Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 175 din 4 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 1 lit. d), art. 361 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) si d) din Codul de procedura penala, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993 si prin Legea nr. 141/1996 , ale art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea si completarea Legii Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993 si ale art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificata si completata prin Legea nr. 153/1998
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 13 ianuarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , ale <>art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 şi ale <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificat şi completat prin <>Legea nr. 153/1998 , excepţie ridicatã de Dumitru Draghin, Ghita Grigorie şi Ionel Zorila în Dosarul nr. 2.954/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã Dumitru Draghin, asistat de avocat Gheorghe Dediu, consilier juridic locotenent-colonel Bujorel Florea, pentru Ministerul Apãrãrii Naţionale şi pentru Spitalul Militar Central, precum şi Ghita Grigorie, Ionel Zorila, Petru Cobzac, Eugen Oprea, Marin Stroe, Gheorghe Popovici, Constantin Copacianu, Gheorghe Popa, Constantin Stanciu, Maria Stan, Ioana Ispas, Ştefan Ungureanu, Ionel Dumitru, Cristian Huza, Corneliu Socoteanu, Dumitru Togui, Maria Gheorghe, Octavian Antonescu, Vasile Samoila, Gherghina Popescu, Aurel Nastalin şi Elena-Olimpia Petrescu, lipsind celelalte pãrţi fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, avocatul autorului exceptiei, Dumitru Draghin, solicita admiterea exceptiei, considerând ca textele de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor, instituind un tratament diferit şi nejustificat fata de inculpati şi o necorelare între modificãrile procedurii penale şi cele de ordin structural, fiind desfiintata calea de atac a apelului pentru o anumitã categorie de persoane. Acesta se referã la Decizia nr. 60/1993 a Curţii Constituţionale şi considera ca, potrivit art. 16 din Constituţie, inculpatii nu pot fi privati de calea de atac a apelului. Mai arata ca în speta inculpatul pe care îl apara este privat nu numai de exercitarea caii de atac a apelului, dar, având gradul de general, este lipsit şi de dreptul de a fi judecat, cel puţin în prima instanta, de o instanta militarã. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cat cauza dedusã judecaţii priveşte în mod concret aspecte militare (de ordin, de executare), specifice ştiinţei militare. El arata ca este nelogic ca salariaţii civili sa fie judecati de instanţe militare, iar generalii, pentru infracţiuni grave ce implica, în esenta, cunoaşterea de cãtre judecãtori a ştiinţei militare, sa fie judecati de o instanta formatã din judecãtori civili, fie chiar de la Curtea Suprema de Justiţie. În final, solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate.
Ghita Grigorie solicita, de asemenea, admiterea exceptiei, fiind de acord cu argumentele expuse de avocatul Gheorghe Dediu.
Ionel Zorila arata ca nu mai are nimic de adãugat şi, pentru argumentele deja prezentate, solicita admiterea exceptiei.
Consilier juridic locotenent-colonel Bujorel Florea, reprezentantul Ministerului Apãrãrii Naţionale şi al Spitalului Militar Central, solicita admiterea exceptiei, apreciind ca textele legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 16 referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor şi celor ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, din legea fundamentalã. Conform acestor texte generalii, senatorii şi deputaţii, fiind judecati pentru sãvârşirea unor infracţiuni de Curtea Suprema de Justiţie, în prima instanta, sunt privati de un grad de jurisdicţie. Acesta arata ca aceleaşi categorii de persoane nu beneficiazã, în urma modificãrilor aduse <>Legii nr. 56/1993 prin <>Legea nr. 153/1998 , de dreptul de a fi judecati de o instanta militarã, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 din Constituţie. Mai arata ca judecarea lor de cãtre o instanta militarã nu constituie un privilegiu, fiind nelogic ca alţi salariaţi civili ai Ministerului Apãrãrii Naţionale sa fie judecati de instanţe militare, iar generalii sa fie judecati de instanţe civile.
Celelalte pãrţi prezente, fiind intrebate pe rând, declara ca sunt de acord ca punctul lor de vedere sa fie expus de Eugen Oprea.
