Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 18 din 17 octombrie 2011 referitor la examinarea recursului in interesul legii privind aplicarea dispozitiilor art. 32^4 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 16 decembrie 2011
Dosar nr. 16/2011
Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele delegat al Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile
Elena Cârcei - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Mariana Cârstocea - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Carmen Trãnica Teau - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Veronica Carmen Popescu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Minodora Condoiu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Maura Olaru - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Viorica Trestianu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Elena Daniela Marta - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Roxana Popa - judecãtor la Secţia a II-a civilã - judecãtor raportor
Nela Petrişor - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Aurelia Motea - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Adriana Chioseaua - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Mãrioara Isailã - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Veronica Rãdulescu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Alina Iuliana Ţuca - judecãtor la Secţia I civilã
Dragu Creţu - judecãtor la Secţia I civilã
Elena Canţãr - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ionel Barbã - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ştefan Pistol - judecãtor la Secţia penalã
Niculina Alexandru - judecãtor la Secţia penalã
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La şedinţa de judecatã participã prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnatã în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Reprezentantului procurorului general, doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a susţinut recursul în interesul legii şi a solicitat sã se constate cã despãgubirile acordate societãţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare pentru prejudiciul suferit ca urmare a retrocedãrii unor imobile trebuie sã reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeaşi proporţie pe care activul o avea în patrimoniul societãţii ale cãrei acţiuni au fost cumpãrate prin contractul de privatizare la momentul cumpãrãrii, prin aplicarea aceleiaşi proporţii dintre procentul acţiunilor vândute din întregul capital social la valoarea preţului încasat şi plãtit.
Preşedintele completului, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitarã
Prin sesizarea cu recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat existenţa unei divergenţe jurisprudenţiale determinate de aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despãgubirilor acordate societãţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedãrii unor imobile foştilor proprietari.
2. Examenul jurisprudenţial
În urma verificãrilor jurisprudenţei la nivelul întregii ţãri, s-a constatat cã în soluţionarea cauzelor având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, practica judiciarã este neunitarã.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Unele instanţe de judecatã, învestite cu cereri având ca obiect acordarea de despãgubiri, drept consecinţã a ieşirii din patrimoniul societãţilor comerciale a imobilelor restituite foştilor proprietari, au dispus obligarea instituţiilor publice implicate la plata unor despãgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat.
În susţinerea acestei soluţii s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În lipsa unor criterii legale speciale de determinare a prejudiciului, s-a apreciat cã se aplicã principiul general de drept al reparãrii integrale a prejudiciului, care trebuie sã acopere atât paguba efectiv suferitã (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans). Astfel, cuantumul despãgubirilor a fost stabilit în raport cu valoarea pagubei la momentul pronunţãrii hotãrârii, întrucât numai astfel se realizeazã echivalenţa între valoarea ieşitã din patrimoniul societãţii, prin restituirea imobilelor cãtre foştii proprietari, şi valoarea ce trebuie adusã în loc, prin despãgubirea plãtitã de instituţia implicatã în procesul de privatizare. Instanţele care au stabilit aceastã modalitate de acordare a despãgubirilor au apreciat cã numai valoarea de circulaţie a bunului imobil poate sã asigure o justã reparaţie şi o realã protecţie a drepturilor societãţii comerciale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului.
3.2. Alte instanţe au apreciat cã obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercialã din al cãrei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteazã la valoarea de inventar actualizatã, în raport cu indicele de inflaţie la momentul predãrii efective a bunului sau cu coeficientul de reevaluare a construcţiilor şi terenurilor.
S-a apreciat cã nu se pot acorda despãgubiri la nivelul valorii contabile stabilite la data vânzãrii pachetului de acţiuni, ca urmare a faptului cã societãţile comerciale sunt obligate, prin lege, sã procedeze la anumite intervale de timp la actualizarea valorii contabile a imobilelor din patrimoniu, conform coeficienţilor adoptaţi de legiuitor. În urma acestei evaluãri, bunurile primesc o nouã valoare contabilã, înscrisã în evidenţele financiare ale societãţii, valoare care se impune a fi avutã în vedere la stabilirea cuantumului despãgubirilor.
3.3. Într-o a treia interpretare jurisprudenţialã s-a considerat cã prejudiciul societãţilor comerciale, creat prin restituirea imobilului foştilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de circulaţie a imobilului, deoarece despãgubirea trebuie sã reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeaşi proporţie pe care valoarea activului respectiv o avea în patrimoniul societãţii ale cãrei acţiuni au fost cumpãrate prin contractul de privatizare la momentul cumpãrãrii, prin aplicarea aceleiaşi proporţii dintre procentul acţiunilor vândute din întregul capital social la valoarea preţului încasat şi plãtit.
