Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 198 din 8 noiembrie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 20 noiembrie 2012
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
ARTICOL UNIC
Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale din 30 septembrie 2011 având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011.
Directorul general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
Adriana Donţu
Bucureşti, 8 noiembrie 2012.
Nr. 198.
ANEXĂ
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ
ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de 4 septembrie 2012
Dosar nr. 9.440/2/2011
Curtea constituită din:
Preşedinte - Mihaela Lămâiţa Ciocea LL.M
Judecător - Georgeta Stegaru
Grefier - Mihaela Lăcătuşu
Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, de apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi de către apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA, în Dosarul nr. 4/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. Praktiker România - S.R.L. şi intimatele pârâte UCMR-ADA şi Asociaţia Transportatorilor din România şi intervenienţii în interesul apelantelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, reprezentată de avocaţi cu împuternicire avocaţială la dosar, apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, reprezentată de avocat Ana Lupulescu, cu împuternicire avocaţială nr. 328.612/07.11.2011 aflată la fila 3 din dosar, apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România, reprezentată de consilier juridic Neagu Vasile, cu împuternicire de reprezentare nr. 1.309.079/30.01.2012 aflată la fila 162 din dosar, intimata pârâtă UCMR-ADA, reprezentată de avocat Roată Alexandru Palade, cu împuternicire avocaţială nr. 162.309/2012 aflată la fila 163 din dosar, intervenienţii în interesul apelantelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, reprezentată de avocat cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind intimata reclamantă S.C. Praktiker România - S.R.L. şi intimata pârâtă Asociaţia Transportatorilor din România.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că la data de 23.08.2012 apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a depus traduceri certificate în limba română de pe înscrisurile reprezentând extrase din metodologiile altor state europene, într-un singur exemplar, arătând că a comunicat un exemplar al acestora celorlalte părţi. La data de 27.08.2012, Cabinetul de avocat "Traian Bota" a depus, în copie conformă cu originalul, contractele de asistenţă juridică încheiate în interesul apelantelor: S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, în două exemplare. La data de 28.08.2012 apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România a depus prin poştă un set de înscrisuri, într-un singur exemplar, arătând că a comunicat un exemplar al acestora celorlalte părţi. La data de 03.09.2012 intimata pârâtă UCMR-ADA a depus un set de înscrisuri.
La interpelarea Curţii cu privire la calitatea de reprezentant al intervenientelor, apărătorul intimatei pârâte UCMR-ADA arată că nu o mai susţine, întrucât s-a făcut această dovadă, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru acest termen de judecată.
Părţile prezente prin apărători învederează că au luat cunoştinţă de înscrisurile administrate de celelalte părţi şi nu solicită amânarea judecării cauzei, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora.
Apărătorul intimatei pârâte UCMR-ADA depune factura reprezentând onorariul de avocat.
Părţile prezente prin apărători învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra cererilor de apel.
Apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, printr-un apărător, solicită admiterea apelului promovat împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, astfel cum a fost formulat, şi anularea hotărârii arbitrale.
Susţine că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 358 din Codul de procedură civilă, referitoare la egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii în procedura arbitrală.
Astfel, susţine că, deşi s-a luat act de împrejurarea că s-a plătit onorariul de către partea pe care o reprezintă, conform dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, în mod nejustificat a fost decăzută din dreptul la apărare în sensul art. 358 din Codul de procedură civilă.
Faţă de aceste susţineri, apreciază că se impune anularea hotărârii arbitrale.
Apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, prin celălalt apărător, arată că din apelurile formulate în cauză rezultă faptul că prin Hotărârea arbitrală nr. 270/30.09.2011 Corpul de arbitri de pe lângă ORDA a încălcat flagrant drepturile părţilor.
Arată că părţile nu au fost convocate prin scrisoare recomandată, conform dispoziţiilor procedurale exprese.
Precizează că în faţa Comisiei de arbitraj a fost stabilită componenţa acesteia şi onorariul, moment la care au fost prezente partea pe care o reprezintă, UCMR - ADA şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România.
Arată că partea pe care o reprezintă a achitat onorariul astfel cum a fost stabilit, înainte de termen, însă a fost decăzută din dreptul de a propune probe şi de a pune concluzii, conform art. 131^1 din Legea nr. 8/1996.
Mai arată că părţile nu au fost convocate, nu au achitat onorariul şi, în consecinţă, cadrul legal nu a fost respectat.
În ceea ce priveşte partea pe care o reprezintă, arată că există o menţiune la pagina 5 a hotărârii atacate, unde se face referire la faptul că se constată din documentele depuse că între Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi UCMR - ADA există o înţelegere, astfel încât în ceea ce priveşte Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc se va face aplicarea dispoziţiilor art. 969 din Codul civil.
Precizează că documentele care stau la baza acestei convenţii sunt nule, fiind vorba despre un tabel ataşat la un email, care nu a fost semnat, înregistrat şi fără a fi însuşit de către organele de conducere ale Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
De asemenea, arată că a depus înscrisul intitulat "Răspuns şi punct de vedere la negociere", purtând nr. 241/20.04.2011, care a fost comunicat în baza rezoluţiei Comitetului de directori al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Faţă de aceste susţineri solicită admiterea apelului formulat de apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi desfiinţarea Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA, desfiinţarea acestei hotărâri ca fiind netemeinică şi nelegală şi trimiterea dosarului pentru a fi reanalizat.
Cu cheltuieli de judecată, pe cale separată. Solicită amânarea pronunţării, pentru a depune note scrise.
Reprezentantul apelanteipârâte Federaţia Industriei Hoteliere din România arată că apelurile formulate în cauză sunt întemeiate, iar Hotărârea arbitrală nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, este nelegală şi temeinică, fiind afectată de nulitate.
Instanţa de arbitraj nu a comunicat prin scrisoare recomandată decizia de constituire a comisiei de negociere şi propunerea de metodologie formulată de UCMR-ADA.
Potrivit art. 131^2 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, negocierile trebuiau să fie finalizate în 30 de zile, iar procesul de negociere s-a întins pe mai mult de un an. Astfel, consideră că ORDA a încălcat legea.
În ceea ce priveşte partea pe care o reprezintă, arată că nu a fost citată în procedura de arbitraj şi nu i s-a comunicat cererea de arbitraj, astfel încât hotărârea arbitrală este nulă. Precizează că partea pe care o reprezintă a fost lipsită de posibilitatea de a se apăra.
Susţine că instanţa de arbitraj a finalizat proiectul de metodologie, neţinând seamă de prevederile art. 131^1 lit. f) din Legea nr. 8/1996.
Mai arată că a depus la dosarul cauzei un studiu special în legătură cu industria hotelieră din România, din care rezultă că veniturile din activitatea hotelieră au scăzut cu 60% şi nu s-a ţinut seama de criza economică.
Arată că s-a majorat retribuţia autorilor, în timp ce industria hotelieră suferă pierderi în ultimii 3 ani.
Faţă de aceste susţineri, solicită admiterea apelurilor formulate împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, şi să se constate nulitatea acesteia.
Apărătorul apelantei pârâte Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România solicită admiterea apelului formulat de partea pe care o reprezintă, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a acestei hotărâri, în ceea ce priveşte pct. 4 şi 13 din metodologia propusă de UCMR-ADA.
Consideră că instanţa arbitrală a pronunţat o hotărâre nemotivată, nefiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 131^1 lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996.
Mai arată ca extrasele de pe site-ul Ministerului Finanţelor nu sunt relevante în cauză, iar criteriul practicii europene nu a fost dovedit de UCMR-ADA.
Precizează că a depus la dosarul cauzei extrase şi metodologii europene, prin care a arătat că în cazul unităţilor cu activitate continuă tip mall, supermarket, hipermarket, remuneraţiile colectate în aceste ţări europene sunt de 3-4 ori mai mici.
Arată că instanţa arbitrală, în mod greşit, a respins propunerile părţii pe care o reprezintă cu privire la reduceri.
Din punctul său de vedere, aceste reduceri ar trebui aplicate pentru a fi încurajată publicarea muzicii ambientale.
Arată că partea pe care o reprezintă a făcut un test, respectiv a oprit muzica într-o zi la un supermarket din Bucureşti, iar volumul de vânzări a fost acelaşi ca şi cel din ziua precedentă.
Faţă de aceste susţineri, solicită admiterea apelului promovat de partea pe care o reprezintă, astfel cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Apărătorul intervenientelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România solicită admiterea cererii de intervenţie accesorie, admiterea apelurilor formulate, cu consecinţa principală a anulării hotărârii arbitrale.
În analiza efectuată de corpul de arbitri s-a extins, în mod nejustificat, în cuprinsul metodologiei, conceptul de utilizator către 8 persoane deţinătoare de aparate electronice care permit difuzarea de opere muzicale, fără a se ţine seama de faptul că Legea nr. 8/1996 impune condiţia comunicării operei muzicale.
De asemenea, solicită să se ţină cont de încălcarea proporţiei utilizării efective a repertoriului UCMR-ADA.
Cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Apărătorul intimatei pârâte UCMR-ADA solicită respingerea tuturor apelurilor formulate în cauză, ca neîntemeiate.
Astfel, arată că Legea nr. 8/1996 vizează o procedură specială, derogatorie de la celelalte dispoziţii legale, privind stabilirea formei şi adoptarea unor acte cu caracter normativ, respectiv normele de aplicare a legii drepturilor de autor.
Mai arată ca legiuitorul a prevăzut la alin. (9) al art. 131^2 al Legii nr. 8/1996 soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în cadrul unui apel formulat împotriva unei hotărâri arbitrale.
Astfel, Curtea de Apel se va pronunţa fie cu privire la menţinerea metodologiilor, fie la modificarea acestora. Pe cale de consecinţă, nu este posibilă anularea hotărârii arbitrale şi, respectiv, a metodologiei.
