Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 189 din 3 mai 2010  privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din data de 12 aprilie 2010 avand ca obiect forma finala a Metodologiei privind remuneratiile pentru comunicarea publica a operelor muzicale in concerte, spectacole ori manifestari artistice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 189 din 3 mai 2010 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din data de 12 aprilie 2010 avand ca obiect forma finala a Metodologiei privind remuneratiile pentru comunicarea publica a operelor muzicale in concerte, spectacole ori manifestari artistice

EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (8) şi ale <>art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
ţinând cont de prevederile art. 123^1 alin. (1) lit. e) şi alin. (2), coroborate cu <>art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale <>art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificãrile ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite urmãtoarea decizie:

ART. 1
Se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotãrârea arbitralã din data de 12 aprilie 2010 având ca obiect forma finalã a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestãri artistice, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.
ART. 2
Se desemneazã organismul de gestiune colectivã "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor" (UCMRADA), cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, www.ucmr-ada.ro, drept colector al remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi în baza metodologiei prevãzute la art. 1.
ART. 3
Prezenta decizie intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Rodica Pârvu


Bucureşti, 3 mai 2010.
Nr. 189.


ANEXĂ
OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
CORPUL DE ARBITRI

HOTĂRÂRE ARBITRALĂ
din data de 12 aprilie 2010

având ca obiect forma finalã a Metodologiei privind remuneraţiile pentru
comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori
manifestãri artistice

COMPLETUL DE ARBITRI:
- Gheorghiu Gheorghe
- Lucan-Arjoca Marius
- Popovici Ernest
- Seucan Claudiu
- Vrânceanu Niculina
Pe rol se aflã Cererea de arbitraj înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (denumit în continuare ORDA) cu nr. RGII/7.038 din 7 ianuarie 2010, introdusã de organismul de gestiune colectivã "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor" (denumit în continuare UCMR-ADA), cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, reprezentat legal prin director general Ana Achim, care solicitã declanşarea procedurii de arbitraj în contradictoriu cu utilizatorii: Primãria Municipiului Bucureşti - Direcţia culturã (denumitã în continuare PMB - Direcţia culturã), cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 47, sectorul 5, reprezentatã legal prin director executiv Marius Pãuniţã şi avocat Laura de Alvare, ARCUB - Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti (denumit în continuare ARCUB), cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Batiştei nr. 14, reprezentatã legal prin avocat Paul Cosmovici, Asociaţia Producãtorilor şi Organizatorilor de Spectacole din România (denumitã în continuare, APOSR), cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Barbu Vãcãrescu nr. 313-321, corp B, sectorul 2, reprezentatã legal prin preşedinte Ionuţ Pavel şi avocat Alexander Popa, Societatea Comercialã E-MAGIC - S.R.L. (denumitã în continuare E-MAGIC), cu sediul în localitatea Corbeanca, Str. Viitorului nr. 43B, judeţul Ilfov, reprezentatã legal prin director de comunicare Dragoş Chiscoci, şi Societatea Comercialã BAZAR PRODUCTION - S.R.L. (denumitã în continuare BAZAR PRODUCTION), cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Liviu Rebreanu nr. 9A, bl. 50A, et. 4, ap. 18, sectorul 3, reprezentatã legal prin avocat Alexander Popa, cerere având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestãri artistice.
Arbitrajul s-a desfãşurat la termenele din 18, 25 şi 30 martie 2010 la sediul ORDA din municipiul Bucureşti, Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1. La termenele menţionate pãrţile au depus înscrisuri şi au avut loc dezbateri privind obiectul cauzei, aspecte consemnate în procesele-verbale de şedinţã încheiate şi aflate la dosarul de arbitraj, dezbaterile fiind încheiate în şedinţa din 30 martie 2010, când pãrţile au formulat concluzii asupra fondului cauzei.
La termenul din 30 martie 2010, completul de arbitraj, având nevoie de timp pentru a delibera, a decis ca pronunţarea sã aibã loc la data de 12 aprilie 2010, când, în temeiul prevederilor <>art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost pronunţatã, cu unanimitate de voturi, prezenta hotãrâre.

