Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Bancii Romane de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei banci cu Banca Comerciala Romana - S.A., cu modificarile ulterioare, astfel cum a fost aprobata cu modificari prin Legea nr. 702/2001 , in ansamblul sau, precum si a dispozitiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 si 9 din aceeasi ordonanta
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 29 octombrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , cu modificãrile ulterioare, astfel cum a fost aprobatã prin <>Legea nr. 702/2001 , excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã, precum şi de Razvan Liviu Temesan.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 30 aprilie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 mai 2002 şi apoi pentru data de 29 mai 2002, pentru data de 30 mai 2002, pentru data de 11 iunie 2002 şi, în fine, pentru data de 12 iunie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iunie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.073/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , excepţie ridicatã, din oficiu, de instanta, precum şi de Razvan Liviu Temesan.
În motivarea exceptiei instanta de judecata considera ca dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 sunt neconstituţionale, pentru urmãtoarele motive:
- Deşi dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe conţin cerinta impusa de art. 114 alin. (3) din Constituţie ca ordonanta criticata pentru neconstituţionalitate sa fie supusã aprobãrii Parlamentului, aceasta nu a fost trimisa spre aprobare pana la împlinirea termenului de abilitare şi nici nu a fost aprobatã sau respinsã de cãtre Parlament pana la data de 27 iunie 2001.
Ordonanta incalca dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie, deoarece Guvernul a depãşit limitele abilitarii legislative, având în vedere ca <>art. 1 lit. D pct. 29 din Legea nr. 140/1999 prevede numai luarea unor "mãsuri pe linia restructurãrii unor bãnci cu capital de stat", iar nu şi reglementarea "în materia încetãrii personalitãţii juridice a unor societãţi bancare". Guvernul nu a reglementat restructurarea unor bãnci cu capital de stat, ci a emis norme numai cu privire la o singura societate bancarã, şi anume Banca Romana de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., care au condus la încetarea personalitãţii sale juridice. De asemenea, nu a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter individual, care constituie atributul puterii executive, ci numai acte normative cu caracter general, ce constituie prerogative ale autoritãţii legiuitoare.
- Depasind limitele abilitarii, Guvernul a încãlcat dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie.
- <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 incalca dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru ca Guvernul nu putea sa reglementeze în materia dreptului procesual civil, nefiind abilitat prin <>Legea nr. 140/1999 . Prin ordonanta "se instituie o procedura de judecata derogatorie de la cea ordinarã şi se atribuie competente extraordinare curţilor de apel", incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 125 din Constituţie.
- Aceeaşi ordonanta contravine şi prevederilor art. 21 din Constituţie, prin "stabilirea obligaţiei reclamantului la consemnarea unei cauţiuni pentru a putea cere suspendarea executãrii hotãrârii privind fuziunea, în condiţii greu de realizat (2% din valoarea insumata a capitalului social al bãncilor supuse fuziunii)".
Deosebit de motivele invocate de instanta de judecata, reclamantul Razvan Liviu Temesan a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblu, precum şi a unor dispoziţii ale acesteia, dupã cum urmeazã:
- Dispoziţiile art. (1) şi (2) din ordonanta criticata impun, prin Guvern, vointa statului, determinând comportamentul actionarilor Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., în condiţiile în care statul detinea 62% din acţiuni, deşi potrivit prevederilor <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale toţi actionarii sunt egali în drepturi, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie.