Sub acest aspect, solicită sa fie avute în vedere şi prevederile art. 6 CEDO, care impun respectarea principiului securităţii juridice. Astfel, principiul securităţii juridice împiedică o măsură a anulării, cu efect retroactiv, fiind imposibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pe de altă parte, decăderea este o sancţiune prevăzută de lege. În speţă, prin Încheierea din 12.09.2011 din dosarul de arbitraj a fost respinsă cererea de constatare a decăderii invocată de către UCMR-ADA cu privire la Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi celelalte părţi, ca prematură, şi s-a acordat un nou termen, stabilindu-se ce onorariu datorează fiecare parte.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc nu a plătit acest onorariu, astfel încât nu poate fi invocată o nulitate a hotărârii arbitrale.
Pe de altă parte, art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, prevede că onorariul ar fi trebuit să fie plătit integral de către utilizator, iar onorariul plătit nu a acoperit jumătate din onorariul datorat.
Totodată, arată că din dosarul de arbitraj rezultă că Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a fost prezentă şi nu a pus concluzii.
De asemenea, arată ca din înscrisurile administrate în cauză rezultă că UCMR-ADA a transmis invitaţia de a participa la negociere către toate părţile la numărul de fax pe care îl indică apelanta chiar în motivele de apel.
În ceea ce priveşte comunicările efectuate pe parcursul arbitrajului, arată că culpa neactualizării datelor de contact revine apelantei.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, ORDA a făcut publice pe site-ul propriu iniţierea arbitrajului, obiectul acestuia, părţile şi fiecare termen de arbitraj.
În ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiilor, arată că a depus la dosar dovada comunicării înscrisurilor care au provenit de la apelanta FPTR.
În ce priveşte apelul apelantei pârâte Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, arată că este nefondat.
Susţine că nu se pot acorda reduceri care nu au fost negociate şi reducerea solicitată de această parte nu poate fi stabilită de instanţa de judecată.
Totodată, solicită respingerea cererii de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată.
Potrivit principiului disponibilităţii, apărările intervenientei sunt limitate la motivele de apel formulate de apelante.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, urmează a dispune amânarea pronunţării cauzei.
DISPUNE:
Amână pronunţarea cauzei la data de 11 septembrie 2012.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 septembrie 2012.
PREŞEDINTE, Judecător,
MIHAELA LĂMÂIŢA CIOCEA LL.M Georgeta Stegaru
Grefier,
Mihaela Lăcătuşu
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ
ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2012
Dosar nr. 9.440/2/2011
Curtea constituită din:
Preşedinte - Mihaela Lămâiţa Ciocea LL.M
Judecător - Georgeta Stegaru
Grefier - Mihaela Lăcătuşu
Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, de apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi de către apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. Praktiker România - S.R.L. şi intimatele pârâte UCMR-ADA şi Asociaţia Transportatorilor din România şi intervenienţii în interesul apelantelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.
CURTEA,
având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunţării cauzei.
DISPUNE:
Amână pronunţarea cauzei la data de 13 septembrie 2012.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2012.
PREŞEDINTE, Judecător,
MIHAELA LĂMÂIŢA CIOCEA LL.M Georgeta Stegaru
Grefier,
Mihaela Lăcătuşu
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ
ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121A
Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2012
Dosar nr. 9.440/2/2011
Curtea constituită din:
Preşedinte - Mihaela Lămâiţa Ciocea LL.M
Judecător - Georgeta Stegaru
Grefier - Mihaela Lăcătuşu
Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, de apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi de către apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. Praktiker România - S.R.L. şi intimatele pârâte UCMR-ADA şi Asociaţia Transportatorilor din România şi intervenienţii în interesul apelantelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 4.09.2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de note scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 11.09.2012 şi, având nevoie de timp pentru a delibera, pentru data de 13.09.2012, când în aceeaşi compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin Hotărârea arbitrală nr. 270, pronunţată la data de 30 septembrie 2011 de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a fost stabilită Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental.
Această hotărâre arbitrală a fost pronunţată în baza cererii de arbitraj formulate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) în contradictoriu cu Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Asociaţia Transportatorilor din România (ATR) şi S.C. Praktiker România - S.R.L.
Împotriva hotărârii arbitrale menţionate au declarat apel: FPTR, AMRCR, FIHR, S.C. Platinum Casino - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, Asociaţia Română a Operatorilor de Sloturi - ROMSLOT şi Asociaţia Organizatorilor de Cazinouri din România.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 29.03.2012 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantelor S.C. Platinum Casino - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, Asociaţia Română a Operatorilor de Sloturi - ROMSLOT şi Asociaţia Organizatorilor de Cazinouri din România, cu consecinţa respingerii apelului exercitat de acestea, ca fiind formulat de persoane lipsite fără calitate procesuală activă în apel.
Prin apelul exercitat de apelanta Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) se susţine în esenţă că:
AMRCR, în calitate de organism reprezentativ pentru sectorul comerţului în unităţi comerciale de tip cash&carry, supermarket, hipermarket, hard discount, alte magazine specializate de mare suprafaţă pentru bricolaj, mobilă şi amenajări interioare, electro-retail, a participat la negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental exclusiv în cadrul unităţilor comerciale sau de prestări de activitate continuă (magazine de orice tip, mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale etc.).
Prin urmare, apelul acestei părţi vizează doar punctul 4 din tabelul remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental din metodologie, punct referitor Ia "Unităţile comerciale sau de prestări cu activitate continuă" - magazine de orice tip, mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale etc.
Apelanta solicită intervenţia instanţei de judecată pentru asigurarea unui echilibru între prestaţiile reciproce ale părţilor, precizând că, contrar rolului de mediere ce ar fi trebuit să caracterizeze intervenţia completului de arbitraj instituit în baza art. 131^2 din Legea nr. 8/1996, acesta a ţinut cont exclusiv de poziţia şi interesele UCMR-ADA, înlăturând nemotivat toate solicitările apelantei, în lipsa unei raţiuni obiective care să încline balanţa în favoarea exclusivă a UCMR-ADA, şi totodată completul arbitral a omis să analizeze poziţiile părţilor din perspectiva criteriilor legale pe care ar fi trebuit să le aplice, fără a ajuta astfel la crearea unei metodologii clare şi comparabile celor existente în spaţiul european.
Consideră apelanta ca hotărârea arbitrală atacată este nemotivată, necuprinzând motivele de fapt şi de drept aplicabile cauzei pe care aceasta trebuie să se întemeieze [art. 261 litera e) din Codul de procedură civilă]:
Sumara motivare prezentată de completul arbitral se întemeiază - în susţinerea apelantei - pe dispoziţii legale care nu determină o legătură logică neechivocă între ipotezele acestora şi dispozitivul hotărârii arbitrale în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate de UCMR-ADA. Completul arbitral nu a analizat niciun mijloc de probă administrat în cauză, rezumându-se a invoca dispoziţii de drept comunitar cu caracter general.
Legea nr. 8/1996 stabileşte, la art. 131^1, criteriile principale care stau la baza negocierii metodologiei între organismele de gestiune colectivă şi reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b). Aşa cum se poate observa, în motivarea hotărârii apelate nu a fost analizat niciunul dintre aceste criterii de stabilire a remuneraţiilor prin metodologie. În cererea de arbitraj, UCMR-ADA a invocat: criteriul practicii europene (litera h) - sens în care nu a depus la dosar niciun document relativ la o astfel de practică; criteriul veniturilor (litera f), în susţinerea căruia a depus o serie de extrase de pe website-ul Ministerului Finanţelor privind indicatorii financiar globali ai diverşilor agenţi economici. Cu privire la aceste extrase, precizează apelanta că cifrele de afaceri generate de ansamblul activităţilor desfăşurate de diverşi agenţi economici, cifre care sunt publicate pe website-ul Ministerului Finanţelor, nu pot fi considerate ca determinante în procesul de negociere şi stabilire a remuneraţiilor, în sensul Legii nr. 8/1996, întrucât pentru unităţile de acest tip difuzarea muzicii în magazine reprezintă un proces care nu este în legătură nemijlocită cu activitatea principală generatoare de venituri (comerţul cu produse), ci doar unul menit să creeze un ambient mai plăcut, dar nu absolut necesar, cumpărătorilor. Cazurile în care criteriul cifrei de afaceri ar putea oferi informaţii pertinente şi utile pentru negocierea metodologiei ar fi - în opinia apelantei - acelea în care, în raport cu specificul activităţii utilizatorilor, s-ar putea determina relativ uşor venitul marginal (profitul) obţinut de utilizatorul respectiv, generat de comunicarea publică a repertoriului protejat de UCMR-ADA în cursul activităţii sale.
Se mai susţine că intimata reclamantă UCMR-ADA nu şi-a probat acţiunea arbitrală, aceasta fiind cea care avea sarcina probei potrivit art. 1169 şi art. 1170 din vechiul Cod civil aplicabil la data arbitrajului.
Înscrisurile administrate de UCMR-ADA au constat doar din bilanţurile contabile ale membrilor AMRCR publicate pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor vizând anii 2006-20l0 (în cazul unor comercianţi rezultând chiar diminuări ale profiturilor), precum şi propunerea de metodologie venită din partea Federaţiei Patronatelor din Turismul Romanesc. UCMR-ADA a mai depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, care însă a avut drept obiectiv aplicarea indicelui inflaţiei la remuneraţiile cuvenite şi prin care, paradoxal, deşi o probă a intimatei reclamante, sunt propuse remuneraţii mai mici decât cele solicitate de UCMR-ADA în metodologia ataşată cererii de arbitraj.
