Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Şerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecãtoriei Buftea.
La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, asistat de avocat Viorel Nicolae Spanu, în baza împuternicirii avocatiale depuse la dosar, lipsind Dumitru Preda şi Societatea Comercialã "Fulgerul" - S.A. Bragadiru, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, arãtând ca dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apãrare. De asemenea, mai arata ca prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedura penalã, constatând ca dispoziţia "dacã socoteşte necesar" este neconstitutionala. Totodatã invedereaza nerespectarea de cãtre instanţele judecãtoreşti a deciziilor Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ca fiind inadmisibila, în baza <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã pronunţându-se printr-o decizie anterioarã asupra conţinutului parţial neconstitutional al acestui text (şi anume, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999).
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 iunie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 2.409/1999, Judecãtoria Buftea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Şerban Alexandru Danciu. În motivarea exceptiei se arata ca aceste prevederi incalca art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare. În cauza, se susţine în continuare, procurorul nu i-a prezentat inculpatului materialul de urmãrire penalã, acesta luând cunostinta ca a fost trimis în judecata abia în momentul primirii citaţiei de la instanta de judecata. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea în judecata fãrã ca persoana în cauza sa ştie şi fãrã sa ia cunostinta de invinuirile care i se aduc.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei ridicate, instanta de fond o considera intemeiata, apreciind ca prezentarea materialului de urmãrire penalã, ca garanţie a dreptului la apãrare al învinuitului în cursul urmãririi penale, trebuie sa fie obligatorie şi în situaţia în care aceasta se face de cãtre procuror. Se apreciazã ca actuala redactare a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã contravine prevederilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 din Codul de procedura penalã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia este inadmisibila, deoarece prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, constatandu-se ca dispoziţia "dacã socoteşte necesar" este contrarã prevederilor constituţionale care garanteazã dreptul la apãrare.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului exceptiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora: "Procurorul, primind dosarul, dacã socoteşte necesar, cheamã pe invinuit şi îi prezintã materialul de urmãrire penalã potrivit dispoziţiilor art. 250 şi urmãtoarele, care se aplica în mod corespunzãtor."
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii contravin art. 24 din Constituţie, conform cãruia dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului, pãrţile având dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, sub acelaşi aspect ca şi cel existent în cauza de fata, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, decizie prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţia "dacã socoteşte necesar" din art. 257 din Codul de procedura penalã este neconstitutionala. În motivarea acelei decizii s-a arãtat ca:
a) Textul criticat face parte din capitolul consacrat terminãrii urmãririi penale şi are doua subcapitole: unul dedicat urmãririi fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale, iar celãlalt dedicat urmãririi cu acţiunea penalã pusã în mişcare.
b) Prevederile art. 257 din Codul de procedura penalã sunt consecutive art. 255 şi 256, în care se reglementeazã urmãrirea fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv finalizarea cercetãrii penale de cãtre organul de cercetare penalã. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedura penalã, dacã nu a fost pusã în mişcare acţiunea penalã şi organul de cercetare penalã constata ca exista invinuit şi ca sunt suficiente probe impotriva lui, procedeazã la o noua ascultare, aducandu-i la cunostinta învinuirea şi intrebandu-l dacã are noi mijloace de apãrare.
c) În cazul în care invinuitul nu solicita probe noi sau dacã probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se considera terminatã, dosarul urmând a fi înaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedura penalã, procurorului, cu un referat în care se consemneazã rezultatul cercetãrii şi propunerile ce se impun, precizându-se, dacã este cazul, sa se procedeze la trimiterea în judecata. Organul care decide asupra propunerilor fãcute este procurorul.
d) În conformitate cu art. 257 din Codul de procedura penalã, procurorul, primind dosarul, cheamã pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, numai dacã socoteşte necesar, ceea ce presupune ca trimiterea în judecata se poate efectua legal şi fãrã înştiinţarea învinuitului, considerându-se ca aducerea la cunostinta a invinuirii de cãtre organul de cercetare penalã, în temeiul art. 255 din Codul de procedura penalã, ar fi suficienta. Rezulta ca problema constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã priveşte în fapt obligaţia, iar nu opţiunea, pentru procuror de a-l chema şi el pe invinuit, chiar dupã ce organul de cercetare penalã eventual a fãcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmãrire penalã, fiind evident ca de aceasta data operaţiunea respectiva nu se efectueazã în scopul completãrii dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunostinta trimiterea sa în judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 şi 262 din Codul de procedura penalã).
e) Dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, în actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, potrivit cãrora dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului, pãrţile având dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Într-adevãr, liberul exerciţiu al dreptului de apãrare este condiţionat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunostinta materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Organul de cercetare penalã este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedura penalã), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de cãtre invinuit.
f) Terminarea cercetãrii penale se concretizeazã într-un referat în care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, dacã este cazul, emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecata. Rãspunderea pentru luarea acestor mãsuri revine exclusiv procurorului.
g) Or, dacã procurorul are numai latitudinea, iar nu şi obligaţia chemãrii învinuitului, înseamnã ca cel mai important moment al urmãririi penale - trimiterea în judecata - se poate realiza fãrã ca invinuitul sa fie înştiinţat de cãtre procuror despre învinuirea ce i se aduce. În aceste condiţii invinuitul nu are posibilitatea sa fie asistat de cãtre un apãrãtor şi nici sa dispunã de timpul necesar pentru a-şi pregati apãrarea, neavând cunostinta de soluţia data de procuror în urma examinãrii materialului primit de la organul de cercetare penalã.
h) În raport cu dispoziţiile art. 257 din Codul de procedura penalã, s-ar putea considera ca cerinta textului cu caracter general al art. 6 din Codul de procedura penalã este acoperitã prin art. 255 din acelaşi cod şi deci o noua ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesarã înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încãlcarea dreptului constituţional la apãrare al oricãrei persoane trimise în judecata penalã.
i) Pe de alta parte, nu trebuie omis nici faptul ca, pana la rezoluţia procurorului, dupã primirea dosarului de la organul de cercetare penalã, învinuirea se afla în stare de simpla propunere care se cere validatã de cãtre procuror; acesta are însã la dispoziţie şi alte soluţii decât trimiterea în judecata. Este de aceea cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei sa se facã dupã chemarea învinuitului şi dupã înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenta aparatorului sau, care, alãturi de cel în cauza, poate determina sau influenta pronunţarea altei soluţii de natura sa excludã trimiterea în instanta a dosarului (scoaterea de sub urmãrire, încetarea urmãririi penale, clasarea etc.).
j) Întrucât dispoziţia "dacã socoteşte necesar" din art. 257 al Codului de procedura penalã restrânge exercitarea dreptului la apãrare, contravenind astfel prevederilor art. 24 din Constituţie, înseamnã ca procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecata are obligaţia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, chiar dacã acesta i-a fost adus la cunostinta de cãtre organul de cercetare penalã, urmând sa fie aplicate în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 250-254 din Codul de procedura penalã.
Fata de cele arãtate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioarã neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, iar în ipoteza în care excepţia este inadmisibila, instanta judecãtoreascã trebuie sa o respingã, pentru acest temei, printr-o încheiere motivatã.
Se retine ca, în speta, întrucât Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 1 aprilie 1999, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit înainte de data de 28 iunie 1999, când s-a pronunţat de cãtre instanta de judecata încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Asa fiind, la acea data instanta avea posibilitatea sa aplice dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Şerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecãtoriei Buftea.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
