Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 183 din 17 decembrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 15 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol, ridicatã de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 2.353/1998 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 15 decembrie 1998, în prezenta reprezentantului Societãţii Comerciale "Vega" - S.A. din Ploiesti şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17 decembrie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 iunie 1998 Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol, într-o cauza având ca obiect anularea în parte a acestei ordonanţe, prin care s-a stabilit în sarcina fostei Companii Romane de Petrol din Bucureşti o datorie de 14,49 milioane dolari S.U.A., echivalent a 101,89 miliarde lei, fata de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. În motivarea exceptiei, Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti susţine ca obligaţia stabilitã în sarcina societãţilor comerciale menţionate în anexa la ordonanta criticata, de a încheia convenţii de rambursare a creditelor în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. Companiei Romane de Petrol, este neconstitutionala, deoarece incalca: art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia legea dispune numai pentru viitor, asa cum prevede, de altfel, şi art. 1 din Codul civil, întrucât reglementeazã raporturi juridice derulate anterior datei de 30 iunie 1996; art. 51 din Constituţie, potrivit cãruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie; nesocoteste dispoziţii ale unor articole din Codul civil, care se referã la neretroactivitatea legii civile, la principiul libertãţii contractuale şi la apãrarea dreptului de proprietate; art. 41 alin. (2) din Constituţie, care ocroteşte proprietatea privatã, întrucât nu se tine seama de faptul ca la data emiterii ordonanţei de urgenta 49% din capitalul social al Societãţii Comerciale "Vega" - S.A. din Ploiesti era proprietate privatã; principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat prin Constituţie şi prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, precum şi art. 125 din Constituţie, prin aceea ca Guvernul a instituit o obligaţie "de a face", atribuţie ce nu îi aparţine, ci revine "în exclusivitate instanţei de judecata competente sa decidã...". Se mai susţine ca ordonanta atacatã incalca prevederile constituţionale ale art. 29 alin. (1), care se referã la libertatea conştiinţei, şi ale art. 30 alin. (1), care consacra libertatea de exprimare. În argumentarea privind neconstituţionalitatea <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 sta susţinerea autoarei exceptiei ca acest text legal se referã la "obligarea fãrã drept" a Societãţii Comerciale "Vega" - S.A. din Ploiesti de a încheia o convenţie de rambursare a unei sume neprimite şi nefolosite pentru ea la importul de ţiţei, deoarece nu a prelucrat niciodatã, în existenta sa de aproape o suta de ani, o asemenea materie prima. De asemenea, se apreciazã ca "Guvernul a smuls prin violenta consimţãmântul societãţii, care este astfel viciat ca urmare a dispoziţiilor legale atacate ca neconstituţionale, şi prin aceasta s-a încãlcat principiul libertãţii contractuale".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata considera ca prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 sunt neconstituţionale în mãsura în care reclamanta nu a primit şi nu a folosit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât, "fiind beneficiara unui import de ţiţei pentru care a fost contractat un împrumut, este evident ca reclamanta este ţinuta de rambursarea datoriei". Totodatã se precizeazã ca anexa la ordonanta scoate în evidenta existenta unor datorii deja nãscute prin contractarea unui împrumut de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., astfel ca nu se pune problema încãlcãrii principiului constituţional al neretroactivitatii legii. În legatura cu susţinerea ca se incalca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, se arata ca prin ordonanta nu sunt instituite datorii în sarcina reclamantei, ci se dispun, în principal, mãsuri financiare de acoperire a unor datorii, unele mãsuri de preluare la datoria publica a creditelor în valuta acordate fostei Companii Romane de Petrol şi de împãrţire a datoriei pe beneficiarii sumelor în valuta. În aceste condiţii se considera ca nu poate fi vorba de încãlcarea dreptului de proprietate privatã, întrucât în cauza este problema plãţii unor datorii de cãtre o societate comercialã cu capital majoritar de stat, iar statul, în calitate de garant al împrumutului, trebuie sa se implice cu mãsuri de protecţie pentru sumele preluate la datoria publica.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile partii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
<>Art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol prevede: "Societatea Nationala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti, precum şi societãţile comerciale menţionate în anexa la prezenta ordonanta de urgenta au obligaţia sa încheie convenţii de rambursare a creditelor în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
Sumele în lei ce se vor rambursa de cãtre Societatea Nationala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti şi de cãtre societãţile comerciale Bãncii Romane de Comerţ Exterior - S.A., reprezentând contravaloarea creditelor în valuta, se vor vira de cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. la cursul valutar de la data efectuãrii plãţii, într-un cont special la trezoreria statului, şi vor fi utilizate pentru serviciul datoriei publice." În anexa la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind situaţia datoriilor aferente importului de ţiţei, derulat prin Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., pe societãţi comerciale, şi a costurilor de refinantare a acestor datorii la data de 30 iunie 1996 figureazã şi reclamanta Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti cu o datorie fata de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. în valoare de 14,49 milioane dolari S.U.A., revenind în lei 101,89 miliarde, la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la data de 30 iunie 1997.
Examinând cauza, Curtea Constituţionalã constata ca argumentele invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate privesc stabilirea unei situaţii de fapt, şi anume dacã Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti a beneficiat sau nu de importul de ţiţei pentru care a fost contractat împrumutul care s-a dispus, prin ordonanta, sa fie rambursat parţial de aceasta societate comercialã, respectiv definirea exactã a raporturilor juridice care stau la baza reglementãrii criticate.
Asa cum rezulta din Încheierea din 15 iunie 1998 a Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, precum şi din înscrisul depus de autoarea exceptiei la dosarul instanţei, esenta motivarii exceptiei se reduce la faptul ca prin ordonanta atacatã s-a instituit o obligaţie de încheiere a unei convenţii de rambursare a unei sume neprimite şi nefolosite de cãtre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti la importul de ţiţei.
În încheierea instanţei se reţin în acest sens urmãtoarele: "În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe reclamanta a arãtat ca nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., astfel încât obligarea sa la încheierea unei convenţii de rambursare cãtre aceasta a pretinsului credit de 14,49 milioane dolari S.U.A., prevãzut în anexa, incalca principiile constituţionale."
De altfel însãşi instanta de judecata, în opinia sa, exprimatã în aceeaşi încheiere prin care a sesizat Curtea Constituţionalã, consemneazã: "Instanta considera ca prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72 din 6 noiembrie 1997 sunt neconstituţionale în mãsura în care reclamanta nu a primit şi nu a folosit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., astfel încât obligarea sa la încheierea unei convenţii de rambursare a unui credit pe care nu l-a primit incalca principiile constituţionale..."
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "În exercitarea controlului Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept...".
Jurisprudenta Curţii Constituţionale a stabilit în mod constant, prin decizii definitive şi obligatorii, ca aspectele privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor sunt de competenta instanţelor judecãtoreşti. În acest sens pot fi menţionate, de exemplu, deciziile: nr. 64 din 8 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, nr. 158 din 3 iunie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997, şi nr. 441 din 13 noiembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 5 decembrie 1997.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, aceasta soluţie îşi menţine valabilitatea şi în cauza de fata.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 2.353/1998 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 17 decembrie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
OPINIE SEPARATĂ
Prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol sunt neconstituţionale (sub aspectul obligãrii Societãţii Comerciale "Vega" - S.A. din Ploiesti la rambursarea cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., conform anexei la ordonanta, a sumei de 101,89 miliarde lei, reprezentând contravaloarea a 14,49 milioane dolari S.U.A., la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la 30 iunie 1997), în mãsura în care Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct ori indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
Aceste dispoziţii legale contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate";
- art. 41 alin. (1) teza întâi: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate";
- art. 135 alin. (1): "Statul ocroteşte proprietatea";
- art. 135 alin. (6): "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
De asemenea, prin raportare la prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie (conform cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte"), prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 sunt în contradictie şi cu dispoziţiile art. 17 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
(I). (I.1) Astfel cum se rezuma prin Încheierea din 15 iunie 1998 a Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, instanta în fata cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate de cãtre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti, aceasta susţine ca este neîntemeiatã obligarea sa la rambursarea unor credite cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., în vederea regularizãrii datoriei fostei Companii Romane de Petrol, întrucât Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti "nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.".
De buna seama ca aceste din urma aspecte constituie situaţii de fapt, a cãror existenta poate fi verificata numai de cãtre instanta judecãtoreascã sesizatã cu soluţionarea litigiului, pe baza de probe administrate potrivit legii. Asemenea verificãri cu privire la situaţia de fapt exced competentei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, "În exercitarea controlului Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept [...]".
Curtea Constituţionalã nu a fost sesizatã însã, prin încheierea instanţei judecãtoreşti, la cererea autorului exceptiei de neconstituţionalitate, cu realizarea verificãrii dacã Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti a prelucrat vreodata ţiţei din import, a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol sau a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. Aceste verificãri au rãmas, desigur, în competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti care va soluţiona litigiul reclamantei Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti cu paratul Guvernul României.
În realitate, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, astfel cum rezulta neîndoielnic din Încheierea din 8 iunie 1998 a Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, cu "soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului României nr. 72 din 6 noiembrie 1997 ". Aceasta presupune compararea de cãtre Curtea Constituţionalã a acestor prevederi legale cu dispoziţii constituţionale sau cu principii constituţionale - ceea ce reprezintã, neîndoielnic, o "pronunţare numai asupra problemelor de drept", astfel cum impune art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992.
De aceea Curtea Constituţionalã nu poate respinge excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul acestei cauze, sub cuvânt ca soluţionarea exceptiei presupune verificarea unor "aspecte privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor".
(I.2) Este de principiu ca, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publica, aceasta poate fi ridicatã în fata instanţelor judecãtoreşti în orice faza procesuala - de exemplu, atât înainte de administrarea probelor (precum în speta), cat şi dupã administrarea probelor pentru deslusirea situaţiei de fapt.
Presupunand ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 ar fi fost ridicatã de cãtre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti dupã administrarea probelor în procesul desfãşurat în fata instanţei judecãtoreşti, s-ar mai fi putut oare respinge aceasta excepţie de neconstituţionalitate sub cuvânt ca soluţionarea sa presupune verificarea unor aspecte privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor? Rãspunsul este, evident, negativ, fiindca într-o asemenea alta situaţie verificarea ce excede competentei Curţii Constituţionale ar fi fost deja efectuatã. Şi întrucât ar fi absurd ca soluţia Curţii Constituţionale sa fie determinata doar de faza procesuala în care excepţia a fost ridicatã (şi anume, anterior sau ulterior realizãrii probelor privind situaţia de fapt), rezulta ca în oricare dintre cele doua situaţii Curtea Constituţionalã trebuie sa treacã la realizarea operaţiunilor juridice pentru care a fost investitã, adicã sa procedeze la controlarea abstracta a constituţionalitãţii dispoziţiilor legale ce fac obiectul exceptiei.
(I.3) Jurisprudenta anterioarã a Curţii Constituţionale nu este relevanta în cauza de fata.
[(I.3.a)] Într-adevãr, Decizia nr. 64 din 8 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, a respins recursul declarat impotriva Deciziei nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicatã în acelaşi numãr al Monitorului Oficial al României, cu alte cuvinte a menţinut Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, confirmandu-i şi motivarea. Prin aceasta din urma decizie a fost admisã în parte excepţia de neconstituţionalitate ce fãcea obiectul acelei cauze, constatandu-se ca prevederile legale la care se referea excepţia sunt constituţionale numai în mãsura în care privesc bunurile deţinute de anumite categorii - specificate - de societãţi comerciale, nu şi bunurile deţinute de alte categorii - de asemenea, specificate - de societãţi comerciale, iar în considerentele deciziei s-a arãtat ca revine instanţei judecãtoreşti corecta aplicare a legii, în sensul de a stabili dacã, la data publicãrii legii ce a fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, societatea comercialã care ridicase excepţia îndeplinea ori nu anumite condiţii concrete în funcţie de care se inscria într-o categorie sau alta. Se poate, asadar, constata din examinarea acestei jurisprudente ca Decizia nr. 64 din 8 aprilie 1997 nu poate servi la motivarea respingerii exceptiei formulate de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti, ci, dimpotriva, poate servi la motivarea admiterii acesteia.
[(I.3.b)] Decizia nr. 158 din 3 iunie 1997 şi Decizia nr. 441 din 13 noiembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997 şi, respectiv, nr. 343 din 5 decembrie 1997, nu pot sprijini nici ele motivarea respingerii exceptiei ridicate de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti pe temeiul art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992. Într-adevãr, aceste doua decizii au respins, pe drept cuvânt, solicitarea adresatã Curţii Constituţionale prin intermediul exceptiei de neconstituţionalitate de a constata, în mod direct, împrejurarea ca anumite hotãrâri judecãtoreşti ce fuseserã atacate prin recurs în anulare ramasesera definitive înainte de intrarea în vigoare a reglementãrii noii cai extraordinare de atac a recursului în anulare (reglementare care, conform sustinerii autorilor excepţiilor, nu s-ar fi putut aplica, datoritã principiului neretroactivitatii legii, acelor hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitive sub imperiul legii anterioare). Se poate constata, din nou, ca prin aceasta jurisprudenta anterioarã a Curţii Constituţionale s-a statuat în situaţii diferite în raport cu situaţia care face obiectul prezentei cauze, în care - spre deosebire de cele doua dosare din anul 1997 - excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde solicitarea efectuãrii, direct de cãtre Curtea Constituţionalã, a unor verificãri asupra situaţiei de fapt.
*
* *
Fata de considerentele de mai sus, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.
(II) Examinarea fondului acestei excepţii de neconstituţionalitate determina concluzia ca, pentru motivele care vor fi înfãţişate în cele ce urmeazã, excepţia este intemeiata, în mãsura în care, în fapt, Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. (situaţie de fapt a carei stabilire este, desigur, de atributul exclusiv al instanţelor judecãtoreşti competente, potrivit legii, sa soluţioneze litigiul de contencios administrativ dintre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. şi Guvernul României.
(II.1) Societatea Comercialã "Vega" - S.A. este persoana juridicã de drept privat (iar nu de drept public), chiar dacã, la data emiterii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , 51% din capitalul acestei societãţi comerciale se afla în proprietatea privatã a statului. În aceasta calitate, Societatea Comercialã "Vega" - S.A. este titulara dreptului de proprietate privatã, precum şi a altor categorii de drepturi patrimoniale asupra bunurilor ce compun patrimoniul sau, iar statul este doar acţionar, prin intermediul Fondului Proprietãţii de Stat.
Alin. (6) al art. 135 din Constituţie, text invocat expres de cãtre autorul exceptiei, prevede ca "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã", dupã ce prin alin. (1) al aceluiaşi articol se dispune ca "Statul ocroteşte proprietatea". De asemenea, potrivit art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate".
În raport cu aceste dispoziţii constituţionale şi în mãsura în care s-ar face dovada (în fata instanţelor judecãtoreşti competente) ca Societatea Comercialã "Vega" - S.A. "nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. (astfel cum sunt rezumate apãrãrile autorului exceptiei prin încheierea instanţei judecãtoreşti ce a sesizat Curtea), prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 constituie o violare a dreptului de proprietate aparţinând persoanei juridice de drept privat care este Societatea Comercialã "Vega" - S.A. Într-adevãr, obligarea unei persoane juridice de drept privat ca, utilizând fonduri din patrimoniul propriu, sa efectueze plata unei sume de bani cãtre un terţ (în speta, Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.) cu care nu are nici un raport juridic (contractual sau extracontractual) generator de obligaţii constituie o încãlcare a dreptului de proprietate privatã (mai precis, a prerogativei dispoziţiei juridice - jus abutendi) al acelei persoane juridice asupra fondurilor din patrimoniul propriu, utilizate pentru efectuarea acestei plati impuse. Iar atunci când aceasta obligare este dispusã printr-o lege sau printr-o ordonanta ori printr-o ordonanta de urgenta, un asemenea act normativ este neconstitutional, contravenind dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza întâi şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
(II.2) Dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie sunt opozabile erga omnes, asadar chiar şi statului însuşi.
O alta interpretare a acestor texte constituţionale este inadmisibila, în lumina prevederilor art. 17 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cãrora: "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", iar conform art. 20 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".
De aceea, autoritãţilor publice - inclusiv Parlamentului şi Guvernului (precum şi, desigur, Curţii Constituţionale sau altor asemenea autoritãţi) - le este interzis sa violeze proprietatea privatã chiar şi dacã o asemenea violare ar îmbracã forma unei legi sau a unei ordonanţe ori a unei ordonanţe de urgenta.
(II.3) Societatea Comercialã "Vega" - S.A. susţine ca "nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.". Asupra realitãţii acestei sustineri se va pronunţa, pe baza de probe, instanta judecãtoreascã (iar nu Curtea Constituţionalã), dupã repunerea cauzei pe rol.
Dar presupunand ipotetic, pentru necesitãţile acestei demonstratii, ca instanta judecãtoreascã ar constata, pe baza de probe, ca susţinerea corespunde realitãţii, aceasta va insemna ca Societatea Comercialã "Vega" - S.A. a fost "aleasã" în mod arbitrar prin <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 spre a i se impune mãsurile respective. Cu alte cuvinte, ar rezulta ca i-ar fi permis statului ca, oricând doreşte, în baza liberului sau arbitru, fãrã nici un control, sa dispunã oricãrei societãţi comerciale mãsuri prin care se incalca dreptul de proprietate privatã al acesteia. Mai mult decât atât, s-ar putea chiar imagina ca mãsurile impuse Societãţii Comerciale "Vega" - S.A. prin <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 pot fi luate, la fel de bine, impotriva unei persoane fizice, "aleasã", de asemenea, în baza unor criterii arbitrare. Şi toate acestea în condiţiile în care, potrivit art. 17 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
De aceea în mãsura în care Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 sunt în contradictie şi cu art. 1 alin. (3) din Constituţie, text conform cãruia, între altele, "România este stat de drept, [...] în care [...] drepturile şi libertãţile cetãţenilor, [...] dreptatea [...] reprezintã valori supreme şi sunt garantate".
(III) Este posibila formularea unor eventuale contrrgumente fata de considerentele cuprinse în secţiunea (II) imediat anterioarã. În cele ce urmeazã se va proceda la analizarea lor.
(III.1) Articolul 135 alin. (6) din Constituţie dispune ca proprietatea privatã este inviolabilã "în condiţiile legii", astfel încât s-ar putea susţine ca prin lege (sau prin ordonanta a Guvernului ori prin ordonanta de urgenta a Guvernului, acte emise în condiţii constituţionale) s-ar putea lua asemenea mãsuri privitoare la dreptul de proprietate privatã. Aceeaşi eventuala sustinere s-ar putea argumenta şi prin invocarea tezei a doua a alin. (1) al art. 41 din Constituţie, potrivit cãreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate (publica sau privatã) "sunt stabilite prin lege".