COMPLETUL DE ARBITRAJ
constatã:

Ca urmare a Cererii de arbitraj formulate de reclamanta UCMR-ADA, înregistratã la ORDA cu nr. RGII/7.038 din 7 ianuarie 2010, prin care acest organism de gestiune colectivã a solicitat stabilirea formei finale a Metodologiei având ca obiect remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în spectacole sau concerte, ORDA [în temeiul prevederilor <>art. 131^2 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare] a convocat pãrţile la data de 12 ianuarie 2010 în vederea desemnãrii prin tragere la sorţi a 5 arbitri titulari care sã constituie completul de arbitraj, precum şi a 3 arbitri de rezervã.
Conform Procesului-verbal încheiat la 12 ianuarie 2010, având în vedere prevederile <>art. 131^2 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pãrţile au procedat la tragerea la sorţi a arbitrilor din lista prevãzutã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 1287/2002 privind numirea membrilor corpului de arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Ulterior, prin Adresa nr. RGII/7.629 din 10 martie 2010, ORDA, în conformitate cu prevederile <>art. 131^2 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 , a convocat pentru data de 11 martie 2010, la sediul sãu din Bucureşti, Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, arbitrii desemnaţi şi pãrţile, în vederea constituirii completului de arbitraj.
ORDA a luat act de retragerea din completul de arbitraj din motive obiective a arbitrilor titulari Popescu Romeo Radu, Mihai Lucian şi Vasiliu Adrian, astfel încât au fost convocaţi pentru participarea în cadrul arbitrajului arbitrii de rezervã desemnaţi, şi anume domnii Lucan-Arjoca Marius, Popovici Ernest şi Seucan Claudiu.
Conform procesului-verbal încheiat, completul de arbitraj s-a constituit la data de 11 martie 2010, când arbitrii au stabilit onorariul, primul termen şi locul arbitrajului şi au informat pãrţile despre aceste aspecte.
Prin cererea de arbitraj formulatã, UCMR-ADA solicitã stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în spectacole sau concerte. În motivarea cererii de arbitraj, în conformitate cu prevederile <>art. 123^1 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, UCMR-ADA aratã cã dreptul ce face obiect al metodologiei este dreptul patrimonial privind comunicarea publicã a operelor muzicale, gestionat colectiv în mod obligatoriu. În acest sens, UCMR-ADA solicitã ca la stabilirea formei finale a metodologiei sã fie avute în vedere propunerile UCMR-ADA aflate în concordanţã cu drepturile patrimoniale de autor câştigate şi recunoscute pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte şi spectacole pe teritoriul României. Se susţine şi faptul cã baza de calcul al remuneraţiilor propusã de UCMR-ADA este în concordanţã cu prevederile <>Legii nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu practica din domeniu.
În contradictoriu cu opiniile UCMR-ADA, prin notele de şedinţã formulate, ARCUB, APOSR şi PMB - Direcţia culturã precizeazã cã principiile aplicabile metodologiei propuse sunt urmãtoarele: o variantã a textului metodologiei mai simplificatã, pentru a fi mai uşor de aplicat; aplicarea practicii europene din domeniu; aplicarea unor sume forfetare sau a unor procente la o bazã de calcul, în funcţie de tipul, valoarea şi anvergura spectacolului, evenimentului sau concertului; stabilirea bazei de calcul raportat la încasãrile din vânzarea de bilete şi, în cazul în care nu existã vânzare de bilete, plata unei sume forfetare ori a unui procent din onorariile artiştilor interpreţi şi costul de lumini şi sunet destinate exclusiv comunicãrii de opere muzicale; stabilirea unor remuneraţii care au drept scop încurajarea industriei de spectacole, cu efect de creştere a remuneraţiilor colectate pentru autori.
Prin întâmpinarea formulatã, ARCUB, APOSR şi PMB - Direcţia culturã solicitã admiterea în integralitate a propunerii de metodologie în varianta care a fost formulatã în comun şi respingerea propunerii de metodologie formulate de reclamantã. În acest sens, se aratã cã propunerea de metodologie a utilizatorilor reprezintã o propunere comunã a organizatorilor de spectacole, instituţii şi organisme profesionale private şi publice, cu cel mai ridicat grad de reprezentativitate din România. Totodatã, se aratã cã propunerea de metodologie a utilizatorilor reglementeazã o bazã de calcul mult mai clarã şi mai uşor de aplicat, în legãturã directã cu comunicarea publicã a operelor muzicale, respectiv veniturile din vânzarea de bilete sau, în lipsa acestora, onorariile artiştilor interpreţi, sonorizare şi lumini. Se mai aratã cã baza de calcul şi remuneraţiile propuse sunt în concordanţã cu practica europeanã din domeniu, iar procentele propuse sunt mult mai apropiate de realitãţile economice actuale, datorate crizei financiare şi economice globale, astfel încât cuantumul acestora permite supravieţuirea organismelor organizatoare de spectacole, susţinând astfel şi interesul autorilor.
Pãrţile au depus concluzii scrise, arãtând, în esenţã, urmãtoarele:
UCMR-ADA solicitã, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole şi manifestãri arbitrale, incluzând drepturile patrimoniale (remuneraţiile) cuvenite titularilor drepturilor de autor de opere muzicale, ţinând cont de propunerea UCMR-ADA. Astfel, se aratã cã la stabilirea remuneraţiilor nu sunt aplicabile şi deci nu trebuie sã se ţinã seama de criteriile prevãzute la <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, deoarece în cazul dreptului de comunicare publicã UCMR-ADA îi reprezintã pe toţi titularii de drepturi şi toate operele muzicale, indiferent dacã i-a fost sau nu acordat un mandat în acest sens. De asemenea, nu se va ţine seama la stabilirea remuneraţiei de proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi. În ceea ce priveşte baza de calcul al remuneraţiilor în cazul în care se obţin venituri, aceasta o reprezintã "veniturile obţinute de utilizator din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã opere muzicale prin comunicare publicã". În acest sens, UCMR-ADA aratã cã baza de calcul, potrivit practicii europene, este constituitã din totalitatea veniturilor din activitatea în cadrul cãreia sunt utilizate operele muzicale şi nu este limitatã doar la veniturile obţinute din vânzarea de bilete, aşa cum solicitã utilizatorii. Privitor la baza de calcul al remuneraţiilor în cazul în care nu se obţin venituri din activitatea în cadrul cãreia sunt utilizate operele muzicale, UCMR-ADA aratã cã aceasta este constituitã din "bugetul de cheltuieli", respectiv totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator sau de terţi pentru organizarea concertului, spectacolului sau manifestãrii artistice. În ceea ce priveşte remuneraţiile, UCMR-ADA solicitã stabilirea unor remuneraţii procentuale aplicabile la baza de calcul aşa cum aceasta a fost definitã în propunerea de metodologie, remuneraţii în concordanţã cu practica europeanã din domeniu, şi remuneraţii minime. UCMR-ADA mai aratã cã, în situaţia în care spectacolul, concertul sau manifestarea artisticã este organizatã de mai mulţi coorganizatori, obligaţiile de a încheia autorizaţia licenţã neexclusivã şi de a plãti remuneraţiile au un caracter solidar. Privitor la penalitãţi, UCMR-ADA solicitã ca în cazul întârzierii la plata remuneraţiilor penalitãţile sã fie de 0,2%/zi de întârziere, iar în cazul utilizãrii operelor muzicale fãrã a încheia autorizaţia de licenţã neexclusivã, plata unei sume egale cu triplul remuneraţiei ce ar fi fost datoratã în cazul unei utilizãri legale (autorizate). În ceea ce priveşte solicitarea utilizatorilor referitoare la stabilirea formei autorizaţiei licenţã neexclusivã, UCMR-ADA precizeazã cã aceasta are un caracter prematur şi, prin urmare, solicitarea este inadmisibilã, deoarece o astfel de propunere nu a fost supusã negocierii, fiind formulatã direct în arbitraj. Reclamantã aratã cã reducerile remuneraţiilor propuse de utilizatori nu pot fi acceptate, pe de o parte, datoritã faptului cã prin multitudinea de reduceri propuse autorii de opere muzicale sunt prejudiciaţi de drepturile lor patrimoniale, iar pe de altã parte, la nivel european reducerile pot fi stabilite numai prin acordul pãrţilor, prin protocoale încheiate de organismele de gestiune colectivã cu asociaţiile de utilizatori.
Utilizatorii aratã avantajele metodologiei propuse: crearea de noi locuri de muncã în industria organizatorilor de spectacole, încasarea de cãtre autorii de opere muzicale a unor sume mai mari datoritã unui volum de muzicã mai mare utilizat prin comunicarea publicã în concerte, spectacole sau manifestãri artistice, promovarea autorilor de calitate, întrucât aceştia vor deveni mai accesibili, colaborarea dintre utilizatori şi autori, bazatã pe experienţa europeanã de calitate. De asemenea, utilizatorii aratã cã propunerea de metodologie înaintatã este uşor de aplicat atât de cãtre utilizatori, cât şi de cãtre UCMR-ADA şi autori, deoarece aceasta a eliminat: o bazã de calcul încãrcatã de neclaritãţi şi diferitã de la un utilizator la altul (succesiunea de menţiuni din vechea metodologie din gama "etc.", "şi altele asemenea", care permiteau o serie de interpretãri subiective, a fost eliminatã în favoarea unui calcul uşor de fãcut pentru orice utilizator); o evaluare neadaptatã realitãţii şi cu suprapuneri de evenimente în mai multe categorii, pentru o împãrţire mult uşuratã; procente deosebit de mari aplicabile bazei de calcul, în favoarea unor procente rezonabile, care sã încurajeze volume mai mari de utilizare.
*
* *
Analizând actele şi lucrãrile dosarului, completul de arbitraj reţine urmãtoarele:
Completul de arbitraj este legal învestit şi are competenţa de a soluţiona cererea de arbitraj formulatã de reclamanta UCMR-ADA în contradictoriu cu pârâtele ARCUB, APOSR şi PMB - Direcţia culturã în vederea stabilirii formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestãri artistice, în temeiul prevederilor <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În prealabil, se constatã cã titlul metodologiei, propus de pãrţi, nu este adecvat conţinutului negocierilor şi medierii prin arbitraj, de stabilire a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestãri artistice.
În consecinţã, titlul metodologiei va fi urmãtorul: "Metodologie privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestãri artistice".
Completul constatã urmãtoarele elemente de dezacord dintre pãrţi:
1. Privitor la licenţele pentru folosirea operelor muzicale, pãrţile propun rezolvãri cu nuanţãri diferite, sens în care completul decide urmãtoarele:
Autorizaţia licenţã neexclusivã încheiatã cu organismul de gestiune colectivã a drepturilor autorilor de opere muzicale conferã utilizatorului dreptul de a utiliza opere muzicale, prin comunicare publicã pe teritoriul României, fiind utilizator persoana fizicã sau juridicã ce organizeazã concerte, spectacole ori manifestãri artistice în cadrul cãrora sunt utilizate opere muzicale. În cazul în care activitãţile de organizare a unui concert, spectacol ori a unei manifestãri artistice se realizeazã de douã sau mai multe persoane, acestea rãspund solidar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevãzute de prezenta metodologie.
În vederea obţinerii licenţei, persoana interesatã trebuie sã solicite organismului de gestiune colectivã eliberarea acesteia cu cel puţin 10 zile înainte de data la care urmeazã a avea loc concertul, spectacolul ori manifestarea artisticã.
2. Privitor la remuneraţiile pentru autorii operelor muzicale, completul de arbitraj va ţine seama de necesitatea încurajãrii serviciilor de comunicare publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole sau manifestãri artistice şi a evitãrii situaţiei inechitabile în care un posibil utilizator ar datora titularilor de drepturi sume mai mari decât cele încasate. De asemenea, s-a urmãrit asigurarea unui echilibru între interesul publicului de a avea acces la concerte, spectacole sau manifestãri artistice în condiţii facile şi rezonabile, prin încurajarea dezvoltãrii investiţiilor în acest domeniu, şi interesul creatorilor de a fi remuneraţi pentru utilizarea operelor lor.
Remuneraţia datoratã de utilizatori pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în concerte, spectacole sau manifestãri artistice se calculeazã potrivit valorilor procentuale stabilite în tabel, dar nu mai puţin decât remuneraţiile minime cuprinse în acelaşi tabel.
Remuneraţia stabilitã se plãteşte de cãtre utilizatori în termen de maximum 45 de zile de la data desfãşurãrii spectacolului, concertului sau manifestãrii artistice. În cazul discotecilor, remuneraţia se plãteşte lunar pânã la data de 25 a lunii urmãtoare.
În cazul întârzierii plãţii remuneraţiei, utilizatorii datoreazã penalitãţi de 0,2%/zi de întârziere.
