Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.246/1/2016
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - preşedintele completului
Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală
Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală
Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 27 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. 111.186/299/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală". Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Raluca Florentina Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.246/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Târgu Mureş, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. S-a mai arătat că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunţate de Tribunalul Suceava, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti Secţia a I-a penală (Dosarul nr. 59.629/299/2015/a1). De asemenea a precizat că la data de 16 iunie 2016 a fost depus punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 19 iulie 2016 a fost depus punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor la data de 8 septembrie 2016, care a fost comunicat la data de 8 septembrie 2016 inculpatei C. A. şi intimatului S.A.Gh., în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, intimatul S.A.Gh. formulând, la data de 16 septembrie 2016, prin apărătorul său ales, punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.246/1/2016. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, pentru două motive: unul de ordin strict formal, indicat şi în motivele scrise, care, în opinia sa, nu este esenţial, dar ar fi suficient să atragă inadmisibilitatea întrebării, respectiv aceasta a fost formulată de judecător în faza deliberării, şi nu în cursul judecăţii, aşadar, după închiderea dezbaterilor, dar motivul principal de inadmisibilitate este acela dedus din practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, potrivit căreia pot reprezenta întrebări prealabile numai chestiunile de drept susceptibile de o anumită dificultate a căror rezolvare să necesite pronunţarea unei astfel de hotărâri. În opinia sa, pot face obiectul întrebării prealabile numai normele juridice conţinând o doză de neclaritate care sunt susceptibile în mod rezonabil de mai multe interpretări, normele clare neechivoce şi nesusceptibile de variate interpretări sau neclarităţi neputând constitui o problemă de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală. Or, normele la care se referă întrebările sunt clar redactate, iar întrebările nu sunt nerezonabile în raport cu conţinutul textelor legale. Astfel, prima întrebare: dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral îşi găseşte răspunsul explicit statuat în textul de lege care prevede că se poate formula contestaţie numai cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor. De asemenea, cea de-a doua întrebare: dacă soluţionându-se contestaţia judecătorul poate pronunţa şi soluţia de la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în opinia procurorului, este gratuită, de vreme ce textul formulează clar soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul, şi anume cele de la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Cât priveşte motivul de inadmisibilitate, în sensul că sesizarea a fost formulată de către un judecător de cameră preliminară, în opinia procurorului acesta este neîntemeiat. În continuare, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că judecătorul de cameră preliminară, în măsura în care identifică o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei, poate sesiza Înalta Curte privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept. Pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public a arătat că contestaţia poate purta numai asupra excepţiilor şi cererilor soluţionate de primul judecător de cameră preliminară care, dacă admite aceste excepţii, poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Pentru considerentele arătate, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 27 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 111.186/299/2015, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală", este inadmisibilă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 111.186/299/2015, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 1. Prin Încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 111.186/299/2015, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale privind pe inculpata C.A. şi persoana vătămată S.A.Gh. În temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală s-a admis plângerea formulată de petentul S.A.Gh. S-a desfiinţat Ordonanţa nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpata C.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. S-a dispus înaintarea dosarului către Serviciul registratură, în vederea repartizării aleatorii a cauzei. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, petentul S.A.Gh. a formulat, în temeiul art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală, plângere împotriva Ordonanţei nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, faţă de intimata C. A. În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că, la data de 20 aprilie 2007, în jurul orei 10,30, fiica sa, S.R.M., s-a prezentat în cadrul C.M.U., acuzând o stare de degradare pronunţată a sănătăţii sale. Totodată, acesta a afirmat că societatea în cadrul căreia era angajată fiica sa, respectiv societatea E & Y, avea încheiat un contract de asistenţă medicală cu C.M.U. şi, întrucât fiica sa, aflându-se la locul său de muncă, a acuzat stări de ameţeală şi vomă, a fost însoţită de către colegul său S.C. la centrul medical. În continuare, petentul a susţinut că în cadrul C.M.U. fiica sa a fost consultată de către medicul specialist de medicină internă C.A. care a stabilit diagnosticul prezumtiv, respectiv "anorexie nervoasă în observaţie şi sindrom caşectic", a recoltat probe de laborator pentru efectuarea unor analize medicale şi, ulterior, neaşteptând rezultatele acestora, i-a administrat fiicei sale o perfuzie cu ser fiziologic pentru hidratare şi a programat-o la un consult de către un medic specialist de medicină internă pentru data de 21 aprilie 2007, precum şi la un consult psihiatric, pentru ziua de 22 aprilie 2016. De asemenea, petentul a menţionat că, după ce a părăsit sediul C.M.U., în jurul orei 12,30, fiica sa a fost condusă acasă de către colegul său, S.C., pentru ca, în cursul zilei de duminică, 22 aprilie 2007, la sesizarea colegilor de serviciu, având în vedere că nu mai răspundea la apelurile telefonice, pompierii însoţiţi de organele de poliţie au pătruns în locuinţa fiicei sale constatând că aceasta era decedată. Totodată, petentul a arătat că soluţia dispusă în cauză este netemeinică, apreciind că raportat la materialul probator se impune desfiinţarea ordonanţei atacate şi reţinerea cauzei spre judecare, întrucât probele de la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia intimatei C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, întrucât nu a asigurat o asistenţă medicală efectivă. Cauza a fost discutată în camera de consiliu, după ataşarea dosarului de fond. 2. Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele: La data de 6 mai 2008 a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti plângerea formulată de S.A.Gh. împotriva numitei C.A., medic specialist de medicină internă, care la data de 20 aprilie 2007, cu ocazia consultării fiicei sale, respectiv a numitei S.R.M., nu i-a acordat o asistenţă medicală efectivă, aspect ce a condus, la data de 22 aprilie 2007, la decesul acesteia. Prin Rezoluţia din data de 10 martie 2009, confirmată prin Rezoluţia din data de 12 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numita C.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, constând în aceea că, în calitate de medic specialist de medicină internă în cadrul C.M.U., nu i-a acordat asistenţa medicală necesară numitei S.R.M., care a fost diagnosticată cu caşexie, ceea ce a dus la decesul acesteia. Prin Ordonanţa nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei reţinute în sarcina numitei C.A., din infracţiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal. Prin Ordonanţa nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, clasarea cauzei faţă de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, faţă de intimata C.A. Prin Ordonanţa nr. 2.105/II-2/2015 din data de 16 octombrie 2015 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost respinsă plângerea persoanei vătămate împotriva Ordonanţei nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Analizând legalitatea probelor administrate, judecătorul a reţinut că niciuna dintre părţi nu a invocat nulităţi ale actelor de urmărire penală, inclusiv cele prin care s-a administrat probatoriul, efectuate în cauză. Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, a reţinut că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, pentru care a fost cercetată inculpata C.A., cu consecinţa netemeiniciei soluţiei de clasare, dispusă prin Ordonanţa nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar şi că în cursul urmăririi penale niciuna dintre părţi nu a invocat nulitatea vreunui act de urmărire penală şi nici judecătorul de cameră nu a constatat că vreun act a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale, ce atrage nulitatea absolută. În consecinţă, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale privind pe inculpata C.A. şi persoana vătămată S.A.Gh., iar în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală a admis plângerea formulată de petentul S.A.Gh. A desfiinţat Ordonanţa nr. 5.973/P/2008 din data de 15 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpata C.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal. A dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii a cauzei. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie inculpata C.A. III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a reţinut următoarele: Potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii: a) Cauza să se afle în cursul judecăţii; S-a constatat, aşadar, că prezenta cauză penală se află în camera preliminară, în procedura plângerii împotriva soluţiilor reglementată de art. 340 şi următorul din Codul de procedură penală. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a menţionat că a considera că această procedură nu este asimilată judecăţii ar însemna a lipsi de substanţă prevederile art. 475 din Codul de procedură penală şi a priva părţile de posibilitatea de a formula o cerere prin care să fie dezlegate anumite probleme de drept, relevante în cauză. Totodată, soluţia care va fi pronunţată în această etapă are o importanţă deosebită asupra cursului procesului penal, de aceasta depinzând soluţia finală ce va fi dată în cauză, în situaţia respingerii contestaţiei, ori o eventuală soluţie definitivă, în situaţia admiterii contestaţiei. b) Să fie sesizat un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; În cauza de faţă, s-a arătat că este sesizat un complet al tribunalului, fiind, prin urmare, îndeplinită şi această condiţie. c) Completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; Contestaţia este singura cale de atac care poate fi formulată împotriva încheierii prin care, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de partea civilă în cauză şi desfiinţată soluţia de netrimitere în judecată, hotărârea care va fi pronunţată de tribunal reprezentând o soluţie dată în ultimă instanţă. d) De lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; Întrebările solicitate de către inculpată a fi adresate instanţei supreme sunt dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. e) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Potrivit art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a reţinut că, într-adevăr, din acest text de lege se desprinde ideea că procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie doar cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Totuşi, art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală stipulează că judecătorul de cameră preliminară, în cauzele în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată; b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală; c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie. Prin urmare, în afară de verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond are obligativitatea de a se pronunţa şi asupra temeiniciei plângerii, ceea ce nu se prevede în mod expres în cazul celui care judecă contestaţia împotriva aceleiaşi încheieri. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a mai reţinut şi că este real că dispoziţiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală arată că contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângerea este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care o soluţionează în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a intimaţilor şi cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu, putând dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii; b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate. Această rejudecare, după cum se precizează şi în textul indicat, este posibilă numai în ipoteza în care excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate. Per a contrario, în altă ipoteză, rejudecarea plângerii este posibilă numai în ipoteza unui control devolutiv total. S-a mai reţinut că şi ultima condiţie, ca instanţa supremă să nu se fi pronunţat printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii sau pe rolul instanţei supreme să nu fie înregistrat un recurs în interesul legii având acest obiect, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece din verificarea jurisprudenţei acestei instanţe o asemenea problemă nu a fost tranşată prin vreuna dintre modalităţile amintite mai sus. Acestea fiind arătate, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a apreciat că, pentru a se putea pronunţa asupra contestaţiei formulate în cauză, tribunalul trebuie să lămurească chestiunea de drept invocată de către contestatoare şi, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a admis cererea formulată de contestatoarea inculpată C.A. şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în ceea ce priveşte următoarele probleme de drept: dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a suspendat dezbaterile până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. III.1. Punctele de vedere ale procurorului şi ale părţilor cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 727/C/1.574/III-5/2016 din data de 19 iulie 2016, a formulat concluzii scrise în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării formulate de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală". În concluziile scrise s-a arătat că, drept urmare a analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a rezultat că instanţa care sesizează este Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. S-a menţionat în esenţă că această cauză nu se mai află însă în cursul judecăţii, fiind depăşită etapa dezbaterilor pe fondul contestaţiei, iar condiţia referitoare la existenţa unei probleme de drept care să necesite interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este, nici aceasta, îndeplinită. S-a mai menţionat, în concluziile scrise depuse de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faptul că, pentru îndeplinirea condiţiei impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, este necesar ca dispoziţiile de drept substanţial sau procedural apreciate ca necesitând lămurire din partea instanţei supreme să fie neclare, neinteligibile sau echivoce, susceptibile a primi mai multe interpretări. În fine, s-a menţionat şi că, potrivit art. 476 alin. (1) fraza ultimă din Codul de procedură penală, "dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor". În speţă, încheierea de sesizare este cu desăvârşire nemotivată sub aspectul expunerii punctului de vedere al completului de judecată, simpla reproducere a normei aplicabile nesatisfăcând cerinţa textului legal. Distinct de cele mai sus arătate, punctual, cu privire la fiecare dintre problemele de drept ridicate, s-au mai menţionat următoarele: a) Cu privire la chestiunea de drept dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral Caracterul devolutiv al unei căi de atac este definit de legiuitor în art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind obligaţia instanţei care soluţionează apelul de a examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de apelant, devoluţia fiind, în cazul apelului, integrală, şi în art. 442 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevede caracterul devolutiv al recursului în casaţie, devoluţia, în cazul acestuia, fiind limitată la cazurile de casare. La soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care plângerea a fost admisă, judecătorul de cameră preliminară nu examinează fondul cauzei, ci are a se pronunţa exclusiv asupra legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. În opinia Ministerului Public, atât dispoziţiile alin. (9), cât şi cele ale alin. (7) din art. 341 din Codul de procedură penală sunt clare şi explicite, nejustificând o interpretare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Existenţa sau inexistenţa unui efect devolutiv şi limitele acestuia în cazul contestaţiei ar putea, eventual, forma obiectul unor dezbateri doctrinare, însă rolul instanţei supreme, stabilit de legiuitor în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, "nu este de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme de drept generale sau ipotetice", astfel cum în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat (Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 558/1/2016). Conchizând, s-a apreciat că în procedura de judecată a contestaţiei împotriva încheierii prin care plângerea a fost admisă este clar exprimată voinţa legiuitorului de a păstra corespondenţa cu procedura camerei preliminare pentru a nu priva subiecţii procesuali de drepturile pe care le-ar fi avut dacă procurorul ar fi dispus trimiterea în judecată şi în cazul în care