În cererea de arbitraj, reclamanta UCMR-ADA s-a rezumat să afirme, fără nicio susţinere în probatoriu, faptul că "Forma finală a metodologiei propusă de UCMR-ADA ţine seamă de criteriile prevăzute de art. 131^1 alin. (1) coroborate cu cele ale alin. (4) ale aceluiaşi articol din Legea nr. 8/1996, precum şi de negocierile dintre părţi, valoarea remuneraţiilor actuale stabilite prin Decizia ORDA nr. 365/2006, indicele inflaţiei în perioada 2006-2011, practica europeană privind raportul de cel puţin 1/3 dintre remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor şi drepturile patrimoniale conexe, în favoarea drepturilor de autor, valoarea remuneraţiilor pentru drepturile conexe în vigoare în prezent în România".
Intimata reclamantă nu a ataşat cererii sale niciun document din care să reiasă această "practică europeană" de care face vorbire în cererea introductivă.
Consideră apelanta că, în mod greşit şi nelegal, instanţa arbitrală a respins propunerea AMRCR, în sensul aplicării unor reduceri între 15% şi 35% în funcţie fie de suma totală lunară a remuneraţiilor plătite de unul şi acelaşi utilizator, fie de suprafaţa totală a tuturor spaţiilor deţinute pe întreg teritoriul României de unul şi acelaşi utilizator, în ambele cazuri reducerea fiind aplicată la remuneraţia de bază în care se încadrează fiecare spaţiu deţinut de utilizatorul respectiv.
Legat de motivarea cu care completul de arbitraj a respins această propunere a apelantei, se arată că acesta s-a aflat întro eroare considerând că "acest tip de calcul al unor reduceri suplimentare aplicate unor baze de calcul deja micşorate ar induce un sistem de tip recurent de micşorare a remuneraţiilor datorate de către un utilizator, ceea ce ar conduce, pe cale de consecinţă, la stabilirea unor remuneraţii cu totul inechitabile pentru creatorii de opere". Completul arbitral a reţinut în mod greşit ipoteza faptică ce a fost avută în vedere de către apelantă atunci când a solicitat acest sistem de reduceri.
Astfel, în cazul în care s-ar face o comparaţie între remuneraţia plătită de către o societate comercială ce operează un singur magazin având o suprafaţă de 100 mp şi cea plătită de o altă societate ce operează un singur magazin în suprafaţă de 1.000 mp, se va observa că deşi societatea având magazinul mai mare plăteşte o remuneraţie totală mai mare decât cea având magazinul mai mic, costul per mp este mai mic în cazul magazinului mai mare decât cel plătit per mp în cazul magazinului mai mic. Însă nu aceasta a fost ipoteza pe care a avut-o apelanta în vedere. Sistemul reducerilor în funcţie de suprafaţa totală se raportează la comparaţia remuneraţiilor plătite, de exemplu, de către o societate comercială care operează un singur magazin în suprafaţă de 1.000 mp şi o societate comercială care operează 20 de magazine, fiecare în suprafaţă de 1.000 mp. În acest caz, costul per mp plătit de către ambele societăţi comerciale este acelaşi, potrivit grilei din metodologie, în schimb suma totală a remuneraţiilor plătite de societatea care operează 20 de magazine este considerabil mai mare decât cea plătită de societatea care operează un singur magazin. Reţelele comerciale operează magazine cu formate de suprafaţă standardizate, astfel încât să corespundă unei anumite sortimentaţii a produselor şi unei suprafeţe de vânzare corespunzătoare acestei sortimentaţii.
Întrucât odată cu deschiderea de către unul şi acelaşi utilizator (societatea comercială) a unui număr din ce în ce mai mare de magazine, încadrate în aceeaşi grilă prevăzută de metodologie, UCMR-ADA obţine o sumă din ce în ce mai mare pentru difuzarea aceluiaşi repertoriu, consideră apelanta că se justifică acordarea către respectivul utilizator a unei reduceri aplicate la suma totală a remuneraţiilor plătite în funcţie de suprafaţa aferentă tuturor magazinelor pe care le operează.
Aşadar, reducerile pe care le-a propus în faţa UCMR-ADA cu ocazia negocierilor metodologiei vizează punctul 13 din forma finală propusă de intimata reclamantă, având următorul cuprins: "În situaţia în care un utilizator deţine sau foloseşte mai multe spaţii, remuneraţia se datorează distinct pentru fiecare spaţiu în parte.", punct ce se solicită a fi înlocuit cu reducerile menţionate mai sus. Aceasta, deoarece în timp ce utilizatorii se dezvoltă (de exemplu, expansiunea lanţurilor de hipermarketuri), remuneraţiile achitate de aceşti utilizatori devin din ce în ce mai mari. Prin urmare, urmează să se observe că susţinerile UCMR-ADA în sensul că "propunerea AMRCR de acordare a unor tarife diminuate pentru utilizatorii mari, cu suprafaţă mare, care se extind" ar conduce la "apariţia discriminării în raport cu utilizatorii deţinători ai unor suprafeţe mai mici şi constante, nesupuse extinderilor" sunt nefondate şi nu au nicio baza logico-economică.
În acest sens, principiile şi uzanţele comerciale spun: cu cât volumul tranzacţionat este mai mare, cu atât reducerile de preţ sunt mai mari. Potrivit Ordinului nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, reducerea comercială, respectiv remiza este reducerea practicată ţinându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanţa cumpărătorului în clientela vânzătorului. Remiza corespunde, în general, unui procent aplicat asupra preţului brut, procent prevăzut în oferta de preţuri a întreprinderii sau care rezultă din negociere între cei 2 parteneri comerciali.
Susţine apelanta că, din punctul de vedere al agenţilor economici care operează unităţi comerciale sau de prestări cu activitate continuă - cum sunt magazinele de tip mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale etc. - în calitatea lor de comercianţi, remuneraţia plătită către UCMR-ADA reprezintă în fapt plata preţului unui produs (muzica ambientală difuzată).
Completul arbitral a înlăturat însă principiile economice mai sus menţionate, motivând că nu suntem în prezenţa unui litigiu comercial, ci în faţa unui litigiu civil, fără a avea însa în vedere două aspecte deosebit de importante: reţelele comerciale pe care le reprezintă AMRCR sunt comercianţi având drept scop desfăşurarea exclusivă a activităţilor economice lucrative aducătoare de profit, precum şi faptul că UCMR-ADA este singurul organism de gestiune colectivă care acţionează în domeniul protecţiei drepturilor compozitorilor şi muzicologilor din România, ceea ce creează practic o piaţă de monopol pentru utilizatorii care doresc să difuzeze public operele muzicale. Faţă de acest monopol, oarecum nefiresc în raport cu principiile economiei de piaţă, este mai mult decât normal să fie stabilite aceste discounturi/reduceri/remize aplicate acelor utilizatori care contribuie în mod substanţial la bugetul de venituri al UCMR-ADA. O interpretare contrară ar încălca - în opinia apelantei - principiile economice care guvernează echitatea în afaceri. Evident că aplicarea acestor reduceri, în funcţie de numărul de spaţii deţinute de unul şi acelaşi contribuabil, nu poate reprezenta în nicio ipostază o formă de discriminare, aşa cum susţine UCMR-ADA.
4. în materia în care este exercitat apelul pendinte, intervenţia instanţei de judecată presupune, dincolo de rolul de control al modalităţii în care s-a desfăşurat procedura arbitrală şi în care completul arbitral a înţeles să îşi îndeplinească rolul, analizarea pertinenţei susţinerilor părţilor din perspectiva realizării unei metodologii echilibrate, clare şi previzibile, având ca ghid criteriile legale cuprinse în art. 131^1 din Legea nr. 8/1996.
Astfel, instanţa de judecată este chemată să analizeze şi necesitatea clarificării noţiunii de suprafaţă utilizată ca bază de calcul pentru determinarea remuneraţiilor de la punctul 4 din tabel, în sensul precizării exprese a excluderii din calculul suprafeţei a acelor spaţii administrative, birourile, depozitele, magaziile, parcările, spaţiile sanitare şi alte anexe în care nu sunt instalate aparate de redare a înregistrărilor sonore sau instalaţii de amplificare pentru comunicare publică, precum şi practica europeană, în special cea a statelor din centrul şi estul Europei, referitoare la cuantumul remuneraţiilor stabilite pentru situaţii similare. Analiza acesteia se impune în baza art. 131^1 alin. (1) lit. g), deoarece, în situaţia de faţă, utilizatorii nu obţin venituri din activitatea de comunicare în scop ambiental.
Pentru toate motivele expuse mai sus, se solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii arbitrale atacate, în sensul modificării formei finale a metodologiei în privinţa punctului 4 şi a punctului 13, potrivit Metodologiei propuse de AMRCR.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 131 şi 131^1 din Legea nr. 8/1996, art. 9 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Corpului de arbitri de pe lângă ORDA, art. 359 alin. 2, art. 361 lit. e) din Codul de procedură civilă, art. 1169 şi art. 1170 din Codul civil de la 1864.
Prin apelul declarat de Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) se susţine în esenţă că:
Federaţiei Industriei Hoteliere din România nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil, fiind pusă în imposibilitatea de a participa la negocierea metodologiei propuse de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) şi la procesul arbitral.
Deşi această apelantă a fost desemnată în comisia de negociere, nu i-a fost comunicată "Decizia" de desemnare a comisiei de negociere emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, decizia trebuia să îi fie comunicată prin scrisoare recomandată. Întrucât legea nu precizează cui îi revenea obligaţia comunicării deciziei, însă nici autoritatea emitentă (ORDA), nici iniţiatoarea procedurii de negociere (UCMR-ADA) nu au comunicat apelantei decizia, aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a participa la negocieri.
Se mai arată că Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, iniţiatoarea procedurii de negociere, nu a notificat apelantei FIHR data reunirii entităţilor reprezentate în comisie în vederea stabilirii programului acesteia, obligaţie ce-i revenea potrivit art. 2 din Decizia ORDA nr. 199/26.05.2010.
Dat fiind faptul că negocierile nu s-au finalizatîn 30 de zile de la data constituirii comisiei [cum dispune art. 131^2 alin. (1) din Legea nr. 8/1996], desfăşurându-se pe parcursul unui an (iunie 2010-iulie 2011), cu o întrerupere de 9 luni, era necesar să i se notifice cel puţin reluarea negocierii în luna martie 2011.
