Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 190 din 10 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si a dispozitiilor art. 71 si art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 5 februarie 2001
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Mariana Trofimescu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicatã de Alexandrina Coldea în Dosarul nr. 4.277/1999 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 26 septembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10 octombrie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 octombrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 4.277/1999, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicatã de contestatoarea-intimata Coldea Alexandrina.
În motivarea exceptiei autorul acesteia arata ca prin dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate sunt nesocotite prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul pãrţilor dintr-un proces de a fi asistate de un avocat ales, drept care implica şi dreptul oricãrui justitiabil de a-şi alege liber avocatul pe care îl doreşte. De asemenea, se susţine ca textele criticate incalca şi prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere". Or, se arata în continuare, îndeplinirea de cãtre avocatul aflat în situaţia prevãzutã la <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 a activitãţilor specifice profesiei (asa cum acestea sunt înscrise în art. 1-3 din lege), în fata instanţei, consideratã ca instituţie (unde soţul sau ruda sa este magistrat), înseamnã exercitarea dreptului sau la munca.
Totodatã se invoca şi încãlcarea art. 49 din Constituţie, considerându-se ca "dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 71, raportate la art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, au ca efect o restrangere a dreptului la munca al avocatului aflat în situaţia vizata de aceste texte". Interdicţia de exercitare a profesiei în fata unei instanţe, "consideratã ca instituţie în sine", asa cum este definitã în <>Legea nr. 92/1992 , reprezintã în opinia autorului exceptiei o restrangere care se încadreazã în textul art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca "substratul interdicţiei în cauza se releva a fi acela al unei prezumţii de necinste, atât în sarcina avocatului, cat şi a tuturor magistraţilor unei instanţe (instanta unde soţul sau ruda avocatului este magistrat), precum şi acela al unei prezumţii de partialitate al tuturor acestor magistraţi". Prin conţinutul lor "vadit infamant, ca şi prin apriorismul lor", aceste prezumţii sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind "contrare moralei publice" şi, în consecinta, ele nu pot justifica restrangerea dreptului de exercitare a profesiei de avocat pentru avocaţii aflaţi în situaţia prevãzutã la <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 . Pe de alta parte, analizând proportionalitatea restrângerii operate prin dispoziţia legalã criticata pentru neconstituţionalitate, precum şi limita restrângerii prevãzute la art. 49 din Constituţie, de a nu se atinge însãşi existenta dreptului, se considera ca restrangerea dreptului de exercitare a profesiei ar putea fi circumscrisa numai în termenii unei incompatibilitãţi restrânse la completul în care funcţioneazã magistratul care este ruda cu avocatul în cauza (în genul celei prevãzute la art. 24 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã sau la art. 64 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã).
Un alt motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, invocat de autorul exceptiei, se bazeazã pe încãlcarea prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât "încheierea cãsãtoriei sau menţinerea celei deja încheiate de cãtre avocaţii vizati de aceste texte, respectiv de cãtre magistraţi, devine incompatibilã cu exercitarea dreptului la munca, dupã cum exercitarea acestui drept capata valenta unui criteriu obligatoriu de evitat pentru a putea întemeia sau menţine o familie" (un veritabil impediment la cãsãtorie).
Instanta judecãtoreascã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, considera ca aceasta "este fondatã, atâta timp cat prin dispoziţiile a cãror neconstituţionalitate este invocatã se menţine interdicţia avocatului de a-şi exercita profesia la instanta sau parchetul la care soţul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat şi nu se are în vedere doar o incompatibilitate a unui anume magistrat, nu a instanţei sau parchetului ca instituţie, asa cum prevãd dispoziţiile art. 24 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã şi ale art. 46 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, deşi prin doua decizii Curtea Constituţionalã a considerat ca dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt constituţionale, nu s-a analizat suficient temeiul invocat de autorii exceptiei privind încãlcarea dreptului la apãrare şi, în special, "importanta desemnãrii voluntare a avocatului" de cãtre partea interesatã, drept reglementat ca atare şi de art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi de art. 14 alin. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Se mai susţine ca "nu atât din perspectiva neingradirii dreptului la munca, ce poate fi invocatã de cãtre un avocat, ci, îndeosebi, din unghiul de vedere al justitiabilului se pune problema dacã art. 24 alin. (2) din Constituţie poate fi supus efectului restrictiv al art. 49 din Legea fundamentalã". În acest sens se arata ca "nici unul din temeiurile menţionate în art. 49 alin. (1) din Constituţie nu poate justifica restrangerea sferei de opţiune a justitiabilului în exercitarea dreptului sau la apãrare". Se apreciazã ca, dimpotriva, "restrangerea exerciţiului anumitor drepturi şi libertãţi se poate impune, în condiţiile prescrise de art. 49 alin. (2) din Constituţie, tocmai în scopul ocrotirii dreptului la apãrare, precum şi a drepturilor pe care acesta le conţine, între care şi posibilitatea de a selecta un anumit avocat". Se mai considera, de asemenea, ca dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt criticabile şi sub un alt aspect, şi anume acela ca "existenta unui set de incompatibilitãţi pentru magistraţi şi auxiliarii justiţiei nu justifica, sub aspect constituţional, edictarea unor norme similare pentru alte categorii de participanţi la sistemul administrãrii justiţiei, deoarece în felul acesta s-ar ajunge la dezechilibre semnificative între ansamblul de drepturi şi cel de obligaţii, cu riscul de a se afecta însãşi existenta unor drepturi fundamentale". Se mai considera ca introducerea acestei interdicţii reprezintã tocmai rezultatul "unei abordari suprarepresive şi, în orice caz, necorelate cu dispoziţiile celorlalte legi care au incidenta în materia administrãrii justiţiei". În final se apreciazã ca o asemenea opţiune legislativã, care practic "postuleaza prezumţia de rea-credinţa, nesocoteste dispoziţiile art. 54 din Constituţie, în sensul cãrora «Cetãţenii [...] trebuie sa îşi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi»".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 şi a celor ale art. 71 raportat la art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat este neîntemeiatã". Se arata ca interdicţia legalã instituitã prin <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 "vizeazã sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de cãtre membrii barourilor şi nu restrangerea dreptului la apãrare al cetãţeanului, prevãzut la art. 24 din Constituţie, drept garantat prin posibilitatea titularului acestui drept de a alege oricare alt avocat înscris în barourile din România în afarã celor care au interdicţia de a exercita acte specifice profesiei datoritã unei situaţii personale, interdicţie limitatã la o anumitã instanta". Se mai susţine ca aceasta incompatibilitate "constituie o mãsura de protecţie pentru pãrţi şi impotriva suspiciunii ce ar putea altera actul de justiţie". Totodatã se apreciazã ca "aceasta nu contravine dispoziţiilor art. 38 din Constituţie, care prevãd ca dreptul la munca nu poate fi îngrãdit, neconstituind o restrangere a exercitãrii dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legalã instituitã în scopul ocrotirii probitatii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei". Guvernul considera ca restrangerea de drepturi instituitã prin textele criticate este "impusa de necesitatea apãrãrii unor valori sociale importante, între care ordinea şi morala publica", astfel ca "prevederile legale contestate nu contravin nici dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea fundamentalã". În legatura cu susţinerea potrivit cãreia s-ar fi încãlcat prin dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 dispoziţiile art. 44 din Constituţie Guvernul arata ca "prevederile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 nu contravin nici uneia din dispoziţiile cuprinse în art. 44 din Constituţie". Referitor la prevederile cuprinse în art. 71, raportat la art. 69 din Statutul profesiei de avocat, Guvernul arata ca acestea "sunt în concordanta cu dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 , fãcând unele precizãri cu privire la aplicarea acestora". Se face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, invocandu-se în acest sens Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, şi Decizia nr. 57 din 14 mai 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 noiembrie 1996.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului exceptiei, punctele de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995, precum şi prevederile art. 71, raportate la cele ale art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, adoptat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România la 30 septembrie 1995 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 17 octombrie 1995.
Cu toate ca <>Legea nr. 51/1995 a fost modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 246/1998 , care a abrogat art. 77 din aceasta lege, iar Statutul profesiei de avocat a fost modificat prin Hotãrârea Consiliului Uniunii Avocaţilor din România din 15 martie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 iunie 1997, textele care formeazã obiectul exceptiei de neconstituţionalitate nu au suferit modificãri.
1. Excepţia de neconstituţionalitate se referã în primul rând la dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care au urmãtorul cuprins: "Profesia de avocat nu poate fi exercitatã la instanta de judecata sau la parchetul unde soţul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplica în mod corespunzãtor şi avocatului al cãrui soţ sau ruda ori afin pana la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecãtor financiar, consilier de conturi sau procuror financiar, la instanţele Curţii de Conturi."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate considera ca acest text incalca prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, pe cele ale art. 38 din Constituţie, privind munca şi protecţia socialã a muncii, pe cele ale art. 44 din Constituţie, privind familia, precum şi prevederile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate de cãtre autorul acesteia au urmãtorul conţinut:
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu."
Curtea constata ca deşi autorul exceptiei se referã la încãlcarea dispoziţiilor art. 38 în întregime, în realitate dispoziţiile pertinente ale art. 38 sunt cuprinse numai în alin. (1) al acestui articol, care are urmãtorul cuprins:
"(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere."
De asemenea, în legatura cu prevederile art. 44 din Constituţie, invocate, de asemenea, în integralitate, Curtea observa ca în realitate autorul exceptiei se referã în motivare doar la alin. (1) şi la teza întâi a alin. (2), care au urmãtorul cuprins: "(1) Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a cãsãtoriei se stabilesc prin lege."
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Curtea retine ca interdicţia instituitã prin <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 vizeazã sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de cãtre membrii barourilor, iar nu restrangerea dreptului la apãrare al cetãţeanului, prevãzut la art. 24 din Constituţie. Acest drept este garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România în afarã celor care au interdicţie de a exercita acte specifice profesiei datoritã unei situaţii personale (interdicţie limitatã la o anumitã instanta).
Din aceasta perspectiva incompatibilitatea stabilitã prin textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 38 alin. (1) din Constituţie, care prevãd ca dreptul la munca nu poate fi îngrãdit, deoarece textul nu instituie o restrangere a exercitãrii dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legalã prevãzutã în scopul asigurãrii probitatii participanţilor la realizarea justiţiei.
Dispoziţiile legale criticate nu incalca nici prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, interdicţia cuprinsã în <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 este impusa de necesitatea apãrãrii unor valori sociale importante, şi anume ordinea şi morala publica, iar pe de alta parte, nu atinge existenta vreunui drept.
Referitor la pretinsa încãlcare, prin dispoziţiile legale amintite, a prevederilor art. 44 din Constituţie, privind familia, Curtea observa ca aceste prevederi ale Legii fundamentale nu au nici o incidenta în cauza, întrucât se referã la încheierea cãsãtoriei, egalitatea în drepturi a soţilor, condiţiile de încheiere a cãsãtoriei, care nu au nici o legatura cu textul de lege criticat.
Curtea constata, de asemenea, ca acest text a mai format obiect al controlului de constitutionalitate exercitat de Curte. Astfel, prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, Curtea Constituţionalã, pronunţându-se, în cadrul controlului prealabil prevãzut la art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a stabilit ca acestea sunt constituţionale. În considerentele acelei decizii Curtea a reţinut ca "Prevederile art. 17 nu instituie însã restrangeri ale exercitãrii dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilitãţi care constituie mãsuri de protecţie pentru pãrţi şi impotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justiţie. Textul legal priveşte direct avocatul şi nu judecãtorul, procurorul etc., astfel cum se prevede în codurile de procedura". În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie cu privire la acest text s-a invocat numai încãlcarea dispoziţiilor <>art. 49 din Constituţie. Printr-o decizie ulterioara - nr. 57 din 14 mai 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 noiembrie 1996, Curtea Constituţionalã, în cadrul controlului posterior de constitutionalitate, a respins "ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat", cu motivarea ca, referitor la aceste dispoziţii legale, Curtea, prin Decizia nr. 45/1995 a plenului, a stabilit ca sunt constituţionale. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate care a format obiectul <>Deciziei nr. 57/1996 s-a invocat încãlcarea mai multor dispoziţii constituţionale privitoare la drepturi fundamentale, şi anume: art. 24 alin. (2) privind dreptul la apãrare, art. 38 alin. (1) privind dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de munca, art. 44 alin. (1) privind garantarea libertãţii cãsãtoriei, art. 20 alin. (2) privind prioritatea convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale, art. 21 şi art. 125 privind accesul liber la justiţie şi la realizarea justiţiei de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Curtea Constituţionalã constata ca, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura a reconsidera aceasta jurisprudenta, atât considerentele acestor decizii, cat şi soluţia pronunţatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 69 din Statutul profesiei de avocat, aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, Curtea constata, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora Curtea Constituţionalã decide numai asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanta, ca excepţia este inadmisibila, deoarece statutul criticat nu se încadreazã în aceste categorii de acte normative.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicatã de Alexandrina Coldea în Dosarul nr. 4.277/1999 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã.
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 octombrie 2000.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporarã de munca, în locul sau semneazã, în temeiul art. 261 din Codul de procedura civilã,
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
