobiliare, scopul urmãrit prin evaluarea efectuatã de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Restituirea Proprietãţilor fiind subevaluarea imobilelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este nefondatã, dat fiind faptul cã prevederile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (5), (6) şi (7), cuprinse în capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despãgubirilor din titlul VII, intitulat "Regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care prevãd:
Art. 16: "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) Dupã primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordate titlurile de despãgubire.[...]
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (3) potrivit cãrora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile cuprinse în titlul VII din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind <>Decizia nr. 801/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008, <>Decizia nr. 1.210/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 8 decembrie 2008, şi <>Decizia nr. 141/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2009.
Astfel, Curtea a reţinut cã prin textele de lege criticate este reglementatã procedura administrativã pentru acordarea despãgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în naturã, rezultate din aplicarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Din examinarea prevederilor legale criticate, Curtea constatã cã acestea nu conţin nicio limitare a dreptului de proprietate privatã, ci sunt norme care stabilesc pur şi simplu circuitul dosarelor, de la data înregistrãrii lor la Secretariatul General şi pânã la momentul emiterii deciziilor reprezentând valoarea mãsurilor reparatorii prin echivalent, fãrã nicio referire la o eventualã plafonare a acestora. Aşa fiind, nu poate fi reţinutã critica privind încãlcarea dreptului de proprietate privatã.
Pentru stabilirea mãsurilor reparatorii aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul a stabilit mai întâi o etapã administrativã, necesarã pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al acestora, raţiune pentru care a fost constituitã Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor, organ al administraţiei aflat în subordinea Cancelariei primului-ministru.
Deciziile acestei comisii pot fi atacate de persoana îndreptãţitã, în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, numai la instanţa de contencios administrativ.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (5), (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Lucian Eugen Şipoteanu şi Magdalena Şipoteanu în Dosarul nr. 2.300/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: