Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 173 din 2 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 si art. 91^5 din Codul de procedura penala, a dispozitiilor art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, precum si a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 16 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã, a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Stãnicã Dediu în Dosarul nr. 2.910/83/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.910/83/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã, a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Stãnicã Dediu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã afecteazã dispoziţiile constituţionale ale art. 28, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 53 şi art. 21 alin. (3), coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, deoarece procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmãririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal sau înainte de sãvârşirea unei infracţiuni.
De asemenea, prevederile <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi (2) şi ale art. 131 alin. (2), deoarece se atribuie organelor de poliţie judiciarã competenţa de a efectua acte de urmãrire penalã "în numele procurorului", fãrã o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod. Se permite astfel eludarea normelor procedurale privitoare la competenţa materialã funcţionalã, de cele mai multe ori aproape toate actele procedurale fiind întocmite de ofiţeri de poliţie judiciarã, procurorul mãrginindu-se doar la a audia inculpaţi şi a le prezenta materialul de urmãrire penalã.
Cât priveşte prevederile <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 , autorul susţine cã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12), art. 11, art. 73 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã şi ale art. 20, raportat la art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, deşi legea specialã pare sã reglementeze o formã distinctã de luare de mitã ca infracţiune de corupţie, diferitã de cea prevãzutã în Codul penal, cãreia îi conferã un regim de sancţionare agravat în raport cu dreptul comun şi o procedurã specialã de urmãrire şi judecatã, fãrã sã defineascã conţinutul şi domeniul sancţionator, se limiteazã sã facã trimitere la art. 254 alin. 2 din Codul penal, adicã la reglementarea comunã, autorizând aplicarea prin analogie a pedepsei prevãzute de acelaşi cod.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginalã Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea şi ale art. 91^5 cu denumirea marginalã Înregistrãrile de imagini, toate din Codul de procedurã penalã.
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi cele ale <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, având urmãtorul cuprins:
- <>Art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 : "Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţionalã Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciarã prevãzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciarã din dispoziţia scrisã a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.";
- <>Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 : "Fapta de luare de mitã, prevãzutã la art. 254 din Codul penal, dacã a fost sãvârşitã de o persoanã care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmãrire sau judecare a infracţiunilor, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind sãvârşirea infracţiunii de cãtre un funcţionar cu atribuţii de control."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului sãu, prin raportare la critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã. Cu acel prilej a statuat cã interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã "nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
În plus, însãşi instanţa europeanã a validat prevederile legale contestate prin Cauza Dumitru Popescu împotriva României din 26 aprilie 2007. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivat de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ (prin modificãrile aduse de <>Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale şi <>Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi) existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , Curtea constatã cã prin Decizia nr. 968 din 30 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, a reţinut în esenţã cã ofiţerii de poliţie judiciarã îşi desfãşoarã activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dã expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora parchetele conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. De asemenea, "susţinerile autorilor excepţiei, în sensul cã aceste dispoziţii ar crea discriminãri între inculpaţii din cauzele instrumentate de Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi cei din alte cauze, în care urmãrirea penalã este efectuatã în mod obligatoriu de cãtre procuror, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit <>art. 13 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 şi Codului de procedurã penalã, cu ale cãror dispoziţii se completeazã aceastã ordonanţã, urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, nefiind deci în prezenţa unei încãlcãri a principiului egalitãţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Faptul cã, în anumite cazuri, ofiţerii de poliţie judiciarã ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectueazã acte de cercetare penalã nu echivaleazã cu o încãlcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prevãzut de dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentalã, întrucât, pe de-o parte, aceastã poliţie judiciarã a fost creatã în scopul efectuãrii cu celeritate şi în mod temeinic a activitãţilor de descoperire şi de urmãrire a infracţiunilor de corupţie, iar, pe de altã parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectueazã în numele procurorului şi numai dupã dispoziţia scrisã a acestuia."
În sfârşit, Curtea mai constatã cã şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este nefondatã, întrucât, prin <>Decizia nr. 673 din 12 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat cã prevederile legale criticate se constituie într-o normã de trimitere uzitatã de tehnica legislativã, fãrã ca prin aceasta sã se încalce dispoziţiile constituţionale. <>Art. 7 din Legea nr. 78/2000 este un act de legiferare a rãspunderii penale printr-o normã care, contrar susţinerilor invocate, explicã şi plaseazã univoc în sistemul infracţional fapta de luare de mitã sãvârşitã de un subiect activ circumstanţiat.
De altfel, reglementarea legalã contestatã satisface pe deplin exigenţele Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, sens în care, prin jurisprudenţa sa (Hotãrârea C.R. împotriva Marii Britanii din 22 noiembrie 1995), Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reamintit cã art. 7 din Convenţie consacrã principiul legalitãţii delictelor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), iar aceasta impune ca legea penalã sã nu se aplice de o manierã extensivã în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie (situaţie care nu se regãseşte în dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 78/2000 ). Rezultã de aici cã o infracţiune trebuie sã fie clar definitã de lege. O astfel de condiţie este îndeplinitã în momentul în care justiţiabilul poate sã ştie, plecând de la formularea dispoziţiilor pertinente şi, la nevoie, cu ajutorul interpretãrii date de tribunale, ce acte sau omisiuni angajeazã rãspunderea sa penalã.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea a reţinut cã nu sunt afectate nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã, a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Stãnicã Dediu în Dosarul nr. 2.910/83/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