- <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 stabileşte o alta procedura privind fuziunea prin absorbţie decât cea prevãzutã în <>Legea nr. 31/1990 , lege organicã, procedura care este în detrimentul celorlalţi acţionari, alţii decât Fondul Proprietãţii de Stat, contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
- Condiţionarea, în temeiul art. 8 din ordonanta, a suspendãrii executãrii hotãrârilor adunãrilor generale extraordinare ale actionarilor de depunerea unei cauţiuni egale cu 2% din valoarea insumata a capitalului social blocheaza liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În acest mod au fost incalcate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
- <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece "proprietarul, reprezentat de stat şi mandatand Fondul Proprietãţii de Stat, având ca instrument legislativ Guvernul şi ordonanta, [...]" a pagubit pe ceilalţi acţionari, "ale cãror acţiuni au fost reduse la zero", procedându-se astfel la o nationalizare mascatã. "În mod indirect, ca o consecinta a fuziunii prin absorbţie [...] statul, prin intermediul Fondului Proprietãţii de Stat, şi-a transferat şi conservat drepturi de proprietate ce se regãsesc în patrimoniul S.C. Banca Comercialã Romana - S.A. şi în patrimoniul public unde au fost transferate" cu încãlcarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie.
- Prevederile <>art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , care stabilesc retragerea autorizaţiei de funcţionare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. de cãtre Banca Nationala a României, incalca prevederile <>Legii nr. 33/1991 şi pe cele ale <>Legii nr. 58/1998 , care prevãd ca autorizaţiile se dau şi se retrag de cãtre Banca Nationala a României, contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu se poate susţine ca într-un stat de drept Guvernul, ca organ suprem al administraţiei publice, emite ordonanţe cu nerespectarea Constituţiei şi a procedurilor legale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.321 din 26 septembrie 2001, considera ca dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (2), deoarece efectele acesteia nu au încetat în ziua urmãtoare implinirii termenului de abilitare, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie. Ordonanta criticata a fost înaintatã spre aprobare Parlamentului şi a fost înregistratã la Camera Deputaţilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare. Se apreciazã ca nu au fost incalcate nici prevederile art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru ca nu s-au depãşit limitele stabilite prin prevederile <>art. 1 lit. D din Legea nr. 140/1999 . De asemenea, Guvernul apreciazã ca legea de abilitare nu conţine interdicţia, în ceea ce-l priveşte, de a emite ordonanţe cu caracter individual.
Guvernul considera totuşi ca <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 este neconstitutionala, întrucât, în primul rând, reglementarea unei proceduri derogatorii de la <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi, respectiv, <>Legea bancarã nr. 58/1998 , depãşeşte limitele abilitarii. Prin ordonanta criticata s-au adoptat mãsuri cu caracter individual, dar şi cu caracter general, aplicabile într-o chestiune particularã în care statul este interesat, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 din Constituţie. Se mai considera ca se incalca şi prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie (deoarece ordonanta priveşte domenii care fac obiectul legilor organice - <>Legea nr. 31/1990 şi <>Legea nr. 58/1998 ), precum şi prevederile art. 21 din Constituţie, prin stabilirea "cauţiunii de 2% din valoarea insumata a capitalului social al bãncilor supuse fuziunii o data cu formularea opoziţiei la fuziune, constituie o condiţie prohibitiva în calea exercitãrii dreptului la acţiune". În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie privitoare la exproprierea pentru cauza de utilitate publica, se arata ca aceasta este intemeiata, deoarece art. 21 alin. (2) din ordonanta "dispune în avans asupra soluţiei pe care BCR - S.A. urma sa o adopte cu privire la patrimoniul preluat prin absorbirea Bancorex şi a faptului ca banca absorbanta va fi fost, practic, expropriata de bunurile mobile corporale şi imobile preluate de la Bancorex, care vor fi trecut în proprietatea statului, fãrã acordul bãncii vizate şi fãrã respectarea procedurii stabilite de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica - lege organicã". Este, de asemenea, intemeiata, în opinia Guvernului, critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 134 din Constituţie, în special a alin. (2) lit. a) privitoare la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale, prin aceea ca prevederile art. 2, 4, 5, 15 şi 26 permit amestecul nejustificat al statului în activitatea unor societãţi comerciale, persoane juridice de drept privat.
În fine, Guvernul apreciazã ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei menţionate, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Constituţie, pentru ca acestea nu au legatura cu cauza.
