Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 176 din 18 iunie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147, 246 si 289 din Codul penal, precum si ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) si ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 24 iulie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Cristina Nicoara - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal, precum şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspund autorul exceptiei, Lidia Simona Seceleanu, şi partea, Ioana Jabin, lipsind Pierre Jabin, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul exceptiei ridica direct în fata Curţii excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, arãtând ca, întrucât procesul penal cuprinde şi faza de urmãrire penalã, în aceasta faza norma legalã criticata nu este operanta, deoarece prevede ca sesizarea Curţii Constituţionale se face de instanţele judecãtoreşti. Textul de lege se referã exclusiv "la instanta ca subiect oficial". Or, controlul de constitutionalitate "nu poate lasa în afarã sa o parte a unui proces", cu atât mai mult faza de urmãrire penalã în care "se angajeazã forma maxima a rãspunderii juridice, cea penalã". Având în vedere importanta controlului de constitutionalitate, autorul exceptiei considera ca se impune acceptarea ridicãrii acesteia şi în fata Curţii Constituţionale, în spiritul dispoziţiilor art. 144 din Constituţie şi al tratatelor internaţionale la care România este parte.
În ceea ce priveşte excepţia ridicatã în fata instanţei judecãtoreşti, arata ca organul de urmãrire penalã a inclus pe lista funcţionarilor publici şi notarul, deşi acesta nu face parte din aceasta categorie. În acest sens prezintã un act provenind de la Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici. Mai arata ca, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organicã, cerinta pe care nu o îndeplineşte <>Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale nr. 36/1995 , singura lege care trebuie avutã în vedere la stabilirea calitãţii de funcţionar public a notarului. Dispoziţiile art. 147, 246 şi 289 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece pe baza lor notarul este considerat funcţionar public. Referitor la dispoziţiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, arata ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece asigura o singura cale de atac impotriva hotãrârilor date în procesele penale. Solicita admiterea excepţiilor ridicate.
Ioana Jabin, în concluziile sale, lasa soluţionarea exceptiei la aprecierea instanţei constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public cere respingerea ca inadmisibila a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, ridicatã direct în fata Curţii, deoarece legea nu prevede posibilitatea ridicãrii unei excepţii de neconstituţionalitate direct în fata Curţii Constituţionale, iar pe de alta parte, dispoziţia criticata nu are legatura cu cauza. În ceea ce priveşte excepţia care formeazã obiectul sesizãrii adresate Curţii în condiţiile legii, reprezentantul Ministerului Public cere respingerea acesteia ca neîntemeiatã. Faptul ca legiuitorul nu a prevãzut între cãile de atac impotriva sentinţei penale pronunţate în dosarul de fond şi pe aceea a apelului nu constituie o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, deoarece, asa cum este statuat prin art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Excepţia este, asadar, nefondata, deoarece critica nu priveşte neconstituţionalitatea unor norme legale, ci aplicarea acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 ianuarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.373/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 246 şi 289 din Codul penal, precum şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Simona Seceleanu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca definirea prin Codul penal a notiunii de funcţionar public contravine dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentalã, dat fiind ca actul normativ la care face trimitere Constituţia este <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar conţinutul notiunii de funcţionar folositã de Codul penal este diferit de cel consacrat prin aceasta lege. Astfel, deşi notarul nu este funcţionar public, în sensul <>Legii nr. 188/1999 , el este caracterizat ca atare în aplicarea Codului penal. Având în vedere atât conţinutul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, cat şi faptul ca reglementarea prevãzutã de Codul penal este anterioarã Constituţiei din 1991, autorul exceptiei susţine, de asemenea, ca prevederile textelor de lege criticate trebuie considerate ca ieşite din vigoare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedura penalã, autorul exceptiei susţine ca acestea incalca egalitatea în drepturi a justitiabililor, deoarece îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanta de cãtre curţile de apel.
În încheierea prin care a sesizat Curtea Constituţionalã instanta de judecata a formulat opinia ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Considerentele pe care se sprijinã instanta de judecata în susţinerea acestei opinii sunt urmãtoarele:
"Constituţia nu defineste notiunile de funcţionar public şi de funcţionar, reglementarea statutului juridic al acestor categorii de persoane fiind atributul legiuitorului. Codul penal, care este o lege organicã, defineste notiunile de funcţionar public şi de funcţionar prin dispoziţiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie. Tot de competenta exclusiva a legiuitorului tine şi stabilirea infracţiunilor sãvârşite de cãtre functionarii publici sau funcţionari, asa cum este cazul infracţiunilor prevãzute la art. 246 şi 289 din Codul penal.
Totodatã dispoziţiile art. 147 din Codul penal nu contravin nici dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, conform cãrora reglementarea statutului funcţionarilor publici se face prin lege organicã, deci de cãtre legiuitor, ceea ce s-a realizat de altfel prin <>Legea nr. 188/1999 , care şi ea defineste noţiunea de funcţionar public.
Eventualele deosebiri între cele doua reglementãri legale nu reprezintã însã o problema de constitutionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ce este de atributul instanţelor de judecata.
Referitor la considerarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c), ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã este de menţionat ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atât timp cat ele asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor, nu incalca principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legilor şi a autoritãţilor publice."
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiatã.
În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "Prin dispoziţiile Constituţiei nu se realizeazã definirea nici a notiunii de funcţionar public, nici a celei de funcţionar, aceasta, precum şi statutul acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. Sensul acestor notiuni este stabilit în <>art. 147 din Codul penal şi în Legea nr. 188/1999 care reglementeazã Statutul funcţionarilor publici, deosebirile dintre aceste doua reglementãri nefiind o problema de constitutionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale".
Întrucât constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziţie legalã, ci doar prin raportare la o norma constituţionalã, "reglementarea rãspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu, atât pentru functionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi consideratã neconstitutionala, câtã vreme cele doua notiuni sunt de nivelul legii. Dispoziţiile art. 147 din Codul penal, care le definesc, nu incalca nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, întrucât Codul penal este o lege organicã".
Referitor la critica adusã prin excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor cuprinse în art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca "Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie, considerându-se ca stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului, soluţie ce rezulta din art. 125 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia <<Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege.>> [...] Principiul egalitãţii în fata legii nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit."
Guvernul României apreciazã, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "susţinerile privind neconstituţionalitatea noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar sunt neintemeiate, întrucât acestea nu incalca o prevedere expresã a Constituţiei. Într-adevãr, cele doua notiuni definite în art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituţional, nici o dispoziţie a Constituţiei necontinand vreo definitie a acestor notiuni.
Reglementarea rãspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul, atât pentru functionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi consideratã neconstitutionala atâta vreme cat reglementãrile privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate de Constituţie ca ţinând de domeniul legii".
Pe de alta parte, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "neconcordanta între <>art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 , invocatã de autorul exceptiei, nu ridica o problema de ordin constituţional, ci o problema de interpretare juridicã".
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autorului exceptiei nu sunt fondate, deoarece prin aceste dispoziţii legale nu se incalca nici principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Astfel, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "În Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicţie şi nu un triplu grad, ca în legislaţia romana, statuandu-se ca <<orice persoana declarata vinovata de o infracţiune de cãtre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.>> Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicţie - judecata în prima instanta şi judecata în recurs -, îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susţine ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenţiei europene".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie urmãtoarele dispoziţii legale:
Codul penal:
- Art. 147: "Prin <<funcţionar public>> se înţelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investitã, o însãrcinare de orice natura, retribuitã sau nu, în serviciul unei unitãţi dintre cele la care se referã art. 145.
Prin <<funcţionar>> se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care executa o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat.";
- Art. 246: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o vãtãmare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.";
- Art. 289: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de cãtre un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului ori prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau împrejurãri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte."
Codul de procedura penalã:
- Art. 29: "Curtea Suprema de Justiţie: [...]
2. ca instanta de recurs, judeca:
a) recursurile impotriva hotãrârilor penale pronunţate, în prima instanta, de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;"
- Art. 361 alin. 1: "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;"
- Art. 385^1:
"1 Pot fi atacate cu recurs: [...]
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel."
Prevederile din Constituţia României, invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul penal, menţionate mai sus, sunt urmãtoarele:
- Art. 72 alin. (3): "Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora; [...]
i) statutul funcţionarilor publici."
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedura penalã, menţionate mai sus, au fost invocate, generic, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi prevederile cuprinse în art. 16 (Egalitatea în drepturi), art. 125 (Instanţele judecãtoreşti) şi art. 128 (Folosirea cãilor de atac) din Constituţia României, fãrã însã a se motiva încãlcarea acestora.
Independent de aceasta autorul exceptiei a ridicat direct în fata Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 23: "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
(2) Excepţia poate fi ridicatã la cererea uneia dintre pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanta de judecata.
(3) Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a cãror constitutionalitate a fost stabilitã potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor; precum şi dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspenda.
