Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 175 din 28 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 alin. 1 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 14 mai 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Alin Barbu în Dosarul nr. 589/241/2012 al Judecătoriei Horezu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.372D/2012.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 589/241/2012, Judecătoria Horezu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicată de Constantin Alin Barbu cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 324 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 324 alin. 1 din Codul penal încalcă libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, în măsura în care este interpretat că ar impune acelaşi regim juridic sancţionator în cazul reprezentanţilor mass-mediei ca şi în cazul oricărei altei persoane. Consideră că textul de lege criticat îngrădeşte în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanţilor presei prin posibilitatea sancţionării penale "a lucrărilor de petiţie publică" desfăşurate de jurnalişti cu privire la activitatea autorităţilor publice în aceleaşi condiţii ca şi în cazul oricărei alte persoane. Arată că, deşi libertatea de exprimare nu este un drept absolut, existenţa unei incriminări generale, care nu distinge după cum faptele sunt săvârşite sau nu de jurnalişti, aduce atingere art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece libertatea de exprimare a presei garantată de Convenţie presupune, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza "Bladet Tromsr şi Stensaas împotriva Norvegiei" (1999), o doză de exagerare şi de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le formulează, limită care nu este recunoscută altor persoane şi care derivă din chiar natura profesiei exercitate, ceea ce impune, în mod corespunzător, şi la nivel penal o reglementare diferită pentru jurnalişti. De altfel, art. 30 alin. (8) teza finală din Constituţie prevede că delictele de presă se stabilesc prin lege, legiuitorul având, astfel, obligaţia de a reglementa în mod distinct tratamentul sancţionator al jurnaliştilor.
Judecătoria Horezu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă libertatea de exprimare, întrucât, în sensul art. 30 alin. (7) din Constituţie, faptele de incitare la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri nu intră în conţinutul dreptului la liberă exprimare şi nu se bucură de protecţie juridică. De asemenea, incriminarea prevăzută în art. 324 alin. 1 din Codul penal reprezintă o restrângere a exerciţiului libertăţii de exprimare, ce se justifică pentru apărarea ordinii de drept şi a moralei publice şi care este necesară într-o societate democratică, în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Privită prin prisma "îndatoririlor şi responsabilităţilor" inerente libertăţii de exprimare, garanţia pe care art. 10 din Convenţie o conferă ziariştilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună-credinţă, aşa încât să ofere informaţii exacte şi demne de crezare în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliştilor. În niciun caz, recunoaşterea libertăţii de exprimare nu presupune săvârşirea unor fapte de natură penală, cum sunt instigarea publică şi apologia infracţiunilor. Cu atât mai mult, se impune exercitarea cu bună-credinţă a dreptului la exprimare, în condiţiile în care, potrivit art. 30 alin. (7) din Constituţie, se interzice prin lege incitarea la violenţă publică. Pe cale de consecinţă, susţinerea autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile de lege criticate îngrădesc în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanţilor presei, nu poate fi reţinută, întrucât jurnalistul, în virtutea dreptului de exprimare, respectiv al dreptului de informare, aduce la cunoştinţă publică aspecte de interes local sau general fără ca, prin materialele publicate, să îndemne publicul la nerespectarea legii. Rolul de a stabili dacă aceste materiale conţin informaţii publice asupra unor aspecte de interes local ori general sau conţin elemente de natură penală revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 30 referitor la libertatea de exprimare şi ale art. 31 privind dreptul la informaţie, precum şi a prevederilor art. 10 referitor la libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal, care incriminează fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, nu aduc nicio atingere prevederilor art. 30 şi 31 din Constituţie şi celor ale art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţinerea autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal îngrădesc în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanţilor presei, nu poate fi reţinută, deoarece chiar art. 30 din Constituţie stabileşte coordonatele juridice înlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare, depăşirea acestor limite atrăgând, potrivit art. 30 alin. (8) din Legea fundamentală, răspunderea juridică, civilă şi penală, a autorului faptei ilicite. Prin urmare, incriminarea prevăzută în art. 324 alin. 1 din Codul penal reprezintă o restrângere a exerciţiului libertăţii de exprimare, care se justifică pentru apărarea ordinii publice şi care este necesară într-o societate democratică, în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie.
De altfel, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 25 mai 1999, pronunţată în Cauza Bladet Tromsr şi Stensaas împotriva Norvegiei (paragraful 69), garanţia pe care art. 10 din Convenţie o conferă ziariştilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună-credinţă, în aşa fel încât "să ofere informaţii exacte şi demne de crezare" în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliştilor, chiar dacă, cu acelaşi prilej, Curtea de la Strasbourg a admis că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune "o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare" privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează (paragraful 59). Totodată, potrivit Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Jerusalem împotriva Austriei (paragraful 43), chiar şi atunci când o declaraţie a unui ziarist constituie o judecată de valoare, o asemenea "judecată" făcută fără nicio bază factuală poate să apară ca excesivă şi, deci, să se situeze în afara protecţiei conferite de art. 10 din Convenţie libertăţii de exprimare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Alin Barbu în Dosarul nr. 589/241/2012 al Judecătoriei Horezu şi constată că dispoziţiile art. 324 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Horezu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