3. Privitor la baza de calcul al remuneraţiilor procentuale, se decide cã aceasta este formatã din veniturile utilizatorului, mai puţin TVA şi alte taxe, cum sunt: vânzarea de bilete pentru spectacol, concert ori manifestarea artisticã, publicitatea ocazionatã de acestea, sumele cuvenite utilizatorului pentru radiodifuzarea spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice, sponsorizãrile primite pentru spectacol, concert ori manifestare artisticã, alocaţiile sau alte finanţãri bugetare destinate subvenţionãrii preţului biletelor spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice, consumaţii generate de spectacol, concert ori manifestarea artisticã. În cazul în care nu se realizeazã venituri din organizarea concertului, spectacolului ori manifestãrii artistice, se va avea în vedere bugetul de cheltuieli, compus din cheltuielile efectuate de utilizator, cum sunt: cheltuieli cu onorariile, cazarea, transportul artiştilor interpreţi, al organizatorilor şi al colaboratorilor, cheltuieli pentru locaţia spaţiului de desfãşurare, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate şi promoţie, cheltuieli de regie şi orice alte cheltuieli necesare desfãşurãrii spectacolului, concertului sau manifestãrii artistice.
4. Privitor la informaţiile ce trebuie comunicate organismului de gestiune colectivã pentru autorizarea utilizãrii, este de esenţa gestiunii colective ca utilizatorii sã transmitã ulterior utilizãrii cãtre organismul de gestiune colectivã informaţii privind operele utilizate, în scopul remunerãrii corespunzãtoare a titularilor de drepturi, în conformitate cu prevederile <>art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Utilizatorii sunt obligaţi ca, în termen de 25 de zile de la data desfãşurãrii spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice, sã depunã la sediul organismului de gestiune colectivã un raport cuprinzând datele de identificare şi de contact ale utilizatorului: numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului, denumirea şi data spectacolului, concertului sau manifestãrii artistice, locul în care s-a desfãşurat concertul, spectacolul ori manifestarea artisticã, denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate şi interpreţii acestora sau, dupã caz, formaţiile, baza de calcul al remuneraţiei. Pentru cluburi, utilizatorii vor depune la sediul organismului de gestiune colectivã un raport lunar pentru luna precedentã, cuprinzând pentru fiecare punct de lucru: datele de identificare şi de contact ale utilizatorului, numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului, denumirea şi adresa punctului de lucru, numãrul de spectacole (zile) în care au fost comunicate public opere muzicale, denumirea şi data fiecãrui eveniment (spectacol, concert ori manifestare artisticã), denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate şi interpreţii acestora sau, dupã caz, formaţiile, pentru fiecare eveniment (spectacol, concert ori manifestare artisticã). Pentru activitatea de discotecã, utilizatorii vor depune la sediul organismului de gestiune colectivã un raport lunar pentru luna precedentã, cuprinzând pentru fiecare punct de lucru: datele de identificare şi de contact ale utilizatorului, numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului, denumirea şi adresa punctului de lucru, numãrul de spectacole (zile) în care au fost comunicate public opere muzicale. Raportul se depune la sediul organismului de gestiune colectivã pânã la data de 15 a lunii pentru luna încheiatã.
Prin spectacol sau zi de spectacol se înţelege intervalul de 24 de ore, precum şi orice fracţiune din acesta, înãuntrul cãruia se desfãşoarã activitate de spectacol, concert sau discotecã, chiar dacã programul respectiv cuprinde timpi din douã zile calendaristice consecutive.
Fiecare raport va fi ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al utilizatorului şi va include declaraţia pe propria rãspundere a reprezentantului legal al utilizatorului cã datele cuprinse în raport sunt complete şi corecte.
La raport va fi anexatã, în cazul concertelor, spectacolelor, evenimentelor muzicale cu vânzare de bilete, altele decât cluburile şi discotecile, o copie a decontului privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete, astfel cum a fost înregistrat la autoritãţile competente.
5. Privitor la controlul exercitat de organismul de gestiune colectivã, acesta poate monitoriza, prin reprezentanţi împuterniciţi în acest sens, utilizarea operelor muzicale, accesul acestora fiindu-le permis în mod liber în orice spaţiu de utilizare a muzicii, în baza unei delegaţii speciale. Reprezentanţii organismului de gestiune colectivã pot utiliza echipamente de înregistrare audio şi/sau video portabile în spaţiile în care sunt utilizate operele muzicale, cu acordul utilizatorului, înregistrãrile astfel efectuate fãcând dovada deplinã a utilizãrii operelor muzicale.

Faţã de considerentele expuse, completul de arbitraj

HOTĂRĂŞTE:

Forma finalã a metodologiei este urmãtoarea:

METODOLOGIE
privind remuneraţiile pentru comunicarea publicã a operelor muzicale în
concerte, spectacole ori manifestãri artistice

ART. 1
Utilizarea operelor muzicale prin comunicare publicã în concerte, spectacole ori manifestãri artistice se poate face numai în baza unei autorizaţii licenţã neexclusivã încheiate în prealabil cu organismul de gestiune colectivã a drepturilor autorilor de opere muzicale (denumit în continuare organismul de gestiune colectivã).
ART. 2
(1) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, oricare persoanã juridicã sau fizicã autorizatã care organizeazã concerte, spectacole sau manifestãri artistice în cadrul cãrora sunt utilizate opere muzicale.
(2) În cazul în care activitãţile de organizare a unui concert, spectacol ori a unei manifestãri artistice se realizeazã de douã sau mai multe persoane, acestea rãspund solidar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevãzute de prezenta metodologie.
ART. 3
Utilizatorii au obligaţia sã solicite organismului de gestiune colectivã încheierea autorizaţiei licenţã neexclusivã cu cel puţin 10 zile înainte de data la care urmeazã a avea loc concertul, spectacolul ori manifestarea artisticã.
ART. 4
(1) Remuneraţia datoratã de utilizatori pentru comunicarea publicã a operelor muzicale se calculeazã potrivit valorilor procentuale, dar nu mai puţin decât remuneraţiile minime cuprinse în tabel:


┌──────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────────────┐
│Tipul concertului/spectacolului/localului │Remuneraţie│Remuneraţie minimã/│
│ │procentualã│ zi/spectacol, │
│ │ │ concert sau │
│ │ │ manifestare │
│ │ │ artisticã │
├──────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────────────┤
│A. Concerte şi spectacole cu caracter muzical │
├──────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────────────┤
│1. Concerte simfonice, corale, de camerã │ 8% │ 500 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│2. Spectacol de operã │ 8% │ 500 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│3. Spectacol de operetã │ 7% │ 400 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│4. Spectacol de balet │ 6% │ 300 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│5. Spectacole de revistã, musicaluri, cabarete│ 7% │ 400 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│6. Concerte de fanfarã │ 6% │ 100 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│7. Concerte rock, pop, jazz etc. │ 7% │ 1.000 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│8. Concerte, spectacole ori manifestãri │ │ │
│ artistice organizate în oraşe sau staţiuni,│ │ │
│ cu accesul publicului gratuit │ 4% │ 500 lei/zi │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│9. Concerte, spectacole ori manifestãri │ │ │
│ artistice organizate în mediul rural, │ │ │
│ cu accesul publicului gratuit │ 3% │ 300 lei/zi │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│10. Concerte, spectacole sau manifestãri │ │ │
│ artistice cu caracter festiv │ 1% │ 500 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│11. Concerte, spectacole sau manifestãri │ │ │
│ artistice desfãşurate în localuri │ │ │
│ (lit. C) │ 5% │ 100 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│12. Festivaluri cu caracter artistic │ 3% │ 100 lei/zi │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│13. Spectacole de caritate în care toate │ │ │
│ fondurile sunt destinate unui scop │ │ │
│ umanitar │ 0,5% │ 50 lei/concert │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│14. Karaoke │ 1% │ 100 lei/spectacol│
├──────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────────────┤
│B. Alte spectacole şi manifestãri artistice │
├──────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────────────┤
│1. Circ, delfinarii, parcuri de distracţii şi │ │ │
│ altele asemenea │ 3% │ 200 lei/spectacol│
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│2. Teatru, alte spectacole cu actori sau cu │ │ │
│ pãpuşi, recitaluri de muzicã: │ │ │
│a) cu durata muzicii mai micã sau egalã cu │ │ │
│ 10 minute │ 1% │ 100 lei/spectacol│
│b) cu durata muzicii mai micã sau egalã cu │ │ │
│ 20 de minute │ 1,5% │ 150 lei/spectacol│
│c) cu durata muzicii mai micã sau egalã cu │ │ │
│ 30 de minute │ 2% │ 200 lei/spectacol│
│d) cu durata muzicii mai micã sau egalã cu │ │ │
│ 40 de minute │ 2,5% │ 250 lei/spectacol│
│e) cu durata muzicii mai mare de 40 de minute │ 3,5% │ 300 lei/spectacol│
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│3. Manifestãri sportive pe fond muzical │ │ │
│ (gimnasticã, patinaj artistic, dans sportiv│ │ │
│ şi altele asemenea) │ 3% │ 100 lei/spectacol│
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│4. Spectacole electorale │ 8% │3.000 lei/spectacol│
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│5. Muzicã transmisã prin maşini publicitare │ 5% │500 lei/orã/mijloc │
│ │ │auto │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│6. Spectacole de laser, lumini şi artificii, │ │ │
│ dacã acestea includ opere muzicale │ 1% │200 lei/orã │
├──────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────────────┤
│C. Localuri │
├──────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────────────┤
│1. Discoteci şi cluburi: │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│a) municipiul Bucureşti │ 8% │ 1.000 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│b) localitãţi cu peste 300.000 de locuitori │ 7% │ 800 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│c) localitãţi cu peste 100.000 de locuitori │ 6% │ 600 lei/ lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│d) localitãţi cu peste 10.000 de locuitori │ 5% │ 400 lei/ lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│e) localitãţi cu mai puţin de 10.000 de │ │ │
│ locuitori │ 4% │ 200 lei/ lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│f) staţiuni turistice din mediul urban │ 7% │ 900 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│g) staţiuni turistice din mediul rural │ 6% │ 700 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│2. Cafenele, cafe-concert şi piano-bar în care│ │ │
│ muzica are o contribuţie la specificitatea │ │ │
│ acestora │ 7% │ 500 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│3. Sexy cluburi │ 8,5% │ 1.200 lei/lunã │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────────────┤
│4. Baruri şi restaurante cu program de │ │ │
│ varietãţi │ 7% │ 500 lei/lunã │
└──────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────────────┘



