Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 188 din 6 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 si 10, art. 303 si art. 331 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. I pct. 3 si art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 şi 10, art. 303 şi art. 331 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, excepţie ridicatã de Corneliu Cãileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecãtoriei Iaşi - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 341D/2011. La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei şi se constatã lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, deoarece procedura prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu permite utilizarea unor mijloace de probã ca în alte situaţii şi nu prevede posibilitatea revizuirii hotãrârilor pronunţate în aceastã materie. Totodatã, dispoziţiile art. 303 din Codul de procedurã penalã nu prevãd suspendarea soluţionãrii cauzei penale pânã la pronunţarea unei hotãrâri în civil, iar dispoziţiile art. 331 din acelaşi cod permit judecãtorului o atitudine arbitrarã, prin aceea cã acesta poate alege dacã administreazã sau nu probe noi. De asemenea, autorul excepţiei mai susţine cã dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, încalcã dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã, prin aceea cã hotãrârea pronunţatã în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã are caracter definitiv. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedurã penalã ca inadmisibilã, deoarece autorul acesteia criticã textul solicitând modificarea lui. Totodatã, pentru excepţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 19.836/245/2010, Judecãtoria Iaşi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, art. 303 şi art. 331 din Codul de procedurã penalã, art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, precum şi a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor excepţie ridicatã de Corneliu Cãileanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecatã dispuse de procuror. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale deoarece judecãtorul verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã doar pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, petentul neputând solicita alte probe necesare unei juste soluţionãri a cauzei. Prevederile art. 303 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece nu prevãd şi alte cauze de suspendare, cum ar fi cele referitoare la suspendarea unei cauze penale pânã se judecã o cauzã civilã. Prevederile art. 331 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale deoarece permit judecãtorului sã aleagã dacã sã continue ori sã amâne judecata pentru depunerea de probe noi, chiar dacã din cercetarea judecãtoreascã rezultã cã pentru lãmurirea faptelor şi împrejurãrilor cauzei este necesarã administrarea acestora. Prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 sunt neconstituţionale, întrucât partea interesatã este lezatã de împrejurarea cã nu se mai suspendã cauza în situaţia invocãrii unei excepţii de neconstituţionalitate, prin aceea cã riscã sã fie judecatã în temeiul unei norme neconforme Legii fundamentale. Totodatã, justiţiabilul nu poate uza de calea de atac a revizuirii în cauzele ce au ca obiect plângeri împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã, sens în care orice decizie a Curţii Constituţionale, chiar dacã îi este favorabilã, va fi inutilã dupã pronunţarea unei hotãrâri definitive şi irevocabile de cãtre prima instanţã. În sfârşit, prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, sunt neconstituţionale deoarece în materie penalã este necesarã existenţa cel puţin a unei cãi de atac împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti. Or, în cazul de faţã sau efectuat cercetãri cu privire la sãvârşirea infracţiunii de ucidere din culpã, infracţiune care nu poate fi consideratã ca fiind minorã, ceea ce eventual ar justifica eliminarea unui grad de jurisdicţie. Judecãtoria Iaşi - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 10, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, art. 303 - Suspendarea judecãţii şi art. 331 - Amânarea pentru probe noi, toate din Codul de procedurã penalã, precum şi cele ale art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, care au urmãtorul conţinut: - Art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedurã penalã: "Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. [...] Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã."; - Art. 303 din Codul de procedurã penalã: "Când se constatã pe baza unei expertize medico-legale cã inculpatul suferã de o boalã gravã, care îl împiedicã sã participe la judecatã, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal pânã când starea sãnãtãţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecatã. Dacã sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendãrii priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilã, se dispune suspendarea întregii cauze. Încheierea datã în primã instanţã prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacatã separat cu recurs la instanţa superioarã în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã. Recursul nu suspendã executarea şi se judecã în termen de 3 zile. Procesul penal se reia din oficiu de îndatã ce inculpatul poate participa la judecatã. Instanţa este obligatã sã se informeze periodic dacã mai subzistã cauza care a determinat suspendarea procesului penal."; - Art. 331 din Codul de procedurã penalã: "Dacã din cercetarea judecãtoreascã rezultã cã pentru lãmurirea faptelor sau împrejurãrilor cauzei este necesarã administrarea unor probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei."; - Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: "Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...] 3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogã."; - Art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010: "Codul de procedurã penalã al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogã." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apãrare, art. 129 - Folosirea cãilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la un recurs efectiv şi la interzicerea discriminãrii, ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie referitor la interzicerea generalã a discriminãrii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele: I. Cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 173 din 28 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 4 aprilie 2006, Curtea Constituţionalã a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedurã penalã, deoarece, în realitate, autorul acesteia a solicitat, ca şi în cauza de faţã, modificarea soluţiei legislative consacrate de textul de lege criticat, în sensul reglementãrii posibilitãţii suspendãrii procesului penal şi în alte situaţii decât cele prevãzute de ipoteza normei legale. O asemenea criticã nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "[...] se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În consecinţã, Curtea reţine cã atât considerentele, cât şi soluţia deciziei anterior menţionate se aplicã mutatis mutandis şi în cauza de faţã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedurã penalã urmând a fi respinsã ca inadmisibilã. II. Prin Decizia nr. 1.174 din 15 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã este justificatã, având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice, pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Cu aceeaşi ocazie Curtea a statuat cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Prin Decizia nr. 1.275 din 8 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009, şi prin Decizia nr. 239 din 12 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 331 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã, dimpotrivã, acestea dau expresie dreptului pãrţilor la un proces echitabil. Astfel, pentru a contribui la soluţionarea cauzei şi la realizarea scopului procesului penal, probele propuse de pãrţi trebuie sã fie concludente şi utile. De asemenea, dispoziţiile art. 331 din Codul de procedurã penalã vizeazã ipoteza în care instanţa a constatat, în urma cercetãrii judecãtoreşti, cã este necesarã administrarea unor probe noi şi cã, pentru administrarea acestora, nu se impune restituirea dosarului procurorului, ceea ce nu poate fi considerat o încãlcare a dreptului la apãrare, având în vedere cã administrarea noilor probe se face de cãtre instanţã, cu respectarea dreptului la apãrare al inculpatului şi al celorlalte pãrţi din proces. Reglementarea cuprinsã în art. 331 din Codul de procedurã penalã acordã judecãtorului posibilitatea de apreciere a oportunitãţii şi a relevanţei admiterii probelor solicitate de pãrţi. Legiuitorul a instituit însã, prin art. 67 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, obligaţia ca probele propuse de pãrţi şi a cãror administrare se cere sã fie concludente şi utile, întrucât numai astfel pot contribui la soluţionarea cauzei şi la realizarea scopului procesului penal. Administrarea de probe care nu au niciun efect asupra soluţionãrii cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra cãrora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decât la tergiversarea soluţionãrii cauzei. În consecinţã, nu se poate susţine cã prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituţional la apãrare. Prin Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, aşa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, reţinând cã, potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea cãilor de atac împotriva hotãrârii prin care judecãtorul soluţioneazã plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Eliminarea cãilor de atac în aceastã materie este justificatã de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, legiuitorul urmãrind sã asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotãrâri definitive prin care sã fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011. Prin Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reţinând, în esenţã, cã opţiunea legiuitorului în sensul abrogãrii mãsurii suspendãrii de drept se întemeiazã pe faptul cã invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de cãtre pãrţi este folositã de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul mãsurii suspendãrii de drept a judecãţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura pãrţilor o garanţie procesualã în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apãrare, prin eliminarea posibilitãţii judecãrii cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit cã aceastã mãsurã s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit sã tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formã care nu poate fi sancţionatã, atâta vreme cât suspendarea procesului este privitã ca o consecinţã imediatã şi necesarã a exercitãrii liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societãţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor pãrţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa cãreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reţinut cã, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevãzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivã de cãtre pãrţi a acestui drept procesual. Mai mult, mãsura adoptatã asigurã echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menitã sã garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Curtea mai constatã cã aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte soluţia legislativã prevãzutã de art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã potrivit cãruia instanţa era obligatã sã suspende judecata în cazul în care a fost ridicatã o excepţie de neconstituţionalitate. Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Corneliu Cãileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecãtoriei Iaşi - Secţia penalã. II. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 şi art. 331 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 martie 2012.
