Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 20/1/2014/HP/P
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
Simona Neninţă - judecător la Secţia penală
Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală
Luminiţa Zglimbea - judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală - judecător-raportor
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Marcela Radu - magistrat-asistent
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din data de 29 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013 (1.114/2014), prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie. La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Iuliana Nedelcu, procuror-şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, făcând precizări cu privire la obiectul Dosarului nr. 20/1/2014/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi cu privire la faptul că la dosarul cauzei au fost depuse opiniile asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor de la nivelul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Târgu Mureş, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Alba Iulia, Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Iaşi şi de specialiştii Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, dar şi hotărâri relevante în materie pronunţate de instanţele judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Cluj, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Timişoara şi Curţii de Apel Iaşi. A mai arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2014 şi comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, niciuna dintre părţi nedepunând concluzii scrise. Subsecvent prezentării detaliate a argumentelor factuale şi juridice, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut opinia procurorului general şi a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv condiţia pertinenţei, în sensul ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi condiţia ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre dată în dezlegare sau în recurs în interesul legii. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE,Asupra chestiunii de drept sesizate, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 29 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013(1.114/2014), ce are ca obiect apelul declarat de inculpatul O. V. împotriva Sentinţei penale nr. 235/F din 6.11.2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti în Dosarul nr. 345/229/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a problemei de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal." II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 235/F din 6 noiembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti în Dosarul nr. 345/229/2013, s-a dispus, în baza art. 208 alin. 4-art. 209 alin. 1 lit. e) şi g) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior şi art. 320^1 din Codul procedură penală anterior, condamnarea inculpatului O. V. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior şi art. 320^1 din Codul procedură penală anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a)-34 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior s-au contopit pedepsele aplicate prin hotărâre, urmând ca inculpatul O. V. să execute pedeapsa principală rezultantă, adică pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 61 din Codul penal anterior s-a menţinut beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 784 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 140/12.08.2009 a Judecătoriei Feteşti, definitivă la data de 31 august 2009 prin neapelare. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Fapta inculpatului O. V., care, în noaptea de 24/25.11.2012, a sustras din loc public mopedul părţii vătămate B. A. pentru a se deplasa cu acesta, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 4-209 alin. 1 lit. e) şi g) din Codul penal anterior. Fapta inculpatului O. V., care, în noaptea de 10/11.09.2012, a purtat fără drept un cuţit în locuri publice unde se putea pune în primejdie viaţa persoanelor, constituie infracţiunea de port fără drept a cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul O. V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală la data de 2 aprilie 2014. Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală şi a legii de punere în aplicare a acestuia, calea de atac exercitată a fost recalificată ca apel de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, învestită cu soluţionarea acesteia. La termenul din 28 mai 2014, luând act de susţinerea inculpatului în sensul că doreşte să se împace cu partea vătămată, împrejurarea care, în raport cu dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal, conducea la încetarea procesului penal pentru infracţiunea de furt calificat în scop de folosinţă, reprezentantul Ministrului Public a învederat necesitatea lămuririi modului în care se va determina pedeapsa pentru cea de-a doua infracţiune concurentă reţinută în sarcina inculpatului, prin prisma celor statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal, solicitând sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs (în speţă, împăcarea părţilor), este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal." III. Soluţie propusă de autorul sesizării 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Încheierea din 29 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a constatat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa în faţa căreia s-a ivit chestiunea de drept este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei, asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat printr-o altă hotărâre prealabilă, iar problema de drept analizată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 2. Punctul de vedere al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Argumentele Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării au fost următoarele: Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de port fără drept de armă era de la 3 luni la 2 ani închisoare, iar, potrivit art. 372 alin. (1) lit. a) din noul Cod penal, pedeapsa este de la 3 luni la 1 an închisoare. Însă, având în vedere incidenţa în speţă a prevederilor art. 61 din vechiul Cod penal şi art. 104 alin. (3) din noul Cod penal, privind revocarea liberării condiţionate, precum şi condiţiile diferite în care se aplică aceste dispoziţii legale, o soluţie de condamnare a inculpatului în temeiul art. 372 alin. (1) lit. a) din noul Cod penal, cu aplicarea art. 104 alin. (3) din noul Cod penal care obligă la cumularea restului neexecutat cu pedeapsa ce se va stabili pentru noua infracţiune, respectiv 784 de zile cu o eventuală pedeapsă de două luni închisoare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, reprezintă o lege nefavorabilă, raportat la condamnarea acestuia pe vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 61. În consecinţă, reţinând că potrivit doctrinei majoritare, în identificarea unei legi penale mai favorabile trebuie să se aibă în vedere mai multe criterii, respectiv criteriile care ţin de condiţiile de incriminare, cele care ţin de tragerea la răspundere penală şi cele care ţin de pedeapsă, şi constatând că cele două decizii în materia art. 5 din noul Cod penal, respectiv Decizia nr. 5/26.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu era motivată, pentru a se putea aprecia dacă interpretarea globală acoperă inclusiv ipoteza speţei, iar din conţinutul Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale nu rezultă explicit şi nici implicit că ipoteza speţei ar fi fost avută în vedere la momentul pronunţării deciziei, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a considerat necesar a se lămuri problema de drept: "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal". IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării - art. 228-229 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, cu referire la art. 230 din noul Cod penal; - art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991; - art. 372 alin. (1) lit. a) din noul Cod penal. Art. 228 din noul Cod penal: "Furtul (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane. (3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică." Art. 229 din noul Cod penal: "Furtul calificat (1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări: [...] b) în timpul nopţii; [...] se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani." Art. 230 din noul Cod penal: "Furtul în scop de folosinţă (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime. (2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă." Art. 372 din noul Cod penal: "Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun: a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire; [...] se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă." Art. 2 din Legea nr. 61/1991: "(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte: 1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice;" V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În problematica supusă discuţiei, ulterior publicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, s-a pronunţat Decizia penală nr. 2.192 din 27 iunie 2014, prin care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor, cu privire la infracţiunea de înşelăciune şi condamnarea pentru celelalte infracţiuni aflate în concurs, în baza dispoziţiilor din Codul penal în vigoare, aplicându-se tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni pe legea nouă. VI. Jurisprudenţă naţională Examenul hotărârilor judecătoreşti în materie, înaintate de Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Miercurea-Ciuc, Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Piteşti, conduce la concluzia că soluţiile instanţelor de judecată sunt în sensul că, în situaţia în care au constatat incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal conform noului Cod penal pentru una dintre infracţiunile care intră în concurs, pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs au aplicat o pedeapsă tot conform noului Cod penal. Însă, în cazul în care, prin aplicarea dispoziţiilor legii noi, pedeapsa rezultată a fost mai mare decât cea care ar fi rezultat prin aplicarea, în bloc, a dispoziţiilor Codului penal anterior, condamnarea pentru fiecare dintre infracţiunile din concurs, şi, respectiv, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, s-a realizat conform Codului penal anterior. VII. Opiniile specialiştilor În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, deşi a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, singura opinie comunicată a fost în sensul că, în cazul în care în urma aplicării cauzei de înlăturare a răspunderii penale faţă de una dintre infracţiunile care compun pluralitatea de infracţiuni, rămân una sau mai multe infracţiuni pedepsibile, aplicarea legii mai favorabile concursului de infracţiuni se va face având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. VIII. Opiniile