O astfel de sustinere ar fi inexactã. Într-adevãr, trebuie observat ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 este, incontestabil, un act individual (chiar dacã se referã la mai mulţi subiecti pasivi decât Societatea Comercialã "Vega" - S.A., dar fiecare în parte este individualizat, personalizat). Pe de alta parte însã este, de asemenea, incontestabil ca prin termenul lege folosit în art. 41 alin. (1) teza a doua, ca şi prin expresia condiţiile legii din cuprinsul textului art. 135 alin. (6) trebuie intelese "un act normativ cu putere de lege" şi, respectiv, "condiţiile stabilite prin act normativ cu putere de lege", asadar condiţiile impuse prin norme juridice cu caracter general şi impersonal, aplicabile oricãror subiecte de drept aflate într-o situaţie identicã. Altfel s-ar ajunge la rezultatul inadmisibil ca pentru anumite persoane sa fie impuse anumite mãsuri care ar fi inaplicabile altor persoane aflate în condiţii identice. Cu alte cuvinte, este inadmisibil ca anumiti proprietari sa se afle la adapost de restrictii ori impuneri care ar fi, pe de alta parte, obligatorii pentru alţi proprietari aflaţi într-o situaţie totalmente identicã; sau, din nou cu alte cuvinte, este inadmisibil ca o anumitã societate comercialã concretã sa fie obligatã a rambursa cãtre o banca un credit de care niciodatã nu a beneficiat (sub rezerva ca aceasta situaţie de fapt ar rezulta indubitabil din probele administrate legal în fata instanţelor judecãtoreşti competente), iar toate celelalte societãţi comerciale din ţara, aflate într-o situaţie totalmente identicã (adicã nebeneficiare ale creditelor acordate de acea banca), sa nu fie supuse aceloraşi mãsuri de restrangere a dreptului lor de proprietate.
De aceea legea, avutã în vedere de art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, şi, respectiv, condiţiile legii, la care se referã art. 135 alin. (6) din Constituţie, nu pot fi identificate cu prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , care este "o lege cu caracter individual".
(III.2) Inaplicabilitatea în speta a art. 41 alin. (1) teza întâi şi a art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie ar mai putea fi susţinutã, eventual, şi prin recurgerea la dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Şi aceasta eventuala sustinere ar fi însã inexactã, întrucât: a) pentru motivele arãtate imediat anterior în cadrul secţiunii (III.1) a acestei opinii separate, "legea" prin care se poate opera o asemenea restrangere trebuie sa fie un act normativ, pe când <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 este un act cu caracter individual; b) în speta nu se poate identifica nici una dintre valorile enumerate la alin. (1) al art. 49 ("apãrarea siguranţei naţionale [...]" etc.), singurele în raport cu existenta cãrora ar fi admisibilã o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi (precum dreptul de proprietate privatã).
(III.3) S-ar mai putea, eventual, contrrgumenta în sensul ca în speta dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi şi cele ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la protecţia dreptului de proprietate privatã, ar intra în coliziune cu şi ar fi astfel inlaturate de cele ale art. 53 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Orice alte prestaţii [decât impozitele şi taxele] sunt interzise, în afarã celor stabilite prin lege în situaţii excepţionale." Cu alte cuvinte, s-ar putea eventual susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 este o "lege" care a obligat la "prestaţiile" prevãzute la art. 7 (încheierea unor convenţii de rambursare a creditelor în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.) "în situaţii excepţionale".
Şi aceasta eventuala sustinere ar fi însã inexactã, întrucât, pentru motivele arãtate anterior în cadrul secţiunii (III.1) a acestei opinii separate, "legea" prin care se pot stabili, "în situaţii excepţionale", "orice alte prestaţii" trebuie sa fie un act normativ, pe când <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 este un act cu caracter individual.
(III.4) De asemenea, s-ar mai putea eventual contrrgumenta în sensul ca în speta dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la protecţia dreptului de proprietate privatã, ar intra în coliziune cu şi ar fi astfel inlaturate de cele ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, acestea din urma justificând constituţional emiterea <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 .
Potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, "Statul trebuie sa asigure: [...] b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;". Aceasta dispoziţie nu este însã pertinenta pentru soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze, întrucât: a) prin acceptarea aplicãrii sale ar insemna sa se facã abstractie de împrejurarea ca aceasta sustinere nu este în nici un fel sugerata în punctul de vedere al Guvernului, înaintat Curţii Constituţionale potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în condiţiile în care exista puternice temeiuri spre a presupune ca, dacã ar fi fost vorba realmente despre necesitatea emiterii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 în vederea "protejãrii intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã", aceasta necesitate ar fi fost invocatã expres în mentionatul punct de vedere al Guvernului; b) chiar şi dacã o asemenea invocare s-ar fi fãcut (ori dacã s-ar considera ca ea este implicita), generalitatea termenilor utilizaţi la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie este de natura sa impunã prudenta în aplicarea acestui text în modalitatea concretã avutã în vedere în cadrul acestei demonstratii; c) acceptarea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate prin recurgerea la dispoziţiile atât de generale ale art. 134 alin. (2) lit. b) ar lasa camp liber pentru mãsuri arbitrare ale statului, care ar putea ocoli cu usurinta, pe aceasta cale indirecta, dispoziţiile restrictive ale art. 49 din Constituţie; d) în sfârşit, chiar şi dacã s-ar trece peste cele trei argumente imediat anterioare, trebuie observat ca, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, "Statul trebuie sa asigure [...]" nu numai "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã", ci şi, deopotrivã, "libertatea comerţului"; iar dacã este asa, atunci nu se vede de ce nu ar trebui sa prevaleze ideea ca prin <>art. 7 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 (care dispune ca Societatea Comercialã "Vega" - S.A. "sa încheie convenţii de rambursare a creditelor în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.") se incalca libertatea comerţului.