În probaţiune, întrucât nu poate face dovada unor fapte negative, solicită apelanta ca instanţa să dispună intimatei UCMR-ADA să facă proba comunicării prin scrisoare recomandată a deciziei ORDA nr. 299/26.05.2011 şi notificării noastre, pe orice cale, asupra datei şi locului întrunirii comisiei de negociere în vederea stabilirii programului de negociere.
Mai precizează apelanta că, după formularea de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, prin Scrisoarea nr. 8.850/31 august 2011, a cererii de iniţiere a procedurii de arbitraj, Federaţia nu a fost convocată nici letric, nici prin alte mijloace prin care putea recepţiona convocarea să participe la constituirea completului de arbitraj, la stabilirea onorariului arbitrilor şi a primului termen de arbitraj.
Din analiza dosarului de arbitraj, la care ORDA a permis apelantei accesul la data de 2.11.2011, rezultă că ORDA a transmis convocările adresate Federaţiei Industriei Hoteliere din România la postul fax nr. 021-312.04.86, care nu aparţine federaţiei, ci Hotelului Intercontinental din Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu. Postul fax al federaţiei, pe care îl deţine de peste 10 ani, este 021-312.05.70.
După învestirea sa cu soluţionarea litigiului, instanţa de arbitraj nu s-a asigurat că părţilor care nu au fost prezente la constituirea completului de arbitraj li s-a notificat data primului termen de arbitraj şi cuantumul onorariului arbitrilor pe care trebuia să-l plătească până la primul termen, iar după primul termen, întrucât s-au depus înscrisuri, nu a dispus comunicarea lor celorlalte părţi. Federaţiei Industriei Hoteliere nu i-au fost comunicate "Cererea de arbitraj" depusă la 12.09.2011 şi anexele acesteia, între care este şi propunerea de metodologie a UCMR-ADA.
Adăugând acestor omisiuni ale instanţei de arbitraj decizia de decădere din dreptul de apărare, decizie pe care (după cum rezultă din încheierea de şedinţă) şi-a motivat-o prin trimitere la prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, consideră apelanta cererea sa de anulare a hotărârii arbitrale apelate întemeiată.
Cu referire la fondul cauzei, se arată că, întrucât Federaţia Industriei Hoteliere din România nu a participat (din motivele arătate) la faza negocierii proiectului de metodologie propus de UCMR-ADA, nici la judecata în faţa instanţei de arbitraj, iar înscrisurile în baza cărora a hotărât instanţa de arbitraj nu i-au fost comunicate, înţelege să se limiteze la următoarele motive:
Noua metodologie adoptată prin hotărârea arbitrală apelată implică creşteri ale remuneraţiilor colectate de UCMR-ADA de la unităţile hoteliere, care nu se justifică - în opinia apelantei - din punct de vedere economic, în condiţiile crizei economice care afectează încă România.
Analiza impactului noii metodologii asupra sumelor ce urmează a fi colectate de UCMR-ADA de la unităţile hoteliere cu titlu de remuneraţii pentru drepturile de autor aflate în gestiunea sa indică creşteri ale acestora fără existenţa unei motivaţii economice care să justifice aceste creşteri.
Precizează apelanta că, din analiza impactului noii metodologii finalizate prin hotărârea arbitrală atacată asupra a 8 hoteluri reprezentative de 2, 3, 4, 5 stele din Bucureşti rezultă că, prin aplicarea noii metodologii, sumele datorate de unităţile hoteliere UCMR-ADA cresc în medie cu 327% faţă de sumele plătite anterior adoptării noii metodologii. Pe categorii de confort, creşterile tarifelor sunt de 503% pentru hotelurile de 5 stele, 279% pentru hotelurile de 3-4 stele şi 200% pentru hotelurile de 2 stele.
Analiza evoluţiei situaţiei economice a 22 de hoteluri, în ani 2008-2009, pe baza bilanţurilor publice arată că mai mult de jumătate dintre acestea au încheiat exerciţiile financiare respective cu pierderi.
La analiza pe fond a metodologiei finalizate prin hotărârea arbitrală apelată se solicită luarea în considerare şi a existenţei altor organisme de gestiune colectivă având ca obiect drepturile de autor (CREDIDAM şi UPFR) care, justificat de aceeaşi raţiune a protecţiei dreptului de autor, impun plata unor sume valoric apropiate de cele plătite UCMR-ADA, încurajate acum să îşi promoveze noi metodologii prin care să impună tarife mai mari.
Cu referire la unul dintre considerentele hotărârii atacate, prin care se face trimitere la art. 969 din Codul civil anterior, sugerându-se ideea că metodologia finalizată prin hotărârea arbitrilor este rezultatul unui consens al părţilor implicate în procesul de arbitraj, consideră apelanta că invocarea existenţei consensului în condiţiile în care numai petentei i s-a permis accesul la justiţie, celelalte părţi fiind decăzute din dreptul de a se apăra, este neîntemeiată şi străină ideii de justiţie.
În concluzie, cu referire la aspectele ce privesc fondul soluţiei impuse prin hotărârea arbitrală pronunţată la cererea UCMR-ADA s-a considerat că nimic nu justifică triplarea drepturilor autorilor de opere muzicale provenind din comunicarea publică a acestora în scop ambiental, în condiţiile în care întreaga societate româneasca se confruntă cu o criză economică fără precedent. Raţiuni de ordin moral şi de echitate impun - în susţinerea apelantei - menţinerea drepturilor autorilor de opere muzicale publicate în scop ambiental la nivelul stabilit prin metodologia din 2006 şi negocierea unor noi tarife după ieşirea ţării din criză.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 3 pct. 4, art. 297 alin. (1), art. 364 şi art. 365 din Codul de procedură civilă şi art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996.
Apelanta Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc - făcând precizarea că prezentul apel vizează doar punctele 1 şi 2 din tabelulremuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental din metodologia depusă de UCMR-ADA la dosarul cauzei, punctul referitor la unităţi de cazare şi unităţi de alimentaţie publică din oraşe şi staţiuni turistice - critică hotărârea arbitrală apelată, sub următoarele aspecte:
După studierea dosarului de arbitraj, a constatat că la baza hotărârii de arbitraj stă un înscris care nu reprezintă manifestarea voinţei FPTR cu privire la cuantumul remuneraţiei, înscris care nu emană de la această entitate juridică şi nici nu poartă însemnele, stampila şi semnătura reprezentantului FPTR.
Propunerea FPTR este cea transmisă în data de 20.04.2011, sub nr. 143, şi care nu a fost înaintată de către UCMR-ADA în cadrul arbitrajului.
Încă de la primul termen al procedurii de arbitraj, avocatul FPTR a ridicat problema vicierii procedurii de citare, şi anume că părţile erau "citate" la nişte numere de fax preluate din dosarul de arbitraj din 2006, de la ultima negociere a remuneraţiilor, atrăgând atenţia asupra faptului că nu este de acord cu această procedură şi solicitând un termen pentru a putea lua cunoştinţă de toate înscrisurile din cadrul negocierii, solicitare cu care completul de arbitraj nu a fost de acord.
La următorul termen, FPTR a achitat partea care îi revenea din onorariul stabilit de arbitri şi a aşteptat decizia completului în ceea ce priveşte diferenţa de onorariu, care nu a fost comunicată şi celorlalte părţi implicate în procedura de negociere (cu excepţia FPTR şi AMRCR).
În urma administrării probatoriului, la data de 30.09.2011 Corpul de arbitri de pe lângă ORDA a pronunţat Hotărârea arbitrală nr. 270, atacata prin prezentul apel, decizând în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate de UCMR-ADA şi stabilind forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, potrivit propunerii acesteia.
Completul de arbitraj a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 969 din Codul Civil, cu privire la remuneraţiile datorate de către unităţile de cazare, folosindu-se de un înscris fără valoare, nul, care nu respectă nicio regulă prevăzută ca şi condiţie de ad validitatem a înscrisului.
Consideră apelanta că este clară poziţia UCMR-ADA, care nu a ţinut cont de propunerea transmisă de FPTR şi a produs un înscris fals, care a indus completul de arbitraj într-o gravă eroare şi s-a folosit de un înscris nul, care nu echivalează cu voinţa părţilor.
Consideră apelanta că hotărârea arbitrală atacată este nemotivată, necuprinzând motivele de fapt şi de drept aplicabile cauzei pe care aceasta trebuie să se întemeieze [art. 261 lit. e) din Codul de procedură civilă]:
Art. 11 bis din Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886, în forma revizuită prin Actul de la Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979 (denumită în continuare Convenţia de la Berna) - în conformitate cu care autorii de opere literare şi artistice au dreptul de a obţine o remunerare echitabilă, stabilită de către autoritatea competentă, în lipsa unui acord amiabil - şi art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.
Menţionează apelanta că Legea nr. 8/1996 stabileşte, la art. 131^1, criteriile principale care stau la baza negocierii metodologiei între organismele de gestiune colectivă şi reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b).
Completul arbitral nu a analizat niciunul dintre aceste criterii de stabilire a remuneraţiilor prin metodologie.
În cererea de arbitraj, UCMR-ADA a invocat: criteriul practicii europene (litera h), însă nu a depus niciun document relativ la o astfel de practică, precum şi criteriul veniturilor (litera f), în susţinerea căruia a depus o serie de extrase de pe website-ul Ministerului Finanţelor privind indicatorii financiar-globali ai diverşilor agenţi economici hotelieri, care nu pot fi considerate însă ca determinante în procesul de negociere şi stabilire a remuneraţiilor, în sensul Legii nr. 8/1996, întrucât pentru unităţile de acest tip difuzarea muzicii în camerele de hotel reprezintă un proces care nu este în legătura nemijlocită cu activitatea principală generatoare de venituri, ci doar unul menit să creeze un ambient mai plăcut. Şi în niciun caz nu atragi turişti prin difuzarea muzicii ambientale.