(6) Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în condiţiile mai sus arãtate, în motivarea acesteia, deşi nu face o trimitere directa la o dispoziţie constituţionalã care ar fi incalcata, susţine ca o corecta interpretare a dispoziţiilor art. 144 din Legea fundamentalã şi a celor din tratatele internaţionale la care România este parte, implica acceptarea ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate şi direct în fata Curţii Constituţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele:
Reglementarea prin lege implica definirea de cãtre însãşi autoritatea legiuitoare a termenilor pe care îi foloseşte, cu condiţia sa nu fie vorba de termeni definiţi prin Constituţie, în acest caz legiuitorul având obligaţia sa nu se abata de la sensul termenilor în cauza, stabilit prin Legea fundamentalã.
Libertatea legiuitorului de a defini notiunile cu care opereazã în procesul de reglementare poate da naştere la diferenţe în determinarea conţinutului şi a intelesului aceloraşi termeni, în raport cu domeniul reglementat. Faptul poate genera dificultãţi de interpretare cu ocazia aplicãrii dispoziţiilor legale care conţin notiuni omonime folosite cu sens diferit, dar - în mãsura în care nu se abate de la Constituţie - nu este neconstitutional.
În cazul noţiunilor de funcţionar public şi de funcţionar, definite la art. 147 din Codul penal, nu se poate retine ca textul de lege menţionat este neconstitutional, deoarece Constituţia nu conţine definiţii ale acestor notiuni, iar din faptul ca prin art. 72 alin. (3) lit. i) stabileşte ca statutul funcţionarilor publici sa fie reglementat prin lege organicã nu se poate trage concluzia ca definiţiile date în acel act normativ sunt obligatorii pentru înţelegerea şi aplicarea Codului penal.
Nu se poate admite nici susţinerea ca prin definirea în Codul penal a notiunii de funcţionar public s-au încãlcat dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, deoarece obiectul de reglementare al Codului penal nu îl constituie "statutul funcţionarilor publici", ci stabilirea infracţiunilor, a pedepselor şi a condiţiilor de tragere la rãspundere penalã a celor care comit infracţiuni.
Pe de alta parte, chiar şi în cazul în care s-ar avea în vedere un sens foarte larg al notiunii de "statut al funcţionarilor publici" - în care s-ar cuprinde şi includerea în aceasta categorie a unor persoane, altele decât cele identificate prin acest nume în <>Legea nr. 188/1999 , apte sa comita infracţiuni de serviciu - este de reţinut ca legea penalã, prin care se stabilesc elementele constitutive ale infracţiunilor, inclusiv elementele care caracterizeazã subiectul activ al acestor fapte, este o lege organicã, în sensul art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, astfel ca nici în acest caz excepţia de neconstituţionalitate a art. 147, 246 şi 289 din Codul penal nu poate fi admisã.
Critica textelor din Codul de procedura penalã menţionate în sesizarea instanţei este facuta la modul general, fãrã argumente şi fãrã referiri concrete la conţinutul prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pe care le invoca. Critica formulatã de autorul exceptiei, în sensul ca dispoziţiile din Codul de procedura penalã la care se referã incalca egalitatea în drepturi a justitiabililor prin faptul ca îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanta de curţile de apel, este nefondata, dat fiind ca nici Constituţia României şi nici tratatele internaţionale la care România este parte nu prevãd obligativitatea mai multor cai de atac în procesele penale, stabilirea numãrului şi a conţinutului acestora fiind, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentalã, de competenta legiuitorului. De asemenea, Curtea retine ca în cadrul procedurii stabilite de legiuitor pãrţile în proces au aceleaşi drepturi şi obligaţii, fãrã nici o discriminare.
În jurisprudenta sa Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale mai sus menţionate, respingând de fiecare data excepţiile ridicate.
Astfel, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a statuat ca "reglementãrile privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintã o problema de domeniul jurisdicţiei constituţionale".
De asemenea, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cãrora, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Considerentele din acele decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, invocatã în timpul dezbaterilor din şedinţa publica a Curţii Constituţionale, aceasta este inadmisibila, deoarece o astfel de procedura contravine atât dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, care prevãd: "Curtea Constituţionalã. [...] hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor", dar şi prevederilor art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 23 alin. (1), care reiau textul constituţional precizând ca "decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". În jurisprudenta sa Curtea, prin Decizia nr. 212 din 7 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, a statuat ca "Dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie prevãd în mod expres şi limitativ competenta Curţii Constituţionale în materia controlului concret de constitutionalitate [...]".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 iunie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
