Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 191 din 6 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 68 alin. 4 si 5 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 18 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silvia Weber în Dosarul nr. 14.730/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 378D/2011.
La apelul nominal, pentru autoarea excepţiei, se prezintã Simona Buzilã, cu procurã depusã la dosar, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia, astfel cum a fost ridicatã, expunând considerentele cuprinse în motivarea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care aratã cã partea poate beneficia de toate garanţiile constituţionale - avocat, ajutor public judiciar, iar celelalte susţineri ale autoarei ţin de interpretarea textului de lege. De asemenea, menţioneazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 14.730/301/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silvia Weber cu ocazia soluţionãrii recursului formulat într-o cauzã ce are ca obiect obligaţia de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece restricţioneazã dreptul mandatarului care nu este licenţiat în drept de a pune concluzii în pricinile rudelor în faţa instanţelor superioare judecãtoriei, în cadrul cãilor de atac. Totodatã, încalcã principiul oralitãţii, contradictorialitãţii şi egalitãţii de arme, în situaţia în care partea este o persoanã în vârstã înaintatã, care nu poate participa la dezbateri şi nu poate pune concluzii în faţa instanţei de judecatã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã aratã cã dispoziţiile criticate nu încalcã dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil sau principiul contradictorialitãţii. Posibilitatea reprezentãrii pãrţii prin mandatar este prevãzutã de art. 67 şi 68 din Codul de procedurã civilã, care stabilesc condiţiile şi limitele în care poate fi exercitat mandatul. Condiţiile şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţã în numele pãrţii, reprezintã opţiuni ale legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 68 alin. 4 şi 5: "Dacã mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintã partea.
Asistarea de cãtre avocat nu este cerutã doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor pânã la al patrulea grad inclusiv."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apãrare, art. 129 referitor la folosirea cãilor de atac, precum şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã asupra prevederilor criticate s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respingând ca neîntemeiate criticile, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut cã restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţã nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însãşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecatã, iar mandatarul are posibilitatea sã formuleze cereri, sã propunã probe în tot cursul procesului, precum şi sã depunã concluzii scrise.
Curtea a mai constatat cã posibilitatea reprezentãrii pãrţii prin mandatar este prevãzutã doar de art. 67 şi 68 din Codul de procedurã civilã, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţã în numele pãrţii, reprezintã opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecatã.
De asemenea, prin Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004, Curtea a reţinut cã reprezentarea pãrţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat sau altã persoanã cu ori fãrã pregãtire juridicã, este una dintre modalitãţile prin care Codul de procedurã civilã asigurã accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la apãrare al pãrţilor, drepturi fundamentale prevãzute de art. 21, respectiv de art. 24 din Constituţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silvia Weber în Dosarul nr. 14.730/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: