Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 178 din 17 decembrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145, 147, 248 si 248^1 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 24 februarie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, 147, 248 şi 248^1 din Codul penal, ridicatã de Temesan Razvan Liviu în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia a II-a Penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 15 decembrie 1998, în prezenta autorului exceptiei şi în lipsa Bãncii Romane de Comerţ Exterior - S.A. (Bancorex), legal citata, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17 decembrie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 553/1998, Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia a II-a Penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, 147, 248 şi 248^1 din Codul penal, ridicatã de Temesan Razvan Liviu.
În motivarea exceptiei autorul acesteia arata ca, în fapt, el a fost trimis în judecata pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificatã, prevãzutã la art. 248 şi 248^1 din Codul penal, reţinându-se în sarcina sa faptul ca ar fi repartizat în mod abuziv 26 de autoturisme unor persoane fizice şi juridice, inclusiv unor instituţii de stat de interes naţional, fãrã întocmirea actelor legale, respectiv a contractelor de sponsorizare, şi fãrã aprobarea adunãrii generale a actionarilor. Se susţine ca dispoziţiile art. 248 şi 248^1 , raportate la art. 145 din Codul penal, sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular, şi cu prevederile art. 135, tot din legea fundamentalã, potrivit cãrora proprietatea este publica sau privatã, fiind, în condiţiile legii, inviolabilã. De asemenea, se susţine ca noţiunea public, asa cum este explicata în art. 145 din Codul penal, reprezintã o notiune generalã şi abstracta cu privire la o proprietate publica, fãrã sa se concretizeze sau sa se exemplifice care sunt acele instituţii publice şi care sunt bunurile proprietate publica sau serviciile de interes public. De aceea aceasta dispoziţie este în contradictie cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţia României, în care se prevede ca "proprietatea este publica sau privatã". În alin. (4) al aceluiaşi articol se arata care sunt bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, iar printre acestea nu se regãsesc bunurile ce constituie patrimoniul unei societãţi comerciale, indiferent dacã este cu capital de stat sau privat. Dupã pãrerea autorului exceptiei, art. 145 din Codul penal, cu referirile lui generale, abstracte şi ambigue, este în vãditã contradictie cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie, care arata ca proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal, indiferent de titular. Or, "incriminarea mai grava a infracţiunii prevãzute la art. 248 şi 248^1 din Codul penal, dupã aspectul proprietãţii publice sau unitãţii de interes public, este în contradictie cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2)".
Referindu-se la cazul în speta, autorul exceptiei arata ca Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. (Bancorex) este o societate bancarã, constituitã în baza Legii nr. 31/1990, în care acţionar este statul, prin Fondul Proprietãţii de Stat. Statul, se susţine în continuare, nu are un drept de proprietate privind patrimoniul societãţii respective. Dacã un administrator al acestei societãţi aduce atingere patrimoniului societãţii, potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale acţiunea în rãspundere contra fondatorilor, administratorilor, cenzorilor şi directorilor aparţine adunãrii generale a actionarilor. Autorul exceptiei conchide ca dispoziţiile Legii nr. 31/1990 sunt incidente în cauza şi nu cele ale art. 248 şi 248^1 din Codul penal. Fiind vorba de proprietate privatã a statului şi nu de proprietate publica, se considera ca se impune modificarea art. 145 şi, implicit, a art. 248 şi 248^1 din Codul penal.
În continuare, este motivatã excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 147 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 248 şi 248^1 din acelaşi cod, ale cãror dispoziţii sunt în contradictie, în opinia autorului exceptiei, cu prevederile art. 16, 20 şi 21 din Constituţie. Întrucât dispoziţiile art. 248 din Codul penal se referã la funcţionarul public, autorul exceptiei se opreşte asupra dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din acelaşi cod, în care se explica noţiunea de funcţionar ca persoana exercitând o însãrcinare de orice natura în serviciul unei unitãţi dintre cele la care se referã art. 145 din Codul penal, desprinzand de aici concluzia ca se impune abrogarea dispoziţiilor art. 147 din acelaşi cod, ca urmare a abrogãrii art. 145, solicitatã anterior. În conceptia autorului exceptiei, prin dispoziţiile art. 147 se stabileşte o rãspundere mai mare pentru funcţionarul public, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea în drepturi. Se invoca totodatã prevederile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicatã, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Penalã arata ca dispoziţiile art. 145 din Codul penal, chiar şi în urma modificãrii aduse prin Legea nr. 140/1996, au o exprimare ambigua, ceea ce creeazã instanţelor judecãtoreşti mari dificultãţi în aplicarea lor. În noua redactare a art. 145 din Codul penal se introduce noţiunea de interes public, iar consecinta acestei exprimari generice şi ambigue a fost tendinta organelor de urmãrire penalã de a largi sfera de aplicare a infracţiunilor "în paguba avutului public", incalcandu-se astfel prevederile constituţionale. Instanta apreciazã ca dispoziţiile art. 145 din Codul penal, în actuala redactare, sunt neconstituţionale în mãsura în care noţiunea public excede prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituţie. Se precizeazã ca numai în condiţiile unei reglementãri legale a proprietãţii publice se poate realiza respectarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1, ale art. 248 şi 248^1 din Codul penal, raportate la prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie, instanta de judecata arata ca, întrucât art. 248 din Codul penal face referire la art. 147 alin. 1, acest din urma text, care se referã la art. 145 din Codul penal, este neconstitutional în mãsura în care şi art. 145 din acelaşi cod este neconstitutional.
