Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 191 din 28 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 2 aprilie 2008
DECIZIE nr. 191 din 28 februarie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 2 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 281/91/2007, Tribunalul Vrancea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale. Excepţia a fost ridicatã de Mariana Ieva cu prilejul soluţionãrii unei contestaţii formulate împotriva deciziei de concediere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 este contrar dispoziţiilor art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat instituie o dublã discriminare. În primul rând o discriminare pe criterii de sex, întrucât vârsta de pensionare este diferitã între bãrbaţi şi femei, iar în al doilea rând, pe criterii de vârstã, în condiţiile în care, în cadrul segmentului social ce cuprinde persoane de acelaşi sex, pensionarea se face diferenţiat, pe parcursul a 13 ani de la data intrãrii în vigoare a legii. De asemenea, considerã cã <>art. 41 din Legea nr. 19/2000 este contrar şi art. 3 paragraful 1 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2006/54/CE din 5 iulie 2006, dispoziţii ce consacrã deplina egalitate între bãrbaţi şi femei şi interzic aplicarea unui tratament diferenţiat în funcţie de sex, inclusiv prin stabilirea de vârste diferite de pensionare pentru femei şi bãrbaţi.
Tribunalul Vrancea - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, textul de lege criticat fiind contrar prevederilor constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte faptul cã <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 prevede ieşirea la pensie la vârste diferite pe parcursul a 13 ani, aratã cã aceste dispoziţii se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe criterii arbitrare, necontravenind prin urmare principiului egalitãţii în drepturi. Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind discriminarea pe criterii de sex, aratã, în esenţã, cã, în raport cu standardele legislative existente la nivelul Uniunii Europene, pot exista încã vârste diferite de pensionare în cadrul sistemelor de asigurãri sociale aflate în pilonul I (sistemul general de asigurãri sociale, respectiv <>Legea nr. 19/2000 ) şi doar în ceea ce priveşte categoria pensiilor ocupaţionale Directiva 86/378/CEE , amendatã prin Directiva 96/97/CE , impune egalitatea vârstei de pensionare la femei şi bãrbaţi.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este neconstituţional. În acest sens, aratã cã stabilirea unei vârste de pensionare diferenţiate între femei şi bãrbaţi nu are o justificare obiectivã şi raţionalã, astfel cã este încãlcat principiul egalitãţii cetãţenilor în drepturi. De asemenea, considerã cã este încãlcatã şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene 2006/54/CE , care prevede cã stabilirea unei vârste diferite de pensionare constituie discriminare pe criteriu de sex. În plus, observã cã, în cazul poliţiştilor şi al parlamentarilor, reglementãrile din România prevãd deja vârste unice de pensionare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziţii potrivit cãrora: "Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bãrbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bãrbaţi, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 3."
Autorul excepţiei considerã cã textul de lege criticat este contrar art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la interzicerea discriminãrii şi la egalitatea cetãţenilor în faţa legii. De asemenea, considerã cã se contravine şi dispoziţiilor art. 3 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de şanse şi al egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în materie de încadrare în muncã şi de muncã (reformã), publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 204 din 26 iulie 2006, dispoziţii potrivit cãrora:
- Art. 3: "Statele membre pot sã menţinã sau sã adopte mãsuri în sensul art. 141 (4) din Tratat, pentru a asigura în mod concret o deplinã egalitate între bãrbaţi şi femei în viaţa profesionalã.";
- Art. 9 paragraful 1 lit. f): "Se clasificã printre dispoziţiile contrare principiului egalitãţii de tratament cele care au la bazã criteriul sexului, fie direct, fie indirect, pentru: [...]
f) a impune vârste diferite de pensionare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei criticã <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sub douã aspecte. Astfel, pe de o parte, considerã cã acest text de lege este discriminatoriu, întrucât reglementeazã vârste diferite de pensionare de-a lungul a 13 ani, pânã la atingerea vârstei standard prevãzute în prima tezã a acestui alineat, respectiv 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bãrbaţi. Pe de altã parte, <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 creeazã, în opinia autorului excepţiei, o discriminare întemeiatã pe sex, întrucât prevede vârste diferite de pensionare pentru femei faţã de bãrbaţi.
Analizând primul aspect, Curtea reţine cã, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetãţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurãri sociale şi mãsuri de protecţie socialã, în condiţiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea sã stabileascã drepturile de asigurãri sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilitãţile create prin resursele financiare disponibile, şi sã le modifice în concordanţã cu schimbãrile ce se produc în resursele economico-financiare. Aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, din care amintim <>Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, aceastã prerogativã a legiuitorului nu poate fi consideratã ca o încãlcare a principiului constituţional al egalitãţii în drepturi. Astfel, în decizia amintitã, Curtea a reţinut cã "situaţia diferitã în care se aflã cetãţenii în funcţie de reglementarea aplicabilã potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privitã ca o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale care consacrã egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice fãrã privilegii şi discriminãri".