(2) La remuneraţiile prevãzute la alin. (1) se adaugã TVA.
(3) Remuneraţia prevãzutã la alin. (1) se plãteşte de cãtre utilizatori în termen de maximum 45 de zile de la data desfãşurãrii spectacolului, concertului sau manifestãrii artistice. În cazul discotecilor, remuneraţia se plãteşte lunar pânã la data de 25 a lunii urmãtoare.
(4) În cazul întârzierii plãţii remuneraţiei, utilizatorii datoreazã penalitãţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
ART. 5
Baza de calcul al remuneraţiilor procentuale o reprezintã, dupã caz:
A. veniturile, mai puţin TVA şi alte taxe, obţinute de utilizator, cum sunt:
a) vânzarea de bilete pentru spectacol, concert ori manifestare artisticã;
b) publicitatea ocazionatã de spectacol, concert ori manifestare artisticã;
c) sumele cuvenite utilizatorului pentru radiodifuzarea spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice;
d) sponsorizãrile primite pentru spectacol, concert ori manifestarea artisticã;
e) alocaţiile sau alte finanţãri bugetare destinate subvenţionãrii preţului biletelor spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice;
f) consumaţii generate de spectacol, concert ori manifestare artisticã;
B. bugetul de cheltuieli, în cazul în care nu se realizeazã venituri din organizarea concertului, spectacolului ori manifestãrii artistice. Bugetul de cheltuieli este compus din totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator, cum sunt: cheltuieli cu onorariile, cazarea, transportul artiştilor interpreţi, al organizatorilor şi al colaboratorilor, cheltuieli pentru locaţia spaţiului de desfãşurare, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate şi promoţie, cheltuieli de regie şi orice alte cheltuieli necesare desfãşurãrii spectacolului, concertului sau manifestãrii artistice.
ART. 6
(1) În cazul în care în aceeaşi locaţie sunt utilizate opere muzicale şi în alte modalitãţi decât în cadrul spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice, utilizatorii acelor opere muzicale au obligaţia de a încheia autorizaţii de licenţã neexclusivã pentru acea utilizare şi sã plãteascã remuneraţiile corespunzãtoare prevãzute de metodologiile specifice acelui tip de utilizare.
(2) Cluburile şi discotecile care, în intervalul dintre douã spectacole sau concerte, desfãşoarã şi activitãţi de bar, restaurant, alimentaţie publicã etc. datoreazã şi remuneraţiile corespunzãtoare potrivit metodologiilor în vigoare privind comunicarea publicã a operelor muzicale pentru ambianţa în cadrul unor astfel de activitãţi.
ART. 7
(1) În termen de 25 de zile de la data desfãşurãrii spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice, utilizatorii au obligaţia sã depunã la sediul organismului de gestiune colectivã un raport cuprinzând:
a) datele de identificare şi de contact ale utilizatorului;
b) numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului;
c) denumirea şi data spectacolului, concertului ori manifestãrii artistice;
d) locul în care s-a desfãşurat concertul, spectacolul ori manifestarea artisticã;
e) denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate şi interpreţii acestora sau, dupã caz, formaţiile;
f) baza de calcul al remuneraţiei.