Prin adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.338 din 26 martie 2002, Guvernul a înaintat un alt punct de vedere, prin care şi l-a reconsiderat pe cel iniţial, având, în esenta, urmãtorul conţinut:
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 şi art. 20 alin. (1) din Constituţie este inadmisibila, întrucât aceste articole nu au legatura cu cauza.
Excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţii ale aceluiaşi act normativ în raport cu prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 107 alin. (3), art. 114 alin. (3) şi art. 125 din Constituţie este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive:
1. Nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece dispoziţiile criticate nu creeazã discriminãri între cetãţeni pe criteriile enunţate în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
2. Nu au fost incalcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât ele stabilesc egalitate "de ocrotire între titularii dreptului de proprietate privatã, iar nu consacrarea propriu-zisa a ocrotirii proprietãţii, care este concretizata în cadrul alin. (1) al art. 41 din Constituţie".
3 şi 4. În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi ale art. 114 alin. (3) din Constituţie, Guvernul îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial.
5. Prin stabilirea unei competente speciale în sarcina curţilor de apel nu au fost incalcate prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, întrucât, potrivit acestui text constituţional, competenta instanţelor judecãtoreşti se stabileşte prin lege. Legiuitorul constituant ori de câte ori se referã la noţiunea de lege are în vedere legea ordinarã, al carei domeniu poate face şi obiectul ordonanţelor simple.
Guvernul apreciazã totuşi ca dispoziţiile art. 8 alin. (1) din ordonanta criticata incalca prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât "impunerea, prin textul vizat, a consemnarii obligatorii a unei cauţiuni, de cãtre actionarii interesaţi, în cuantum de 2% din valoarea insumata a capitalului social al bãncilor supuse fuziunii, pentru a putea solicita suspendarea hotãrârii adunãrii generale a actionarilor o data cu formularea opoziţiei la fuziune, constituie o condiţie prohibitiva în calea dreptului la acţiune".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului exceptiei Razvan Liviu Temesan, ale pãrţilor prezente, precum şi cele ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bãnci cu Banca Comercialã Romana - S.A., cu modificãrile ulterioare, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanta.
Excepţia de neconstituţionalitate priveşte doua categorii de critici, dupã cum urmeazã:
I. Critici de neconstituţionalitate cu caracter general, care vizeazã neconstituţionalitatea <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, astfel cum a fost ulterior aprobatã şi modificatã;
II. Critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului.
I. Curtea, examinând legitimitatea constituţionalã a <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, retine ca sunt neintemeiate criticile formulate.
1. Astfel, se observa ca prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora, "Dacã legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei", au fost respectate de Guvern, deoarece, asa cum rezulta din adresa Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor, înregistratã sub nr. 315 din 24 ianuarie 2002, <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 a fost înaintatã spre aprobare Parlamentului şi a fost înregistratã la Camera Deputaţilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare prevãzut de <>art. 1 din Legea nr. 140/1999 . Autorul exceptiei de neconstituţionalitate confunda cerinta constituţionalã prevãzutã de art. 114 alin. (3), ca ordonanţele sa fie supuse spre aprobare Parlamentului, cu însãşi aprobarea ordonanţei de cãtre Parlament. Chiar şi în situaţia în care ordonanta nu ar fi fost supusã aprobãrii Parlamentului pana la împlinirea termenului de abilitare, acest fapt nu ar constitui un motiv de neconstituţionalitate, ci, conform textului constituţional citat, ar atrage "încetarea efectelor ordonanţei".
2. Este, de asemenea, nefondata şi susţinerea ca <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 a depãşit limitele abilitarii. Prevederea prin care se deleagã dreptul de legiferare în domeniul restructurãrii bãncilor cu capital de stat are o formulare generalã, lãsând la aprecierea autoritãţii executive adoptarea mãsurilor pe care le socoteşte necesare în scopul restructurãrii bãncilor cu capital de stat. Aceasta prevedere conferã Guvernului libertatea sa decidã adoptarea de cãtre reprezentanţii sãi în adunãrile generale ale actionarilor ca societãţile la care se impune sa fie restructurate prin acte juridice care implica încetarea personalitãţii lor juridice, cum este şi cazul fuziunii prin absorbţie, iar dacã se constata încetarea de plati fata de creditori, aceiaşi reprezentanţi sa poatã sesiza instanţele judecãtoreşti pentru declanşarea procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 .
3. Cu privire la susţinerea ca Guvernul a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter general şi impersonal, în timp ce ordonanta adoptatã are un evident caracter individual, Curtea observa urmãtoarele:
De principiu, legiuitorul constituant nu a limitat posibilitatea Parlamentului de a adopta exclusiv legi cu caracter general, stabilind în "Secţiunea a 3-a - Legiferarea", la art. 72, categoriile de legi, şi anume: "Parlamentul adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare", iar la art. 3 alin. (3) din Constituţie, ca unele oraşe pot fi declarate, prin lege, municipii, legea de declarare a unui oraş drept municipiu neavând în acest caz caracter general. Întrucât, potrivit art. 58 alin. (1), "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii", rezulta ca acesta, în virtutea legitimitatii sale, poate adopta legi cu caracter general sau individual. De altfel, se retine ca ordonanta criticata nu are natura unui act juridic individual. Or, în cazul examinat nu s-au aplicat în concret norme juridice, ci, prin exercitarea dreptului de legiferare delegatã, s-au emis norme juridice cu caracter general şi impersonal.
4. Cu privire la susţinerea ca prin ordonanta supusã controlului de neconstituţionalitate au fost depasite limitele abilitarii, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi ale art. 107 alin. (3) din Constituţie, Curtea observa, de asemenea, ca şi aceasta este neîntemeiatã. Astfel, prevederile art. 107 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta", au fost respectate de Guvern cu prilejul emiterii <>Ordonanţei nr. 39/1999 , deoarece temeiul acesteia l-a constituit <>Legea nr. 140 din 22 iulie 1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999), şi anume art. 1 lit. D pct. 29 din lege, prin care Guvernul este abilitat sa ia "mãsuri pe linia restructurãrii unor bãnci cu capital de stat". Or, astfel cum rezulta din însuşi titlul acestei ordonanţe, scopul emiterii ei a fost "finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bãnci cu Banca Comercialã Romana - S.A.", iar mãsurile dispuse de Guvern se încadreazã în acelea prevãzute în legea de abilitare menţionatã. Atât timp cat ordonanta a fost emisã în limitele abilitarii conferite prin delegarea legislativã, nu se poate susţine ca ar fi infrante dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca "Nimeni nu este mai presus de lege".
5. Curtea constata ca nu este intemeiata nici susţinerea potrivit cãreia actul normativ criticat stabileşte o alta procedura privind fuziunea prin absorbţie decât cea prevãzutã de <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, procedura care este în detrimentul celorlalţi acţionari decât Fondul Proprietãţii de Stat, deoarece <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 are caracterul unei reglementãri speciale, prin raportare la <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. Legea menţionatã nu conţine norme juridice cu privire la procesul de restructurare a societãţilor comerciale bancare şi, prin urmare, <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , prin caracterul sau special, legitimat de abilitarea legislativã, nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În legatura cu aspectul concordanţei dintre unele dispoziţii din legile în vigoare, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenta sa ca în situaţia în care totuşi exista anumite conflicte de reglementare, aceasta problema este de competenta exclusiva a Consiliului Legislativ, a Guvernului şi a Parlamentului, care pot acţiona, în limita atribuţiilor, în vederea inlaturarii contradictiilor şi realizãrii corelãrii normative.
