Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 4 iulie 2016

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeş. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.562D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că actul de constatare întocmit în temeiul art. 61 şi 62 din Codul penal constituie act de sesizare a organelor judiciare, iar nu mijloc de probă. Mai mult, audierea persoanelor care au întocmit aceste acte, în calitate de martori asigură, de fapt, caracterul echitabil al procedurii, permiţând inculpatului să audieze persoana care a făcut constatarea şi asigurând contradictorialitatea acestei proceduri. În concluzie, apreciază că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.572/216/2015, Judecătoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Urluescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale - refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că norma în cauză trebuie să prevadă cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Se arată că textul criticat nu îndeplineşte criteriul previzibilităţii, deoarece persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din Codul penal, la care face referire textul criticat, sunt denumite generic "unele organe de constatare", acestea fiind încadrate, potrivit art. 34 din Codul de procedură penală, la categoria "alţi subiecţi procesuali", sub denumirea de "organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale". Astfel, prin contopirea celor două calităţi, de martor şi de organ special de constatare, se ajunge în situaţia în care, odată cu constatarea unor infracţiuni ce presupun restrângerea imediată a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, persoana care exercită o procedură coercitivă poate deveni martor, iar mărturia acesteia în cadrul procesului înlătură caracterul echitabil al acestuia.
    6. Judecătoria Curtea de Argeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor în procesul penal este delimitată dintr-o dublă perspectivă de art. 114 şi de art. 155 din Codul de procedură penală, aceste două texte de lege completându-se reciproc. Astfel, prin art. 114 din Codul de procedură penală se stabileşte sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă probatorie, şi anume martor este orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Per a contrario, persoanele care nu cunosc astfel de informaţii nu pot fi martori în acel proces. Totodată, prin art. 115 se stabileşte sfera persoanelor care pot fi martori din perspectiva procesuală, şi anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau de parte în proces. Coroborând cele două articole rezultă că poate avea calitatea de martor în proces orice persoană care cunoaşte informaţii ce constituie probe în proces, şi care, în acelaşi timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente.
    7. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile criticate trebuie coroborate şi cu prevederile art. 103 din Codul de procedură penală, care permit instanţei să aprecieze concludenţa unor astfel de probe ţinând cont de dubla calitate a persoanei audiate, respectiv de organe de constatare şi de martori. În concluzie, apreciază că textul criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar prin audierea organelor de constatare în calitate de martori nu se doreşte decât crearea unei imagini complete a instanţei asupra infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală nu aduc în niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, în înţelesul dat acestuia de textul art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, câtă vreme asupra acuzaţiei în materie penală aduse autorului excepţiei se va pronunţa, în mod public şi într-un termen rezonabil, o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, inculpatul beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. Apreciază că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, de vreme ce acestea din urmă nu permit stabilirea sau aplicarea unei pedepse altfel decât în condiţiile şi în temeiul legii.
    10. Avocatul Poporului apreciază că datorită importanţei acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat limitat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispoziţiile art. 114 şi art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a normei criticate, apreciază că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie în acest sens. Astfel, legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă prin reglementarea clară şi precisă a noţiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar şi a condiţiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Se arată că posibilitatea ca organele de constatare şi comandanţii de nave şi aeronave care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62."
    14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece permit ca anumite persoane să deţină o dublă calitate în dosarul penal, respectiv cea de organe de constatare şi cea de martori. Curtea observă că, potrivit art. 114 alin (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi cod, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din acelaşi act normativ.
    16. În continuare, Curtea constată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Astfel, dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea observă că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.
    17. Curtea constată că, spre deosebire de vechea reglementare reprezentată de dispoziţiile art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, în noua reglementare legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Curtea observă că, referitor la vechea reglementare, referindu-se la practica în materie, doctrina a reliefat că procesele-verbale serveau la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor şi constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură a servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unor infracţiuni şi la identificarea făptuitorilor, constatate direct şi în prezenţa martorilor, şi nu erau administrate cu încălcarea legii. Doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii, considerând că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenţii în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal.
    18. Curtea observă că, în ceea ce priveşte contradictorialitatea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a statuat că acest concept este definit în doctrină ca fiind dreptul fiecărei părţi de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Contradictorialitatea se traduce prin aducerea la cunoştinţa celeilalte părţi a argumentelor de fapt şi de drept, pe de-o parte, şi posibilitatea celeilalte părţi de a răspunde acestora, pe de altă parte. Astfel, contradictorialitatea este, în primul rând, posibilitatea reală de a dezbate în faţa judecătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi tot ceea ce este prezentat de acesta, probe sau alte documente.
    19. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.
    20. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009 pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69-71, că "admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d). Totuşi, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6."
    21. Totodată, Curtea europeană a reţinut că, în ceea ce priveşte noţiunea de "martor", aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o "mărturie în acuzare", fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41)
    22. Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea observă că, în esenţă, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.).
    23. Astfel, aplicând jurisprudenţa de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg, Curtea Constituţională apreciază că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui "mărturie în acuzare", organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de "martori" în sensul Convenţiei.
    24. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.
    25. În ceea ce priveşte invocarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea observă că aceasta constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, în cadrul procesului penal (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 474 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011). Astfel, Curtea apreciază că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanţie a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare şi implicit a prezumţiei de nevinovăţie, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil.

    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 198 din 7 aprilie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 198 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală