Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 18 din 22 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicatã de Adalbert Mate în Dosarul nr. 4.266/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere cã dispoziţiile legale criticate au fost abrogate anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 5 septembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.266/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Excepţia a fost ridicatã de Adalbert Mate cu ocazia soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.423/CA/2003, pronunţatã de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 6.216/2002. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 138 alin. (1) şi (2). Astfel, aratã cã, potrivit Normelor date în aplicarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 , aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.066/1999 , impozitul datorat se stabileşte în funcţie de sumele de bani obţinute în urma lichidãrii activului patrimoniului, iar preluarea patrimoniului afacerii în patrimoniul personal de cãtre persoana care a exercitat activitatea este consideratã, din punct de vedere fiscal, o înstrãinare. Autorul excepţiei considerã cã aceste dispoziţii încalcã prevederile constituţionale potrivit cãrora impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege în limitele şi condiţiile stabilite de aceasta. În justificarea acestui punct de vedere aratã cã "nu existã lege în vigoare în România care prin încãlcarea principiului autonomiei de voinţã sã impunã ca un fapt juridic, în speţã încetarea activitãţii profesiei de avocat, sã însemne concomitent o înstrãinare între patrimoniul cabinetului de avocat şi avocatul titular al aceluiaşi cabinet, prin ignorarea unui element fundamental al actelor juridice: consimţãmântul". În continuare autorul susţine cã obligarea unei persoane fizice "de a primi patrimoniul printr-o <<înstrãinare>>, conform interpretãrilor fiscale", contravine prevederilor constituţionale potrivit cãrora cetãţenii sunt egali în faţa legii şi autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi discriminãri. De asemenea, considerã cã principiul egalitãţii de tratament este încãlcat şi prin prisma faptului cã "pentru societãţi comerciale, cât şi pentru asociaţii familiale, dar şi pentru persoane fizice comercianţi, o înstrãinare se constatã şi se dovedeşte printr-un înscris". Or, se aratã cã, în speţã, o parte dintre bunurile care au constituit aportul sãu în naturã au revenit în proprietatea sa personalã, iar o altã parte a fost preluatã cu titlu gratuit, "fãrã a fi donaţie", de cãtre un alt avocat titular al aceluiaşi cabinet. În final, pune în discuţie modul în care se justificã rãspunderea cabinetului sau a persoanei fizice cu întregul patrimoniu, inclusiv al familiei sale, dacã patrimoniile cabinetului de avocat şi cel al persoanei titulare sunt separate. Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece, prin prevederile <>art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 , aprobatã prin <>Legea nr. 493/2002 , <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a fost abrogatã. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul aratã cã textul de lege criticat, deşi abrogat, a fost preluat în noua reglementare, conservându-se astfel obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, pe care o considerã însã neîntemeiatã. Avocatul Poporului considerã cã, în virtutea <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a fost abrogatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 , aprobatã prin <>Legea nr. 493/2002 . Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999. Acest act normativ a fost abrogat însã, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 493/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002. Ulterior abrogãrii, <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a fost respinsã prin <>Legea nr. 206/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 24 aprilie 2002. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, potrivit cãrora Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa decât asupra dispoziţiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, excepţia apare ca fiind inadmisibilã. De altfel, acest aspect este sesizat şi de instanţa de judecatã, care însã nu a procedat la respingerea excepţiei ca inadmisibilã, aşa cum impun prevederile <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, ci a înaintat-o Curţii Constituţionale spre soluţionare. De altfel, autorul excepţiei criticã soluţia legislativã potrivit cãreia, în procedura lichidãrii, preluarea patrimoniului afacerii în patrimoniul personal de cãtre persoana care a exercitat activitatea este consideratã, din punct de vedere fiscal, o înstrãinare. Or, Curtea observã cã aceastã prevedere nu se regãsea în <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 , ci în dispoziţiile normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.066/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000. Aşa cum însã prevãd dispoziţiile constituţionale ale art. 146 lit. d), competenţa Curţii Constituţionale pe calea excepţiei de neconstituţionalitate se limiteazã doar la controlul legilor şi al ordonanţelor, verificarea conţinutului hotãrârilor Guvernului fiind de competenţa instanţelor judecãtoreşti de contencios administrativ, care pot sã statueze, cu ocazia controlului specific, asupra conformitãţii acestora cu actul normativ cu forţã juridicã superioarã, respectiv legea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicatã de Adalbert Mate în Dosarul nr. 4.266/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 ianuarie 2004.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
─────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
