Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 182 din 14 august 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 30 august 2001
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicolae Bela în Dosarul nr. 858/2000 al Judecãtoriei Agnita, judeţul Sibiu.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, precum şi faptul ca în speta nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea acesteia, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 858/2000, Judecãtoria Agnita, judeţul Sibiu, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicolae Bela.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 29 alin. (6) şi ale art. 49 alin. (2). De asemenea, se considera ca art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal este în contradictie cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi cu art. 5 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, intitulat "Libertatea şi siguranta persoanei".
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal nefiind contrare prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere comunicat, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici celor din tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000.
Art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal are urmãtorul conţinut: "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã [...] în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
Autorul exceptiei, invocand neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale, apreciazã ca au fost incalcate urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 29 alin. (6): "Pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine.";
- Art. 49 alin. (2): "Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Autorul exceptiei considera ca sunt infrante şi prevederile art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul conţinut:
"1. Orice persoana are dreptul la libertate şi la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale:
a) dacã este deţinut legal pe baza condamnãrii pronunţate de cãtre un tribunal competent;
b) dacã a fãcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotãrâre pronunţatã, conform legii, de cãtre un tribunal ori în vederea garantarii executãrii unei obligaţii prevãzute de lege;
c) dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în fata autoritãţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a sãvârşit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l impiedica sa sãvârşeascã o infracţiune sau sa fuga dupã sãvârşirea acesteia;
d) dacã este vorba de detenţia legalã a unui minor, hotãrâtã pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legalã, în scopul aducerii sale în fata autoritãţii competente;
e) dacã este vorba despre detenţia legalã a unei persoane susceptibile sa transmitã o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) dacã este vorba despre arestarea sau detenţia legalã a unei persoane pentru a o impiedica sa pãtrundã în mod ilegal pe teritoriu sau impotriva cãreia se afla în curs o procedura de expulzare ori de extrãdare.
2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informatã, în termenul cel mai scurt şi într-o limba pe care o înţelege, asupra motivelor arestãrii sale şi asupra oricãrei acuzatii aduse impotriva sa.
3. Orice persoana arestata sau detinuta, în condiţiile prevãzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care sa asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere.
4. Orice persoana lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducã un recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sa dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegala.
5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."
Totodatã autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în contradictie şi cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, fãrã a indica însã vreun text al acestui document internaţional.
Examinând excepţia, Curtea constata ca jurisprudenta sa în materie este constanta, în sensul considerarii dispoziţiilor legale criticate ca fiind constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999). În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca, deşi prin art. 81 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea mãsurii de individualizare a pedepsei, în sensul ca nu poate fi dispusã în cazul persoanelor care au sãvârşit cu intenţie infracţiunile menţionate în acest text de lege, aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 49. Drepturile fundamentale reprezintã o constanta a personalitãţii cetãţeanului, o sansa egala acordatã fiecãrui individ şi, din aceasta cauza, principiul egalitãţii curpinde egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetãţeni în comparatie cu alta. În aceasta situaţie este evident ca regimul pedepselor constituie o problema de politica penalã, pe care organul legislativ este singurul îndreptãţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurãrile existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin mãsura suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmãrit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încãlcarea principiului egalitãţii s-ar putea pune în discuţie numai dacã instituirea unor astfel de mãsuri ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Cu privire la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi Curtea a constatat ca proportionalitatea, asa cum este consfintita de alin. (2) al art. 49 din Constituţie, priveşte mãsura restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, iar nu restrangerea aplicãrii mãsurii de suspendare condiţionatã a executãrii pedepsei, impusa de necesitatea realizãrii unei politici represive mai ferme.
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea jurisprudenţei, soluţiile adoptate de Curtea Constituţionalã în aceste decizii, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata.
Referitor la toate celelalte critici de neconstituţionalitate Curtea constata ca nu le poate retine, deoarece acestea nu au o legatura semnificativã cu soluţionarea exceptiei. De altfel, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementãri, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executãrii pedepsei în cele doua forme ale sale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicatã de Nicolae Bela în Dosarul nr. 858/2000 al Judecãtoriei Agnita, judeţul Sibiu.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 iunie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