Cu aceste observaţii, fata de raportarea la art. 16 şi 20 din Constituţie, instanta de judecata apreciazã ca textele legale criticate sunt constituţionale. Se admite ca legiuitorul poate stabili o protecţie specialã mai riguroasã a bunurilor ce formeazã obiectul proprietãţii publice, ceea ce nu contravine prevederilor constituţionale. De asemenea, legiuitorul poate stabili o represiune diferita şi pentru anumite categorii de bunuri private, fãrã a distinge dupã cum acestea aparţin statului sau altor subiecte.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, 147, 248 şi 248^1 din Codul penal este neîntemeiatã. Din examinarea acestor texte se constata ca între ele exista o strânsã legatura, deoarece infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, atât în varianta simpla, cat şi în varianta calificatã, nu poate fi sãvârşitã decât de un funcţionar public sau de un funcţionar (art. 258 din Codul penal). De aceea autorul exceptiei s-a şi referit la toate aceste texte, întrucât, dacã s-ar constata ca unul dintre ele contravine Constituţiei, acest fapt le-ar face inaplicabile şi pe celelalte. Se arata, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi pe fond, deoarece dispoziţiile art. 16, 20, 21, art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie, invocate în sprijinul exceptiei, nu sunt contrazise în nici un fel de dispoziţiile legale criticate.
Critica formulatã de autorul exceptiei, se arata în continuare, potrivit cãreia termenul public din cuprinsul art. 145 din Codul penal ar fi un termen abstract şi insuficient definit, este nefondata, deoarece, în actuala redactare, textul conţine o exprimare clara, iar noţiunea public este suficient de lamuritoare. Faptul ca în actualul art. 145 din Codul penal se foloseşte noţiunea interes public, aceasta nu înseamnã ca legea este echivoca. Este suficient sa se menţioneze ca noţiunea interes public se regaseste şi în art. 135 alin. (4) din Constituţie. Pe de alta parte, chiar dacã dispoziţiile unei legi sunt insuficient de cuprinzatoare, ele nu pot fi considerate neconstituţionale.
De asemenea, se susţine ca este neîntemeiatã critica autorului exceptiei, în sensul ca actualele dispoziţii ale Codului penal consacra un regim sanctionator diferenţiat, dupã cum bunurile care fac obiectul unei infracţiuni contra patrimoniului aparţin proprietãţii publice sau proprietãţii private. Însãşi Constituţia face o astfel de delimitare, de vreme ce, prin dispoziţiile art. 41 alin. (2), se precizeazã ca numai proprietatea privatã - indiferent ca titularul este statul, o persoana juridicã sau o persoana fizica - este ocrotitã în mod egal de lege. Aceasta înseamnã ca legiuitorul poate stabili o protecţie specialã mai riguroasã a bunurilor care formeazã obiectul proprietãţii publice, situaţie ce nu incalca prevederile constituţionale.
