Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 182 din 6 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 8 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unicredit Ţiriac Bank" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.722/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 202D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã nu se impune reconsiderarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 1.124 din 8 septembrie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 22.722/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unicredit Ţiriac Bank" - S.A. din Bucureşti într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit supuse controlului, potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã se încalcã dreptul la dublul grad de jurisdicţie, întrucât împotriva hotãrârii prin care instanţa de judecatã stabileşte sancţiunea aplicabilã în condiţiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori nu se poate declara decât recurs. Or, dacã ar fi fost respectatã aceeaşi procedurã ca cea prevãzutã de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ar fi putut beneficia şi de apel şi de recurs.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã legiuitorul a înţeles sã completeze dispoziţiile Legii nr. 193/2000 cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 tocmai pentru a asigura accesul liber la justiţie al operatorilor economici care îşi pot exercita fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare în faţa instanţei de judecatã, suveranã a verifica, prin rolul sãu activ, dacã operatorul economic, prin fapta constatatã, a încãlcat sau nu legislaţia incidentã în materie, stabilind astfel atât dacã se impune aplicarea vreunei sancţiuni, cât şi cuantumul acesteia, dar şi pentru a da eficienţã exercitãrii rolului coercitiv al statului (prin Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor) asupra contractelor încheiate de consumatori cu operatorii economici în cadrul raporturilor juridice create între aceştia, având în vedere calitatea acestei instituţii de terţã parte. Menţioneazã cã prin Legea nr. 193/2000 se transpun în legislaţia naţionalã prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, act normativ european care reglementeazã problema controlului statului asupra diverselor tipuri de contracte încheiate de persoanele fizice în calitate de consumatori, în relaţiile ce se stabilesc între aceştia şi operatorii economici de pe piaţã. Precizeazã cã dispoziţiile art. 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt de naturã sã aducã vreo îngrãdire posibilitãţii operatorului economic contravenient de a contesta, pe cale legalã, procesul-verbal de contravenţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Prevederile art. 34 au fost modificate prin art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, intratã în vigoare la 26 noiembrie 2010. În prezent, textele au urmãtoare redactare:
- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplicã şi sancţiunea.
(2) Dacã, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul sã aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndatã organului sau persoanei competente sã aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplicã prin rezoluţie scrisã pe procesul-verbal.(3) Sancţiunea se aplicã în limitele prevãzute de actul normativ şi trebuie sã fie proporţionalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârşite, ţinându-se seama de împrejurãrile în care a fost sãvârşitã fapta, de modul şi mijloacele de sãvârşire a acesteia, de scopul urmãrit, de urmarea produsã, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
- Art. 34: "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii.
(2) Dacã prin lege nu se prevede altfel, hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendã executarea hotãrârii."
Faţã de conţinutul pe care textul de lege criticat îl avea la momentul ridicãrii excepţiei, Legea nr. 202/2010 a adãugat în cuprinsul alin. (2) al art. 34 din ordonanţã sintagma "dacã prin lege nu se prevede altfel."
În opinia autorului excepţiei, sunt nesocotite prevederile art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, este invocat art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, prin Decizia nr. 1.124 din 8 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2011, s-a mai pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate formulate într-un alt dosar de acelaşi autor, obiectul acesteia constituindu-l atât dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 criticate şi în cauza de faţã, cât şi prevederile art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã, în procedura reglementatã de art. 14 din legea menţionatã, diferendul dintre consumator şi comerciant poate parcurge 3 grade de jurisdicţie, însã, în cazul art. 13 din aceeaşi lege, diferendul dintre organul de constatare şi comerciant poate parcurge douã grade de jurisdicţie. Curtea a statuat cã un asemenea tratament juridic nu încalcã art. 21 din Constituţie, întrucât acest text constituţional nu impune legiuitorului obligaţia reglementãrii accesului la toate gradele de jurisdicţie. Curtea a observat, de asemenea, cã existã o diferenţã specificã între prevederile art. 13 şi 14 din Legea nr. 193/2000, în sensul cã primul text reglementeazã şi o rãspundere contravenţionalã, pe lângã rãspunderea civilã delictualã comunã ambelor texte de lege, fapt ce a şi determinat legiuitorul sã instituie proceduri de judecatã diferite. O atare competenţã a legiuitorului rezultã, fãrã tãgadã, din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
În cauza de faţã, Curtea constatã cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 21 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dar criticile formulate vizeazã exclusiv procedura specialã prevãzutã de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, fãrã sã cuprindã niciun fel de argumente prin care sã se încerce evidenţierea unei eventuale contradicţii între textele menţionate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi dispoziţii sau principii constituţionale. Pentru situaţii similare, Curtea a statuat cã va respinge excepţia ca inadmisibilã, fiind contrarã art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci când excepţia de neconstituţionalitate este doar în mod formal motivatã, adicã, deşi cuprinde cele 3 elemente ce formeazã structura inerentã şi intrinsecã oricãrei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume textul de lege criticat, textul de referinţã pretins încãlcat şi motivarea relaţiei de contrarietate existente între cele douã texte, totuşi, aceastã motivare nu are, în sine, nicio legãturã cu textul criticat. În acest sens este Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 raportat la art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unicredit Ţiriac Bank" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.722/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
