Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 179 din 14 iunie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira în Dosarul nr. 666/2001 al Tribunalului Maramures - Secţia penalã. La apelul nominal se prezintã avocat Florin Predescu pentru autorii exceptiei. Procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorii exceptiei, prin avocat, solicita admiterea exceptiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã. Se susţine ca aceste dispoziţii incalca prevederile constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 125, referitoare la instanţele judecãtoreşti, prin nereglementarea posibilitatii atacarii cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de revocare sau de încetare de drept a mãsurii preventive. Astfel inculpatii sunt privati de dreptul la apãrare, fiindu-le îngrãdit accesul liber la justiţie. Pe de alta parte, se mai arata ca se incalca şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, şi totodatã ale art. 11 şi 20 din Constituţia României, referitoare la respectarea de cãtre statul roman a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la care este parte, deoarece este inechitabil ca numai procurorul sa poatã exercita calea de atac a recursului impotriva acestor încheieri. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, precizând ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu prevede dreptul exclusiv al procurorului la exercitarea caii de atac a recursului, ci şi al inculpatului, aceasta sustinere fiind doar o interpretare dedusã de autorii exceptiei. De altfel dreptul la un recurs efectiv exista, deoarece invinuitul sau inculpatul arestat are posibilitatea de a solicita încetarea de drept a mãsurii preventive, de a se plange impotriva ordonanţei de arestare preventivã sau poate solicita revocarea ori înlocuirea mãsurii preventive. Or, aceste încheieri pot fi atacate cu recurs atât de procuror, cat şi de inculpat, potrivit dispoziţiilor legale criticate, prevederi care nu contravin textelor constituţionale şi nici celor ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea nr. 74/R din 20 februarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 666/2001, Tribunalul Maramures Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate "[...] incalca art. 125 din Constituţie şi art. 13 din Convenţia europeanã a drepturilor omului raportat la art. 19 şi 20 din Constituţia României, privind dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã nesocoteste şi art. 6 pct. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului raportat la art. 19 şi 20 din Constituţie, întrucât este inechitabil ca procurorul sa aibã dreptul de a ataca cu recurs o încheiere de încetare de drept a mãsurii preventive, iar inculpatul sa nu aibã un asemenea drept atunci când instanta respinge cererea de încetare de drept a mãsurii preventive". Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca aceasta este intemeiata, apreciind ca în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, "precum şi cu prevederile art. 5 pct. 4 din Convenţia europeanã a drepturilor omului [...], aceasta reglementare din procedura penalã apare ca fiind lacunara". În final se arata ca "atât timp cat art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã permite procurorului sa atace cu recurs încheierea prin care s-a revocat mãsura arestãrii preventive, s-a dispus înlocuirea mãsurii arestãrii preventive cu o alta mãsura preventivã sau încetarea de drept a mãsurii preventive, pentru a nu contraveni reglementãrilor din Constituţie şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie sa atace cu recurs acea încheiere prin care se respinge cererea acestuia de revocare, înlocuire sau încetarea unei mãsuri preventive". În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se creeazã o situaţie discriminatorie, în sensul ca unele pãrţi pot ataca separat cu recurs încheierea prin care s-a respins cererea de luare, înlocuire, revocare sau încetare a mãsurii preventive, iar altele nu. Se arata, de asemenea, ca nu este intemeiata nici critica referitoare la încãlcarea art. 21 din Constituţie, critica invocatã tot de instanta de judecata. În acest sens se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, prin care Curtea a statuat ca "accesul liber la justiţie nu înseamnã ca el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti, deoarece competenta şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite". Totodatã se apreciazã ca nu este încãlcat nici art. 125 din Constituţie care se referã la instanţele judecãtoreşti. În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocatã de instanta de judecata, se arata ca aceste prevederi se referã la o cale de atac impotriva actului prin care s-a dispus luarea unei mãsuri preventive. Or, potrivit art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, încheierea data în prima instanta, prin care s-a dispus luarea unei mãsuri preventive, poate fi atacatã separat cu recurs. Se considera prin urmare ca dispoziţiile art. 141 alin. 1 sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 5 pct. 4 din convenţie. Pe de alta parte, chiar în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestãrii preventive nu poate fi atacatã separat cu recurs, persoana arestata dispune de o serie de alte garanţii impotriva menţinerii unei arestari ilegale. Astfel, potrivit art. 5 alin. 3 din Codul de procedura penalã, dacã cel impotriva cãruia s-a luat mãsura arestãrii preventive sau o mãsura de restrangere a libertãţii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului, sa se adreseze instanţei competente, potrivit legii. De asemenea, se mai arata ca potrivit art. 139 alin. 1 din Codul de procedura penalã mãsura preventivã luatã se înlocuieşte cu o alta mãsura preventivã, dacã s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea mãsurii, iar alin. 2 prevede ca mãsura trebuie revocatã din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai exista motive care sa justifice menţinerea ei. În privinta neconcordantei textului de lege criticat cu art. 6 pct. 1 din convenţie se considera ca acest text este irelevant în cauza, nefiind vorba de o hotãrâre de achitare sau condamnare. În ceea ce priveşte necesitatea arestãrii preventive, aceasta este recunoscuta şi prin convenţie, care la art. 5 stabileşte cadrul în care poate fi luatã aceasta mãsura. Referitor la neconcordanta textului de lege criticat cu art. 13 din convenţie, invocatã de autorul exceptiei, se arata ca acesta nu este aplicabil în speta, deoarece se referã la dreptul oricãrei persoane de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale pentru încãlcarea drepturilor sale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezulta din cererea formulatã de autorii acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Încheierea data în prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive poate fi atacatã separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 19: "(1) Cetãţeanul roman nu poate fi extrãdat sau expulzat din România. (2) Cetãţenii strãini şi apatrizii pot fi extrãdaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. (3) Expulzarea sau extrãdarea se hotãrãşte de justiţie."