Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 195 din 27 iunie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 317 si 337 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gratian Oprean în Dosarul nr. 478/2002 al Judecãtoriei Deva, judeţul Hunedoara. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din data de 26 martie 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 478/2002, Judecãtoria Deva, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gratian Oprean în dosarul acelei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât ingradesc posibilitatea celorlalţi participanţi la procesul penal, în afarã procurorului, de a pune în discuţie, în cursul judecaţii, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane decât cele reţinute în actul de sesizare a instanţei. În aceasta situaţie autorul considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit cãrora "nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 125 referitoare la instanţele judecãtoreşti, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. În opinia Judecãtoriei Deva dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul exceptiei, pãrţile având posibilitatea ca în cursul cercetãrii judecãtoreşti sa administreze orice fel de proba, care sa dovedeascã, eventual, implicarea altor persoane în sãvârşirea faptei reţinute în sarcina inculpatului, astfel încât sa îl determine pe procuror sa punã în discuţie extinderea procesului penal cu privire la alte persoane. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza. Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca autorul exceptiei de neconstituţionalitate face confuzie între exercitarea dreptului la acţiune în justiţie în vederea protejãrii unui interes legitim şi exercitarea funcţiei de acuzare, respectiv extinderea acuzarii în procesul penal. Se considera ca numai în condiţiile în care procurorul solicita extinderea procesului penal pentru fapte noi şi declara ca pune în mişcare acţiunea penalã instanta de judecata este obligatã sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la aceste noi infracţiuni, incluse, în acest mod, în obiectul judecaţii. Realizarea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti echivaleaza cu judecarea cauzei penale în limitele impuse de actul de sesizare, persoana nemultumita de soluţia adoptatã de organul judiciar având la indemana suficiente modalitãţi de a o contesta prin intermediul cãilor de atac. În concluzie, se considera ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale. Guvernul apreciazã ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care face referire extinderea, sunt în concordanta cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei. Scopul extinderii procesului penal este asigurarea operativitatii procesuale, evitandu-se desfãşurarea întregii faze a urmãririi penale. Întrucât acţiunea penalã a fost pusã în mişcare de procuror, legiuitorul a lãsat la latitudinea procurorului initiativa extinderii procesului penal, în cazul în care acesta participa la judecata. Se precizeazã ca, întrucât art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã nu abiliteaza procurorul sa infaptuiasca un act de justiţie, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia textele legale atacate contravin dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie. Se mai arata ca aceste dispoziţii nu ingradesc liberul acces la justiţie sau exercitarea drepturilor şi libertãţilor prevãzute în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, care prevãd: - Art. 317: "Judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtatã în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referã extinderea."; - Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana. Dacã instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplica în mod corespunzãtor." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece incalca prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit cãrora "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 125 referitoare la instanţele judecãtoreşti, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca, în afarã cazurilor prevãzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, în toate celelalte cazuri Ministerul Public sesizeazã instanţele judecãtoreşti în vederea soluţionãrii cauzelor penale. Faptul ca o persoana fizica sau juridicã nu poate pune în mişcare acţiunea penalã nu contravine principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii, exercitarea drepturilor personale realizandu-se în limitele corelãrii interesului subiectiv cu interesele generale ale societãţii. Curtea a reţinut ca fiind neîntemeiatã şi critica autorului exceptiei, în sensul ca dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. S-a reţinut ca "exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apãrarea unui ╟interes legitim╚ nu este echivalenta cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal. Astfel, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal şi dacã declara ca pune în mişcare acţiunea penalã, instanta este obligatã sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la noua infracţiune, care se include astfel în obiectul judecaţii (art. 17 din Codul de procedura penalã). În acelaşi sens, în cazul extinderii cu privire la alte persoane, dacã procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanta este obligatã sa soluţioneze cauza în limitele în care a fost sesizatã prin actul de sesizare şi nu poate sa dispunã extinderea procesului penal din proprie initiativa". Acest drept al procurorului corespunde prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie. Pe de alta parte, susţinerea autorului exceptiei în sensul ca dispoziţiile art. 334 din Codul de procedura penalã aduc atingere independentei şi imparţialitãţii instanţei de judecata este, de asemenea, neîntemeiatã. Curtea constata ca prevederile legale criticate nu numai ca nu ingradesc independenta şi imparţialitatea instanţei, ci, dimpotriva, acestea sunt expresia principiului consacrat la art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cãruia "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Înfãptuirea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti are semnificatia judecãrii unei cauze penale în limitele prevãzute în actul de sesizare, iar persoana nemultumita de soluţia adoptatã de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalitãţi de a contesta aceasta, folosind cãile de atac. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale în raport cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constata ca actele şi mãsurile procurorului nu sunt scoase de sub controlul justiţiei, întrucât impotriva acestora persoana interesatã se poate plange, în condiţiile prevãzute la <>art. 278 din Codul de procedura penalã. De altfel, potrivit Deciziei nr. 486 din 2 decembrie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, Curtea a reţinut ca persoana nemultumita de soluţionarea plângerii se poate adresa justiţiei, în temeiul art. 21 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Gratian Oprean în Dosarul nr. 478/2002 al Judecãtoriei Deva, judeţul Hunedoara. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 iunie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