În fine, se arata în punctul de vedere al Guvernului, nu este intemeiata nici critica referitoare la notiunile funcţionar public şi funcţionar.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 145, 147 şi 248 din Codul penal, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin decizii definitive, însã excepţiile de neconstituţionalitate se refereau la textele legale menţionate în redactarea acestora, anterioarã modificãrii aduse prin Legea nr. 140/1996, astfel încât soluţiile adoptate nu sunt aplicabile în prezenta cauza.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevãzutã la art. 248 din Codul penal (cu precizarea ca în art. 248^1 se prevede o varianta agravantã a aceleiaşi infracţiuni, caracterizatã prin producerea de consecinţe deosebit de grave), este o infracţiune de serviciu şi nu una contra patrimoniului, asa cum pare a rezulta din argumentele prezentate de autorul exceptiei de neconstituţionalitate, cat şi din opinia instanţei de judecata. Conform textului de lege menţionat, aceasta infracţiune este fapta funcţionarului public (în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal) sau a oricãrui alt funcţionar (în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal, deoarece, conform dispoziţiilor art. 258 din acelaşi cod, dispoziţiile art. 248 şi, desigur, şi ale art. 248^1 din Codul penal se aplica şi celorlalţi funcţionari, dar reducându-se maximul pedepsei cu o treime) care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o tulburare însemnatã bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unitãţi din cele la care se referã art. 145 (sau, în cazul funcţionarului, al unei alte persoane juridice decât cele la care se referã art. 145) sau o paguba patrimoniului acesteia (ori, în cazul funcţionarului, o paguba patrimoniului persoanei juridice în serviciul cãreia îşi exercita însãrcinarea).
Valoarea socialã apãratã, în principal, prin incriminarea şi sancţionarea abuzului în serviciu contra intereselor publice este bunul mers al activitãţii persoanelor juridice de drept public, indicate în art. 145 din Codul penal, dar şi bunul mers al activitãţii altor persoane juridice decât acestea. În primul caz, subiectul nemijlocit al infracţiunii este funcţionarul public, în cel de-al doilea, un funcţionar, iar stabilirea faptului ca abuzul s-a sãvârşit de cãtre un funcţionar public, deci în cadrul unei persoane juridice de drept public, sau de cãtre un simplu funcţionar în cadrul unei persoane juridice de drept privat, este de competenta organelor judiciare.
În ambele cazuri, existenta infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este condiţionatã de producerea de cãtre funcţionarul public, respectiv de cãtre funcţionar, fie a unei tulburãri însemnate a bunului mers al unei unitãţi la care se referã art. 145 din Codul penal, fie a unei pagube aduse persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice de drept privat. Una dintre aceste urmãri este suficienta.
Sancţionarea mai uşoarã, conform prevederilor art. 258 din Codul penal, a abuzului sãvârşit de funcţionar, în raport cu acela sãvârşit de funcţionarul public, se explica nu prin faptul ca, în acest din urma caz, s-ar aduce o paguba patrimoniului public, paguba care nici nu este obligatorie pentru existenta infracţiunii, în timp ce, în cazul abuzului comis de un funcţionar, paguba s-ar aduce proprietãţii private, ci prin faptul ca abuzul sãvârşit de un funcţionar public, deci în cadrul unei persoane juridice de drept public, prezintã un pericol social mai grav datoritã importantei activitãţii unei autoritãţi sau instituţii publice, ori altei persoane juridice de drept public. Tulburarea însemnatã a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat are, de regula, consecinţe sociale negative mai mari decât tulburarea bunului mers al unei societãţi comerciale.
Sancţionarea abuzului în serviciu comis de un funcţionar în temeiul art. 248 din Codul penal, şi nu pe baza Legii nr. 31/1990, astfel cum susţine autorul exceptiei de neconstituţionalitate, nu poate fi consideratã neconstitutionala, aceasta fiind o opţiune de politica legislativã de competenta exclusiva a Parlamentului, opţiune care nu poate fi cenzurata de Curtea Constituţionalã.
Din examinarea de ansamblu a exceptiei de neconstituţionalitate se constata ca dispoziţiile art. 248 şi 248^1 din Codul penal nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale, iar dispoziţiile art. 145 din acelaşi cod nu constituie o piedica în aplicarea corecta a sus-mentionatelor dispoziţii privitoare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
De asemenea, critica adusã dispoziţiilor art. 145 din Codul penal este neîntemeiatã. Prin aceste dispoziţii legiuitorul nu şi-a propus sa explice notiunile de proprietate publica, ci sa explice înţelesul notiunii public, raportatã nu numai la proprietate, dar şi la notiunile: autoritãţi, instituţii, servicii de interes public şi altele. De aceea dispoziţiile art. 145 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) sau ale art. 135 alin. (2) din Constituţie. De altfel, asa cum s-a arãtat, deosebirea dintre proprietatea publica şi proprietatea privatã nu prezintã interes pentru calificarea faptei prevãzute de legea penalã ca infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În sfârşit, pentru aceleaşi motive, nu sunt neconstituţionale nici dispoziţiile art. 147 din Codul penal, dupã cum sunt fãrã relevanta referirile la art. 16 şi 20 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu opinia separatã a domnilor judecãtori Kozsokar Gabor şi Nicolae Popa,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, 147, 248 şi 248^1 din Codul penal, ridicatã de Temesan Razvan Liviu în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia a II-a Penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 17 decembrie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Razvan Liviu Temesan în Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã este intemeiata în parte, şi anume în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 248 din Codul penal, raportat la art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie potrivit cãreia "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
Infracţiunea "abuzul în serviciu contra intereselor publice", prevãzutã şi pedepsita de art. 248 din Codul penal este, într-adevãr, o infracţiune de serviciu. Drept urmare, valoarea socialã, apãratã, în principal, prin incriminarea acestei fapte, este bunul mers al activitãţii organelor autoritãţii publice, precum şi a instituţiilor de stat.