instanţelor judecătoreşti În urma consultării instanţelor de judecată s-au delimitat două opinii contrare, respectiv: 1. În cazul în care este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una dintre infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie aplicarea unei pedepse pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, conform noului Cod penal, raportat şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 - în acest sens au opinat curţile de apel: Bacău, Constanţa, Piteşti, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală, tribunalele: Mureş, Ilfov, Satu Mare, Argeş, Vâlcea, Olt, Braşov, Timiş, Mehedinţi, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile arondate acestuia, Tribunalul Ialomiţa şi judecătoriile arondate acestuia, judecătoriile: Miercurea-Ciuc, Topliţa, Satu Mare, Carei, Galaţi, Lieşti, Drobeta-Turnu Severin. 2. În cazul în care este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una dintre infracţiunile care intră în concurs, nu este obligatorie aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs tot conform noului Cod penal - în acest sens au opinat Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea şi instanţele din circumscripţie, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, judecătoriile: Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Roşiorii de Vede, Târgu Secuiesc, Turnu Măgurele, Vânju Mare. IX. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 1.585/C/2176/III-5/2014, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cabinetul Procurorului General a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti. În argumentare s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât de lămurirea chestiunii de drept nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei, oportunitatea sesizării fiind rezultatul unui viciu de raţionament al instanţei de apel, iar chestiunea de drept - un caz particular de determinare a legii penale mai favorabile în funcţie de criteriul aprecierii globale sau al instituţiilor autonome, iar asupra chestiunii de drept s-a pronunţat deja instanţa supremă prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014. X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Judecătorul-raportor a opinat în sensul respingerii sesizării ca inadmisibilă, cu argumentarea că aceasta nu îndeplineşte condiţia pertinenţei, întrucât de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, dar nici condiţia ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre dată în dezlegare sau în recurs în interesul legii. S-a reţinut în acest sens că, deşi chestiunea de drept supusă dezlegării se referă la modul de determinare a pedepsei, conform vechiului Cod penal sau Codului penal în vigoare, pentru infracţiunea care intră în concurs şi în raport cu care nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal, în concret, problema de drept a curţii vizează incidenţa în speţă a prevederilor privind tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 104 din Codul penal, defavorabil inculpatului în raport cu dispoziţiile art. 61 din Codul penal anterior. În consecinţă, s-a apreciat că întrebarea cu care Înalta Curte a fost sesizată nu are legătură cu reala problemă de drept a judecătorului cauzei ce urmează a fi soluţionată de curtea de apel, nefiind îndeplinită condiţia pertinenţei sesizării. În aceeaşi sferă de analiză, judecătorul-raportor a constatat lipsa de sustenabilitate a argumentului Curţii de Apel Bucureşti în sensul că din cuprinsul Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale nu rezultă explicit şi nici implicit că ipoteza speţei ar fi fost avută în vedere de instanţa de contencios constituţional la momentul pronunţării pe excepţia de neconstituţionalitate, reţinând în acest sens că, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a dat o interpretare, cu titlu de principiu, a art. 5 din Codul penal, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi a stabilit, cu caracter obligatoriu, că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei şi nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Corespunzător, s-a apreciat că rezolvarea situaţiilor particulare, ca şi cea a speţei, urmează să se facă prin respectarea regulii generale cu privire la modul de aplicare a legii mai favorabile, indiferent dacă este vorba despre o infracţiune unică sau un concurs de infracţiuni ori dacă pentru infracţiunile ce compun concursul este aplicabilă sau nu o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. Deopotrivă, calificând chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări ca reprezentând un caz particular al modului de aplicare a legii penale mai favorabile, judecătorul-raportor a constatat că asupra acesteia instanţa supremă a statuat deja prin două hotărâri prealabile, respectiv Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile", şi Decizia nr. 9 din 2 iunie 2014, prin care aceeaşi instanţă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.390/2/2013, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă în sensul de a stabili dacă, în aplicarea art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (cum ar fi limite de pedeapsă, tratament sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni, prescripţie etc.), ori prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile dintre legile penale succesive (spre exemplu, pentru infracţiunea-tip dispoziţia mai favorabilă, pentru tratamentul aplicat