Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 196 din 19 iunie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata cu modificari prin Legea nr. 12/1995 si modificata prin Legea nr. 105/1997
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Angela Vali Rosenberg în Dosarul nr. 8.656/2000 al Judecãtoriei Arad. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, iar stabilirea vinovatiei este atributul exclusiv al instanţei de judecata, iar nu un motiv de neconstituţionalitate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din data de 17 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 8.656/2000, Judecãtoria Arad a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 şi ulterior modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Angela Vali Rosenberg. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8), art. 41 alin. (1) şi (7), art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie. Se arata ca dispoziţiile legale criticate constituie "o forma mascatã de confiscare" a unor bunuri dobândite în mod ilicit, în baza unor relaţii comerciale. Se mai arata ca intervenţia statului în cazul unor raporturi juridice de natura comercialã nu se justifica, deoarece statul nu a fost parte în contract. În opinia autorului exceptiei aceste dispoziţii legale aduc o restrangere exerciţiului unor drepturi şi libertãţi fundamentale fãrã sa fie îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 49 din Constituţie. De asemenea, autorul exceptiei considera ca rãspunderea contravenţionalã stabilitã în temeiul art. IV din ordonanta criticata este consecinta neexecutãrii unei obligaţii contractuale asumate "fãrã intervenţia statului". Or, în aceste condiţii executarea sau neexecutarea unei clauze stipulate în contract nici nu poate fi sancţionatã de stat, care nu este parte în acel contract, ci numai de pãrţile contractante care au la indemana mijloacele procedurale de executare a contractului sau de sancţionare a neexecutãrii acestuia. Mai mult, organele de control aplica sancţiunea indiferent de existenta sau inexistenta vreuneia dintre formele de vinovãţie. În opinia autorului exceptiei ordonanta aduce atingere şi prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, deoarece sumele obţinute sau pe cale de a fi obţinute prin aceste operaţiuni de import-export intra în patrimoniul unei societãţi comerciale cu capital privat în a carei ordine juridicã nu se poate interveni fortat din afarã de cãtre stat prin mãsuri administrative. În acest mod proprietatea privatã nu mai este ocrotitã, iar statul intervine abuziv în patrimoniul societãţii comerciale, prin "confiscare". Judecãtoria Arad, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, apreciazã ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate nu contravin normelor şi principiilor constituţionale invocate în susţinerea exceptiei. În opinia instanţei, prin prevederea potrivit cãreia, "în raporturile comerciale cu partenerii externi pot aparea diverse cauze care duc la nerespectarea termenelor impuse pentru repatrierea valutei, legiuitorul a reglementat acele situaţii care duc la înlãturarea rãspunderii contravenţionale". Astfel fiind, nu se poate susţine ca legiuitorul a instituit o rãspundere fãrã vinovãţie. De altfel, stabilirea vinovatiei implica judecarea în fond a cauzei, situaţie în care instanta, examinând starea de fapt, va putea aprecia asupra existenţei sau inexistentei vinovatiei agentului economic. În acelaşi timp, considera instanta, nu se poate susţine ca legea prevede o confiscare mascatã atâta timp cat "nu se dispune confiscarea sumelor în valuta". De asemenea, nu este incalcata nici proprietatea, ocrotitã de stat potrivit art. 135 alin. (1) din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu contravin principiului constituţional al prezumţiei de nevinovatie. Nerepatrierea valutei la expirarea termenelor prevãzute de lege de un agent economic nu îl prezuma ca fiind vinovat. Referitor la vinovãţie, aceasta diferã de la caz la caz, în funcţie de împrejurãrile în care este sãvârşitã fapta, iar stabilirea existenţei sau inexistentei acesteia presupune o judecare pe fond a cauzei. Se arata, de asemenea, ca, de principiu, mãsura confiscãrii este complementara, dispunandu-se întotdeauna pe lângã una dintre sancţiunile principale prevãzute în cazul sãvârşirii unei contravenţii. Pe de alta parte, textul incriminat de cãtre autorul exceptiei nu poate fi considerat ca ar incalca proprietatea. "Protecţia proprietãţii private şi, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscatã, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privatã, indiferent de natura lor, pentru încãlcarea unui interes naţional, asa cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare în vederea asigurãrii obligaţiilor externe de plata ale economiei." Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Articolul IV din <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 prevede unele mãsuri în vederea consolidãrii regimului valutar şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare ale persoanelor juridice şi fizice care produc şi comercializeazã mãrfuri, executa lucrãri şi presteazã servicii în strãinãtate. În acest cadru este prevãzutã atât obligaţia de repatriere a valutei, cat şi sancţionarea nerespectãrii acestei obligaţii. Acest text de lege nu incalca dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (8), întrucât <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 se referã la obligaţia repatrierii valutei şi la sancţionarea celor care nu respecta aceasta obligaţie legalã fãrã a avea incidenta asupra libertãţii individuale. Totodatã, se arata ca aprecierea "nevinovãţiei" agenţilor economici care nu respecta obligaţia de repatriere a valutei nu este o problema de constitutionalitate, ci un element al stãrii de fapt, a carei stabilire revine, ca atribut exclusiv, instanţei de judecata. În ceea ce priveşte susţinerea în sensul încãlcãrii art. 49 din Constituţie, aceasta este consideratã nefondata, deoarece în cauza nu suntem "în prezenta unor drepturi şi libertãţi fundamentale cãrora li s-a restrâns exerciţiul". În finalul punctului de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor se considera ca raportarea exceptiei pe temeiul art. 16 alin. (1) din Constituţie este, de asemenea, neîntemeiatã, "întrucât acest text se referã la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, neavând legatura cu tratamentul agenţilor economici". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , dispoziţii modificate ulterior prin <>Legea nr. 105/1997 , prin abrogarea pct. 10 alin. 1 al art. IV. Acest text are urmãtorul conţinut: "În vederea consolidãrii regimului valutar în vigoare şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare, se stabilesc urmãtoarele: 1. Persoanele juridice şi fizice autorizate în condiţiile legii, care produc şi comercializeazã mãrfuri, executa lucrãri şi presteazã servicii pe teritoriul României, vor livra mãrfurile, vor executa lucrãrile şi vor presta serviciile numai cu plata în lei, cu excepţia celor altfel reglementate în mod expres prin acte normative şi numai pe baza autorizãrii exprese a Bãncii Naţionale a României. 2. Persoanele juridice şi fizice prevãzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valuta aferente exporturilor de mãrfuri, executarilor de lucrãri şi prestãrilor de servicii în strãinãtate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bãnci autorizate. 3. În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasãrii, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestarii documentare a trecerii mãrfii prin frontiera romana sau, dupã caz, a executãrii lucrãrilor şi prestãrii serviciilor în strãinãtate, în funcţie de zona geograficã a partenerului extern. Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Nationala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plãţii, stabilite conform clauzelor contractuale. În cazul plãţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plãtit, se aplica aceeaşi perioada de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual. Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobãrii, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata pana la 90 de zile calendaristice de la data livrãrii, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrãrii, produsele necuprinse în cele doua categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice. 4. Deţinerea de disponibilitati valutare în conturi bancare în strãinãtate de cãtre persoanele juridice şi fizice prevãzute la pct. 1 poate fi facuta numai pe baza şi în condiţiile autorizãrii prealabile a Bãncii Naţionale a României. 5. Operaţiunile de transferuri externe privind investiţiile directe în strãinãtate, investiţiile de portofoliu şi alte transferuri de sume în valuta, efectuate potrivit normelor legale, se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor şi cu autorizarea Bãncii Naţionale a României. Pentru operaţiunile prevãzute la alineatul precedent se va asigura repatrierea sumelor în valuta rezultate din aceste operaţiuni, dupã cum urmeazã: - în termen de 30 de zile calendaristice de la data stabilirii şi disponibilizarii în valuta convertibilã a sumelor reprezentând dividende din activitatea de investiţii în strãinãtate, precum şi a cotelor-pãrţi provenind din lichidarea acestor investiţii, ţinând seama de reglementãrile legale şi de datele calendaristice de început şi de sfârşit ale anului financiar în ţãrile în care s-au efectuat aceste investiţii; - în termen de 15 zile calendaristice calculate de la scadenta plãţii stabilite conform clauzelor contractuale pentru celelalte operaţiuni prevãzute la alin. 1. 6. Pentru operaţiunile legate de export-import fãrã încasare efectivã în valuta, destinate completãrii fondului de marfa pe piata interna, autorizate de organele abilitate în acest scop prin hotãrâre a Guvernului, persoanele juridice şi fizice prevãzute la pct. 1 sunt obligate, în situaţia efectuãrii în prealabil a exportului, sa realizeze importurile corespunzãtoare în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data efectuãrii exporturilor. În caz contrar, acestea sunt obligate la repatrierea în valuta a contravalorii exporturilor într-un termen suplimentar de maximum 15 zile calendaristice. 7. În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei. În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50%. 8. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la pct. 7 şi 8 revin organelor Ministerului Finanţelor şi Bãncii Naţionale a României, împuternicite în acest scop. 9. Pentru calcularea amenzilor contravenţionale prevãzute la pct. 7 se utilizeazã cursul de schimb valutar în vigoare la data constatãrii contravenţiei." Autorul exceptiei considera ca textul legal menţionat este neconstitutional în raport cu prevederile cuprinse în art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), precum şi în art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece prin instituirea obligaţiei agenţilor economici de a incasa sumele în valuta doar prin conturi deschise în România şi la bãnci autorizate de Banca Nationala a României se realizeazã o restrangere a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi fundamentale, întrucât libertatea comerţului înseamnã şi posibilitatea pentru agenţii economici de a-şi stabili împreunã cu partenerii contractului locul unde urmeazã sa se facã plata şi modalitãţile de plata. Prevederile constituţionale invocate au urmãtoarea redactare: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri"; - Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã"; - Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma"; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b): "(1) Economia României este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã"; Art. 135 alin. (1): "Statul ocroteşte proprietatea." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente: Dispoziţiile <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea Constituţionalã statuand prin mai multe decizii ca aceste texte legale nu contravin Constituţiei. Astfel, cu privire la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate incalca art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, respingând excepţia, Curtea Constituţionalã a reţinut în esenta ca inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietãţii private nu poate fi opusã cerinţelor apãrãrii intereselor naţionale în activitatea financiarã şi valutarã, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piata. Nici economia de piata şi nici libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însãşi a sistemului economic, astfel încât autonomia juridicã a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca Legea nr. 76/1992 privind mãsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plãţilor agenţilor economici, prevenirea incapacitãţii de plata şi a blocajului financiar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul ultim al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogatã în întregime prin <>art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 151/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997. Dispoziţiile acestui act normativ referitoare la sancţiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depãşirii termenului prevãzut la <>art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de Legea nr. 76/1992 cu o majorare de 50%, aceasta fiind abrogatã. De asemenea, în legatura cu invocarea încãlcãrii art. 41 alin. (7) din Constituţie, Curtea a reţinut prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000) ca dispoziţiile criticate nu instituie "o confiscare mascatã", ci acestea constituie în realitate mãsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenţilor economici care desfãşoarã activitãţi de import-export, cu obligaţia pentru aceştia de a repatria valuta, precum şi sancţionarea nerespectãrii acestei obligaţii. Curtea a mai constatat ca limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (şi anume, <>Legea nr. 12/1995 , prin care a fost aprobatã cu modificãri <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenţionale prevãzute la pct. 7 al art. IV din ordonanta criticata sunt, de asemenea, stabilite prin lege, astfel încât nu se poate retine încãlcarea art. 41 din Constituţie. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la contrarietatea dintre textele legale criticate şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 90 din 9 mai 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, Curtea Constituţionalã a statuat ca obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã acestor prevederi din Constituţie. Aceasta deoarece garantarea constituţionalã a proprietãţii, precum şi caracterul inviolabil al proprietãţii private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, utilizarea bunurilor proprietate privatã, indiferent de natura lor, prin încãlcarea reglementãrilor legale privind protecţia unui interes naţional, cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare în vederea achitãrii obligaţiilor externe de plata ale economiei. Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata. În legatura cu susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã. Dispoziţiile constituţionale care stabilesc egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, nu sunt incidente în cauza, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) sunt aplicabile cetãţenilor, iar nu societãţilor comerciale, cum este cazul în speta. În ceea ce priveşte lipsa culpei societãţii comerciale exportatoare în repatrierea valutei în termenul prevãzut de lege, invocatã de autorul exceptiei, aceasta nu este o problema de contencios constituţional, ci una care priveşte aplicarea legii, de competenta exclusiva a instanţei de judecata.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 şi modificatã prin <>Legea nr. 105/1997 , excepţie ridicatã de Angela Vali Rosenberg în Dosarul nr. 8.656/2000 al Judecãtoriei Arad. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 iunie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