Trimiterea în textul art. 248 din Codul penal la "unitãţi din cele la care se referã art. 145" extinde aria de aplicare a textului incriminator dincolo de limitele valorii sociale a carei apãrare are drept scop. Aceasta datoritã faptului ca, în aceasta relatie, definirea data de art. 145 din Codul penal notiunii public este prea generalã, putând crea ambiguitãţi: public caracterizat prin interes public. Aceasta imperfectiune a formularii textului art. 145 din Codul penal nu justifica însã concluzia ca el ar infrange vreo norma constituţionalã.
Neconstituţionalitatea, în parte, a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal apare din alt motiv. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pe lângã faptul ca este o infracţiune de serviciu, este şi o infracţiune de rezultat. Ca atare, existenta acestei infracţiuni în raport cu latura ei obiectivã presupune producerea uneia dintre cele doua categorii de consecinţe, definite prin text, şi anume: 1. cauzarea unei tulburãri însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unitãţi din cele la care se referã art. 145 sau 2. cauzarea unei pagube materiale uneia dintre unitãţile respective. Cele doua categorii de consecinţe fiind alternativ şi nu cumulativ cerute, condiţiile incriminãrii, sub acest aspect, sunt întrunite în prezenta oricãreia dintre ele.
Primul rezultat - cauzarea unei tulburãri însemnate bunului mers al unui organ sau al unei alte instituţii de stat ori al unei alte unitãţi determinate - vizeazã eminamente relaţiile de serviciu ale funcţionarului public sau ale altui funcţionar, în sensul dispoziţiilor art. 258 din Codul penal.
Cel de al doilea rezultat, alternativ prevãzut, suficient în sine pentru incriminare - cauzarea de paguba în patrimoniul unei alte unitãţi - apare şi ca o mãsura de apãrare a proprietãţii prin mijloace de drept penal.
Partea finala a textului art. 248 din Codul penal, definind cel de-al doilea rezultat alternativ ca o paguba cauzatã patrimoniului unei categorii de unitãţi, nu face nici o distincţie între proprietatea publica şi cea privatã, supunand aceleiaşi ocrotiri speciale atât partea din patrimoniu care constituie proprietate publica, cat şi cea care constituie proprietate privatã. De aici rezulta consecinta directa de a incrimina deosebit fapta de abuz în serviciu care a produs paguba în patrimoniu, chiar constituind proprietate privatã, în funcţie de categoria din care face parte unitatea lezata.
Incriminarea diferenţiatã, evident mai grava, a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice producãtoare de paguba chiar în proprietatea privatã, ţinând seama de calitatea specialã a titularului proprietãţii, ca în cazul infracţiunilor contra patrimoniului sau chiar al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevãzutã şi pedepsita de art. 246 din Codul penal - şi cauzarea unei pagube constituind o vãtãmare a intereselor legale a persoanei pagubite - incalca în mod evident dreptul fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, constând în ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular.
În concluzie: sintagma o paguba patrimoniului este neconstitutionala, întrucât se referã în general la patrimoniu, compus integral sau în parte din bunuri şi valori proprietate privatã, şi nu numai la proprietatea publica.
Dispoziţiile art. 248^1 din Codul penal, nu contravin, într-adevãr, nici unei prevederi constituţionale. Ele devin incidente şi temei al agravarii rãspunderii penale ca o consecinta a încadrãrii potenţiale a unei fapte în art. 248 din Codul penal şi datoritã consecinţelor deosebit de grave ale faptei respective.
Sancţionarea neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu de cãtre un funcţionar, ţinând seama de consecinţele faptei şi de natura funcţiei îndeplinite de funcţionarul respectiv, ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice ori ca o infracţiune prevãzutã în Legea nr. 31/1990, nu poate constitui obiect al contenciosului constituţional, ci este o problema de încadrare juridicã, a carei rezolvare cade în competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Nicolae Popa
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: