Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 188 din 2 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 14 aprilie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Ana-Maria Borcean, Alina Cãruntu, din oficiu de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea şi Tribunalul Dolj - Secţia civilã în dosarele nr. 6.262/318/2009, nr. 6.265/318/2009, nr. 7.519/4/2009, nr. 4.496/288/2009 şi nr. 746/215/2009 ale Judecãtoriei Târgu Jiu, Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea şi Tribunalului Dolj - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 12 ianuarie 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 2010. La termenul din 26 ianuarie 2010, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 februarie 2010. La acest din urmã termen, precum şi la cel din 26 februarie 2010, Curtea, constatând imposibilitatea constituirii legale a completului de judecatã, a amânat pronunţarea pentru termenul din 2 martie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 23 iunie 2009, 1 iulie 2009, 8 iulie 2009, 9 iulie 2009, pronunţate în dosarele nr. 6.262/318/2009, nr. 6.265/318/2009, nr. 7.519/4/2009, nr. 4.496/288/2009 şi nr. 746/215/2009, Judecãtoria Târgu Jiu, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea şi Tribunalul Dolj - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Ana-Maria Borcean, Alina Cãruntu, din oficiu de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea şi Tribunalul Dolj - Secţia civilã în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Ana-Maria Borcean şi Alina Cãruntu aratã cã suspendarea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar şi eşalonarea plãţii acestora pânã în 2012 încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 41 alin. (2) şi ale art. 47 alin. (1).
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, ridicând din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, apreciazã cã ordonanţa de urgenţã criticatã încalcã art.115 alin. (4) din Constituţie, ţinând cont de faptul cã instanţa constituţionalã a constatat încãlcarea aceluiaşi text constituţional atunci când prin <>Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 , prin care, de asemenea, se prevedeau eşalonãri cu privire la executarea unor categorii de hotãrâri judecãtoreşti. În fine, considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 1 alin. (4), art. 126 alin. (1) din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Judecãtoria Râmnicu Vâlcea şi Tribunalul Dolj - Secţia civilã, ridicând din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, pe lângã aspectele relevate de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, invocã în susţinerea excepţiei şi hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în unele cauze, precum Shmalko împotriva Ucrainei, 2004, Stran şi Srtatis Andreadis împotriva Greciei, 1994, Metaxas împotriva Greciei, 2004, Sandor împotriva României, 2005, toate vizând încãlcarea dreptului la un proces echitabil prin neexecutarea sau întârzierea executãrii unor hotãrâri judecãtoreşti.
Judecãtoria Târgu Jiu, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 5.134D/2009 şi nr. 5.331D/2009, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este întemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 5.134D/2009, apreciazã cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. În celelalte dosare, acesta nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, având urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pânã la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupã o procedurã de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plãteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevãzut la alin. (1) orice cerere de executare silitã se suspendã de drept.
(3) Sumele prevãzute la alin. (1), plãtite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţã, se actualizeazã cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statisticã.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin sectorul bugetar se înţelege autoritãţile şi instituţiile publice a cãror finanţare se asigurã astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
c) integral din venituri proprii.
Art. 2. - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilitã procedura de efectuare a plãţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 1.
Art. 3. - Plãţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 76/2009 , şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plãţii sumelor prevãzute în titlurile executorii emise pânã la intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se executã cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 41 alin. (2) privind munca şi protecţia socialã a muncii, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativã şi art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti. Totodatã, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi o serie de prevederi ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum: art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 14 privind interzicerea discriminãrii, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor. În fine, sunt considerate a fi încãlcate şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã autorii acesteia aduc atât o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã, cât şi una de neconstituţionalitate intrinsecã prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 . Având în vedere acest aspect, Curtea va analiza mai întâi critica de neconstituţionalitate extrinsecã şi, ulterior, cea intrinsecã.
I. Susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" (<>Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
Curtea a mai arãtat, prin <>Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodatã, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat cã nu se constituie într-o situaţie extraordinarã cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptãrii reglementãrii" (<>Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi <>Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
Raportat la cauza de faţã, Curtea observã cã Guvernul a motivat situaţia extraordinarã ca fiind determinatã de:
- dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;
- influenţa substanţialã asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea urmeazã sã analizeze fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analizã este necesarã pentru a stabili dacã un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţã fiind vorba de <>Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi <>Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , este aplicabil fãrã nicio circumstanţiere sau, din contrã, în funcţie de circumstanţele speţei, sã îi poatã fi adãugat un corectiv şi sã poatã fi considerat ca fiind o situaţie extraordinarã.
Astfel, se observã cã instanţa de contencios constituţional, prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea urmeazã sã analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , Curtea Constituţionalã ajunge la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât considerã cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constatã cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea constatã cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea constatã cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În consecinţã, Curtea constatã cã, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţã, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care asemenea mãsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apãrarea stabilitãţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinarã, în mod evident, are un caracter temporar, regula în aceastã materie fiind executarea hotãrârilor judecãtoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedurã civilã sau <>Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , dupã caz, chiar dacã debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru executarea conformã a hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabã, s-ar pune în evidenţã elemente de oportunitate legislativã.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
1. Pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti, nu poate fi reţinutã din moment ce Guvernul nu refuzã aplicarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci, din contrã, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constatã cã ordonanţa de urgenţã nu este o mãsurã prin care se interzice nici mãcar temporar executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi, în consecinţã, nu reprezintã o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.
2. Critica ce priveşte art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este evident neîntemeiatã, întrucât textul criticat se aplicã pentru viitor, neexistând în acest sens nicio urmã de îndoialã.
3. Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Or, în cauza de faţã, astfel cum s-a arãtat şi mai sus, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
Toate acestea duc la concluzia cã ordonanţa de urgenţã criticatã este conformã cu art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
4. Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - <>Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 - "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, aşa cum s-a arãtat şi mai sus, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica modalitate posibilã de executare pe care Guvernul o poate aplica.
Curtea mai constatã cã <>art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, prevede cã "ordonatorii principali de credite efectueazã plata titlurilor executorii, conform <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»", ceea ce echivaleazã cu impunerea unei obligaţii de rezultat în sarcina acestora. Totodatã, astfel cum prevede art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege, "prin hotãrâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lunã a fiecãrui trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal» în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevãzute de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 , în mod eşalonat pe parcursul anului 2010, din suma globalã prevãzutã cu aceastã destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - «Acţiuni generale»". Acest aspect relevã grija pe care legiuitorul delegat o acordã executãrii întru totul a hotãrârilor judecãtoreşti ce cad sub incidenţa <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 .
5. Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
6. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate reţine încãlcarea prevederilor convenţionale ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor.
7. În fine, Curtea constatã cã dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2) privind munca şi protecţia socialã a muncii şi ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Ana-Maria Borcean, Alina Cãruntu, din oficiu de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea şi Tribunalul Dolj - Secţia civilã în dosarele nr. 6.262/318/2009, nr. 6.265/318/2009, nr. 7.519/4/2009, nr. 4.496/288/2009 şi nr. 746/215/2009 ale Judecãtoriei Târgu Jiu, Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea şi Tribunalului Dolj - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritarã, considerãm cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, trebuie admisã pentru urmãtoarele motive:
Prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a fost eşalonatã plata unor drepturi salariale stabilite prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile.
Autorul excepţiei susţine, printre altele, cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil.
Din perspectiva acestor susţineri trebuie sã avem în vedere atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia executãrii hotãrârilor judecãtoreşti.
Prin <>Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a statuat cã "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia.
Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil atât în faza judecãţii, cât şi a executãrii silite, cea mai importantã dintre aceste garanţii fiind «dreptul la un tribunal» în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adicã liberul acces la o instanţã independentã şi imparţialã, stabilitã prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de cãtre instanţele judecãtoreşti".
