Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 193 din 12 februarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ion Georgeta în Dosarul nr. 1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomiţa. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent aratã cã, la dosar, autorul excepţiei a depus o cerere de amânare, motivatã de faptul cã pe data de 12 februarie 2009 are termen de judecatã într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, iar Curtea respinge cererea de amânare a cauzei. Pe fondul cauzei, Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele legale contestate sunt criticate sub aspectul interpretãrii şi aplicãrii lor.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 octombrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.010/312/2007, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ion Georgeta într-o cauzã privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins contestaţia la executare formulatã de aceasta ca tardiv introdusã. În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate nu specificã dacã actul administrativ fiscal se comunicã la domiciliul "stabil" al contribuabilului sau la adresa imobilului supus impozitãrii. Tribunalul Ialomiţa apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã modalitãţile de comunicare a actului fiscal asigurã celui în cauzã accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat, îl constituie dispoziţiile <>art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, critica autorului excepţiei, astfel cum rezultã din motivarea acesteia, vizeazã dispoziţiile <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , text asupra cãruia Curtea urmeazã sã se pronunţe şi care are urmãtorul cuprins: "(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului; b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului; c) prin poştã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate." Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodatã, se considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi Decizia nr. 87/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţatã în Cauza Ignaccolo-Zenide contra României (2000). Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele: Comunicarea actului administrativ fiscal se face la domiciliul fiscal al contribuabilului, domiciliu declarat de contribuabilul persoanã fizicã sau juridicã strãinã la înregistrarea ca plãtitor de taxe şi impozite sau existã posibilitatea de a se face şi la adresa unde acesta locuieşte în mod efectiv. Mai mult, Curtea observã cã, în cazul strãinului, aceastã adresã este cea de reşedinţã, consemnatã ca atare în permisul de şedere eliberat de autoritãţile române. În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã nu poate reţine nicio contrarietate între textul criticat şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. De asemenea, Curtea reţine cã cele constatate prin Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţatã în Cauza Ignaccolo-Zenide contra României (2000) nu au incidenţã în aceastã cauzã. În final, Curtea constatã cã normã de referinţã în exercitarea controlului de constituţionalitate nu poate fi o hotãrâre a unei instanţe judecãtoreşti naţionale, fie ea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu este competentã sã analizeze o pretinsã contrarietate între un text legal şi o hotãrâre judecãtoreascã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ion Georgeta în Dosarul nr. 1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomiţa. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 februarie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Benke Karoly __________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