Având cuvântul, Eugen Oprea solicita respingerea exceptiei ca nefondata, ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate fiind de fapt o posibilitate pentru inculpati de a amana judecarea în fond a cauzei, tergiversarea având ca scop împlinirea termenului de prescripţie de 12 ani şi exonerarea lor de rãspundere penalã. De asemenea, arata ca inculpatii sunt vinovaţi de moartea copiilor lor şi singura pretentie pe care o au pãrţile civile este pedepsirea celor vinovaţi.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca nefondata. În acest sens se referã la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, prin care s-a statuat ca liberul acces la justiţie nu înseamnã accesul la toate gradele şi structurile judecãtoreşti, ci asigurarea accesului, în condiţii de egalitate, la drepturile procedurale, putând fi stabilite reguli diferite pentru categorii diferite de persoane. Considera ca nu sunt incalcate nici prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca noţiunea proces echitabil este privitã din punct de vedere al "egalitãţii armelor", respectiv al existenţei aceloraşi condiţii de exercitare a cãilor de atac. Or, din acest punct de vedere exista proces echitabil pentru ca atât Ministerul Public, pãrţile civile, cat şi inculpatii au dreptul la exercitarea aceloraşi cai de atac prevãzute de lege. De asemenea, considera ca nu a fost încãlcat nici alin. 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru ca în recurs se face un control judiciar amãnunţit, examinandu-se atât aspectele de fapt, cat şi cele de drept, recursul având, în acest caz, un efect devolutiv. Referitor la <>art. II din Legea nr. 153/1998 arata ca acesta nu aduce atingere nici unui principiu constituţional, deoarece nu face nici o discriminare şi nu incalca principiul liberului acces la justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 mai 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.954/1998, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor: art. 29 pct. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanta infracţiunile sãvârşite de maresali, amirali, generali; art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , conform cãruia nu pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de Secţia penalã şi de Secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie; art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, modificat prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , text care prevede ca pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea Militarã de Apel şi, respectiv, sentinţele pronunţate de Secţia penalã şi de Secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie; <>art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , conform cãruia procesele aflate pe rolul Sectiei militare a Curţii Supreme de Justiţie la data intrãrii în vigoare a acestei legi vor fi judecate de Secţia penalã a Curţii; <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 153/1998 , text conform cãruia, în prima instanta, Curtea Suprema de Justiţie judeca procesele penale privind pe maresali, amirali şi generali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Dumitru Draghin, Ghita Grigorie şi Ionel Zorila.
Autorii exceptiei considera ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 125 referitor la înfãptuirea justiţiei de cãtre instanţele judecãtoreşti; art. 128 referitor la folosirea cãilor de atac. De asemenea, aceste texte legale sunt considerate contrare prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi referitoare la unicitatea şi egalitatea justiţiei pentru toţi. Se mai susţine ca textele legale criticate aduc atingere drepturilor inculpaţilor sub doua aspecte:
a) privarea lor de dreptul de a exercita toate cãile de atac prevãzute de lege;
b) privarea inculpaţilor care au calitatea de militar de dreptul de a fi judecati de o instanta militarã.
Cu privire la privarea de o cale de atac, în motivarea exceptiei se arata ca, potrivit art. 361 şi 385^1 din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , cu referire la art. 29 din Codul de procedura penalã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , sentinta nu poate fi atacatã decât cu recurs, în condiţiile art. 29 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod, fiind exclusa calea de atac a apelului. Inculpatul Dumitru Draghin, fiind judecat în prima instanta de Curtea Suprema de Justiţie, datoritã calitãţii sale de general, este privat de dreptul la calea de atac a apelului. În continuare autorii exceptiei considera ca aceasta exceptare de la calea de atac a apelului pe criteriul competentei personale constituie o discriminare contrarã principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, în raport cu prevederile art. 16 din legea fundamentalã. Se invoca şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a decis, cu privire la accesul liber la justiţie, ca este de competenta legiuitorului sa instituie reguli speciale de exercitare a drepturilor procesuale, fãrã ca prin aceasta sa se încalce dreptul constituţional, câtã vreme se asigura posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a se adresa liber justiţiei. De asemenea, în motivarea excepţiilor se face referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 60 din 14 octombrie 1993, prin care s-a statuat ca este neconstitutionala dispoziţia legalã care exclude de la dreptul de a folosi cãile de atac o categorie de salariaţi din acelaşi domeniu de activitate, în timp ce pentru ceilalţi este recunoscut acest drept. Autorii exceptiei considera ca instituirea unui tratament diferit în privinta folosirii cãilor de atac nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, cu respectarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii. Se mai susţine ca restrangerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertãţi este admisã de Constituţie prin art. 49, numai dacã se face prin lege şi numai dacã se impune din necesitatea apãrãrii anumitor valori, dar nu poate fi bazatã pe calitatea persoanei. De aceea, se susţine în continuare în motivarea exceptiei, excluderea caii de atac a apelului pentru anumite categorii de cetãţeni, excludere determinata de calitatea acestora, în procesele penale, prin încãlcarea principiului egalitãţii, atrage, în opinia autoritãţilor exceptiei, neconstituţionalitatea art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 şi a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã.