(III.5) Eventuala sustinere a aplicabilitatii în speta a art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie ar putea fi combinata cu argumentarea ca, în definitiv, în momentul emiterii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , statul detinea 51% din capitalul Societãţii Comerciale "Vega" - S.A., astfel încât putea impune mãsurile economice prevãzute la art. 7 (chiar şi peste eventuala vointa contrarã a titularilor acţiunilor corespunzãtoare restului de 49% din capital).
O asemenea eventuala argumentare ar face însã abstractie, în mod nejustificat, de specificul exercitãrii drepturilor actionarilor în cadrul societãţilor comerciale. Într-adevãr, titularii de acţiuni în cadrul societãţilor comerciale nu sunt proprietari (sau coproprietari ori coindivizari) ai acelor societãţi comerciale, întrucât dreptul lor poarta asupra acţiunilor, iar acestea le conferã prerogative specifice (cum sunt: dreptul de vot în adunarea generalã a actionarilor, dreptul de a incasa dividende etc.), care sunt diferite de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul acelor societãţi comerciale. În realitate, insesi societãţile comerciale (în calitatea lor de persoane juridice de drept privat) sunt titulare ale dreptului de proprietate (sau ale altor categorii de drepturi patrimoniale) asupra bunurilor aflate în patrimoniul lor. De aceea statul care, precum în speta, este acţionar majoritar în cadrul unei societãţi comerciale are doar posibilitatea ca, prin intermediul imputernicitilor Fondului Proprietãţii de Stat în cadrul adunãrii generale a acelei societãţi comerciale, sa exercite prerogativele conferite de lege oricãrui acţionar (de exemplu, sa impunã prin vot majoritar încheierea, cu o banca, de convenţii de rambursare a unor credite). Desigur, într-o astfel de situaţie ar fi deopotrivã aplicabile dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, potrivit cãrora: "Hotãrârile adunãrii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generalã sau care au votat contra şi au cerut sa se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei." Ceea ce înseamnã ca, dacã prin ipoteza, acţionarul majoritar ar impune ca societatea comercialã sa încheie convenţii de rambursare cãtre o banca a unor credite pe care, în realitate, nu le-a primit, ceilalţi acţionari ar putea cere desfiinţarea acestei decizii a adunãrii generale de cãtre instanta competenta, care va trebui sa analizeze în ce mãsura acest act cu titlu gratuit în favoarea bãncii este în concordanta cu scopul obţinerii de profit, care exista implicit în orice act constitutiv al unei societãţi comerciale.
Fata de aceste consideratii rezulta ca dispoziţiile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 nu ar putea fi întemeiate constituţional nici pe ideea exercitãrii de cãtre stat, ca acţionar majoritar, a unor prerogative de proprietar, conform principiilor referitoare la dreptul de proprietate, statuate prin art. 41 şi 135 din Constituţie.
(III.6) În sfârşit, este posibila invocarea - de aceasta data sub aspect metodologic - a dispoziţiilor tezei a doua a art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora: "[...] Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei." Pe baza acestui text s-ar putea eventual argumenta ca, prin enuntul dispozitivului propus de prezenta opinie separatã, se realizeazã o interpretare a intelesului normativ al prevederilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 şi/sau se indica modul în care trebuie aplicate aceste prevederi.
Analizandu-se şi acest eventual argument trebuie sa se observe ca, prin exigenta legalã cuprinsã în teza a doua a art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se interzice Curţii Constituţionale: a) sa pronunţe decizii care sa se adauge la conţinutul normativ al unei legi sau ordonanţe, asumându-şi astfel rolul de "legiuitor pozitiv"; b) sa pronunţe decizii prin care sa controleze modul în care prevederile legale sunt aplicate, în fapt, de cãtre cei cãrora le sunt adresate.
Asa fiind, înseamnã ca nu se statueazã asupra "modului de interpretare a legii" şi nici asupra "modului de aplicare a legii", ci se statueazã asupra "intelesului contrar Constituţiei", atunci când Curtea Constituţionalã - potrivit prezentei opinii separate - ar dispune:
"Prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol sunt neconstituţionale (sub aspectul obligãrii Societãţii Comerciale <<Vega>> - S.A. la rambursarea cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., conform anexei la ordonanta, a sumei de 101,89 miliarde lei, reprezentând contravaloarea a 14,49 milioane dolari S.U.A., la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la 30 iunie 1997) în mãsura în care Societatea Comercialã <<Vega>> - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct ori indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A."
Acest enunt constituie o statuare asupra "intelesului contrar Constituţiei" al dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , fãrã a se realiza o interpretare a acestor dispoziţii, fãrã a se realiza un control asupra modului de aplicare a acestora şi fãrã a se adauga la conţinutul lor normativ. Într-adevãr, acest enunt identifica o încãlcare a unor texte constituţionale [art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) teza întâi şi art. 135 alin. (1) şi (6)], lipsind de efecte prevederile <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , dacã ("în mãsura în care") ele ar avea înţelesul de a obliga Societatea Comercialã "Vega" - S.A. la rambursarea cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a sumei de 101,89 miliarde lei, deşi Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. (împrejurare de fapt asupra cãreia, desigur, nu Curtea Constituţionalã, ci instanţele judecãtoreşti sunt competente sa decidã).