Prin <>Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, Curtea a stabilit cã "în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sã intervinã în procesul de realizare a justiţiei. [_] O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecãtoreascã în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacã numai cu referire la o anumitã categorie de cauze şi pentru o anumitã perioadã de timp, ar avea drept consecinţã ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autoritãţi. De aceea, o dispoziţie legalã prin care se suspendã cursul judecãţii sau executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţionalã"*1).
---------
*1) Curtea, prin decizia menţionatã şi în exercitarea controlului a priori, a declarat "neconstituţionale prevederile art. 2 alin. 1 şi ale art. 5 din Legea privind mãsuri premergãtoare situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului dupã 23 august 1944". Prin art. 5 din legea respectivã se prevedea, aşa cum s-a reţinut prin decizia Curţii, cã "pânã la adoptarea viitoarei legi se suspendã din oficiu judecarea proceselor de orice naturã privitoare la bunurile ce fac obiectul art.1 din legea în discuţie, precum şi executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive pronunţate cu privire la asemenea bunuri".
Prin <>Decizia nr. 50 din 21 martie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000, Curtea Constituţionalã a reţinut cã "o prevedere legalã, prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotãrâri judecãtoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrarã principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat".
Executarea unei hotãrâri judecãtoreşti nu poate fi amânatã de debitor în mod unilateral, fãrã acordul creditorului.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat urmãtoarele:
"Dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejeazã, de asemenea, şi executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectã preeminenţa dreptului, nu pot rãmâne fãrã efect în detrimentul unei pãrţi. În consecinţã, executarea unei hotãrâri judecãtoreşti nu poate fi împiedicatã, anulatã sau întârziatã într-un mod excesiv" (a se vedea, printre altele, hotãrârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei din 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei din 6 martie 2003; Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, Sabin Popescu împotriva României, 2005).
"Executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţã, trebuie consideratã ca fãcând parte integrantã din «proces», în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacã ordinea juridicã internã a unui stat contractant ar permite ca o hotãrâre definitivã şi obligatorie sã rãmânã fãrã efect în detrimentul unei pãrţi [Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sandor împotriva României]. [...] Pe cale de consecinţã, dacã administraţia refuzã sau omite sã execute o hotãrâre judecãtoreascã ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecãtoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi" (Hornsby împotriva Greciei, Hotãrârea din 19 martie 1997, Jurisprudenţa CEDO, de V. Berger, p. 286, ediţia a 5-a, şi SC Ruxandra Trading împotriva României, 2007).
În cazul Burdov contra Rusiei (Hotãrâre a CEDO din 7 mai 2002), prima condamnare a Rusiei pe baza art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 a permis Curţii Europene sã reafirme dreptul la executarea sentinţelor şi a hotãrârilor care emanã de la orice jurisdicţie.
Curtea a decis cã "o autoritate a statului nu ar putea invoca o lipsã a resurselor pentru a nu onora o obligaţie bazatã pe o decizie a justiţiei. Sigur cã o întârziere în executarea unei hotãrâri poate fi justificatã de circumstanţe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecinţã atingerea substanţei dreptului protejat de articolul 6 paragraful 1".
În fine, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit, cu valoare de principiu, la paragraful 70 al hotãrârii, urmãtoarele:
- Complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de naturã sã exonereze statul de la obligaţia sa prevãzutã de Convenţie de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotãrâri judecãtoreşti care sunt obligatorii şi executorii.
- Nu este permis autoritãţilor statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuzã pentru a nu onora debitul stabilit prin hotãrâre judecãtoreascã.
- Este obligaţia statelor contractante de a-şi organiza sistemul juridic în aşa fel încât autoritãţile competente sã îşi poatã executa obligaţiile.
Ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în opinia noastrã, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în prezenta cauzã este întemeiatã.
Judecãtor,
Puskas Valentin Zoltan
Judecãtor,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