Se mai arată că, în cadrul negocierilor directe, UCMR-ADA a prezentat un raport de expertiză extrajudiciară unde se concluziona, conform indicilor statistici, cu cât ar trebui majorate aceste remuneraţii, ţinând cont de prevederile legale, expertiză care în mod inexplicabil nu a fost luată în considerare.
Consideră apelanta că raţionamentele juridice ale completului de arbitraj nu au niciun fundament economic prezent, nu fac niciun fel de trimitere la criza economică şi la faptul că indicii economici din România se situează, de mulţi ani, sub cote alarmante şi nu reflectă realitatea ramurii hoteliere care s-a adaptat prezentului climat prin micşorarea tarifelor şi reducerea cheltuielilor, prin negociere directă cu toţi furnizorii.
În urma deciziei arbitrale, hotelierii să fie obligaţi să plătească de 5 ori mai mult pentru aceste remuneraţii, în condiţiile în care veniturile hotelierilor au scăzut dramatic.
Toate aceste aspecte au fost - în susţinerea apelantei - nesocotite de completul de arbitraj, motiv pentru care solicită admiterea apelului şi modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate, în sensul modificării metodologiei, conform propunerii înaintate de FPTR sub nr. 143/20.04.2011.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 131 indice 1 şi 2 din Legea nr. 8/1996, art. 359 şi următorul din Codul de procedură civilă.
La data de 07.05.2012 a fost depusă cererea de intervenţie în interesul apelantelor formulată de intervenientele S.C. Platinum Casino - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers şi Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, cerere prin care s-a solicitat admiterea apelurilor cu consecinţa modificării hotărârii arbitrale apelate.
Au precizat intervenientele că, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înţeleg să invoce excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 199/2010 a ORDA privind constituirea comisiei de negociere.
Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, metodologia propusă de UCMR-ADA trebuie să facă obiectul negocierii în cadrul unei comisii din care fac parte reprezentantul organismului de gestiune colectivă, iar, din partea utilizatorilor, câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori şi câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori (stabiliţi prin raportare la cifra de afaceri).
Din partea utilizatorilor, comisia care a negociat metodologia propusă de UCMR-ADA a fost constituită potrivit Deciziei nr. 199/2010 a ORDA din următoarele persoane juridice: Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Federaţia Industriei Hoteliere din România, Asociaţia Transportatorilor din România, Societatea Comercială Praktiker România - S.R.L.
Aceeaşi decizie (199/2010) a prevăzut abrogarea articolului 1 din Decizia nr. 176/2010 privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în cadrul unităţilor comerciale sau de prestări de servicii cu activitate continuă de tip mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale, lărgind în mod nejustificat sfera domeniilor de activitate pentru care s-au purtat negocierile. Scopul iniţial al negocierilor a fost reglementarea remuneraţiilor datorate exclusiv de utilizatorii din domeniile anterior menţionate.
Extinderea obiectului negocierilor s-a făcut prin artificiul abrogării textului care prevedea domeniile supuse reglementării, fără a se îndeplini în prealabil condiţia obligatorie de notificare a structurilor asociative sau a utilizatorilor majori de către organismul de gestiune colectivă, conform art. 131 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Dată fiind nerespectarea acestor dispoziţii, structurile asociative şi societatea comercială desemnate prin Decizia nr. 199/2010 nu puteau acţiona decât în numele utilizatorilor din domeniile proprii de activitate, fiind încălcat principiul reprezentativităţii tuturor structurilor de utilizatori.
Legătura de cauzalitate dintre soluţionarea acestei excepţii şi soluţionarea cauzei pendinte este, în opinia intervenientelor, de netăgăduit, având în vedere faptul că procedura de negociere şi ulterior cea a arbitrajului sunt acţiuni subsecvente Deciziei nr. 199/2010 a ORDA, a cărei legalitate este pusă în discuţie.
Faţă de aceste considerente s-a solicitat sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate şi suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea acesteia.
În ceea ce priveşte nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii arbitrale apelate, intervenientele arată că aceasta este justificată din perspectiva următoarelor considerente:
Nerespectarea obligaţiei de notificare a Comisiei Europene cu privire la modificarea metodologiei.
Dispoziţiile art. 151^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevăd expres obligativitatea notificării Comisiei Europene cu privire la orice dispoziţii naţionale adoptate în domeniul reglementat (dreptul de autor şi drepturi conexe), implicit a modificărilor metodologiei adoptate prin Hotărârea arbitrală din 30.09.2011, ce face obiectul prezentului apel.
Aceste dispoziţii legale sunt în concordanţă cu Directiva 2006/115/EC articolul 13, dispoziţii conform cărora măsurile luate de statele membre în domeniul drepturilor de autor (inclusiv cu referire la remuneraţiile pe care le poate colecta organismul de gestiune colectivă) trebuie notificate Comisiei Europene.
Nerespectarea obligaţiei de notificare către Comisia Europeană a unei asemenea reglementări încalcă normele comunitare şi astfel lipseşte de efecte decizia respectivă, astfel cum s-a statuat la nivel comunitar.
Un alt motiv pentru care intervenientele consideră că hotărârea arbitrală este nelegală şi netemeinică este legat de extinderea nejustificată a conceptului de utilizator în cuprinsul metodologiei şi stabilirea unor remuneraţii cu încălcarea principiului proporţiei utilizării repertoriului gestionat de UCMR-ADA. Definiţia conceptului de "utilizator" în metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 este în mod vădit contrară atât interpretării gramaticale şi jurisprudenţei româneşti în materie, cât şi precedentelor europene şi acquis-ului comunitar şi extinde în mod nejustificat obligaţiile de plată a remuneraţiilor.
Astfel, definirea utilizatorului ca fiind orice persoana care deţine sau foloseşte spaţii electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine "în care sunt instalate sau deţinute aparate şi orice alte mijloace tehnice sau muzicale, echipament informatic, CD-player, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea ori difuzarea sunetelor sau a imaginilor însoţite de sunet" extinde în mod nejustificat conceptul la persoane care nu utilizează neapărat opere muzicale în scop ambiental, chiar dacă au instalat un aparat care poate fi folosit şi în acest scop (dar care, de exemplu, nu este folosit ca atare ori este folosit pentru redarea unor programe informative sau sportive, transmise ca urmare a plăţii efectuate către operatorii de cablu/satelit).
Conform DEX, utilizatorul este "cel care utilizează", iar verbul "a utiliza" este definit ca "a întrebuinţa, a folosi". Întrucât Legea nu prevede nicio definiţie specială, obligaţia de plată consemnată prin metodologie ar trebui să se aplice, desigur, numai celor care efectiv utilizează opere muzicale redate prin echipamentele instalate, şi nu celor care doar au anumite echipamente instalate, neexistând nicio bază legală pentru astfel de distorsionări ale termenului de utilizator şi extinderii abuzive a înţelesului acestuia. În acelaşi spirit s-au pronunţat atât Curtea Constituţională, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au considerat că prevederile legale referitoare la beneficiarul serviciilor radio TV sunt doar cei care efectiv utilizează asemenea programe.
Astfel, în Decizia nr. 297/2004, Curtea Constituţională a evocat principiul conform căruia "obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective".
Ulterior, prin Decizia nr. 607/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acelaşi sens, confirmând anularea de către instanţele inferioare a prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 care impuneau plata unor asemenea servicii chiar şi unor societăţi care nu beneficiau efectiv de acestea. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că "sensul acestei noţiuni (de beneficiar, n.n.) nu poate fi decât cel comun, respectiv «cel care beneficiază de ceva»".
Însăşi metodologia nu foloseşte o terminologie unitară, definiţia "utilizatorului" nefiind aliniată principiilor din legislaţia română conform cărora se plăteşte doar dacă se utilizează muzica în scop ambiental, pe baza unei licenţe obţinute de la organismul de gestiune colectivă.
De altfel, metodologia nu respectă condiţiile prevăzute în Legea nr. 8/1996. Conform art. 131^1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, metodologiile negociate trebuie să ţină seamă de proporţia utilizării repertoriului gestionat de organismul de gestiune colectivă (intervenientele neutilizând în niciun mod repertoriul UCMR-ADA), precum şi de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă.
În acest sens, Directiva europeană 2001/29/CE prevede în mod clar în paragraful (31) din preambul că un just echilibru trebuie păstrat între deţinătorii de drepturi de autor şi drepturi conexe şi utilizatori. Astfel, un organism de gestiune colectivă nu poate solicita remuneraţie atât timp cât operele care fac obiectul drepturilor sale nu au fost utilizate - utilizarea fiind de esenţa existenţei unei folosiri reale -, altfel intrând chiar sub incidenţa dispoziţiilor privind îmbogăţirea fără justă cauză.
În acest spirit, Legea nr. 8/1996 solicită luarea în considerare a proporţiei utilizării efective a repertoriului respectiv, transpunând corect intenţia evidentă a legiuitorului comunitar (doar metodologia deviind în mod evident de la aceasta).
Încălcarea acestui principiu are drept consecinţă stabilirea unor remuneraţii excesive, în condiţiile în care repertoriul gestionat de UCMR-ADA nu este utilizat decât accidental.
Faţă de aceste considerente apreciază intervenientele că metodologia adoptată prin hotărârea arbitrală este nelegală, urmând a fi modificată în ceea ce priveşte definirea noţiunii de "utilizator", cu consecinţa stabilirii unei remuneraţii proporţionale cu utilizarea repertoriului gestionat.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 49 alin. 3 şi art. 51 din Codul de procedură civilă.
Intimata UCMR-ADA a formulat întâmpinări la cererile de apel şi la cererea de intervenţie, pe această cale invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantelor şi respectiv netemeinicia apelurilor şi a cererii de intervenţie.
Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 29.03.2012, a fost constatată tardivitatea depunerii întâmpinării formulate de intimata UCMR-ADA faţă de cererile de apel şi, în consecinţă, s-a dispus decăderea acestei părţi din dreptul de a propune şi de a administra probe în faţa instanţei de apel.
S-a mai dispus în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantelor.
Motivele pentru care instanţa de apel a adoptat aceste soluţii sunt expuse în încheierea de şedinţă menţionată.
Prin întâmpinarea formulată de aceeaşi intimată în raport cu cererea de intervenţie accesorie se susţine în esenţă că aceasta este neîntemeiată, dispoziţiile Directivei nr. 206/115/CE invocate de acestea fiind străine de obiectul şi natura cauzei - menţionata directivă având ca obiect de reglementare dreptul de închiriere şi de împrumut, precum şi anumite drepturi conexe acestuia, care sunt deosebite de drepturile vizate de metodologia în litigiu (şi anume cele care privesc comunicarea publică).
Şi susţinerile intervenientelor întemeiate pe prevederile art. 151 ind. 1 din Legea nr. 8/1996 sunt considerate de intimată ca neîntemeiate, faţă de faptul că metodologiile nu se încadrează în sfera de reglementare a acestei norme.
Mai arată intimata că, în raport cu prevederile art. 49 din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu poate sprijini doar apărarea celui în interesul căruia intervine, neputând formula propriile apărări ori noi motive de apel împotriva hotărârii arbitrale.
În speţă, intervenientele accesorii au formulat propriile motive de apel (critici) împotriva hotărârii arbitrale, acestea fiind - în susţinerea intimatei - inadmisibile, contrare principiului disponibilităţii şi prevederilor art. 49 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În drept, sunt invocate prevederile art. 49, 52 alin. 3, art. 53, 54, 56, 115 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr. 8/1996.
Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 5.06.2011 a fost respinsă solicitarea intervenientelor de sesizare a instanţei de contencios administrativ în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a deciziei ORDA.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că intervenienţii pot formula la dosar acele cereri care sunt de natură a sprijini susţinerile apelanţilor, iar nu cereri şi apărări care ar sprijini interesul intervenienţilor.
În etapa judecării apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cererile de apel şi cererea de intervenţie în limitele criticilor formulate şi ţinând seamă de exigenţele impuse prin prevederile art. 295 alin. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Vor fi analizate cu precădere criticile formulate de apelantele FIHR şi FPTR care vizează neregularitatea hotărârii arbitrale pentru vicii relative la procedura derulată în etapa negocierii şi respectiv cea a arbitrajului, pentru că acestea tind la a demonstra nevalabilitatea hotărârii arbitrale, iar consecinţa constatării unor vicii de natură a afecta însăşi valabilitatea actului juridic ar fi aceea a lăsării fără suport a unei analize asupra aspectelor (de fond) care privesc corectitudinea/temeinicia determinărilor realizate prin acelaşi act juridic.
Susţinerea potrivit căreia, în procedura în urma căreia s-a pronunţat hotărârea arbitrală apelată, apelantei FIHR nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pentru că nu a fost citată/convocată în condiţiile legii la negocierea metodologiei, este formulată cu neobservarea caracterului special al acestei proceduri - a cărei reglementare se regăseşte în prevederile art. 131 şi 131 ind. 2 din Legea nr. 8/1996 - şi a faptului că arbitrajul realizat de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturi de Autor nu constituie o procedură judiciară aptă a fi circumscrisă rigorilor ce sunt stabilite (din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) în sarcina instanţelor judecătoreşti.
Altfel spus, corpul de arbitri care funcţionează în cadrul ORDA nu face parte din structura instanţelor statale, aşa încât procedura derulată în faţa acestora nu este de natura a fi supusă exigenţelor ce au fost stabilite în sarcina autorităţilor statale prin norma europeană menţionată.
În lumina prevederilor art. 131-131 ind. 2 din Legea nr. 8/1996, procedura de stabilire a metodologiilor privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale (de autor, sau conexe) poate avea 3 etape (negociere, arbitraj şi apel), în ultima dintre acestea părţile având posibilitatea de a supune controlului judecătoresc legalitatea şi/sau temeinicia hotărârii luate de corpul de arbitri.
Având posibilitatea valorificării criticilor de nelegalitate în faţa instanţei (judecătoreşti) de apel, părţilor nemulţumite de hotărârea arbitrală le este asigurat accesul la o procedură judiciară care se bucură (inclusiv) de garanţiile conferite prin art. 6 din CEDO, fără însă ca acesta să permită, formal, adoptarea unei alte soluţii decât cea stabilită de legiuitor prin normele speciale menţionate.
În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 131 ind. 2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996, conform căruia "În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor".
Din conţinutul normei juridice enunţate rezultă cu evidenţă că singurele soluţii lăsate de legiuitor la îndemâna instanţei de control judiciar sunt acelea de menţinere sau de modificare a metodologiilor stabilite prin Hotărârea arbitrală, nefiind permisă o soluţie prin care să se dispună reluarea procedurii de negociere şi/sau arbitraj - în ipoteza în care instanţa de apel ar constata vicierea procedurii de negociere şi/sau arbitraj - similar situaţiilor în care obiectul căii de atac a apelului îl constituie o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, Curtea reţine că viciile de procedură reclamate de apelanta FIHR, constând în faptul că nu i-a fost comunicată Decizia ORDA de desemnare a comisiei de negociere (având nr. 199/2010) prin scrisoare recomandată potrivit prevederilor art. 131 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, precum şi în împrejurarea că negocierile nu au fost finalizate în intervalul de 30 de zile de la data constituirii comisiei stabilit prin art. 131 ind. 1 alin. (1) din aceeaşi lege trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 105 din Codul de procedură civilă, prin această normă stabilindu-se ca "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit pârâtului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute de lege, vătămare se presupune până la dovada contrarie".
În condiţiile în care nicio dispoziţie legală nu instituie sancţiunea nulităţii actelor emise în cadrul procedurii de negociere a metodologiilor şi respectiv de arbitraj pentru situaţia necomunicării deciziei de constituire a comisiei de arbitraj, şi nici pentru situaţia depăşirii termenului de 30 de zile stabilit pentru finalizarea negocierilor, Curtea nu poate reţine că apelanta ar fi exonerată de obligaţia de a proba vătămarea care s-a produs prin aceste nereguli procedurale.
În acest context, ea era ţinută să dovedească vătămarea suferită prin neregularităţile procedurale evocate, precum şi imposibilitatea înlăturării în altă modalitate a vătămării pretinse.
În plus, Curtea reţine că însăşi apelanta FIHR a precizat că a accesat dosarul de arbitraj la data de 2.11.2011, deci anterior exercitării apelului pendinte (înregistrat la data de 8.11.2011), astfel că avea posibilitatea ca în faţa instanţei judecătoreşti să înfăţişeze o propunere a metodologiei aflate în curs de stabilire, un astfel de demers fiind unul adecvat remedierii oricărei vătămări ce i s-ar fi produs în etapele procedurale anterioare ca şi consecinţă a viciilor menţionate.
În absenţa oricărei propuneri concrete de metodologie, care să fi fost de natură a reflecta coordonatele în care această apelantă ar fi evaluat remuneraţiile pe care le datorează titularilor de drepturi reprezentaţi de intimat UCMR-ADA pentru utilizarea operelor lor, precum şi celelalte aspecte care au format obiectul metodologiei supuse analizei, apelanta însăşi este în culpă procesuală.
Constatând că, în raport cu piesele dosarului, sunt întemeiate susţinerile acestei apelante cu privire la faptul că nu i-a fost comunicată decizia de numire a comisiei de negociere, că etapa negocierii a depăşit termenul legal de 30 de zile şi că nu a fost regulat citată în derularea procedurii de arbitraj (comunicările făcute acesteia fiind realizate la un număr de fax ce nu îi aparţine), Curtea apreciază că orice vătămare ce i s-ar fi produs prin actele emise în aceste condiţii era susceptibilă a fi înlăturată prin formularea (şi depunerea) în apel a propunerii sale de metodologie, având astfel posibilitatea să supună analizei instanţei judecătoreşti reperele pe care le consideră adecvate pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a remuneraţiilor datorate pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental şi să obţină prin această modalitate modificarea metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, în aşa fel încât să îşi valorifice drepturile (dar şi obligaţiile corelative) legate de calitatea sa de reprezentant al categoriei de utilizatori ale căror interese le apără.
În ceea priveşte aspectele de fond la care se refera apelanta FIHR, Curtea notează că acestea se referă în mod generic la faptul că noile metodologii implică creşteri ale remuneraţiilor colectate de UCMR-ADA de la unităţile hoteliere care nu se justifică din punct de vedere economic în condiţiile crizei economice care afectează încă România.
Acest argument al apelantei este apreciat de Curte ca fiind pertinent, în raport cu nivelul remuneraţiilor care au fost stabilite, prin metodologia analizată, pentru utilizarea muzicii în scop ambiental în structurile turistice cu funcţiuni de cazare, prin comparaţie cu modalitatea în care acelaşi tip de utilizare atrăgea, potrivit metodologiei precedente (stabilită prin protocolul publicat în baza Deciziei ORDA nr. 364/2006, pct. 12 din tabelul de la Titlul I), dreptul autorilor operelor muzicale la remuneraţii.
În acest sens, Curtea constată că, potrivit metodologiei anterioare, remuneraţiile pentru acest tip de utilizare era stabilit sub forma unei sume forfetare ce nu era alocată fiecărei camere în parte (cum se întâmplă în cazul metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală), ci unui număr variabil de camere care era determinat, pe de o parte, de capacitatea de cazare a utilizatorului (de exemplu, până în 30 de camere, 31-100 de camere, peste 200 de camere etc.), iar, pe de altă parte, de categoria de clasificare a unităţilor de cazare.
Metodologia criticată a schimbat criteriile de stabilire a remuneraţiilor datorate de utilizatori, pe de o parte stabilind obligaţia de plată a remuneraţiei pentru utilizarea fiecărei camere de cazare (indiferent de capacitatea de cazare a unităţii ce utilizează muzica în scop ambiental), astfel că din însumarea remuneraţiilor aferente fiecărei camere pot rezulta - pentru unităţile cu capacitate de cazare mare - sume datorate cu acest titlu ce pot deveni excesiv de împovărătoare pentru acestea.
În condiţiile în care metodologia are, în lumina prevederilor art. 130-131 ind. 3 din Legea nr. 8/1996 -, natură juridică convenţională, iar utilizatorii nu şi-au manifestat în vreun mod acordul pentru majorarea sumelor datorate în măsura în care aceasta se produce prin modificarea criteriilor în raport cu care se plăteau anterior aceleaşi remuneraţii aferente utilizării drepturilor patrimoniale de autor (faţă de poziţia exprimată de reprezentanta acestora, FIHR, în faţa instanţei de apel, fiind evident dezacordul lor) şi reprezentantul titularilor menţionatelor drepturi nu a justificat în mod rezonabil justeţea şi/sau oportunitatea modificării propuse, Curtea apreciază că este necesar a se da eficienţă cerinţei stabilirii unui just echilibru între drepturile şi interesele utilizatorilor, pe de o parte, şi cele ale titularilor de drepturi de autor, pe de altă parte, această cerinţă fiind nu numai un corelativ al caracterului echitabil pe care trebuie să îl aibă remuneraţiile respective, dar este înscrisă ca atare în paragraful 31 din preambulul Directivei 2001/29/CE.
Cât priveşte solicitarea apelantei FIHR, de a se păstra remuneraţiile ce se plăteau potrivit vechii metodologii, Curtea apreciază că şi aceasta este în contradicţie cu cerinţa justului echilibru evidenţiată în precedent, nefiind echitabil a se accepta ca titularii de opere muzicale să fie afectaţi de diminuarea veniturilor din remuneraţiile ce li se cuvin, provocată de inflaţia ce a operat în intervalul de timp scurs de la data stabilirii precedentei metodologii şi care se prezumă a opera în viitor, până la momentul în care va fi posibilă negocierea unor noi metodologii în condiţiile legii.
Solicitarea apelantei FIHR de a fi luată în considerare existenţa şi a altor organisme de gestiune colectivă este, în aprecierea Curţii, nefondată, pentru că în prezentul cadru procesual nu pot face obiect al analizei drepturile cuvenite altor categorii de titulari de drepturi ce poartă asupra operelor muzicale decât cei care au declanşat procedura de negociere în condiţiile speciale stabilite prin Legea nr. 8/1996.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Curtea notează că aceasta priveşte acelaşi segment de activitate ca şi apelul analizat în precedent, respectiv utilizarea muzicii în scop ambiental în unităţile de cazare, dar şi activitatea de utilizare a drepturilor de autor gestionate de intimata UCMR-ADA în unităţile de alimentaţie publică din oraşe şi staţiuni turistice (punctele 1 şi 2 din Tabelul remuneraţiilor stabilite prin metodologia analizată).
Prima critică formulată de această apelantă, respectiv aceea că înscrisul în raport cu care completul de arbitri a reţinut că ar exista acordul acestei apelante în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiilor propuse de intimata UCMR-ADA nu este unul care să emane de la entitatea apelantă, apare ca fondat în condiţiile în care documentul (intitulat "Proiect remuneraţii pentru unităţi de cazare şi unităţi de alimentaţie publică situate în incinta unităţilor de cazare" - filele 236-237 din dosarul de arbitraj) cu un astfel de conţinut valorificat de completul de arbitri nu poartă vreo semnătură a reprezentanţilor apelantei, spre a avea aptitudinea de a angaja persoana juridică atestată în antet ca fiind emitent al proiectului.
Absenţa oricărei semnături pe respectivul înscris face ca acesta să fie lipsit de orice efecte juridice, în mod eronat el fiind valorificat ca exprimând acordul de voinţă al apelantei, şi recunoscându-i-se astfel efectele reglementate prin art. 969 din Codul civil.
Relevant sub aspectul poziţiei apelantei şi a organismului de gestiune colectivă intimat este procesul-verbal întocmit între acestea la data de 9.03.2011 (p. 71 din dosarul de arbitraj), în care este consemnat acordul acestor participanţi la negociere de a se avea în vedere "şi în noua metodologie şi criterii de diferenţiere a remuneraţiilor datorate de către utilizatori în funcţie de suprafaţă pentru unităţile de alimentaţie publică şi în funcţie de numărul de clasificare şi numărul de camere pentru unităţile hoteliere".
Pe de altă parte, Curtea notează că apelanta FPRT, deşi a afirmat că a înaintat UCMR-ADA o altă propunere referitoare la remuneraţiile cuvenite autorilor pentru utilizarea muzicii în scop ambiental, nu a administrat vreo probă concludentă referitoare la existenţa şi conţinutul acestei propuneri - astfel cum îi revenea obligaţia procesuală, potrivit exigenţelor art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă -, aşa încât instanţei de control judiciar nu i-a fost pus la dispoziţie un asemenea reper util în determinarea remuneraţiilor respective. În consecinţă în evaluarea criticilor relative la caracterul injust al remuneraţiilor stabilite prin hotărârea arbitrală apelată, Curtea se va raporta la aceleaşi criterii expuse în analiza apelului precedent.
În ceea ce priveşte viciile procedurale semnalate de această apelantă în legătură cu procedura derulată în etapa arbitrajului, Curtea urmează a avea în vedere că - astfel cum s-a reţinut în analiza precedentului apel - se impunea ca apelanta să dovedească atât vătămările pretins suferite ca urmare a derulării în acest mod a respectivei proceduri, cât şi faptul că acestea nu ar fi putut fi înlăturate în alt mod decât prin invalidarea actelor astfel îndeplinite.
Critica relativă la nelegalitatea hotărârii arbitrale decurgând din faptul că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, prin raportare la prevederile art. 361 lit. e) din Codul de procedură civilă, este apreciată de Curte ca nefondată, în condiţiile în care chiar argumentele expuse de apelantă în dezvoltarea acestei critici reliefează cu evidenţă faptul că au fost expuse, de completul de arbitraj, temeiurile legale şi aspectele de fapt avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Împrejurarea că apelanta consideră că aceste elemente de conţinut al hotărârii sunt incorecte nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii.
În ceea ce priveşte respectarea criteriilor principale stabilite prin art. 131 ind. 1 din Legea nr. 8/1996, cu referire specială la cele care privesc veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii (lit. f) şi practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă (lit. h), Curtea constată că este fondată critica prin care apelanta FPTR afirmă că nu au fost valorificate de completul de arbitraj. Prin hotărârea arbitrală au fost stabilite cuantumurile remuneraţiilor în forma în care acestea au fost propuse în mod unilateral de UCMR-ADA, fără a se evidenţia concordanţa acestora cu reperele legale menţionate - evidenţiere care se impunea cu atât mai mult ţinând seama de faptul că procedura de elaborare a metodologiei se afla în etapa arbitrajului tocmai pentru că reprezentanţii utilizatorilor nu au agreat propunerea făcută de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Referitor la susţinerea apelantei, în sensul că difuzarea muzicii în camerele de hotel nu ar fi în legătură nemijlocită cu activitatea principală generatoare de venituri, ci doar un "proces (...) menit să creeze un ambient mai plăcut", Curtea constată că este formulată cu ignorarea faptului că metodologia aflată în curs de elaborare se referă la situaţiile în care unităţile de cazare optează pentru echiparea camerelor din unităţile de cazare cu aparate ce au aptitudinea de a difuza muzică (deci de a utiliza operele protejate aflate în aria de gestiune a UCMR-ADA) fără a stabili în sarcina acestor unităţi o obligaţie generală de a plăti astfel de remuneraţii.
Altfel spus, utilizarea muzicii în scop ambiental constituie o opţiune a utilizatorului care activează în ramura de activitate menţionată, însă în măsura în care acesta alege să asocieze activităţilor specifice de cazare şi dotări care permit oricărui consumator/turist utilizarea muzicii în scopul menţionat, nu se poate aprecia că difuzarea muzicii nu este în legătură nemijlocită cu activitatea principală şi/sau că nu ar datora titularilor de drepturi patrimoniale de autor remuneraţia ce constituie o contraprestaţie echitabilă pentru o astfel de utilizare.
Ca atare, în valorificarea criteriului relativ la valoarea veniturilor obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii nu trebuie înlăturate - astfel cum pretinde apelanta - evidenţele ce rezultă din indicatorii financiari globali ai unor agenţi economici (evidenţe depuse de UCMR-ADA în dosarul de arbitraj), însă trebuie avut în vedere şi faptul că aceleaşi criterii legale au fundamentat şi elaborarea precedentei metodologii din acelaşi domeniu - care datează din anul 2006 -, iar activitatea utilizatorilor reprezentaţi de apelantă s-a desfăşurat în ultimii ani pe fondul unei crize economice notorii. Pe de altă parte, Curtea apreciază că acest criteriu nu poate fi disociat de cel referitor la ponderea utilizării repertoriului gestionat de UCMR-ADA [lit. d) a art. 131 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996], din perspectiva căruia nu se poate reţine (în raport de probatoriul administrat în speţă) că ar fi avut vreun rol utilizarea acestui repertoriu la creşterea înregistrată în veniturile utilizatorilor.
Şi prin raportare la practica europeană, Curtea constată că nu s-au dovedit majorări semnificative ale remuneraţiilor similare stabilite la nivel european - prin raportare la momentul negocierii precedentei metodologii - aşa încât acest criteriu să justifice creşterea remuneraţiilor în coordonatele în care acestea au fost propuse de UCMR-ADA şi preluate ca atare în hotărârea arbitrală apelată.