6. Este nefondata şi critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie.
Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , statuand prin Decizia nr. 89 din 9 mai 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, ca aceasta ordonanta "nu dispune cu privire la drepturile de creanta ale actionarilor minoritari ai bãncii absorbite, [...] dar, în schimb, prevede anularea sau trecerea la datoria publica a unor însemnate datorii ale Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A., precum şi acoperirea prin titluri de stat a pierderilor. În consecinta, satisfacerea creanţelor actionarilor societãţii bancare absorbite, în mãsura în care aceasta aduce în societatea absorbanta un activ patrimonial, se poate realiza conform dispoziţiilor <>art. 235 din Legea nr. 31/1990 , republicatã, care prevãd: «Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fãrã lichidare, a societãţii care îşi înceteazã existenta şi transmiterea universala a patrimoniului sau cãtre societatea sau societãţile beneficiare, în starea în care se gãseşte la data fuziunii sau divizãrii, în schimbul atribuirii de acţiuni sau de pãrţi sociale ale acestora cãtre asociaţii societãţii care înceteazã şi, eventual, a unei sume în bani, care nu poate depãşi 10% din valoarea nominalã a acţiunilor sau a pãrţilor sociale atribuite»".
În consecinta, s-a constatat ca dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 , cu modificãrile ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, iar considerentele acelei decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.
Deoarece ordonanta examinata este concordanta cu dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie, rezulta ca ea este emisã cu respectarea principiului statului de drept, consacrat prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, astfel încât şi sub acest aspect urmeazã ca excepţia sa fie respinsã ca neîntemeiatã.
II. Critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului:
1. Cu privire la susţinerea ca prevederile <>art. 1 şi 2 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie:
Prevederile criticate pentru neconstituţionalitate au urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - Prezenta ordonanta stabileşte cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. în scopul creşterii gradului de solvabilitate a sistemului bancar, precum şi a credibilitatii interne şi externe a acestuia.
Art. 2. - (1) Restructurarea Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. se va finaliza prin fuziunea acesteia cu Banca Comercialã Romana - S.A.
(2) Fondul Proprietãţii de Stat va mandata reprezentanţii sãi în adunãrile generale ale actionarilor celor doua bãnci sa voteze fuziunea între Banca Comercialã Romana - S.A. şi Banca Romana de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi sa îi imputerniceasca pe administratorii bãncilor ce fuzioneazã sa întocmeascã proiectul de fuziune."
Aceste prevederi sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cãrora "(2) Statul trebuie sa asigure: [...]
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã".
Finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea sa prin absorbţie cu Banca Comercialã Romana - S.A. au fost reglementate tocmai în scopul îndeplinirii obligaţiilor constituţionale impuse statului, în vederea salvgardarii interesului naţional în domeniul financiar şi monetar.
2. Susţinerea ca ordonanta criticata contravine dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru ca Guvernul nu a fost abilitat sa reglementeze în domeniul procedurii civile, este nefondata. Curtea retine ca autorul exceptiei a avut în vedere dispoziţiile <>art. 6-8 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , prin care se reglementeazã cadrul procesual în care se judeca legalitatea hotãrârilor adunãrilor generale extraordinare ale actionarilor celor doua bãnci. Aceste dispoziţii au fost menite sa reglementeze o etapa care a condus la finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bãnci cu Banca Comercialã Romana - S.A. Asa fiind, nu se poate susţine, cu temei, ca în aceasta materie Guvernul a depãşit limitele delegarii legislative.
Autorii exceptiei susţin ca aceleaşi prevederi instituie o procedura de judecata derogatorie de la cea ordinarã, deoarece instituie proceduri extraordinare, precum şi instanţe extraordinare, contravenind astfel dispoziţiilor art. 125 din Constituţie. Curtea retine ca, în realitate, critica se referã doar la conţinutul <>art. 8 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , având urmãtorul cuprins: "Cererile prevãzute la art. 7 [cererea în anulare sau, dupã caz, opoziţia] sunt de competenta Curţii de apel şi se judeca de urgenta şi cu precãdere." Dispoziţiile art. 125 din Constituţie prevãd: "(1) Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege."
Curtea Constituţionalã constata ca nu exista contrarietate între dispoziţia criticata şi cea constituţionalã. Potrivit dispoziţiilor constituţionale, justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie (care, într-o atare situaţie, este instanta de recurs) şi de curtea de apel (ca instanta de fond), instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Nu se instituie, asadar, o instanta extraordinarã prin dispoziţiile criticate.
3. Examinând critica referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din ordonanta supusã controlului de constitutionalitate, se constata ca nici aceasta nu este intemeiata, deoarece instituirea condiţiei de depunere a unei cauţiuni de 2% din valoarea insumata a capitalului social al bãncilor supuse fuziunii, pentru a se obţine suspendarea executãrii hotãrârii adunãrii generale extraordinare a actionarilor, nu reprezintã o ingradire a accesului la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie. Astfel, se observa ca nu dreptul la acţiune al reclamantului este condiţionat de depunerea cauţiunii, ci doar discutarea cererii sale de suspendare a executãrii. De asemenea, judecata de urgenta şi cu precãdere prevãzutã de ordonanta atât în instanta de fond, cat şi în recurs, pentru soluţionarea acestor categorii de cereri, reprezintã o mãsura de celeritate a soluţionãrii cauzelor, care nu numai ca nu ingradeste accesul liber la justiţie, ci asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi asigura premisele unui proces echitabil, ceea ce este în concordanta cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 8. alin. (1) din actul normativ criticat nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi nici celor ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
4. Nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , derogand de la cele ale <>Legii nr. 58/1998 , contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Dispoziţiile <>art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 au urmãtorul cuprins: "(1) Banca Nationala a României va retrage autorizaţia de funcţionare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. pe baza urmãtoarelor documente:
- hotãrârile adunãrilor generale extraordinare ale actionarilor Bãncii Comerciale Romane - S.A. şi Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. privind fuziunea;
- bilanţul contabil de prefuziune.
(2) Hotãrârea Bãncii Naţionale a României privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. se va publica în Monitorul Oficial al României în regim de urgenta şi va intra în vigoare la data fuziunii. În cazul în care, potrivit bilanţului de prefuziune, Banca Romana de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. înregistreazã un patrimoniu net negativ, hotãrârea de retragere a autorizaţiei de funcţionare intra în vigoare la data publicãrii acesteia în Monitorul Oficial al României."
Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, având competenta generalã de legiferare, poate ca pe calea delegarii legislative, prevãzutã la art. 114 alin. (1)-(3) din Legea fundamentalã, sa abiliteze Guvernul sa reglementeze în domenii care aparţin exclusiv legii ordinare. În ceea ce priveşte conceptul de retragere a autorizaţiei de funcţionare, se retine ca acesta nu este de domeniul rezervat legii organice şi, prin urmare, reglementarea normativa se poate face prin lege ordinarã sau prin ordonanta emisã în baza unei delegari legislative date de Parlament. Totodatã, Curtea observa ca <>Legea bancarã nr. 58/1998 a fost adoptatã cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, dar aceasta nu presupune ca toate dispoziţiile sale conţin reglementãri de domeniul legii organice. Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituţie şi al celorlalte dispoziţii constituţionale nu rezulta ca reglementãrile relative la activitatea bancarã fac parte din domeniul rezervat legilor organice. Exista însã, fãrã indoiala, în conţinutul acestei reglementãri dispoziţii de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea sa cu majoritatea prevãzutã de Constituţie pentru o astfel de lege. Aceasta însã nu înseamnã transformarea tuturor dispoziţiilor legii menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituţiei, care reglementeazã expres şi limitativ domeniile rezervate acestor categorii de legi. În acelaşi sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea Constituţionalã, de exemplu prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (3), art. 16, art. 21, art. 41 alin. (3), art. 58 alin. (1), art. 72, art. 74, art. 107 alin. (3), art. 114, art. 125, art. 134 alin. (2) lit. b), art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Bãncii Romane de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bãnci cu Banca Comercialã Romana - S.A., cu modificãrile ulterioare, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã, precum şi de Razvan Liviu Temesan în Dosarul nr. 1.073/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 iunie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
În opinia noastrã, hotãrârea adoptatã de Curtea Constituţionalã - cu majoritate de voturi - este susceptibilã de serioase rezerve pe care intelegem sa le infatisam în cele ce urmeazã.
