Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 188 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 3 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 29 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romarta" - S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti, care formeazã obiectul Dosarului nr. 972D/2005 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 61D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din aceeaşi ordonanţã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea celor douã dosare.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 61D/2006 la Dosarul nr. 972D/2005, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 1 noiembrie 2005 şi 9 ianuarie 2006, pronunţate în dosarele nr. 13.662/2005 şi nr. 12.627/2005, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecãtoria Arad au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , respectiv ale art. 1 din ordonanţã. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercialã "Romarta" - S.A. şi, respectiv, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Societatea Comercialã "Romarta" - S.A. susţine cã dispoziţiile <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , care prevãd cã statul, prin instituţiile publice, printre care şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, este obligat la plata debitelor sale numai dacã au fost înscrise sume cu aceastã destinaţie în bugetele respective, contravin art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate [în realitate este vizat art. 44 alin. (1) din Constituţia revizuitã şi republicatã]. Astfel, se aratã cã, întrucât acele bugete sunt aprobate tot de autoritãţi ale statului, rezultã cã "statul pune sub o condiţie pur potestativã plata debitelor sale cãtre particulari".
Judecãtoria Arad, motivându-şi excepţia în conformitate cu dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , considerã cã textul <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 exclude posibilitatea executãrii silite a statului cu privire la sumele cuprinse în titluri executorii, debitorul având libertatea de a nu executa sau de a amâna sine die executarea obligaţiilor stabilite prin titlu. Sunt încãlcate astfel, în opinia instanţei, prevederile constituţionale ale art. 11, 20, ale art. 41 alin. (1) şi (2) [devenit, dupã republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (1) şi (2)] şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens sunt invocate Cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României, 2005, prin care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit, în esenţã, cã neexecutarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive prin care s-a dispus plata de cãtre administraţie a unei sume stabilite de instanţele judecãtoreşti este de naturã a încãlca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional la convenţie.
Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciazã cã aceasta este întemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât creeazã o inegalitate între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executãrii silite asupra fondurilor bãneşti, care nu poate fi justificatã prin necesitatea asigurãrii bunei funcţionãri a instituţiilor de stat.
Instanţa de judecatã menţioneazã cã jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "este în sensul înlãturãrii diferenţelor de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte executarea silitã a hotãrârilor judecãtoreşti, mergând chiar pânã acolo încât sã considere cã titlurile executorii împotriva autoritãţilor statului, încorporând garanţia imparţialitãţii şi independenţei actului de justiţie, ar trebui executate din oficiu".
În conformitate cu prevederile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere formulate în cele douã dosare, considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale.
În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã raţiunea reglementãrii dispoziţiilor <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 o constituie instituirea unei discipline financiare care nu poate fi consideratã o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia proprietãţii private şi garantarea creanţelor asupra statului. De asemenea, se apreciazã cã textul legal criticat este "o normã de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executãrii silite a unui titlu executoriu sã se ajungã la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu". În acest sens, Avocatul Poporului menţioneazã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2002 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ce formeazã obiectul celor douã dosare conexate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 288/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizeazã din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadreazã obligaţia de platã respectivã.";
- Art. 3: "În procesul executãrii silite a sumelor datorate de cãtre instituţiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plãţi dispuse de cãtre ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii."
Critica de neconstituţionalitate constã, în esenţã, în susţinerea cã dispoziţiile criticate, care prevãd cã instituţiile publice sunt obligate sã plãteascã debitele lor în cadrul procedurii executãrii silite numai dacã au fost alocate special sume la bugetele respective, încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, precum şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
Curtea Constituţionalã a examinat prin mai multe decizii constituţionalitatea <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 şi a statuat cã prevederile acestui act normativ sunt în concordanţã cu aceleaşi texte constituţionale ce sunt invocate ca fiind încãlcate şi în prezenta cauzã.
De exemplu, prin <>Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea, fãcând referire la jurisprudenţa sa, a reţinut cã ordonanţa a cãrei constituţionalitate este contestatã are o evidentã finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisã indispensabilã a derulãrii activitãţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantã a mecanismului statului. De asemenea, Curtea a constatat cã ar fi disproporţionat şi inechitabil a recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-şi valorifica creanţele în condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbãrii grave a activitãţii care constituie însãşi raţiunea de a fi a unor astfel de instituţii.
Curtea a mai reţinut prin aceeaşi decizie cã, deşi prin dispoziţiile legale criticate se instituie anumite limite ale executãrii, în sensul cã aceasta nu se poate face asupra oricãror resurse bãneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, executarea silitã a obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice nu este împiedicatã, de vreme ce, potrivit <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , se instituie obligaţia ordonatorilor de credite de a lua toate mãsurile ce se impun, inclusiv virãri de credite bugetare, pentru efectuarea plãţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
De altfel, Curtea a evocat faptul cã o asemenea mãsurã de protecţie a debitorului nu este singularã în legislaţia execuţionalã, fiind amintit în acest sens art. 406 din Codul de procedurã civilã, prin care se prevede exceptarea de la urmãrirea silitã a unor anumite bunuri ale debitorului şi ale familiei acestuia. Or, instituirea de restricţii, impuse de raţiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnã negarea posibilitãţii acestuia de a şi-l realiza, tot aşa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei acţiuni sau pentru exercitarea cãilor de atac nu semnificã restrângerea accesului liber la justiţie. Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garanteazã creanţele asupra statului, nu precizeazã cã aceasta presupune executarea lor de îndatã, condiţiile instituite în aceastã materie prin ordonanţã, chiar dacã afecteazã celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci, urmãrind gãsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi executarea bugetului, nu fac decât sã dea expresie obligaţiei constituţionale a garantãrii obligaţiilor asupra statului.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine modificarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile şi considerentele deciziilor pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În cauza care formeazã obiectul dosarului de faţã Curtea constatã cã textele criticate sunt în acord cu art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât ordonanţa nu reglementeazã refuzul de a executa hotãrârile judecãtoreşti împotriva statului, nici întârzierea nejustificatã în executare, ci numai instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetarã, care nu scuteşte, ci, dimpotrivã, obligã ordonatorii de credite la demersuri pentru a obţine prevederi în buget pentru satisfacerea obligaţiilor înscrise în titluri executorii.
Curtea Constituţionalã nu poate reţine susţinerea autorului excepţiei - Judecãtoria Arad, întemeiatã pe invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului "în sensul înlãturãrii diferenţelor de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte executarea silitã a hotãrârilor judecãtoreşti". Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat, într-adevãr, prin mai multe hotãrâri, cu privire la obligaţia statului de a executa hotãrârile judecãtoreşti, dar cu unele nuanţe. În cazul Burdov contra Rusiei, 2002, de exemplu, a stabilit cã, deşi o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional se admite cã o întârziere în executare ar putea fi justificatã de circumstanţe speciale, chiar dacã regula este aceea a executãrii într-un termen rezonabil. Dar aceastã întârziere nu trebuie sã se eternizeze, astfel încât sã aducã atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din convenţie. (În acest sens, sunt şi cazurile Di Pede contra Italiei, 1996, Zappia contra Italiei, 1996, şi Immobiliare Saffi contra Italiei, 1999, citate în aceastã cauzã).
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romarta" - S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti, şi a dispoziţiilor art. 1 din aceeaşi ordonanţã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