Cu privire la <>art. II din Legea nr. 153/1998 se susţine ca acesta incalca principiul constituţional al egalitãţii, deoarece o anumitã categorie de militari nu mai beneficiazã de dreptul de a fi judecati de o instanta militarã, deşi cauzele deduse judecaţii au un caracter militar, iar actul de acuzare se întemeiazã pe încãlcãri ale regulamentelor şi ştiinţei militare, ale cãror cunoaştere şi aplicare presupun o pregãtire specialã.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta arata ca aceasta este neîntemeiatã sub toate aspectele, astfel:
a) Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, considerate de autorii exceptiei ca fiind contrare prevederilor art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, deoarece priveaza pe inculpat de dreptul la calea de atac a apelului, instanta invoca soluţia adoptatã prin Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care Curtea Constituţionalã a respins o excepţie similarã, şi anume cea privind neconstituţionalitatea art. 29 pct. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit. c) şi a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, considerente şi soluţie pe care instanta le considera aplicabile şi în speta.
b) Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a <>art. II din Legea nr. 153/1998 instanta considera, de asemenea, ca este nefondata, sustinand ca nu constituie o încãlcare a unor drepturi constituţionale faptul ca legiuitorul a apreciat ca anumite fapte penale comise de o anumitã categorie de militari trebuie sa fie judecate de instanţe civile şi nu de cele militare, din moment ce în cauza judecata se face dupã aceleaşi norme de procedura, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, indiferent de calitatea subiectului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a formula şi a transmite punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 29 pct. 1 lit. d), art. 361 alin. 1 lit. d), art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, <>art. II din Legea nr. 153/1998 şi <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , republicatã, în raport cu art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, este neîntemeiatã. În acest sens se invoca Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 prin care s-a statuat ca nu este contrarã principiului egalitãţii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în privinta cãilor de atac, câtã vreme se asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea acestora. Principiul egalitãţii nu exclude, ci presupune soluţii diferite pentru situaţii deosebite. De asemenea, se face referire şi la Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 pct. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit. c) şi a art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, retinand ca legiuitorul constituant sau cel ordinar a stabilit, prin dispoziţii constituţionale ori egale, regimuri diferite în raport cu natura unor autoritãţi şi cu atribuţiile acestora. S-a statuat, de asemenea, ca în considerarea unor situaţii deosebite legiuitorul poate institui reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale, accesul liber la justiţie neinsemnand accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului, soluţie ce decurge din chiar dispoziţiile constituţionale invocate, şi anume art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Se mai arata ca în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se prevede un dublu grad de jurisdicţie. Guvernul retine ca fiind neîntemeiatã şi critica adusã prevederilor <>art. II din Legea nr. 153/1998 , conform cãrora de la data publicãrii legii modificatoare procesele aflate pe rolul Sectiei militare a Curţii Supreme de Justiţie vor fi judecate de Secţia penalã a Curţii, deoarece acest text legal nu incalca nici unul dintre principiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 şi ale <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 153/1998 .
Art. 29 pct. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993, are urmãtorul cuprins: "Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanta: [...] d) infracţiunile sãvârşite de maresali, amirali şi generali."
Art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 , are urmãtoarea redactare: "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...] d) sentinţele pronunţate de Secţia penalã şi Secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie."
Textul art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d), astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , prevede ca "Pot fi atacate cu recurs: [...] c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel; d) sentinţele pronunţate de Secţia penalã şi Secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie".