Cât priveşte apelul declarat de apelanta Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Curtea reţine următoarele:
Este apreciată de Curte ca nefondată critica prin care aceasta apelantă susţine că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele avute în vedere fiind identice cu cele pentru care s-a reţinut netemeinicia criticii formulate în mod similar de apelanta FPTR.
Va fi reţinută temeinicia criticii prin care această apelantă reliefează faptul că, prin hotărârea arbitrală, nu s-a dat eficienţă criteriilor legal stabilite prin art. 131 ind. 1 alin. (1) lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996 - adică veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii şi practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă, pentru aceleaşi considerente pentru care a găsit întemeiat motivul de apel formulat în coordonate similare de apelanta FPTR.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia "intimata-reclamantă UCMR-ADA nu şi-a probat acţiunea arbitrală", Curtea constată că este vădit eronată în condiţiile în care arbitrajul desfăşurat în procedura de elaborare a metodologiilor care intră în sfera de reglementare a art. 131 şi urm. din Legea nr. 8/1996 constituie doar o etapă în cadrul procedurii speciale de elaborare a respectivelor metodologii, neavând valenţele unei acţiuni în justiţie supuse rigorilor de probaţiune stabilite prin art. 1169 din Codul civil şi art. 129 din Codul de procedură civilă. Revenea completului de arbitri sarcina de a evalua respectarea criteriilor legale de stabilire a metodologiei, fiind fără echivoc contrarietatea de opinii a părţilor implicate în negociere, atâta vreme cât acestea au dedus arbitrajului respectiva chestiune.
Referitor la propunerile făcute de apelanta AMRCR de a se include în metodologie aplicarea şi a unor reduceri procentuale cuprinse între 10% şi 15% fie în funcţie de suma totală lunară a remuneraţiilor plătite de unul şi acelaşi utilizator, fie de suprafaţa totală a tuturor spaţiilor deţinute pe întreg teritoriul României de unul şi acelaşi utilizator, Curtea apreciază că este corectă concluzia completului de arbitri. În lipsa acordului expres al organismului de gestiune colectivă şi în raport cu reducerea progresivă a remuneraţiei stabilite prin metodologie în corelaţie cu mărirea suprafeţei spaţiilor în care se utilizează repertoriul gestionat de acesta, nu se poate impune titularilor de drepturi pe care îi reprezintă să accepte asemenea beneficii în favoarea utilizatorilor, pentru că astfel s-ar rupe justul echilibru ce trebuie asigurat între drepturile şi interesele utilizatorilor şi cele ale titularilor de drepturi de autor.
Natura comercială a activităţii derulate de apelantă şi corelativul principiilor şi uzanţelor comerciale după care această activitate se desfăşoară nu pot constitui argumente îndestulătoare pentru a conduce la restrângerea drepturilor de proprietate intelectuală legal recunoscute autorilor de opere muzicale, atâta vreme cât activitatea de creaţie desfăşurată de aceştia nu poate fi circumscrisă aceleiaşi sfere comerciale.
În ceea ce priveşte împrejurarea că UCMR-ADA este singurul organism de gestiune colectivă care acţionează în domeniul protecţiei drepturilor compozitorilor şi muzicologilor din România, Curtea constată că această situaţie nu este în dezacord cu prevederile Legii nr. 8/1996, astfel că ea nu poate constitui un reper în determinarea drepturilor care se cuvin titularilor pe care îi reprezintă.
Cât priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele S.C. Platinum Casino - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmakers şi Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, Curtea constată că prin aceasta, în primul motiv s-a invocat şi s-a argumentat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 199/2010 a ORDA, iar prin cel de-al doilea motiv s-a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii arbitrale din perspectiva modalităţii în care este definită prin aceasta noţiunea de utilizator, precum şi nelegalitatea hotărârii derivată din neîndeplinirea obligaţiei de notificare a Comisiei Europene în condiţiile art. 151 ind. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Aspectele legate de excepţia de nelegalitate menţionată, invocată în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, erau relevante în speţă numai sub aspectul evaluării condiţiilor de admisibilitate a solicitării de învestire a instanţei de contencios administrativ competente cu soluţionarea acesteia, respectiva excepţie neputând fi analizată şi soluţionată de instanţa civilă învestită a soluţiona apelurile exercitate împotriva hotărârii arbitrale.
Aceste aspecte au fost dezlegate de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 05.06.2012, în sensul respingerii solicitării de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv pe care este fundamentată cererea de intervenţie, Curtea constată că acesta se referă la aspecte care nu au corespondent în apelurile exercitate de părţile în interesul cărora s-a formulat intervenţia. Finalitatea argumentelor critice expuse de interveniente prin acest motiv este aceea de a fi modificată metodologia analizată în ce priveşte noţiunea de utilizator, astfel cum se şi concluzionează în finalul cererii. Or, atâta vreme cât acest aspect nu a fost contestat de apelante, nu se poate reţine că ar corespunde interesului acestora din urmă realizarea controlului judiciar dintr-o atare perspectivă.
Faţă de considerentele reţinute şi de caracterul accesoriul al intervenţiei realizate în etapa apelului de titularele cererii de intervenţie, Curtea constată că nu acestea nu sunt îndreptăţite să deducă controlului judiciar aspectele astfel susţinute.
Susţinând că nu au fost respectate prevederile art. 151 ind. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi că pentru acest motiv hotărârea arbitrală ar fi nelegală, intervenientele extind fără temei semnificaţia noţiunii de "dispoziţii naţionale în domeniul reglementat de prezenta lege", incluzând în această categorie şi metodologiile care, potrivit voinţei legiuitorului, sunt supuse, ca regulă, negocierii între titularii de drepturi şi utilizatori.
În raport cu această modalitate de elaborare a respectivelor metodologii, ele au o natură convenţională şi, chiar dacă parcurg şi etapele de arbitraj şi apel, au la bază propunerile formulate de părţile implicate, astfel că nu pot avea valenţele unor "dispoziţii naţionale" ce emană de la o autoritate statală căreia să îi incumbe obligaţia stabilită prin art. 151 ind. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Având în vedere concluziile reţinute şi dispoziţiile legale menţionate, Curtea urmează a dispune, în temeiul prevederilor art. 131 ind. 2 alin. 9 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 296 şi 49 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respingerea cererii de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată, şi admiterea celor trei apeluri exercitate împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011.
Va fi modificată în parte hotărârea arbitrală apelată, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată.
Admite apelurile formulate de apelanta reclamantă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, cu sediul în sectorul 1, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 216, et. 1, cam. 105, apelanta pârâtă Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, cu sediul în sectorul 2, Bucureşti, Şos. Fabrica de Glucoză nr. 21 şi cu sediul ales la S.C.A. Şerban şi Asociaţii, sectorul 5, Bucureşti, Opera Business Center, str. Costache Negri nr. 1-5, et. 7, şi de către apelanta pârâtă Federaţia Industriei Hoteliere din România, cu sediul în Bucureşti, bd. Gheorghe Magheru nr. 7, et. 3, cam. 71, sectorul 1, şi în Bucureşti, Calea Griviţei nr. 143, Continental Hotels Building, et. 1, cam. 37, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 270/30.09.2011, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă ORDA în Dosarul nr. 4/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. Praktiker România - S.R.L., cu sediul în Voluntari, Str. Şcolii nr. 7, şi intimatele pârâte UCMR-ADA, sectorul 1, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, şi Asociaţia Transportatorilor din România, sectorul 5, Bucureşti, bd. Mihail Kogălniceanu nr. 15, et. 2, ap. 12, şi în Bucureşti, str. Inginer Dumitru Zossima nr. 77, et. 1, cam. 50, sectorul 1, şi intervenienţii în interesul apelantelor S.C. Platinum - S.R.L., S.C. Bet Cafe Arena - S.R.L., Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România - Romanian Bookmarkers, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, toate cu domiciliul procesual ales la C.A. Traian Bota, cu sediul în Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 8, bl. 104, sc. 3, et. 3, ap. 50-51, sectorul 5.
Modifică în parte hotărârea arbitrală apelată, în sensul că:
I. Remuneraţiile stabilite la pct. 1 din tabel vor fi următoarele:
a) 1 RON
b) 1,5 RON
c) 2 RON
d) 2,5 RON.
II. Remuneraţiile stabilite la pct. 2 lit. A şi B din tabel vor avea următoarele cuantumuri:
a) până la 50 (m.p.) ................. 60 RON
b) 51-100 ............................ 80 RON
c) 101-200 ........................... 100 RON
d) 201-300 ........................... 135 RON
e) 301-400 ........................... 150 RON
f) 401-500 ........................... 200 RON
g) peste 500 ......................... 200 RON + 40 RON pentru fiecare tranşă de până la 100 m.p./suplimentară.
III. Remuneraţiile stabilite la pct. 4 din acelaşi tabel vor fi următoarele:
a) până la 100 (m.p.) ................ 70 RON
b) 101-200............................ 90 RON
c) 201-300 ........................... 120 RON
d) 301-400 ........................... 140 RON
e) 401-500 ........................... 160 RON
f) 501-600 ........................... 200 RON
g) 601-700 ........................... 230 RON
h) 701-800 ........................... 260 RON
i) 801-900 ........................... 280 RON
j) 901-1000 .......................... 300 RON
k) 1001-2000 ......................... 500 RON
l) 2001-3000 ......................... 700 RON
m) 3001-4000........................ 1.000 RON
n) 4001-5000........................ 1.200 RON
o) 5001-6000........................ 1.400 RON
p) peste 6.000 ..................... 1.400 RON, la care se adaugă 150 RON pentru fiecare tranşă de 1000 m.p. ce depăşeşte suprafaţa de bază de 6.000 m.p.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2012.
PREŞEDINTE, Judecător,
MIHAELA LĂMÂIŢA CIOCEA LL.M Georgeta Stegaru
Grefier,
Mihaela Lăcătuşu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
