Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 188 din 27 aprilie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 2 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepţie ridicatã de Grigore Marian în Dosarul nr. 3.070/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios-administrativ.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, prin consilier juridic, şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia, considerând cã obligativitatea procedurii administrative prealabile, precum şi termenul de 30 de zile în care trebuie exercitatã aceasta, prevãzute de <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , încalcã prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã. Se mai aratã cã limitarea la un an a termenului în care se poate cere anularea actului administrativ ilegal este neconstituţionalã în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin. (2) şi art. 1 alin. (5). De altfel, se susţine în continuare, dupã expirarea acestui termen este afectat şi liberul acces la justiţie.
Reprezentantul Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei apreciazã cã dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 sunt constituţionale, accesul liber la justiţie nefiind limitat prin prevederea termenului în care persoana vãtãmatã se poate adresa instanţei.
Reprezentantul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti aratã cã în jurisprudenţa sa Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, excepţie care a fost respinsã prin mai multe decizii.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 3.070/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios-administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepţie ridicatã de Grigore Marian.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 [devenit, dupã revizuirea Constituţiei, art. 1 alin. (5)], ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 48 alin. (1) şi (2) [devenit art. 52 alin. (1) şi (2)] şi ale art. 49 [devenit art. 53]. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã totodatã cã sunt încãlcate şi unele reglementãri internaţionale, şi anume: din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului - dispoziţiile art. 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 8 privind accesul la justiţie, ale art. 29 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi, ale art. 30 privind interzicerea suprimãrii drepturilor şi libertãţilor; din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale - dispoziţiile art. 2 pct. 2 privind nediscriminarea, ale art. 4 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi şi ale art. 5 privind interzicerea suprimãrii în orice fel a drepturilor omului; din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - dispoziţiile art. 2 pct. 1 şi 3 cu privire la nediscriminare, respectiv dreptul la un recurs efectiv, ale art. 4 pct. 2 privind situaţiile excepţionale, ale art. 5 pct. 1 privind interzicerea suprimãrii în orice fel a drepturilor şi libertãţilor omului, ale art. 14 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 26 privind egalitatea. De asemenea, sunt invocate în susţinerea excepţiei dispoziţiile art. 6 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 17 privind interzicerea suprimãrii drepturilor şi libertãţilor omului şi ale art. 18 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 "instituie o discriminare nepermisã între cetãţenii care au drept la acţiune, pentru simplul fapt cã au avut şansa de a îndeplini concomitent condiţiile <>art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 , şi cetãţenii care au fost vãtãmaţi în dreptul lor dupã trecerea unui an de la publicarea în Monitorul Oficial a actului administrativ cu caracter normativ anulabil", aceştia din urmã fiind privaţi astfel de posibilitatea apãrãrii în justiţie a drepturilor lor, spre deosebire de cei din prima categorie.
Se aratã cã termenul de un an, instituit de <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , în care poate fi introdusã o cerere de anulare a unui act administrativ, contravine art. 21 şi art. 52 din Constituţie, republicatã, întrucât "ori de câte ori producerea vãtãmãrii/prejudiciului [are loc] dupã trecerea unui an de la publicarea actului administrativ susceptibil a fi declarat nul, actele administrative cu caracter normativ emise cu încãlcarea legii ar deveni inatacabile [...], cãpãtând putere de lege, în dispreţul legii, fãrã a putea fi atacate din punct de vedere al legalitãţii", iar persoana vãtãmatã într-un "interes legitim" - aşa cum prevede art. 52 dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei - nu poate obţine recunoaşterea acestuia. De asemenea, se apreciazã cã "termenele procedurale instituite prin <>art. 5 al Legii nr. 29/1990 , având drept consecinţã decãderea sau perimarea cererii, sunt de naturã a limita în timp dreptul fundamental al liberului acces la justiţie", ceea ce contravine art. 21 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Se considerã cã dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, conform cãrora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative.
Autorul excepţiei susţine, prin raportare la art. 52 din Constituţie, republicatã, privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, cã acest drept "nu poate fi limitat în timp nici mãcar de legea organicã la care face trimitere art. 52 alin. (2) din Constituţie", întrucât trebuie respectate art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, republicatã, precum şi prevederile pactelor şi tratatelor la care România este parte, cerinţe neîndeplinite însã de dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 .