Prin urmare, Curtea constatã cã, sub acest aspect, <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia textul de lege ce face obiectul excepţiei creeazã o discriminare pe criteriul sexului, Curtea constatã cã instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui aspect prin mai multe decizii ale sale, dintre care amintim <>Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã «textul art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentalã, are în vedere discriminãrile prohibite, respectiv "discriminarea negativã", iar nu şi pe cele admisibile, aşa cum este "discriminarea pozitivã", ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizãrii unei justiţii distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalitãţile obiective. Tratamentul juridic diferenţiat a fost considerat ca o mãsurã de protecţie specialã a femeilor, întemeiatã nu pe deosebirea de sex, ci pe situaţia socialã care decurge din aceastã deosebire».
Faţã de cele invocate în decizia mai sus amintitã, autorul excepţiei susţine şi cã textul de lege criticat ar fi contrar art. 3 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva 2006/54/CE .
Faţã de acestea, Curtea constatã cã, potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/CE , acest act normativ "conţine dispoziţii destinate punerii în aplicare a principiului egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte: a) accesul la muncã, inclusiv promovare, şi la formarea profesionalã; b) condiţiile de muncã, inclusiv remuneraţia; c) sistemele profesionale de securitate socialã". Aşadar, dispoziţiile acestei directive se aplicã doar sistemelor profesionale de securitate socialã, care, potrivit art. 2 lit. f) din aceeaşi directivã, "au ca obiect furnizarea cãtre lucrãtori, salariaţi sau lucrãtorii care desfãşoarã activitãţi independente, grupaţi în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, prestaţii destinate sã completeze prestaţiile sistemelor de securitate socialã prevãzute de lege sau sã se substituie acestora, indiferent dacã afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativã". Sunt excluse, prin urmare, sistemele de securitate socialã prevãzute de lege aşa cum este şi <>Legea nr. 19/2000 , care rãmân supuse dispoziţiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptatã a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în domeniul securitãţii sociale, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art. 7 paragraful 1 lit. a) din directivã, acest act normativ nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul sãu de aplicare stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordãrii pensiei pentru limitã de vârstã şi posibilele consecinţe ale acesteia pentru alte prestaţii. Astfel, statele au încã libertatea de a dispune asupra acestui aspect, prin excepţie de la stricta aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în domeniul securitãţii sociale.
Prin urmare, Curtea reţine cã nu au fost încãlcate dispoziţiile Directivei 2006/54/CE , aceasta nefiind aplicabilã în cauzã, dar nici prevederile Directivei 79/7/CEE , care nu interzic reglementarea unor vârste de pensionare diferite.
Curtea constatã, în acelaşi timp, cã instituţiile europene recomandã în mod repetat statelor membre ale Uniunii Europene sã procedeze la egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bãrbaţi, având-se în vedere în primul rând considerente ce ţin de necesitatea reorganizãrii sistemelor de securitate socialã. Atât timp însã cât aceste recomandãri nu sunt cuprinse în reglementãrile comunitare cu caracter obligatoriu, la care face trimitere art. 148 alin. (2) din Constituţie, aspectele mai sus amintite trebuie avute în vedere de puterea legiuitoare, iar nu de cãtre instanţa de contencios constituţional, care nu se poate pronunţa pornind de la considerente ce ţin de oportunitatea reglementãrii.
În ceea ce priveşte poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la problema tratamentului diferenţiat între femei şi bãrbaţi sub aspectul vârstei de pensionare, Curtea constatã cã instanţa de la Strasbourg a avut o atitudine flexibilã faţã de politica statelor membre la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului în aceastã materie. Astfel, în Cauza "Walker contra Regatului Unit" (2006), Curtea, punând în balanţã art. 14 din Convenţie, referitor la interzicerea discriminãrii, cu prevederile art. 1 paragraful 2 din primul Protocol adiţional la Convenţie, în care se consacrã dreptul larg de care legislativul trebuie sã se bucure în reglementarea politicilor sociale şi economice, a statuat cã existenţa unei diferenţe între vârstele de pensionare pentru bãrbaţi şi femei, în condiţiile în care legiuitorul deja iniţiase un program de egalizare a acestor vârste pânã în anul 2020, nu era contrarã dispoziţiilor art. 14 din Convenţie.
Prin aceeaşi soluţie, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, citând considerentele reţinute în Cauza "Stec şi alţii contra Regatului Unit" (2006), a arãtat şi cã diferenţele dintre vârstele de pensionare au continuat sã fie justificate pânã la acel moment când condiţiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a arãtat şi cã schimbãrile, în sensul egalizãrii vârstelor de pensionare, trebuie sã fie prin însãşi natura lor graduale şi cã este dificil dacã nu chiar imposibil sã se stabileascã precis un moment anume când nedreptatea cauzatã bãrbaţilor prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va începe sã depãşeascã necesitatea de a corecta dezavantajele situaţiei femeilor.
Luând în considerare toate aceste aspecte, Curtea apreciazã cã, raportat la contextul social actual din România, nu se poate vorbi încã de o schimbare radicalã a condiţiilor care au fost avute în vedere de instanţa de contencios constituţional atunci când, prin jurisprudenţa sa anterioarã, a decis cã <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine principiului constituţional al egalitãţii în drepturi şi, în consecinţã, se impune pãstrarea aceleiaşi soluţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