această soluţie este consecinţa admiterii plângerii. Tot astfel, cum în cazul celei dintâi, judecătorul care soluţionează contestaţia are a se pronunţa asupra aspectelor deja dezbătute în primul grad de jurisdicţie, neputându-se formula alte cereri sau excepţii privind urmărirea penală în afara celor invocate iniţial, în cazul secundei, judecătorul de cameră preliminară va examina numai modul în care cererile şi excepţiile au fost soluţionate la fond. În cazul în care va aprecia criticile întemeiate, va proceda şi la rejudecarea plângerii, "raportând de această dată soluţia procurorului în noua configurare a actelor de urmărire penală reţinute în urma controlului judiciar ca fiind legale. Cu privire la chestiunea de drept dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în concluziile scrise, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat următoarele: Prin trimiterea la art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, în integralitatea sa, este evident că intenţia legiuitorului a fost să dea instanţei de control judiciar posibilitatea ca, în urma propriei verificări a legalităţii administrării probelor şi efectuării urmăririi penale, precum şi a constatării că excepţiile cu privire la acestea au fost greşit soluţionate, să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze cu nulitatea actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi, consecutiv admiterii contestaţiei şi desfiinţării încheierii atacate, să dispună oricare dintre soluţiile prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, respectiv: - să respingă plângerea ca nefondată (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecăţii şi nu se impune completarea urmăririi penale); - să admită plângerea, să desfiinţeze soluţia atacată şi să trimită motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecăţii şi se impune completarea urmăririi penale); - să admită şi această plângere, să desfiinţeze soluţia atacată şi să dispună începerea judecăţii (când există în continuare probe suficiente care să permită începerea judecăţii, chiar după ce a exclus unele probe nelegal administrate ori a sancţionat cu nulitatea unele acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau, dimpotrivă, a constatat legalitatea administrării unora dintre probe ori a efectuării unora dintre actele de urmărire penală greşit înlăturate de judecătorul fondului); - să admită plângerea şi să schimbe temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea (când nu există probe suficiente care să permită începerea judecăţii şi nu se impune completarea urmăririi penale). Conchizând, cum textul legal a cărui interpretare se solicită este clar, univoc, nicio altă interpretare nefiind posibilă, intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile nu se justifică. Pentru argumentele ce precedă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. III.2. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică În urma judecării contestaţiei prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală şi în condiţiile reglementate în aceste dispoziţii. III.3. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în această materie au fost conturate mai multe opinii, după cum urmează: Într-o primă opinie s-a apreciat că în urma judecării contestaţiei prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală şi în condiţiile reglementate în aceste dispoziţii. S-a precizat că efectul "devolutiv integral" caracterizează calea ordinară de atac a apelului şi implică examinarea de către instanţa de apel a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept. În consecinţă, referirea la efectul "devolutiv integral" este improprie în contextul contestaţiei prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, exercitată împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desfiinţează soluţia procurorului de netrimitere în judecată şi dispune începerea judecăţii. În plus, în materia contestaţiei, art. 425^1 alin. (4) teza 1 din Codul de procedură penală prevede că, la soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 (efectul suspensiv al apelului) şi ale art. 418 (neagravarea situaţiei în propriul apel) se aplică în mod corespunzător, în materia contestaţiei neexistând un text de lege care să prevadă că dispoziţiile art. 417 din Codul de procedură penală, referitoare la efectul devolutiv al apelului, se aplică în mod corespunzător. Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: În conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia prevăzută la art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală priveşte cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate sau sancţionează potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează soluţia procurorului de netrimitere în judecată şi dispune începerea judecăţii, dacă probele legal administrate sunt suficiente. În dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală legiuitorul prevede, în mod explicit, cu claritate, că procurorul, petentul şi intimaţii pot formula contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Aşadar, contestaţia reglementată în dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate privi numai modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. S-a arătat că explicaţia soluţiei adoptate de legiuitor în dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală se regăseşte, pe de o parte, în dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, care permit petentului şi intimaţilor să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale, iar pe de altă parte, în dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care exclud calea de atac a contestaţiei în toate cazurile în care procedura se limitează la examinarea admisibilităţii sau a temeiniciei plângerii ori nu conduce la începerea judecăţii. Din dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală ar rezulta că legiuitorul nu a deschis titularilor calea de atac a contestaţiei sub aspectul admisibilităţii şi al temeiniciei plângerii, ci numai sub aspectul particular al modului