S-a apreciat cã, chiar dacã obiectul contractului de vânzare-cumpãrare îl constituie pachetul de acţiuni reprezentând o fracţie a capitalului social în expresie juridicã, acestui capital, evidenţiat în bilanţ la pasiv, îi corespund la activ bunuri ale societãţii, aşa încât echilibrul dintre acesta şi preţul încasat trebuie menţinut şi ulterior încheierii actului de înstrãinare, pentru eventualele pierderi prevãzute de legiuitor ulterior privatizãrii şi a cãror obligaţie de acoperire a fost instituitã în sarcina vânzãtorului, respectiv a instituţiei publice implicate. În acest context, s-a statuat cã raţiunea obligãrii instituţiei implicate în procesul de privatizare la o despãgubire care sã reprezinte echivalentul bãnesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea imobilelor foştilor proprietari este aceea de menţinere a capitalului social la nivelul avut la momentul privatizãrii, consemnat în dosarul de privatizare, conform principiului fixitãţii capitalului social, al corespondenţei lui cu bunurile înscrise în bilanţ la activ.
S-a reţinut totodatã cã în stabilirea judiciarã a echivalentului bãnesc al prejudiciului se aplicã principiile instituite prin art. 1084-1086 din Codul civil, în sensul cã prejudiciul trebuie sã cuprindã pierderea efectiv suferitã şi câştigul nerealizat, repararea privind numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, respectiv prejudiciul direct, în legãturã cauzalã cu faptul ce l-a generat. S-a concluzionat cã dupã determinarea prejudiciului, ca proporţie reprezentatã de valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social, la care se aplicã procentul de capital vândut, rezultatul se va raporta, prin regula de trei simplã, la preţul încasat, prin adãugarea la valoarea astfel obţinutã a câştigului nerealizat, constând în lipsa de folosinţã de la momentul notificãrii restituirii imobilului şi pânã la data nerealizãrii acordului de platã, dacã se constatã culpa comunã a pãrţilor.
4. Opinia procurorului general
Exprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corectã orientarea jurisprudenţialã în conformitate cu care, prin aplicarea regulilor de drept comun, instituite prin art. 1084-1086 din Codul civil, coroborate cu dispoziţiile speciale din cuprinsul art. 14 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prejudiciul suferit de cumpãrãtorul pachetului de acţiuni în cadrul procesului de privatizare nu poate fi stabilit decât ca proporţia reprezentatã de valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vândut, rezultatul urmând a se raporta la preţul încasat.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit în cauzã, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, a concluzionat ca fiind corectã una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea cã despãgubirile acordate societãţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedãrii unor imobile, se raporteazã la valoarea contabilã a imobilului, astfel cum aceasta este reflectatã în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societãţii, valoare ce trebuie actualizatã cu indicele de inflaţie de la momentul plãţii despãgubirii.
6. Înalta Curte
Pentru înţelegerea problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, trebuie prezentatã mai întâi evoluţia legislativã. Primul act normativ care a prevãzut plata unor despãgubiri este Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În acest act normativ se regãseşte dispoziţia legalã supusã interpretãrii, respectiv art. 32^4 alin. (1) potrivit cãruia "instituţiile publice implicate asigurã repararea prejudiciilor cauzate societãţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea cãtre foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat".
Art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Noul act normativ a introdus o nouã modalitate de platã a despãgubirilor prin art. 29, potrivit cãruia "instituţia publicã implicatã asigurã cumpãrãtorilor cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpãrare de acţiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile care obligã la restituirea în naturã cãtre foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat", precum şi un plafon maxim al acestor despãgubiri, ele neputând depãşi 50% din preţul efectiv plãtit de cumpãrãtorul acţiunilor. Totodatã, art. 30 alin. (3) din lege a statuat cã prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rãmân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni încheiate anterior intrãrii în vigoare a legii.
Din analiza acestor texte legale rezultã cã legiuitorul a prevãzut, succesiv, douã modalitãţi diferite de platã a despãgubirilor: cea iniţialã, din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, care stabilea plata despãgubirilor cãtre societatea comercialã privatizatã, şi cea ulterioarã, din Legea nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care stabileşte plata despãgubirilor cãtre cumpãrãtorul acţiunilor din cadrul procesului de privatizare.
Diferenţa este importantã din perspectiva problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii: astfel, prima reglementare nu conţine norme de limitare a cuantumului despãgubirilor ce pot fi achitate societãţii comerciale prejudiciate, în timp ce a doua reglementare, raportându-se la cumpãrãtorul acţiunilor, limiteazã cuantumul maxim al despãgubirilor ce pot fi achitate la 50% din preţul efectiv plãtit pe acţiuni.
