Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 176 din 20 aprilie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) si (2), art. 165 alin. (1) si ale art. 179 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 2 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Plas Turo" S.R.L. Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 7.992/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenitã inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , arãtând cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 40/2004 , a admis excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect, în aceastã situaţie fiind aplicabil <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii criticate, se apreciazã cã este neîntemeiatã, solicitându-se respingerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 7.992/2003, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Plas Turo" - S.R.L. Râmnicu Vâlcea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, referitor la art. 10 alin. (3) din ordonanţã, cã este neconstituţional, întrucât "limiteazã atribuţiile autoritãţii judecãtoreşti, încãlcându-se dispoziţiile capitolului VI din Constituţie privind Autoritatea judecãtoreascã".
Totodatã, în memoriul depus la dosar autorul excepţiei considerã cã sunt neconstituţionale atât <>art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, cât şi titlul III al acesteia, întrucât, prin trimiterea la art. 124 din acelaşi act normativ, reglementeazã o cauţiune de 20% şi pentru mãsurile asigurãtorii, în felul acesta ajungându-se, prin cumularea tuturor garanţiilor, sã se achite o cauţiune exageratã.
Un alt text criticat pentru neconstituţionalitate este art. 127 din ordonanţã, care consacrã obligaţia depunerii unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului, o datã cu introducerea contestaţiei la executare. În legãturã cu acest text se susţine cã "apare nelegal ca aceastã cauţiune sã se raporteze la suma datoratã (pe care nu o contestã debitorul) [...]. Pe de altã parte se considerã cã, pentru a-şi îndeplini rolul sãu, cauţiunea nu trebuie depusã la dispoziţia uneia din pãrţi, ci la un terţ şi la dispoziţia instanţei".
Autorul excepţiei considerã cã textele criticate încalcã dispoziţiile art. 15 şi 21 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Râmnicu Vâlcea, formulându-şi opinia asupra excepţiei, considerã cã "<>art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 este constituţional", ţinându-se seama de "importanţa deosebitã a colectãrii taxelor şi impozitelor la stat, mijloc de importanţã primordialã în constituirea bugetului de stat". Totodatã, instanţa aratã cã "existã mijloace procedurale de suspendare a executãrii creanţelor bugetare".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, referitoare la necesitatea depunerii cauţiunii la înregistrarea contestaţiei, instanţa apreciazã cã sunt constituţionale, întrucât, "în circuitul societãţilor - persoane juridice, sumele vehiculate sunt foarte mari şi, de asemenea, [neîncasarea] taxelor aferente", cu consecinţe negative în întreaga economie.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Referitor la <>art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, considerã cã acest text nu încalcã prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, întrucât posibilitatea prevãzutã pentru "debitorii bugetari de a exercita o cale de atac administrativ-jurisdicţionalã împotriva actelor de stabilire a obligaţiilor bugetare nu limiteazã accesul liber la justiţie, aceştia având posibilitatea de a ataca decizia pronunţatã la instanţa competentã de contencios administrativ, iar pe de altã parte, suspendarea obligaţiei de platã condiţionat de depunerea unei garanţii la nivelul sumei contestate nu aduce atingere principiului constituţional menţionat, garanţia fiind instituitã în scopul evitãrii exercitãrii cu rea-credinţã a cãilor de atac".
În ceea ce priveşte critica prevederilor <>art. 39 şi ale titlului III din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentalã, Guvernul aratã cã aceasta este nefondatã. Potrivit argumentãrii Guvernului, "Reglementarea unei proceduri speciale administrative de înfiinţare şi aducere la îndeplinire a mãsurilor asigurãtorii înaintea începerii procedurii de executare silitã, justificatã pe necesitatea instituirii cu celeritate a acestor mãsuri, în vederea evitãrii pericolului ca debitorul bugetar sã se sustragã de la urmãrire sau sã se ascundã ori sã îşi risipeascã averea/patrimoniul cu consecinţa diminuãrii capacitãţii de colectare a creanţelor bugetare, nu aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie atât timp cât împotriva actelor administrative prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie la instanţa judecãtoreascã competentã".
În legãturã cu critica adusã dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din ordonanţã se susţine cã, în realitate, accesul liber la justiţie nu este îngrãdit, "cauţiunea constituind o garanţie în vederea evitãrii abuzului de drept, exercitarea cu rea-credinţã a contestaţiei la executare determinând tergiversarea soluţionãrii cauzelor şi, implicit, amânarea realizãrii creanţelor bugetare".
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cãreia "dreptul de acces la o instanţã nu este absolut, statul bucurându-se de o anumitã marjã de apreciere, astfel încât limitãrile aduse sã nu atingã acest drept în însãşi substanţa sa, sã urmãreascã un scop legitim şi sã pãstreze un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scop".
De asemenea, Guvernul, în legãturã cu constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, invocã şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul cã au fost respinse prin mai multe decizii excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie art. 10 alin. (3), art. 39 şi întregul titlu III intitulat "Mãsuri asigurãtorii", art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile ulterioare.
Curtea constatã cã, ulterior ridicãrii excepţiei, <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost abrogatã, cu excepţia art. 152, prin <>art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.
Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, au fost, în principiu, reluate în noul act normativ - Codul de procedurã fiscalã, aprobat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , dupã cum urmeazã:
- <>Art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, avea urmãtorul cuprins: "Exercitarea de cãtre plãtitori a cãilor de atac la organele competente ale creditorilor bugetari, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspendã obligaţia acestora de platã. La cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, autoritãţile administraţiei publice, prin organul competent în soluţionarea contestaţiilor, vor dispune suspendarea obligaţiei de platã a creanţelor bugetare, pânã la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate."
În cuprinsul art. 179 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã, dispoziţia de mai sus a fost preluatã în urmãtoarea formã: "(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativã de atac nu suspendã executarea actului administrativ fiscal.
(2) Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat pânã la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificatã a contestatorului."
- <>Art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, avea urmãtorul cuprins: "Împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 124." (Art. 124 se referea la contestaţia împotriva oricãrui act de executare silitã efectuat cu încãlcarea prevederilor ordonanţei de cãtre organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condiţiile legii.)
În cuprinsul art. 119 alin. (10) din Codul de procedurã fiscalã, dispoziţia de mai sus a fost preluatã în aceeaşi formã, astfel: "Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 162." (Art. 162, la care se face trimitere, se referã la contestaţia împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor codului de cãtre organele de executare, împotriva refuzului acestor organe de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de un alt organ jurisdicţional şi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.)
- Titlul III - Mãsuri asigurãtorii din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, în care era inclus şi art. 39 (redat mai sus), reglementa condiţiile în care puteau fi luate mãsuri asigurãtorii - poprire asigurãtorie asupra veniturilor şi/sau sechestrul asigurãtor asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea debitorului.
În prezent, potrivit Codului de procedurã fiscalã, mãsurile asigurãtorii sunt prevãzute în "Titlul VIII Colectarea creanţelor fiscale", "Capitolul VI - Mãsuri asigurãtorii", "art. 119 - Poprirea şi sechestrul asigurãtoriu" şi "art. 120 - Ridicarea mãsurilor asigurãtorii", având, în esenţã, acelaşi conţinut cu cel al titlului III din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã.
La alin. (10) al art. 119 din Codul de procedurã fiscalã sunt preluate dispoziţiile privind posibilitatea contestãrii mãsurilor asigurãtorii, fãcându-se, în acelaşi timp, trimitere la art. 162 din acelaşi cod privind contestaţia la executarea silitã.
- <>Art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, avea urmãtorul cuprins: "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã."
Aceste dispoziţii au fost preluate în aceeaşi formã de art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã.
- <>Art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , republicatã, avea urmãtorul cuprins: "La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit."
Aceastã dispoziţie a fost preluatã, de asemenea, în aceeaşi formã în cuprinsul art. 165 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit cã în cazul în care, dupã ridicarea excepţiei, prevederea supusã controlului de constituţionalitate a fost abrogatã, Curtea se pronunţã asupra prevederii legale în noua sa redactare, dacã reglementarea abrogatã a fost preluatã, în principiu, în conţinutul noului act normativ, în cauzã Curtea urmând a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) şi (2), art. 165 alin. (1) şi ale <>art. 179 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã.
Critica de neconstituţionalitate formulatã de autorul excepţiei se bazeazã, în esenţã, pe susţinerea cã, potrivit textelor criticate, garanţiile prevãzute sunt exorbitante, iar cauţiunea prevãzutã pentru contestaţia la executare, în prezent, de art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã se aplicã şi în cazul contestãrii mãsurilor asigurãtorii, precum şi în cel al solicitãrii suspendãrii provizorii a mãsurilor asigurãtorii. Se susţine cã astfel sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea (întrucât aceste obligaţii revin numai debitorilor persoane juridice), ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, text care se referã la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, prin <>Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a constatat cã dispoziţiile <>art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã sunt neconstituţionale.
În consecinţã, potrivit dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã, ridicatã în cauzã, a devenit inadmisibilã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 119 din Codul de procedurã fiscalã, Curtea constatã cã aceasta este în prezent nefondatã, întrucât, ca urmare a constatãrii neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedurã fiscalã, perceperea, la introducerea contestaţiei, a cauţiunii de 20% prevãzute la art. 164 alin. (1) din cod în cazul contestãrii mãsurilor asigurãtorii a rãmas fãrã obiect.
Referitor la dispoziţiile art. 120 din Codul de procedurã fiscalã privind ridicarea mãsurilor asigurãtorii, Curtea reţine cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât textul respectiv nu conţine în sine prevederi de naturã sã contravinã dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei sau celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea reţine ca nefondatã şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, care se referã la citarea de cãtre instanţã a organului de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
În ceea ce priveşte susţinerea cã art. 179 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã [care a preluat, în principiu, dispoziţiile <>art. 10 alin. (3) din fosta Ordonanţã a Guvernului nr. 61/2002 , republicatã] "limiteazã atribuţiile autoritãţii judecãtoreşti, încãlcându-se dispoziţiile capitolului VI din Constituţie privind Autoritatea judecãtoreascã", Curtea constatã cã acest text nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Mai mult, în legãturã cu acest text sunt incidente, dupã revizuirea Constituţiei, dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevãd cã "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 119, 120, art. 164 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 165 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prin deciziile Curţii nr. 118 din 16 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 30 aprilie 2004, şi nr. 129 din 18 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004. Prin aceste decizii Curtea a respins ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Codul de procedurã fiscalã şi ca nefondatã excepţia privind celelalte dispoziţii criticate ale Codului de procedurã fiscalã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Plas Turo" - S.R.L. Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 7.992/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
2. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, 120, art. 165 alin. (1) şi ale <>art. 179 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 aprilie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