Astfel, în ceea ce ne priveşte, consideram ca <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , în întregul sau, contravine art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "nimeni nu este mai presus de lege".
Fãrã indoiala, aceasta concluzie nu ar fi posibila în mãsura în care s-ar considera ca textul constituţional reprodus îşi limiteazã incidenta exclusiv la cetãţeni, asadar la persoanele fizice, ipoteza în care, evident, nu ar avea cum sa fie încãlcat prin ordonanta dedusã controlului care se referã la persoane juridice.
Formula utilizata de legiuitorul constituţional nu indreptateste, însã limitarea incidentei textului reprodus exclusiv la cetãţeni, rezultat al unei interpretãri nejustificat şi excesiv de restrictive, ci trebuie inteleasa ca dând expresie unui principiu de maxima generalitate, acela al legalitãţii, care consacra - alãturi de art. 51 din Legea fundamentalã - suprematia legii în toate domeniile şi, desigur, în primul rând, în acela al activitãţii de legiferare.
Or, recunoaşterea unei atare semnificatii art. 16 alin. (2) din Constituţie impunea constatarea ca <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 îi contravine esenţial.
Într-adevãr, potrivit acestei ordonanţe, deşi, formal, hotãrârea de reorganizare a Bancorex - S.A. aparţine organelor legal abilitate sa decidã în materie, ea nu exprima opţiunea lor libera, ci constituie o conformare impusa la o soluţie prestabilita în termeni imperativi, asadar, dictata. Se instituie, astfel, imixtiunea statului într-un domeniu sustras, prin reglementãrile de principiu cuprinse în legile nr. 58/1998 şi nr. 31/1990, intervenţiei sale, procedeu autoritar, în flagrantã contradictie cu principiile statului de drept şi, în primul rând, cu principiul legalitãţii.
Desigur, legiuitorul - inclusiv cel delegat, recte Guvernul - poate, atunci când particularitãţile domeniului - obiect al reglementãrii - o impun, sa adopte o reglementare derogatorie de la dreptul comun instituit prin lege, fãrã ca o asemenea opţiune sa poatã fi calificatã ca o încãlcare a principiului legalitãţii. Trebuie, însã, subliniat ca o poate face, numai în mãsura în care reglementarea derogatorie are caracter normativ. Asadar, se poate deroga de la o norma de drept comun printr-o alta norma destinatã reglementãrii unei sfere de relaţii sociale mai restrânse.
În speta, însã, reglementarea prevãzutã de <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 nu are un obiect generic determinat, ci este destinatã a-şi gãsi aplicare într-o unica situaţie, având deci caracter individual, ceea ce nu mai permite calificarea sa ca derogatorie, impunând concluzia ca are caracter discriminatoriu.
Procedând în aceasta maniera, Guvernul, ca legiuitor delegat, nu a acţionat în limitele mandatului sau, ceea ce i-ar fi permis sa deroge de la dreptul comun, însã, exclusiv pe calea unei reglementãri cu caracter normativ, ci, practic, a înlãturat aplicarea unor prevederi legale normative cu caracter general, într-un caz particular, incalcand astfel principiul supremaţiei legii consacrat de art. 16 alin. (2) şi de art. 51 din Constituţie.
Viciul înfãţişat afecteazã <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 , în integralitatea sa, ceea ce ar fi impus admiterea exceptiei de neconstituţionalitate.
Judecãtor,
Şerban Viorel Stanoiu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
