Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 193 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 30 mai 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 17.726/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 642D/2013.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul 17.726/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia a fost ridicată de Rodica Neagu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii a procurorului de netrimitere în judecată.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care prevăd că soluţiile pronunţate de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu sunt supuse niciunei căi de atac, încalcă atât prevederile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, cât şi prevederile referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că justiţiabilii - deşi pot face plângere, în baza legii, împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată la procurorul ierarhic superior şi la judecător, fiind avută, astfel, în vedere posibilitatea ca procurorul să dea o soluţie greşită - nu au nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de judecător.
6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.456/2011 şi nr. 717/2012.
7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale deoarece nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 711/2012, nr. 1.019/2012, nr. 1.021/2012, nr. 1.072/2012, nr. 82/2013, nr. 244/2013 şi nr. 408/2013.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, modificate de art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi a prevederilor art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză.
14. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004). Or, nicio prevedere din Legea fundamentală sau din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.
15. Totodată, prin Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 27 februarie 2014, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a mai statuat că raţiunea instituirii unei căi de atac reprezintă un remediu procedural pentru apărarea dreptului pretins afectat, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, el semnificând posibilitatea atacării oricărui act al unei autorităţi publice prin care s-ar încălca orice drept recunoscut de legislaţia internă. Prin urmare, art. 13 din Convenţie garantează existenţa, la nivel naţional, a unui grad de jurisdicţie care ar impune drepturile şi libertăţile aşa cum sunt consacrate de actul internaţional. Astfel, această prevedere are drept consecinţă exigenţa unui remediu intern menit să facă posibilă examinarea conţinutului unei "plângeri temeinice" în baza Convenţiei şi să ofere o soluţionare adecvată. Domeniul de aplicare a obligaţiei pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcţie de natura plângerii reclamantului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Gebremedhin (Gaberamadhien) împotriva Franţei, paragraful 53]. Or, prevederile art. 278^1 din vechiul Cod de procedură penală reprezintă tocmai consacrarea legală a acestor exigenţe.
16. În fine, prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a mai reţinut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
17. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, şi Decizia nr. 455 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 17.726/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