pluralităţii de infracţiuni dispoziţia mai favorabilă etc.). În consecinţă, reţinând că problema de drept supusă dezbaterii a fost deja lămurită cu valoare de principiu printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (Decizia nr. 5 din 26 mai 2014), judecătorul-raportor a conchis că sesizarea nu îndeplineşte nici condiţia de admisibilitate ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre dată în dezlegare sau în recurs în interesul legii, propunând respingerea acesteia ca inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, reţine următoarele: Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit, prin art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea formulată în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor sus-menţionate, Înalta Curte constată a fi îndeplinită în cauză numai condiţia privind titularul şi etapa procesuală în care poate fi formulată, toate celelalte condiţii prevăzute de textul de lege precitat nefiind întrunite. Se reţine în acest sens că sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, ca instanţă de ultim control judiciar învestită în Dosarul nr. 345/229/2013, cu soluţionarea apelului formulat de inculpatul O. V. împotriva Sentinţei penale nr. 235/F din 6 noiembrie 2013 a Judecătoriei Feteşti. Celelalte condiţii de admisibilitate a sesizării nu sunt însă îndeplinite, argumentele în acest sens fiind următoarele: Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul Deciziei nr. 11 din 2 iunie 2014, a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi, pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Raportat la cauza pendinte, se constată că, deşi chestiunea de drept supusă dezlegării se referă la modul de determinare a pedepsei, conform vechiului Cod penal sau Codului penal în vigoare, pentru infracţiunea care intră în concurs şi în raport cu care nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal, în concret, raportat la situaţia juridică premisă care a generat necesitatea invocării chestiunii de drept şi argumentele expuse de Curtea de Apel în acest sens, problema de drept a curţii se referă la incidenţa în speţă a prevederilor privind tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, prevăzute de art. 104 din Codul penal, defavorabil inculpatului în raport cu dispoziţiile art. 61 din Codul penal anterior. Prin urmare, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte nu are legătură cu reala problemă de drept a judecătorului cauzei ce urmează a fi soluţionată de curtea de apel şi, pe cale de consecinţă, nici dezlegarea dată acesteia nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, nefiind astfel îndeplinită condiţia pertinenţei sesizării. În plus, chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării reprezintă un caz particular de determinare a legii penale mai favorabile în funcţie de criteriul aprecierii globale sau al instituţiilor autonome, ce nu mai poate fi însă supusă dezlegării, întrucât asupra modalităţii de stabilire a legii penale mai favorabile Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat deja, cu caracter de principiu, prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014. Astfel, prin decizia sus-menţionată, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile" şi a constatat că "nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată". Dezlegarea dată acestei probleme de drept este fundamentată juridic pe Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale care, cu caracter de principiu, a stabilit că determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile succesive în mod global, aceasta urmând a se aplica întregului litigiu. Această regulă generală se aplică tuturor situaţiilor particulare deduse judecăţii, deci, implicit, speţei pendinte, indiferent dacă este vorba de o infracţiune unică sau un concurs de infracţiuni sau dacă pentru infracţiunile ce compun concursul este aplicabilă sau nu o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, constată că o astfel de soluţie se raliază jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, într-un caz similar de sesizare având ca obiect un caz particular de determinare a legii penale mai favorabile în funcţie de criteriul aprecierii globale sau al instituţiilor autonome (Dosarul nr. 7/1/2014/HP/P), prin Decizia nr. 9 din 2 iunie 2014, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.390/2/2013, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "dacă, în aplicarea art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (cum ar fi limite de pedeapsă, tratament sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni, prescripţie etc.), ori prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile dintre legile penale succesive (de exemplu, pentru infracţiunea-tip dispoziţia mai favorabilă, pentru tratamentul aplicat pluralităţii de infracţiuni dispoziţia mai favorabilă etc.)". Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea din data de 29 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013 (1.114/2014). ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală prin Încheierea din data de 29 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013 (1.114/2014), privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal". Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2014. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA MICHAELA JÎJÎIE Magistrat-asistent, Marcela Radu _______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