Aceste prevederi legale sunt considerate neconstituţionale de autorii exceptiei, în raport cu dispoziţiile art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru ca limiteazã liberul acces la justiţie şi incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, prin lipsirea unor categorii de justitiabili de dreptul de acces la calea de atac a apelului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea retine ca, în privinta criticii referitoare la liberul acces la justiţie, Plenul Curţii Constituţionale a statuat prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 ca liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezulta din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", şi din cele ale art. 128 din Constituţie, în conformitate cu care "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca nu poate fi exclusa de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie de persoane sau grup social. S-a mai statuat însã ca, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, prevãzut la art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţionalã retine ca legiuitorul poate stabili regimuri diferite de judecata şi de exercitare a cãilor de atac pentru militarii care au calitatea de demnitar în raport cu ceilalţi militari. Un astfel de regim special este prevãzut pentru infracţiunile sãvârşite de senatori, deputaţi, membri ai Guvernului, maresali, amirali şi generali, precum şi de alte categorii de demnitari. În aceste cazuri trebuie însã sa se aibã în vedere şi dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, conform cãrora "Recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9 , iar instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale şi sub aspectul concordanţei lor cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, Curtea constata ca de fapt textul invocat nu se referã la cãile de atac. O astfel de referire se gãseşte însã în Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede la pct. 1 dreptul la folosirea cãilor de atac, iar la pct. 2 precizeazã ca acest drept poate face obiectul unor restrangeri prin lege, între altele în cazul în care cel în cauza a fost judecat în prima instanta de cea mai inalta jurisdicţie. Asa fiind, dispoziţiile legale criticate, care prevãd dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, nu pot fi considerate ca fiind contrare Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, şi prin Decizia nr. 33 din 4 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 7 mai 1999.
Dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate al Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, examinând şi constituţionalitatea art. 29 pct. 2 lit. a) şi a art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, a respins excepţia ca fiind neîntemeiatã, în raport cu aceleaşi principii şi prevederi ale legii fundamentale cuprinse în art. 16, 21, 125 şi 128, precum şi în raport cu prevederile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În considerentele acestei decizii Curtea a statuat ca "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situaţii deosebite, şi implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea cãilor de atac". S-a considerat, de asemenea, ca egalitatea cetãţenilor nu este incalcata în aceste cazuri "cat timp se asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor, principiul egalitãţii neinsemnand uniformitate".
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, aceste considerente îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã sa fie respinsã.
În privinta exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , cu modificãrile aduse prin <>Legea nr. 153/1998 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta excepţie este, de asemenea, neîntemeiatã. Textul de lege menţionat reproduce prevederile art. 29 pct. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, conform cãrora Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanta procesele penale şi alte cauze prevãzute de lege privind pe maresali, amirali şi generali. Aceste dispoziţii legale nu contravin principiilor constituţionale invocate de autorii exceptiei şi care sunt cuprinse în prevederile art. 16, 21, 125 şi 128 din legea fundamentalã, ci, dimpotriva, sunt în deplina concordanta cu acestea. Astfel cum s-a arãtat anterior, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Autoritatea legislativã are deci competenta exclusiva de a stabili procedura de judecata. Nu au fost incalcate nici prevederile art. 128 din Constituţie, conform cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", şi aceasta deoarece, în condiţiile legii (Codul de procedura penalã), autorii exceptiei pot exercita calea de atac a recursului. În acest caz, conform art. 385^6 alin. 3, fiind declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevãzute la art. 385^9 , iar instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , text legal în temeiul cãruia de la data publicãrii legii modificatoare procesele aflate pe rolul Sectiei militare a Curţii Supreme de Justiţie vor fi judecate de Secţia penalã a acelei curţi, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece nu se poate susţine ca textul ar incalca principiile egalitãţii în drepturi, al accesului liber la justiţie ori principiul realizãrii justiţiei de instanţele judecãtoreşti stabilite de lege. Textul legal este necesar pentru ca era firesc ca, în condiţiile în care prin <>Legea nr. 153/1998 a fost desfiintata Secţia militarã a Curţii Supreme de Justiţie, procesele aflate pe rolul acelei secţii, având exclusiv caracter penal, sa fie judecate de Secţia penalã a Curţii Supreme de Justiţie.
Nu este justificatã nici susţinerea referitoare la încãlcarea "dreptului autorilor exceptiei care au calitatea de militari de a fi judecati de o instanta militarã", pentru ca acest drept nu este prevãzut în Constituţie şi nici în Codul de procedura penalã, legiuitorul având competenta în exclusivitate de a stabili procedura de judecata, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate sub toate aspectele, excepţia urmeazã sa fie respinsã pentru considerentele expuse.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. d), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 45/1993 şi prin <>Legea nr. 141/1996 , a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 153/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 şi ale <>art. 25 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 153/1998 , excepţie ridicatã de Dumitru Draghin, Ghita Grigorie şi Ionel Zorila în Dosarul nr. 2.954/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