de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, în ipoteza în care procedura a condus la începerea judecăţii. Concluzia potrivit căreia contestaţia poate privi numai modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, concluzie care se desprinde în mod direct din formularea utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu poate însă conduce la interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală în sensul că, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară care s-a pronunţat în prima instanţă, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ar putea dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ipoteza în care constată că excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară care s-a pronunţat în primă instanţă, admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2. Rejudecarea plângerii conform art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală presupune verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, excluderea probelor nelegal administrate sau sancţionarea potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi pronunţarea unei soluţii prevăzute în art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Legiuitorul nu a limitat, în cuprinsul dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care soluţionează contestaţia şi, în consecinţă, nu a exclus posibilitatea pronunţării uneia dintre soluţiile prevăzute în art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Astfel, de exemplu, constatând că excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale au fost greşit respinse, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate exclude probele şi poate sancţiona actele de urmărire penală şi, constatând că nu există probe care să permită începerea judecăţii, poate dispune respingerea plângerii ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală; - poate exclude o parte din probe şi poate sancţiona o parte din actele de urmărire penală şi, constatând că nu există probe suficiente care să permită începerea judecăţii şi nu se impune completarea urmăririi penale, poate dispune respingerea plângerii ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală; - poate exclude o parte din probe şi poate sancţiona o parte din actele de urmărire penală şi, constatând că nu există probe suficiente care să permită începerea judecăţii şi se impune completarea urmăririi penale, poate dispune admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală; - poate exclude o parte din probe şi poate sancţiona o parte din actele de urmărire penală şi, constatând că există în continuare probe suficiente care să permită începerea judecăţii, poate dispune admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. Aşadar, greşita respingere a excepţiilor cu privire la legalitatea administrării probelor sau a efectuării urmăririi penale permite judecătorului care soluţionează contestaţia să pronunţe soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În plus, în doctrină s-a arătat că, în cazul prevăzut în art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul care soluţionează contestaţia va putea exclude şi alte probe nelegal administrate ori sancţiona cu nulitatea şi alte acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii sau, după caz, va putea constata validitatea unora dintre probele sau actele de urmărire penală apreciate ca invalide de către judecătorul de cameră preliminară care a soluţionat plângerea. Aşadar, în urma judecării contestaţiei prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală şi în condiţiile reglementate în aceste dispoziţii. În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Tribunalul Mureş, Judecătoria Luduş, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Gorj, Judecătoria Filiaşi, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Judecătoria Bistriţa şi Curtea de Apel Bucureşti. Într-o altă opinie s-a susţinut că această contestaţie nu are caracter devolutiv integral şi nici nu se poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Tribunalul Suceava (Încheierea nr. 22/19.01.2016 - Dosar nr. 2.976/314/2015 şi Încheierea nr. 440/24.06.2015 - Dosar nr. 190/334/2015), Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Bucureşti (Încheierea nr. 143/CP din 30.10.2015), Tribunalul Bucureşti Secţia I penală (Dosar nr. 59.629/299/2015/a1), Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Braşov. În fine, într-o ultimă opinie, s-a susţinut că respectiva contestaţie, formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu are caracter devolutiv integral, însă, în urma judecării contestaţiei în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, poate fi pronunţată soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Cluj. IV.1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În considerentul nr. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 408/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015), privitoare la dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, instanţa de contencios constituţional, reiterând considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014), a reţinut că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la «condiţiile legii» atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute «numai prin lege»". În consecinţă, până la o eventuală decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, reglementarea căii de atac a contestaţiei în condiţiile prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală şi a procedurii de soluţionare a acesteia în cadrul stabilit în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală reflectă exercitarea unui atribut exclusiv al legiuitorului, care a optat pentru reglementarea căii de atac a contestaţiei cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi pentru reglementarea soluţiei de admitere a contestaţiei în condiţiile prevăzute în art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IV.3. Jurisprudenţa CEDO Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens. VI. Dispoziţii legale incidente (...) Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: (...)... 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată; (...) Art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală: În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă. VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în urma judecării contestaţiei prevăzute în art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care poate fi formulată cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală şi în condiţiile reglementate în aceste dispoziţii. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti Secţia I penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Se observă astfel că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe, respectiv: instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Or, în speţă nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate, respectiv aceea ca de lămurirea sesizării să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. În acest sens, se constată că, deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării trebuie analizată şi existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, este necesar ca sesizarea să tindă la obţinerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că problema cu care Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a învestit-o nu este o reală chestiune de drept, această instanţă solicitând interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care atât dispoziţiile alin. (9), cât şi cele ale alin. (7) din art. 341 din Codul de procedură penală sunt clare şi explicite, nejustificând o interpretare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Existenţa sau inexistenţa efectului devolutiv şi limitele acestuia în cazul contestaţiei ar putea, eventual, forma obiectul unor dezbateri doctrinare, însă rolul instanţei supreme, stabilit de legiuitor în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, "nu este de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme de drept generale sau ipotetice", astfel cum în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat (Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 558/1/2016). Astfel, se reţine că nu există o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, ci doar de stabilire a soluţiei ce poate fi pronunţată în cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, aspect ce nu poate fi soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece aceasta ar însemna o soluţionare pe fond a cauzei cu care a fost învestit Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a statuat că "sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate" (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.513/1/2015 HP/P). În mod identic s-a statuat şi în jurisprudenţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătându-se, în motivarea respingerii recursului în interesul legii, spre exemplificare, că nu se poate considera chestiunea de drept supusă examinării ca susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti cât timp dispoziţiile legale reglementează cu claritate neinterpretabilă o anumită conduită (Decizia nr. 16 din 6 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4/2009), respectiv că reglementarea legală este lipsită de echivoc (Decizia nr. 18 din 15 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7/2009). Dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală prevăd explicit care sunt limitele în care procurorul, petentul şi intimaţii pot face contestaţie împotriva încheierii prin care s-a pronunţat soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din acelaşi cod. Aceasta poate viza doar "modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale". Dispoziţiile art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală prevăd explicit şi neechivoc care sunt soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau completul competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are a le pronunţa în cazul admiterii contestaţiei împotriva încheierii prin care plângerea petentului a fost admisă, soluţia procurorului desfiinţată şi, ca urmare a constatării că probele legal administrate sunt suficiente, dispusă începerea judecăţii. Astfel, textul invocat prevede că judecătorul de cameră preliminară "admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate". Se constată, aşadar, că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte nu este o veritabilă chestiune de drept, deoarece în cauză nu există o neclaritate în interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, ci o problemă de interpretare a textului legal care este clar şi univoc, astfel că, nicio altă interpretare nefiind posibilă, intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile nu se justifică. În cauză, o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nefiind necesară. Acest aspect este atributul exclusiv al judecătorului/ completului de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 111.186/299/2015 al instanţei de trimitere şi excedează competenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, căruia, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, nu îi este permis să antameze fondul cauzei. Aşa fiind, inexistenţa chestiunii de drept care să reclame o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie determină respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării şi, pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din 27 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. 111.186/299/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "dacă contestaţia formulată în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală are caracter devolutiv integral şi dacă în urma judecării contestaţiei formulate în temeiul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală poate fi pronunţată şi soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală". Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător Mirela Sorina Popescu Magistrat-asistent, Raluca Florentina Niculae ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