(IV) Curtea Constituţionalã are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a se pronunţa asupra "intelesului contrar Constituţiei" [conform art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992] al dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , în mãsura în care Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
(IV.1) S-a subliniat de mai multe ori pe parcursul prezentei opinii separate ca nu Curtea Constituţionalã, ci instanţele judecãtoreşti au competenta de a stabili, potrivit legii, dacã este ori nu realã susţinerea formulatã de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. în sensul ca "nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior". Pana la sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate, instanta judecãtoreascã nu statuase încã, potrivit legii, asupra conformitatii sau neconformitatii cu realitatea a situaţiei de fapt prezentate de cãtre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. Dupã repunerea cauzei pe rolul instanţei judecãtoreşti şi dupã administrarea probelor, potrivit legii, instanta va putea constata, dupã caz, fie ca susţinerea formulatã de Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu este realã, fie ca aceasta este realã.
Dacã instanta judecãtoreascã va constata ca susţinerea referitoare la situaţia de fapt nu este realã, este de presupus ca aceasta va decide respingerea acţiunii reclamantei (în mãsura în care, desigur, nu ar exista alte motive care sa impunã totuşi admiterea acţiunii - motive care însã exced cadrului analizei de fata).
Cum va trebui însã instanta judecãtoreascã sa procedeze în ipoteza în care, pe baza probelor administrate potrivit legii, ar rezulta ca, în realitate, Societatea Comercialã "Vega" - S.A. "nu a prelucrat niciodatã ţiţei din import, nu a avut relaţii contractuale cu fosta Companie Romana de Petrol şi nu a primit credite în valuta de la Banca Romana de Comerţ Exterior"? Va putea, în acel moment, instanta judecãtoreascã sa dispunã, ea, neaplicarea legii, adicã a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 ? Va putea instanta judecãtoreascã sa decidã ca o dispoziţie legalã nu se aplica, întrucât acea dispoziţie legalã incalca anumite prevederi ale Constituţiei din 1991? Va putea instanta judecãtoreascã sa se substituie atribuţiilor - exclusive - ale Curţii Constituţionale de "unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã" [conform art. 1 alin (1) din Legea nr. 47/1992]? Va putea instanta judecãtoreascã sa facã abstractie de dispoziţiile art. 123 din Constituţie, text potrivit cãruia: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii. (2) Judecãtorii [...] se supun numai legii"? Rãspunsul este, evident, negativ. Instanta judecãtoreascã va fi obligatã sa dea curs dispoziţiilor legale în vigoare, pertinente pentru soluţionarea litigiului, adicã sa se supunã legii, asadar sa constate ca "este legal" ca Societatea Comercialã "Vega" - S.A. sa fie obligatã la încheierea unor contracte pentru rambursarea cãtre Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. a sumei de 101,89 miliarde lei. O hotãrâre judecãtoreascã prin care s-ar dispune neaplicarea unei legi în vigoare ar fi nelegalã.
(IV.2) Iar dacã este asa, atunci instanta judecãtoreascã sesizatã pentru soluţionarea litigiului dintre Societatea Comercialã "Vega" - S.A. şi Guvernul României, dupã ce va repune cauza pe rol ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de respingere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate, nici nu ar mai trebui sa paseasca la administrarea probelor pe baza cãrora sa fie stabilitã realã situaţie de fapt, întrucât: a) dacã din probe va rezulta ca susţinerea reclamantei Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu corespunde realitãţii, acţiunea va trebui, evident, respinsã (ca neîntemeiatã); b) iar dacã, dimpotriva, din probe ar rezulta ca susţinerea reclamantei corespunde realitãţii, acţiunea va trebui, de asemenea, respinsã (ca inadmisibila, fiindca este inadmisibil sa ceri sa nu ti se aplice legea). Cu alte cuvinte, decizia Curţii Constituţionale prin care excepţia este respinsã cu motivarea ca în speta soluţionarea sa presupune verificarea unor "aspecte privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor", verificare care intra în competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti, face inutila desfãşurarea oricãrei proceduri judecãtoreşti ulterioare, inclusiv a procedurilor pentru care cauza este trimisa la instanta judecãtoreascã de cãtre Curtea Constituţionalã, fiindca, indiferent de rezultatul acestor proceduri judecãtoreşti referitoare la stabilirea situaţiei de fapt, acţiunea va trebui respinsã.
(IV.3) Cu toate acestea s-ar putea eventual considera, pentru necesitãţile demonstratiei de fata, ca o anumitã ratiune ar mai exista totuşi pentru desfãşurarea de cãtre instanta judecãtoreascã a procedurilor de stabilire, pe baza de probe, a situaţiei de fapt. Este vorba despre ratiunea conform cãreia, în ipoteza în care din probele administrate ar rezulta ca este realã susţinerea reclamantei Societatea Comercialã "Vega" - S.A. cu privire la situaţia de fapt, reclamanta (sau instanta judecãtoreascã din oficiu) ar putea ridica din nou, dar într-o conjunctura diferita, excepţia de neconstituţionalitate, atâta timp cat, de aceasta data, este clar ca nu s-ar mai pune problema verificãrii de cãtre însãşi Curtea Constituţionalã a unor "aspecte privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale pãrţilor", pur şi simplu pentru ca aceste verificãri au fost deja efectuate. Vor fi aplicabile în acel moment rationamentele expuse mai sus, în cadrul secţiunii (I.2), rationamente care demonstreaza ca, întrucât ar fi absurd ca soluţia Curţii Constituţionale sa fie determinata doar de faza procesuala în care excepţia a fost ridicatã (şi anume, anterior sau ulterior realizãrii probelor privind situaţia de fapt), înseamnã ca în oricare dintre cele doua situaţii Curtea Constituţionalã trebuie sa treacã la realizarea operaţiunilor juridice pentru care a fost investitã, adicã sa procedeze la controlarea abstracta a constituţionalitãţii dispoziţiilor legale ce constituie obiectul exceptiei. În plus, ar mai insemna ca decizia la care se referã prezenta opinie separatã ar avea de fapt semnificatia unei respingeri pentru motivul prematuritatii ridicãrii exceptiei, cu consecinta prelungirii nejustificate a procesului, în urmãtoarele etape: trimiterea cauzei la instanta judecãtoreascã, în vederea realizãrii verificãrilor de fapt care exced competentei Curţii Constituţionale; desfãşurarea procedurilor judecãtoreşti de realizare a acestor verificãri; ridicarea din nou a exceptiei de neconstituţionalitate; soluţionarea, abia în aceasta noua conjunctura, a fondului exceptiei de neconstituţionalitate (prin admiterea sau respingerea ei, dupã caz). Este însã evident ca o asemenea prelungire inutila a procesului nu poate constitui intenţia Deciziei nr. 183 din 17 decembrie 1998 a Curţii Constituţionale, astfel încât exista un motiv suplimentar pentru a concluziona ca aceasta Curte are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a se pronunţa asupra "intelesului contrar Constituţiei" [conform art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992] al dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , în mãsura în care Societatea Comercialã "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valuta acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A.
(V) Deosebirea dintre, pe de o parte, decizia la care se referã prezenta opinie separatã şi, pe de alta parte, enuntul acestei opinii separate consta în aceea ca, în cazul în care, ipotetic, în urma verificãrilor efectuate de cãtre instanta judecãtoreascã pe baza de probe, ar rezulta ca Societatea Comercialã "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite acordate de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A., atunci efectele neconstitutionalitatii <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 [neconstituţionalitate demonstrata prin argumentele înfãţişate în cadrul secţiunilor (II) şi (III) de mai sus] nu ar mai putea fi inlaturate de cãtre instanta judecãtoreascã. Nici o alta autoritate decât Curtea Constituţionalã nu ar putea inlatura ipotetica violare a dreptului de proprietate privatã al reclamantei Societatea Comercialã "Vega" - S.A., întrucât numai acestei Curţi îi este conferita, prin art. 144 lit. c) din Constituţie, puterea de a decide lipsirea de efecte a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 (altfel decât prin abrogare, adicã prin recunoaşterea ipoteticei erori de cãtre legiuitorul însuşi).
Constituţia şi Legea nr. 47/1992 au conferit Curţii Constituţionale puteri pe care aceasta nu trebuie sa evite a le exercita.
Constituie o asemenea evitare abandonarea soluţionãrii unui litigiu în competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti, atunci când soluţia litigiului depinde şi de caracterul constituţional ori neconstitutional al unei legi pe care nici o instanta judecãtoreascã din România nu are puterile constituţionale de a nu o aplica fãrã a incalca ea însãşi legea şi, prin aceasta, în mod indirect, Constituţia.
Una dintre menirile oricãrei Constituţii este aceea de a apara cetãţenii acelei tari impotriva abuzurilor statului. Numai Curtea Constituţionalã poate asigura aceasta apãrare atunci când abuzurile statale se realizeazã prin dispoziţii legale.
(VI) Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, România este stat de drept. De aceea, considerentele şi dispozitivul deciziei la care se referã prezenta opinie separatã (rezultat al voinţei exprimate prin mecanisme democratice de cãtre majoritatea judecãtorilor Curţii Constituţionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii erga omnes, conform art. 145 alin. (2) din Constituţie. Atât considerentele, cat şi enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertãţii de exprimare şi afirmarea independentei unuia dintre judecãtorii Curţii Constituţionale, fãrã a produce însã vreun efect juridic în privinta soluţionãrii litigiului aflat pe rolul instanţei judecãtoreşti sau în privinta constituţionalitãţii prevederilor <>art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