De asemenea, se considerã cã, în condiţiile în care legile organice - în speţã <>Legea nr. 29/1990 - încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 53, acestea "ar fi plasate, în cel mai bun caz, în acelaşi plan cu însãşi Constituţia, dar mai degrabã deasupra ei, fiind în esenţã legi constituţionale care ar fi trebuit sã fie aprobate prin referendum", fapt ce încalcã art. 73 alin. (2) şi alin. (3) lit. k) din Constituţie, republicatã.
Referitor la <>Legea nr. 29/1990 se mai susţine cã aceasta "derogã prin art. 5 de la prevederile dreptului comun, respectiv de la art. 5 şi art. 1200 alin. 1 din Codul civil, precum şi de la prevederile <>art. 2 din Decretul nr. 167/1958 [...]".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios-administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei, considerã cã aceasta este neîntemeiatã. Se aratã cã legiuitorul este cel în mãsurã a stabili condiţiile şi limitele de exercitare a dreptului la reparaţie al persoanei vãtãmate printr-un act administrativ, iar procedura prevãzutã de <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 "reprezintã încã o modalitate de apãrare a drepturilor pretins vãtãmate". Se mai apreciazã cã prevederile criticate corespund exigenţelor principiului soluţionãrii cauzei într-un "termen rezonabil", conform art. 6 pct. 1 din Convenţia europeanã a drepturilor omului.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Se aratã cã procedura administrativã prealabilã instituitã prin reglementarea criticatã "reprezintã pentru cetãţean încã o posibilitate în apãrarea drepturilor sale". În opinia Guvernului, <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu încalcã art. 16 din Constituţie, republicatã, întrucât "se aplicã oricãrei persoane fizice sau juridice ce a fost vãtãmatã în drepturile sale", necreând privilegii sau discriminãri. În acest sens se invocã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, republicatã, Guvernul considerã cã "instituirea prin lege a unei proceduri administrative ori administrativ-jurisdicţionale prealabile sesizãrii instanţelor judecãtoreşti nu este de naturã sã îngrãdeascã exerciţiul dreptului de acces la justiţie", ci "constituie o mãsurã de protecţie care nu poate avea ca efect, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie". Se mai aratã cã aceastã procedurã este de naturã "sã asigure soluţionarea mai rapidã a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecãtoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceastã cale şi evitarea cheltuielilor de judecatã", iar contestatorul, dacã este nemulţumit de soluţia datã, are posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Referitor la invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Constituţie, republicatã, Guvernul aratã cã acestea nu sunt încãlcate, întrucât <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 este chiar expresia acestor prevederi constituţionale.
De asemenea, se considerã cã instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, precum şi stabilirea unor termene pentru sesizarea instanţei judecãtoreşti nu sunt de naturã a încãlca exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, republicatã.
În sprijinul punctului sãu de vedere Guvernul invocã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã "orice persoanã care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu poate sesiza tribunalul, dupã îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii instituite prin <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 ", ceea ce corespunde dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, republicatã.
Avocatul Poporului considerã cã instituirea unei proceduri administrative prealabile nu încalcã nici dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, republicatã. De asemenea, se apreciazã cã prevederea unui "termen de un an în care acţiunea de anulare a unui act administrativ trebuie sã fie formulatã nu este de naturã sã îngrãdeascã liberul acces la justiţie", întrucât "finalitatea sa este [...] de a facilita aplicarea în condiţii optime a acestui principiu de drept constituţional, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenirea eventualelor abuzuri şi limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice civile".
În ceea ce priveşte invocarea art. 52 din Constituţie, republicatã, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului apreciazã cã reglementarea legalã criticatã nu contravine acestei prevederi constituţionale, iar <>Legea nr. 29/1990 satisface cerinţele art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, republicatã, aceasta fiind o lege organicã.
În susţinerea punctului sãu de vedere Avocatul Poporului invocã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, care au urmãtorul cuprins:
"Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considerã vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sãu, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente, care este obligatã sã rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cazul în care cel care se considerã vãtãmat nu este mulţumit de soluţia datã reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Dacã cel care se considerã vãtãmat în dreptul sãu s-a adresat cu reclamaţie şi autoritãţii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevãzut în alineatul precedent, se calculeazã de la comunicarea de cãtre acea autoritate a soluţiei date reclamaţiei.
Sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativã emitentã sau autoritatea ierarhic superioarã nu rezolvã reclamaţia în termenul prevãzut la alin. 1.
În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicãrii actului administrativ a cãrui anulare se cere."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 52 alin. (1) şi (2), precum şi art. 53, având urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 52 alin. (1) şi (2): "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocã încãlcarea unor prevederi cuprinse în documente internaţionale, dupã cum urmeazã:
- din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: art. 7 privind egalitatea în drepturi, art. 8 privind accesul la justiţie, art. 29 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi şi art. 30 privind interzicerea suprimãrii drepturilor şi libertãţilor;
- din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: art. 2 pct. 2 privind nediscriminarea, art. 4 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi şi art. 5 privind interzicerea suprimãrii în orice fel a drepturilor omului;
- din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: art. 2 pct. 1 şi 3 cu privire la nediscriminare, respectiv dreptul la un recurs efectiv, art. 4 pct. 2 privind situaţiile excepţionale, art. 5 pct. 1 privind interzicerea suprimãrii în orice fel a drepturilor şi libertãţilor recunoscute în pact, art. 14 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 26 privind egalitatea;
- din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: art. 6 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 17 privind interzicerea suprimãrii drepturilor şi libertãţilor omului şi art. 18 privind restrângerea în anumite condiţii a exerciţiului unor drepturi.
În esenţã, se susţine cã termenul de cel mult un an prevãzut de textul criticat pentru introducerea cererii în instanţã este neconstituţional, încãlcând dispoziţiile invocate din Legea fundamentalã care nu prevãd o asemenea limitare a dreptului de acces liber la justiţie pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi anularea actului administrativ.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, potrivit dispoziţiilor fostului art. 48 alin. (2) din Constituţie, cât şi celor ale art. 52 alin. (2) din Constituţia revizuitã, condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului recunoscut persoanei vãtãmate în dreptul sãu ori într-un interes legitim se stabilesc prin lege organicã. Art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, republicatã, prevede ca lege organicã Legea contenciosului administrativ.
Pe de altã parte, atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului au admis posibilitatea unor limitãri aduse prin lege exercitãrii accesului liber la justiţie. Astfel, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalitãţile instituite prin lege".
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept." [Cazul Golder contra Regatului Unit, 1975].
Curtea constatã cã nici una dintre prevederile documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei nu este încãlcatã de dispoziţia legalã criticatã pentru neconstituţionalitate.
Cu privire la susţinerea autorului excepţiei cã, în unele cazuri, Curtea Supremã de Justiţie a considerat cã instanţele de contencios administrativ nu sunt competente sã se pronunţe cu privire la hotãrârile normative adoptate de Guvern, Curtea reţine cã aceasta este o problemã de interpretare şi aplicare a legii, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu este de resortul Curţii Constituţionale, ci al instanţelor judecãtoreşti.
În legãturã cu susţinerea autorului excepţiei cã textul criticat vine în contradicţie cu unele dispoziţii ale Codului civil şi <>Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivã, Curtea nu se poate pronunţa, întrucât, chiar dacã ar fi reale, eventualele contradicţii între dispoziţiile legale menţionate nu pot fi soluţionate decât de cãtre autoritatea legiuitoare.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, care prevãd cã "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", Curtea observã cã, în virtutea principiului neretroactivitãţii legii civile, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicatã, aceastã dispoziţie nu poate fi consideratã ca aplicabilã decât în cazul unor acţiuni ulterioare intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 429/2003 prin care Constituţia a fost revizuitã, textul fiind introdus prin aceastã lege. Pe de altã parte, textul constituţional care se referã la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligaţia persoanei vãtãmate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecatã cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia constituţionalã invocatã a desfiinţat condiţia prealabilã numai pentru procedura administrativã jurisdicţionalã. Nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice ca prin lege sã se instituie o procedurã administrativã prealabilã, fãrã caracter jurisdicţional, cum este de exemplu procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepţie ridicatã de Grigore Marian în Dosarul nr. 3.070/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios-administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 aprilie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