Prin prevederea expresã în cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a faptului cã textul art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rãmâne aplicabil contractelor încheiate anterior intrãrii în vigoare a legii, s-a creat o situaţie de ultraactivitate a legii, respectiv de excepţie ce trebuie analizatã ca atare, fãrã raportare la prevederile ulterioare. În consecinţã, pentru contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni încheiate anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu existã norme de limitare a despãgubirilor, aceste limitãri intervenind doar pentru contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni încheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În concluzie, din analiza textelor legale prezentate se desprind douã idei principale:
- în primul rând, titularul acţiunii în despãgubire întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru prejudiciile suferite ca urmare a retrocedãrii unor imobile cãtre foştii proprietari este întotdeauna societatea comercialã privatizatã;
- în al doilea rând, prin menţinerea în aplicare a dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru contractele încheiate anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, despãgubirile ce pot fi acordate societãţilor comerciale nu sunt limitate, neputându-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50% din preţul efectiv plãtit de cumpãrãtorul acţiunilor.
Din aceastã perspectivã, argumentele prezentate în recursul în interesul legii declarat de procurorul general nu au relevanţã în analiza problemei de drept vizând întinderea despãgubirilor cuvenite societãţilor comerciale în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în condiţiile în care aceste argumente se bazeazã pe modalitatea de platã a despãgubirilor reglementatã de Legea nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Constatãm însã cã existã o practicã judiciarã divergentã la nivelul instanţelor de judecatã cu privire la modalitatea de stabilire a despãgubirilor cuvenite societãţilor comerciale prejudiciate ca urmare a retrocedãrii unor imobile cãtre foştii proprietari.
Se constatã ca fiind corectã jurisprudenţa în materie potrivit cãreia obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercialã din al cãrei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limiteazã la valoarea de inventar (valoarea contabilã), actualizatã în raport cu indicele de inflaţie.
Se reţine necesitatea unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societãţii comerciale, atât la momentul privatizãrii, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vânzãrii acţiunilor, în cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societãţii comerciale este evaluat conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectatã în valoarea acţiunilor ce urmeazã a fi vândute, respectiv în capitalul social al societãţii comerciale ce urmeazã a fi privatizatã.
Ca regulã generalã, capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în naturã ale asociaţilor care participã la constituirea societãţii. În bilanţul societãţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societãţii faţã de asociaţi. În schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figureazã în bilanţul societãţii, deoarece, intrând în patrimoniul societãţii, ele aparţin acesteia.
Capitalul social nominal este fix pe toatã durata societãţii, în sensul cã valoarea activului patrimoniului societãţii trebuie sã fie cel puţin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevãzând obligaţia reîntregirii sau reducerii acestuia (art. 207 şi art. 212 şi urm. din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare).
Deosebit de aceste modalitãţi de reducere şi majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevãzut o modalitate specificã de majorare a capitalului social, şi anume prin reevaluarea activelor societãţii. Astfel, legislaţia promovatã dupã anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluãri ale activelor din patrimoniul întreprinderilor, reevaluarea contabilã a fost fãcutã la decizia autoritãţii - Ministerul Finanţelor Publice, fiind o activitate administrativã prin care se urmãrea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizãrilor corporale (mijloace fixe) înregistrate la costuri istorice la valorile actuale influenţate de procesul inflaţionist. Activitatea de reevaluare contabilã a fost un proces obligatoriu în urma publicãrii Hotãrârii Guvernului nr. 945/1990 privind inventarierea şi reevaluarea patrimoniului unitãţilor economice de stat, Hotãrârii Guvernului nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active şi pasive ca urmare a unificãrii cursurilor de schimb ale leului şi regimului de preţuri şi tarife în aceste condiţii, cu completãrile ulterioare, şi a Hotãrârii Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizãrilor corporale şi modificarea capitalului social, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv un proces aflat la îndemâna societãţilor comerciale, astfel cum a fost reglementat prin Hotãrârea Guvernului nr. 983/1998 privind reevaluarea clãdirilor, construcţiilor speciale şi a terenurilor, modificatã şi completatã prin Hotãrârea Guvernului nr. 95/1999, respectiv Hotãrârea Guvernului nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizãrilor corporale şi Hotãrârea Guvernului nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizãrilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, cu modificãrile ulterioare.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizãrilor corporale se efectueazã în vederea determinãrii valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilã diferã semnificativ de valoarea justã.
De asemenea, Hotãrârea Guvernului nr. 500/1994, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabileşte obligativitatea reevaluãrii imobilizãrilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societãţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
Deci societãţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacã a avut loc o vânzare totalã sau parţialã a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuã a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanţului la capitolul active.
În consecinţã, apreciem, pe o linie de consecvenţã în evaluarea patrimoniului societãţilor comerciale privatizate, cã societatea comercialã prejudiciatã prin restituirea unor imobile cãtre foştii proprietari trebuie despãgubitã cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societãţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixitãţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisã valoarea acestuia rezultatã în urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Aceastã valoare acoperã însã doar paguba efectiv suferitã (damnum emergens). În baza principiului reparãrii integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidenţiatã în bilanţ trebuie adãugatã rata inflaţiei, calculatã prin raportare la momentul plãţii despãgubirii (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat - lucruum cesans).
Nu pot fi reţinute valorile stabilite prin soluţiile care au statuat în sensul plãţii unor despãgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, pentru urmãtoarele considerente: aşa cum s-a arãtat deja, capitalul social este fix, el corespunzând valorii aporturilor în numerar şi în naturã aduse de asociaţi, cu menţiunea cã aporturile în naturã, în lipsa unei stipulaţii contrare, intrã în patrimoniul societãţii (în situaţia societãţilor comerciale privatizate, foste unitãţi de stat, nici nu existã aporturi în naturã ale asociaţilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau în folosinţã în perioada anterioarã anului 1990). În mãsura în care despãgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţã a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul sãu social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilã, pentru a menţine în acest fel capitalul social. Pentru suma ce excedeazã acestei valori contabile societatea ar trebui sã declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legalã a emiterii de noi acţiuni. Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilitãţii de platã a despãgubirilor nu a fost acela de determinare a majorãrii capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ci acela de a pãstra neschimbatã valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectatã în activele societãţii.
De asemenea, nu pot fi reţinute considerentele exprimate în recursul în interesul legii, acestea raportându-se la cumpãrãtorul acţiunilor în cadrul procesului de privatizare, în condiţiile în care textul legal ce a determinat problema de drept reglementeazã posibilitatea acordãrii despãgubirilor cãtre societatea comercialã privatizatã, iar nu cãtre cumpãrãtorul acţiunilor (situaţie reglementatã de Legea nr. 137/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aplicabilã doar contractelor încheiate dupã intrarea în vigoare a legii).
Stabilirea despãgubirilor ce pot fi acordate societãţilor comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile rãspunde şi dezideratului de respectare a accepţiunii noţiunii de "bun", reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. Astfel, instanţa europeanã a arãtat cã, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin mãsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritãţile naţionale trebuie sã dispunã de o mare putere discreţionarã nu numai în a alege mãsurile de naturã a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, ci şi în a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea mãsuri; alegerea acestora poate presupune diminuarea indemnizãrii pentru privarea de proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioarã celei a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, în accepţiunea instanţei europene, este aplicabil cu deosebire în situaţiile în care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o privare de proprietate impusã unei persoane de statul în cauzã, ci este conceputã spre a atenua efectele unei privãri sau pierderi de proprietate ce nu este imputabilã acestui stat; ceea ce pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizãrii acordate sã fie în raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie*1).
De asemenea, într-o altã decizie, având a analiza disproporţia susţinutã de petenţi între indemnizaţie şi valoarea bunului, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã trebuia definitã de la început o formulã comunã de indemnizare, cã sectorul public suportã atât povara oricãrui declin, cât şi profitul unei eventuale creşteri, cã orice dezvoltare a societãţilor se explicã şi prin factori exteriori, cã trebuie sã se ţinã cont de evoluţia previzibilã şi cã orice modificare a metodei alese ar fi subminat securitatea juridicã şi aşteptãrile publicului, putând fi dezavantajoasã pentru foştii proprietari şi permiţând distorsiuni ale valorilor*2).
__________
*1) CEDH, 22 iunie 2004, Broniowski c/Pologne.
*2) Cazul Lithgow şi alţii contra Regatului Unit, Hotãrârea din 8 iulie 1986.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Stabileşte cã, în aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, modificatã şi completatã prin Legea nr. 99/1999, despãgubirile acordate societãţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedãrii unor imobile, se raporteazã la valoarea contabilã a imobilului, astfel cum aceasta este reflectatã în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societãţii, valoare ce trebuie actualizatã cu indicele de inflaţie de la momentul plãţii despãgubirii.
Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 17 octombrie 2011.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
RODICA AIDA POPA
Prim-magistrat-asistent delegat,
Aneta Ionescu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