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 125: "(1) Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. (2) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. (3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege." Instanta de judecata, din oficiu, a invocat şi încãlcarea prin textul de lege criticat a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri", precum şi a celor ale art. 21 alin. (1), conform cãrora "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime". De asemenea, a considerat ca se incalca şi art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede ca "Orice persoana lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducã un recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sa dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegala". Autorii exceptiei considera ca prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã incalca şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi care au urmãtorul conţinut: - Art. 6 pct. 1: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."; - Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã: Astfel, referitor la încãlcarea prin dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã a art. 16 alin. (1) din Constituţie, text invocat de instanta de judecata în completarea motivarii exceptiei ridicate de inculpati, Curtea retine ca nu se creeazã în realitate nici o discriminare în folosirea cãilor de atac, ci, dimpotriva, se precizeazã ca "Încheierea data în prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive poate fi atacatã separat cu recurs, de procuror sau de inculpat." Prin urmare, nu se instituie nici o discriminare pentru inculpat ori un privilegiu pentru procuror în folosirea caii de atac a recursului în cazul menţionat. Pe de alta parte, faptul ca legiuitorul nu a prevãzut o astfel de cale de atac şi impotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încetare de drept a mãsurii preventive nu poate fi considerat contrar Constituţiei, deoarece potrivit art. 128 din Legea fundamentalã "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Rezulta deci ca este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui cãile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Totodatã, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului". Or, autorii exceptiei solicita tocmai completarea prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, solicitare contrarã atât prevederilor menţionate, cat şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii". În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 19 din Constituţie, referitoare la extrãdare şi expulzare, Curtea observa ca acestea în mod evident nu au nici o legatura cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de judecata referitoare la îngrãdirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã a accesului liber la justiţie, prevãzut la art. 21 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsitã de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã reglementeazã tocmai calea de atac a recursului impotriva încheierii prin care instanta de judecata a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive. Or, aceste dispoziţii nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece nu ingradesc, ci permit accesul liber la justiţie. Totodatã Curtea observa ca accesul liber la justiţie, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu înseamnã şi accesul la cãile de atac, ci posibilitatea oricãrei persoane lipsite de libertate de a contesta în fata unui tribunal competent legalitatea mãsurii privative de libertate luate impotriva sa. În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de judecata referitoare la îngrãdirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã a accesului liber la justiţie, prevãzut la art. 21 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsitã de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã reglementeazã tocmai calea de atac a recursului impotriva încheierii prin care instanta de judecata a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive. Or, aceste dispoziţii nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece nu ingradesc, ci permit accesul liber la justiţie. Totodatã Curtea observa ca accesul liber la justiţie, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu înseamnã şi accesul la cãile de atac, ci posibilitatea oricãrei persoane lipsite de libertate de a contesta în fata unui tribunal competent legalitatea mãsurii privative de libertate luate impotriva sa. Acestei cerinţe îi rãspunde în mod evident textul de lege criticat care prevede în plus şi calea de atac a recursului impotriva încheierii privind mãsurile preventive. Din aceasta perspectiva art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu contravine nici prevederilor art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Pentru aceleaşi considerente Curtea retine ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã permite persoanelor arestate pe nedrept "sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale." Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã cu prevederile art. 125 din Constituţie Curtea constata ca alin. (1) şi (2) ale acestui text constituţional, care se referã la instanţele judecãtoreşti, nu au legatura cu dispoziţiile legale criticate, iar alin. (3) al aceluiaşi articol, care se referã la stabilirea de cãtre legiuitor a competentei şi a procedurii de judecata, este respectat. De altfel asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, respingând, ca fiind neintemeiate, excepţiile ridicate (spre exemplu Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, şi Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998). În aceste decizii s-a reţinut ca "restrangerea prin lege a cãilor de atac este constituţionalã, nefiind contrarã dispoziţiilor art. 128 din Constituţie". Curtea constata ca atât considerentele, cat şi soluţiile pronunţate prin aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira în Dosarul nr. 666/2001 al Tribunalului Maramures - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 iunie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Marioara Prodan
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
