Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 194 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 23 iunie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel Emilian Constantin în Dosarul nr. 2.029/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 667D/2013.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 487 din 21 noiembrie 2013.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 23 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.029/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel Emilian Constantin într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unei rezoluţii emise de Inspecţia Judiciară.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât rezoluţia Inspecţiei Judiciare reprezintă o opinie subiectivă, pronunţată într-o procedură administrativă, opinie ce nu poate fi exclusă unui control independent şi imparţial în situaţia în care această rezoluţie poate naşte sau stinge raporturi juridice.
6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că actul administrativ este definit de legiuitor ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice." Pornind de la această definiţie legală, instanţa a reţinut că una dintre condiţiile pentru ca un act să aibă natură administrativă şi să poată fi supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ este ca acesta să producă efecte juridice proprii, respectiv să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
7. Instanţa de judecată a reţinut, de asemenea, că principala modificare adusă de Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dispoziţiilor art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 a constat în extinderea sferei titularilor acţiunii disciplinare, fără însă a aduce modificări de esenţă în ceea ce priveşte natura soluţiei date în situaţia în care "în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare", noua reglementare stabilind clasarea sesizării [art. 45 alin. (4) lit. b)]. În acest context, subliniază că soluţia legislativă este conformă cu standardele impuse de Legea fundamentală, întrucât răspunderea disciplinară a magistraţilor îşi are temeiul în obligaţiile ce izvorăsc din prevederile legilor şi regulamentelor profesiei, ale Codului deontologic şi ale regulilor de bune practici profesionale, obligaţii a căror nerespectare poate fi de natură a prejudicia exclusiv onoarea şi prestigiul profesiei, astfel încât această formă specială de răspundere vizează strict raporturile dintre magistrat, pe de o parte, şi categoria profesională din care face parte, de cealaltă parte. Aceasta nu are însă semnificaţia restrângerii dreptului persoanei care a formulat sesizarea pentru începerea acţiunii disciplinare de a obţine în justiţie repararea prejudiciului provocat prin încălcarea drepturilor sau intereselor sale prin conduita magistratului respectiv. În acest sens, trebuie observat că art. 94 din Legea nr. 303/2004 prevede că "Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii."
8. Instanţa de judecată mai apreciază că soluţia legiuitorului de restrângere a accesului la justiţie al persoanelor care ar putea justifica un interes de a contesta rezoluţia de clasare a sesizării este prevăzută şi justificată prin raportare la cazurile în care se poate dispune o astfel de soluţie, şi anume când se constată neîndeplinirea unor condiţii formale ale sesizării (de exemplu, nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea) sau inexistenţa indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare. Mai mult, prin art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 s-a prevăzut expres că, după pronunţarea unei soluţii de clasare a sesizării, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
10. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite - de exemplu, în procedura disciplinară a magistraţilor - reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. În plus, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, persoanele interesate au posibilitatea să formuleze o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Se mai arată că textul de lege criticat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor la care se referă ipoteza normei legale, fără a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, întrucât în cazul rezoluţiei de clasare, în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, persoanele interesate au posibilitatea să formuleze o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Totodată, dispoziţia legală criticată reprezintă expresia textului art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală, conform căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că autorul acesteia invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, fără a se limita doar la teza finală a acestei prevederi legale, astfel încât Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: [...]
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă".
14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi în art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză, şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, excepţie invocată de acelaşi autor al excepţiei de neconstituţionalitate, în mai multe dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
16. Astfel, prin Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014, invocând jurisprudenţa sa anterioară în această materie, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că, potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu sau a fost sesizată de orice persoană interesată, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, clasarea sesizării, rezoluţia de clasare fiind definitivă. Aceasta se poate dispune în cazurile în care nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt ori de săvârşire a unei abateri disciplinare. Curtea a reţinut că cele 3 variante ce legitimează soluţia clasării nu au caracter irefragabil, deoarece, în acord cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din aceeaşi lege, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor acolo prevăzute. Practic, aceste exigenţe se circumscriu unor norme de procedură referitoare la responsabilitatea judecătorilor şi procurorilor ca principiu care se alătură principiului constituţional al independenţei judecătorilor. Prin urmare, textele criticate nu fac altceva decât să dea eficienţă rolului legiuitorului de a realiza un echilibru necesar între independenţa şi responsabilitatea judecătorilor prin reglementarea procedurii de urmat în domeniul răspunderii disciplinare. Prin urmare, reglementarea abaterilor disciplinare, prin includerea în această categorie a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, nu poate fi confundată cu reglementarea procedurală de drept comun care are în vedere fapte ce privesc conţinutul hotărârilor judecătoreşti, conţinut care nu poate fi examinat decât prin intermediul căilor de atac, nefiind de acceptat ca acestea să fie realizate în afara activităţii jurisdicţionale.
17. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul inserării datelor cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat-o, a datelor de identificare a autorului şi a semnăturii acestuia, ori a existenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, nu vizează însăşi soluţionarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european al drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, "drepturi civile" şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
18. Aşadar, cât timp această procedură nu priveşte însăşi judecarea pe fond a sesizării - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 47 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 317/2004, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
19. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun instituirea unor proceduri referitoare, pe de o parte, la competenţa instanţelor de judecată şi, pe de altă parte, la competenţa altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale specifice, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac al căror unic scop constă în protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale afectate.
20. În plus, art. 99^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte în termeni lipsiţi de echivoc împrejurările în care exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac.
21. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textului legal criticat raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece textul de lege atacat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor la care se referă ipoteza normei prevăzute de acest text.
22. Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Emilian Constantin în Dosarul nr. 2.029/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