(2) Pentru cluburi, utilizatorii vor depune la sediul organismului de gestiune colectivã un raport lunar pentru luna precedentã, cuprinzând pentru fiecare punct de lucru:
a) datele de identificare şi de contact ale utilizatorului;
b) numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului;
c) denumirea şi adresa punctului de lucru;
d) numãrul de spectacole (zile) în care au fost comunicate public opere muzicale;
e) denumirea şi data fiecãrui eveniment (spectacol, concert ori manifestare artisticã);
f) denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate şi interpreţii acestora sau, dupã caz, formaţiile, pentru fiecare eveniment (spectacol, concert ori manifestare artisticã).
(3) Pentru activitatea de discotecã, utilizatorii vor depune la sediul organismului de gestiune colectivã un raport lunar pentru luna precedentã, cuprinzând pentru fiecare punct de lucru:
a) datele de identificare şi de contact ale utilizatorului;
b) numele, prenumele şi calitatea reprezentantului utilizatorului;
c) denumirea şi adresa punctului de lucru;
d) numãrul de spectacole (zile) în care au fost comunicate public opere muzicale.
(4) Raportul prevãzut la alin. (2) şi (3) se depune la sediul organismului de gestiune colectivã pânã la data de 15 a lunii pentru luna încheiatã.
(5) Prin spectacol sau zi de spectacol, în sensul alin. (2) şi (3), se înţelege intervalul de 24 de ore, precum şi orice fracţiune din acesta, înãuntrul cãruia se desfãşoarã activitate de spectacol, concert sau discotecã, chiar dacã programul respectiv cuprinde timpi din douã zile calendaristice consecutive.
(6) Fiecare raport va fi ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al utilizatorului şi va include declaraţia pe propria rãspundere a reprezentantului legal al utilizatorului cã datele cuprinse în raport sunt complete şi corecte.
(7) La raport va fi anexatã, în cazul concertelor, spectacolelor, evenimentelor muzicale cu vânzare de bilete, altele decât cluburile şi discotecile, o copie a decontului privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete, astfel cum a fost înregistrat la autoritãţile competente.
ART. 8
Organismul de gestiune colectivã poate monitoriza, prin reprezentanţi împuterniciţi în acest sens, utilizarea operelor muzicale, accesul acestora fiind permis în mod liber în orice spaţiu de utilizare a muzicii, în baza unei delegaţii speciale. Reprezentanţii organismului de gestiune colectivã pot utiliza echipamente de înregistrare audio şi/sau video portabile în spaţiile în care sunt utilizate operele muzicale, cu acordul utilizatorului, înregistrãrile astfel efectuate fãcând dovada deplinã a utilizãrii operelor muzicale.
ART. 9
Remuneraţiile forfetare, inclusiv remuneraţiile minime, se pot modifica anual, potrivit <>art. 131^4 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

Pronunţatã astãzi, 12 aprilie 2010, la sediul ORDA din municipiul Bucureşti, Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1.
Executorie de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

COMPLETUL DE ARBITRI:

Gheorghiu Gheorghe
Lucan-Arjoca Marius
Popovici Ernest
Seucan Claudiu
Vrânceanu Niculina
____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016